WBA – Tottenham 1-1

Preambul

Inițial mă hotărâsem pentru o frecvență de un meci de PL la 2 ani. După ce am fost de două ori în sezonul trecut, nu credeam să apuc să văd vreun meci sezonul acesta. Până când am văzut un bilet de avion care m-a inspirat. Cei interesați pot consulta bugetul acestei călătorii

Așa că mă duc la meci. Adică strict mă duc la meci. Mă scol dimineață, adică la 3.30AM, mă urc pe bicicletă (și încă câteva alte mijloace de transport) și plănuiesc să fiu înapoi puțin după la miezul nopții. Să vedem cum reușesc să adaug câte ceva la articol în cursul zilei. Până atunci voi posta în cursul zilei pe Instagram (ca romulusnfilip) fotografii. E prima mea incursiune în mediu, deci nu va așteptați la mare lucru: mijloace de transport, oameni, clădiri, suporteri, tribune, stadion.
M-am “antrenat” puțin săptămâna trecută. Eram într-o scurtă vizită neașteptată la București. Era o vreme insulară, cu ploaie măruntă și frig. Numai bună pentru văzut un meci. Singurul pe aproape era CS Balotesti- FC Afumați în Liga 2. Câteva fotografii va vor da o impresie clară despre cadru. Să zicem că meciul în sine mi-a produs nostalgii de pe vremea când jucam în campionatul județean, așa trosneau oasele la faulturi. Dar a meritat pentru șutul formidabil de la distanță din minutul 75 care a dus la deschiderea scorului după ce a fost atins de portar cu vârfurile degetelor, a lovit bara și a revenit în teren fiind împins în plasă de un atacant insistent.

Călătoria

Îmi pun ceasul la 3.30 și bineînțeles mă trezesc la 3.00. Mi se întâmplă deseori înaintea unei călătorii cu avionul. Asta e, am timp să mă pregătesc mai bine de drum. Ies din casă la 3.35. Mă urc pe bicicletă și mă aștept să văd puțină lume afară la oră asta. Sunt surprins cât de mulți oameni întâlnesc, pe jos sau pe bicicletă. Se pare că nu are de ce să se teamă o vecină căreia i se părea ideea mea de a merge la oră asta cu orice altceva decât un taxi echivalentul unei aventuri în junglă. Plec cu o viteză prea mare și îmi tot zic să o iau mai încet că am timp berechet. Dar mă cheamă stadionul…Trec pe lângă recentul inauguratul stadion MTK și mă gândesc ce ridicol e să construiești un stadion nou cu 5000 de locuri, care se va umple extrem de rar.
Iau un autobuz și în timp ce îl aștept pe al doilea, observ o ciudățenie într-o piață. Niște statui stilizate reprezentând egrete care sunt îngrădite într-un țarc. De parcă egretele ar putea evada. Nu se știe niciodata…
La aeroport mă așteaptă o coadă cam mare la trecerea prin verificarea de Securitate. Mă fofilez în față, mimând că am niște prieteni la care trebuie să ajung. Simț că trebuie să compensez puțin karma așa că liniștesc niște călători îngrijorați că nu vor prinde avionul. Coadă se mișcă repede. Sunt în avion, între două tinere dornice de vorba așa că timpul trece repede. Ajungem la Londra cu 20 de minute mai devreme și în 12 minute sunt în fața aeroportului așteptând autobuzul. Mă bucur că prind autobuzul de 8.00, altfel ar fi trebuit să pierd vremea prin Luton, până la autobuzul de oră 9.00. Asta se compensează cumva în când ajung în Milton Keynes, unde mă lămuresc că biletul meu nu e valabil decât pentru un tren care pleacă peste 2 ore. Ocazie să mă învârt prin jurul gării (de reținut, are o parcare imensă gratuită) și să mă duc la un mall din apropiere, fiindcă nu este wifi și sala de așteptare e mică și plasată pe peron. Trec repede cele 2 ore.
Voi ajunge la amiază la Birmingham și am o oră să găsesc un wifi, să beau o cafea, să postez partea a doua și să iau tramvaiul care mă duce la stadion. Nu înainte de a verifica exact cum ajung de la tramvai la autobuzul de aeroport după meci.

Stadion, suporteri și atmosferă înainte de meci
Aici s-a rupt întreagă mea hotărâre să scriu un articol foarte lung despre meci. Dar nu dintr-o data, ci treptat. Stadionul era în regulă, nimic special. Era o zi frumoasă de toamnă cu un soare care bătea bland dupa ce cerul fusese acoperit toată dimineața. Suporterii umpleau tribunele încet, încet. În schimb nici vorba de atmosferă înainte de meci și prea puțin în timpul meciului față de așteptările mele. Aici e esența a ceea ce rumeg în mine și trebuie să pun ulterior în scris. Pentru că mi s-a tăiat cheful de merge la meciuri în persoană.
Meciul
Să zicem doar atât. Portarul gazdelor, Foster, era în poarta dinspre peluza unde erau suporerii lui Tottenham în prima repriza. A început să tragă de timp și a fost fluierat de către ei din minutul 15 al primei reprize. Suporterii gazdelor s-au înflăcărat în prima repriza când Chadli a cărat o minge 30 de metri din propria jumătate, la niște deposedări în propriul careu și la unica ocazie a Albionului din finalul reprizei. În rest a fost foarte tăcuti. De cântat nici vorbă.
Observații diverse
Ar fi trebuit să scriu cronica în avionul de întoarcere. Eram prea indignat, mâhnit și dezabuzat să o pot face.
Va trebui pentru un timp să merg doar la meciuri din Bundesliga că să îmi revin?
Lucrez cu mine însumi ca imaginile care să îmi rămână în memorie despre meci fie cele două plonjoane superbe ale lui Foster, când s-a arcuit și cu cu o palmă a respins suturile foarte bune ale lui Eriksen și Davies. Va fi greu.
Voi reveni după ce mai sedimentez puțin impresiile.

