Premier League – etapa a cincea – discuţie deschisă

Primul meci al etapei este QPR – Stoke azi de la 14:45. Mark Hughes se întoarce pe Loftus Road şi o victorie ar însemna a doua în faţa unei foste echipe în actualul sezon după cea reuşită pe Etihad. Diouf ar putea reveni ca titular, dar Walters, Arnautovic şi Ireland sunt incerţi. De cealaltă parte, QPR vine după trei înfrângeri în primele patru etape, au marcat un singur gol şi au primit nouă, asă că o victorie e esenţială. Taarabt s-a accidentat la antrenament şi e indisponibil, dar va reveni Vargas.

Etapa continuă cu vizita lui Arsenal pe Villa Park de la 17:00 în direct pe Eurosport. Aston Villa are zece puncte după patru etape şi nu au primit gol in trei din cele patru meciuri disputate până acum. De la Villa Vlaar e incert iar Benteke şi Kozak sunt în continuare accidentaţi. Arsenal vine după înfrângerea din Champions League de la Dortmund şi lista de absenţi e destul de mare: Monreal, Sanogo, Debuchy, Giroud, Gnabry şi Walcott.

West Ham  – Liverpool se joacă de la 19:30 în direct pe DolceSport 3. Liverpool a fost singura echipă engleză care a câştigat în Champions League dar jocul a fost cel puţin neconvingător, cam la fel cum a fost şi cel din campionat de până acum. Cormoranii au pierdut cu Villa pe Anfield etapa trecută şi au deja două înfrângeri sezonul acesta. Lipsesc de la Liverpool: Sturridge, Can, Johnson, Flanagan şi Allen. West Ham a pierdut cele două meciuri jucate acasă acest sezon şi absenţa lui Andy Caroll se simte. Nolan e şi el accidentat în continuare, dar Zarate a impresionat până acum.

Duminică de la 15:30 Manchester United se deplasează la Leicester pentru o întâlni pe ceea ce pare a fi cea mai puternică echipă dintre cele promovate. Leicester a câştigat etapa trecută pe Britannia, lucru deloc uşor, aşa că atmosfera e plină de speranţă pe King Power Stadium. De cealaltă parte, sezonul pare să fi început în sfârşit pentru Manchester United, dar victoria cu 4-0 de etapa trecută nu înseamnă nimic dacă nu e urmată de încă un rezultat bun mâine. Meciul este transmis de Eurosport.

În fine, derby-ul etapei între Manchester City şi Chelsea are loc tot duminică de la 18:00 în direct pe Eurosport. Chelsea vine după un 1-1 dezamăgitor cu Schalke în Champions League, în timp ce City a pierdut în ultimul minut pe Allianz Arena un meci în care simţeau că meritau cel puţin un egal, mai ales pentru că au avut un penalty neacordat. Atât Diego Costa cât şi Sergio Aguero au fost odihniţi în meciurile din mijlocul săptămânii aşa că e destul de evident că pentru cei doi antrenori acesta e marele meci, cel care contează. Fernando şi Jovetic lipsesc în continuare de la City, în timp ce Chelsea nu are niciun absent.

 