 

 

 

Ce clarificări va aduce Spurs – City?

Sunt câteva lucruri pe care mi le propun și de care va fi greu să mă țin:

  • să aștept o victorie a lui Tottenham care să îi înscrie în lupta pentru titlu;
  • să evit să cred că o victorie clară îi face pe City favoriți clari pentru titlu (mai sunt prea multe etape până la sfârșitul campionatului);
  • să consider că un egal va fi un rezultat bun pentru Spurs;
  • să aștept ca Pochetino să găsească cheia pressingului avansat care să facă diferența în acest meci, ținând seamă că Guardiola a analizat ce nu a mers în ultimele 2 meciuri și va veni cu inovații și soluții;
  •  să cred că e timpul că Janssen să marcheze decisiv;
  • să păstrez o atitudine obiectivă, indiferent de ce intamplă teren.

 

 

Vedere obstrucționată și superstiții

obsview2

Farmecul stadioanelor vechi din Anglia: așa vedeam una dintre porți la meciul Tottenham – Swansea la care am fost pe stadion. Vorbeam cu o doamnă care avea locuri în fața mea (împreună cu cei trei băieți ai ei – frumos!) și îmi explica că are abonament de 7 ani acolo și că i-au trebuit vreo 6 luni să se obișnuiască. Acum era atât de obișnuită încât mi-a mărturisit că o să-i lipsească când va fi gata noul stadion. Ce să zic? Mie nu, dar a fost distractiv și dificil să mă mișc că să prind acțiunile din careu. Norocul meu a fost că cele trei goluri s-au marcat la cealaltă poartă, unde nimic nu-mi bloca vederea.

De atunci mă tot obsedează ideea că asta se întâmplă și cu Spurs. Ocazia unică ivită în anul asta, după 55 de ani de la ultimul titlu, parcă obstrucționează vederea jucătorilor în teren. O fi ăsta anul în care e singura ocazie ca Tottenham să se bată la titlu pe care s-o prind în viață mea? Ținând seamă cât vor cheltui cluburile mari în vară și ce antrenori vin. Începe să îmi fie frică si de Newcastle pentru campionatul viitor. Cu Rafa Benitez și dacă cineva le prezice un campionat bun sunt în stare să tragă la titlu pe modelul Leicester.

Așa că m-au apucat superstițiile. În ziua meciului mi-am luat două tricouri să am amintire din anul în care Tottenham lupta pentru titlu și le-am purtat pe amândouă să nu umblu cu plasa după mine. Apoi la următoarele meciuri doar unul dintre ele cu rezultate nefericite: înfrângere la West Ham și egal cu Arsenal. Acum la meciul cu Borussia Dortmund le port din nou pe amândoua. Problema e că nu-mi amintesc care era pe dinafară. Parcă am pe undeva o labă de iepure, trebuie s-o caut pentru următorul meci….

 He’s One of Our Own

Momentul culminant al primei mele vizite la White Hart Lane s-a petrecut în minutul 23 al meciului Tottenham-West Ham United. Atunci Harry Kane a marcat primul său gol în poarta dinspre South Stand unde eram și eu și stadionul a erupt într-un “He’s one of our own, Harry Kane, he’s one of our own”. Nu există sistem de sunet ultra-super-mega Hi-Fi care să redea atmosfera sonoră din tribună. Vreo treizecide mii de oameni cântând în cor. Si am intels atunci de ce însuși eroul catecului a mărturisit că i se face pielea de găina cand îl aude și murmură refrenul când iese din stadion. Nu pot să-mi dau seamă în ce măsură Harry Kane e “de-al meu”, dar știu că m-am simțit bine cântând.

Inainte de meci am avut plăcerea să mă întâlnesc cu Coys (căruia îi mulțumesc și public pentru ajutorul în procurarea biletului). Nu ne văzusem niciodată înainte. Convins fiind că îl voi recunoaște ușor nu schimbasem semnalmente de recunoaștere. Eram sigur că dacă știam zona (un pub de lângă stadion) îl voi recunoaște după statura, metaforic vorbind gigantică, obținută prin articolele apreciate și comentariile obiective și pertinente făcute aici de ani buni. A fost un pic dificil să ne recunoaștem, amândoi cu telefonul în mână, uitandu-ne in jur cateva zeci de secunde, deși ne aflam la cativa pasi unul de celălalt. După o bere, niște discuții de parcă ne știam dintotdeauna și o victorie Spurs pot spune cu siguranță: e “de-al nostru”.