Cronica etapei a patra din Premier League

  • United câştigă convingător pe Old Trafford contra lui QPR şi pare un nou început pe gustul lui van Gaal. Dar adversarul a fost cel puţin „abject”, după cum a spus şi Mark Lawrenson la MOTD. QPR a oferit spaţii destule aseară şi oameni ca Di Maria, Mata, Herrera sau Rooney nu aveau cum să nu profite. Pe de altă parte, defensiva lui United încă nu arată aşa cum trebuie şi sistemul cu trei fundaşi ar putea reveni pentru că van Gaal a spus că singurul motiv pentru care nu l-a folosit cu QPR a fost că erau prea mulţi accidentaţi. Pasa proastă a lui van Persie continuă şi nu pare să fie niciun motiv pentru care Falcao nu l-ar înlocui pe olandez etapa viitoare, în afară de relaţia lui cu van Gaal.
  • „Brilliantly done by Jack Wilshere, that is a high-quality goal!”. Un gol superb înscris de Wilshere, Alexis într-o formă foarte bună a înscris şi el al treilea gol deja pentru Arsenal şi Welbeck a lovit bara cu un lob. Arsenal a jucat foarte bine ofensiv, dar defensiva a fost tot în derivă. Montreal şi Debuchy avansează haotic şi lasă benzile descoperite iar fazele fixe sunt aceeaşi veche problemă. Vestea proastă pentru Wenger e că Debuchy s-a accidentat şi coşmarurile cu infirmeria plină par să se întoarcă.
  • Diego Costa a înscris şapte goluri în patru meciuri deja şi Stamford Bridge are un nou erou. Remy a înscris şi el la debut. În comparaţie cu trio-ul de anul trecut Torres-Ba-Eto’o, Costa-Remy-Drogba pare varianta câştigătoare. Chelsea are punctaj maxim după patru etape şi îşi confirmă statutul de favorită la titlu. Mourinho nu are voie să-l rateze.
  • Aston Villa a învins pentru a doua oară în ultimii trei ani pe Anfield într-un meci în care Rodgers, deşi lipsea deja şi Sturridge, a crezut că e o idee bună să-l odihnească pe Sterling. Liverpool, deşi a dominat meciul, a avut un singur şut pe poartă. Balotelli, Lallana şi Markovic au jucat pentru prima oară împreună şi asta s-a văzut. Va fi esenţial felul în care Liverpool va face faţă unor perioade precum cele care urmează cu şapte meciuri în trei săptămâni, dar cert este că la prima rotaţie a lotului rezultatul nu a fost mulţumitor. De cealaltă parte, Aston Villa e pe locul doi cu 10 puncte (trei victorii şi un egal). Pare în sfârşit să fi venit vremea în care Lambert culege roadele.
  • Pardew, sau Fraudew cum îi zic suporterii, are zilele numărate la Newcastle după ce Southampton a făcut ce a vrut pe teren cu echipa de pe Tyneside. Newcastle are mari probleme în apărare, acolo unde Williamson pare mai degrabă un fundaş potrivit pentru Sunday League iar Coloccini la 32 de ani nu pare să mai aibă chef de fotbal. Cu toate astea, s-a cumpărat masiv pentru departamentul ofensiv, jucători ca Riviere sau Cabella, în timp ce în apărare au plecat Debuchy şi Mbiwa. Doar faptul că ar trebui să primească despagubiri pentru restul contractului de la Mike Ashley îl mai ţine pe Pardew în funcţie. De cealaltă parte, Southampton merge foarte bine având în vedere toate plecările din vară, jucatori ca Tadic sau Graziano Pelle s-au integrat repede în echipă şi Koeman n-are cum să nu fie mulţumit cu începutul de sezon.

Premier League – etapa a patra – discuţie deschisă

Primul meci al etapei e şi derby-ul acestei runde. Astăzi de la 14:45 Manchester City se deplasează pe Emirates pentru a o întâlni pe Arsenal în direct pe Eurosport. În supercupă Arsenal a învins lejer cu 3-0, dar luna august pare foarte departe. Ambele echipe vin după meciuri mai puţin convingătoare: City a pierdut acasă cu Stoke iar Arsenal a reuşit doar un egal la Leicester. Welbeck va fi cel puţin pe bancă la Arsenal după ce a înscris o dublă contra Elveţiei în calificările pentru Euro. De la tunari lipsesc în continuare Walcott şi Giroud, iar de la City Jovetic şi Fernando.

Singurele echipe cu maximum de puncte se întâlnesc tot sâmbătă de la 17:00 pe Stamford Bridge. Chelsea – Swansea e în direct pe Eurosport. Garry Monk are un început de sezon de vis la Swansea după ce a învins United în prima etapă chiar pe Old Trafford pentru că apoi să urmeze victorii lejere cu Burnley şi Leicester. Chelsea a învins cu 6-3 pe Everton în probabil cel mai spectaculos meci al sezonului de până acum, dar Mourinho n-a fost deloc mulţumit la finalul meciului, fiind furios pe apărarea sa. De la aceeaşi oră se mai joacă Crystal Palace – Burnley, Southampton – Newcastle, Stoke – Leicester, Sunderland – Tottenham, WBA – Everton.

De la 19:30 Liverpool o întâlneşte pe Anfield pe Aston Villa în direct pe DolceSport 2. Acum două sezoane Villa învingea cu 3-1 pe Anfield iar anul trecut au condus cu 2-0 dar Sturridge a înscris în prelungirile primei reprize pentru a face 2-1 şi apoi Gerrard a egalat într-un meci terminat la egalitate, 2-2. De dată asta Sturridge lipseşte, dar Balotelli îşi va face debutul în faţă Kop-ului. Mai lipsesc de la cormorani: Flanagan, Skrtel, Johnson şi Can. Villa vine în Merseyside după două victorii şi un egal, fiind pe locul trei în clasament. Lipsesc Benteke şi Kozak.

Rio Ferdinand revine pe Old Trafford în singurul meci jucat duminică în Premier League. Manchester United – QPR e în direct de la 18:00 pe Eurosport. QPR vin pe Old Trafford din postura de a fi peste United în clasament după ce au reuşit o victorie contra lui Sunderland în etapa trecută. De cealaltă parte, a cincea oară poate fi cu noroc pentru van Gaal după ce nu a reuşit să obţină prima sa victorie în primele patru meciuri oficiale la United. De la United lipsesc Phil Jones (votat ca fiind jucătorul lunii august la United), Smalling, Fellaini, Carrick şi Lingard, dar au revenit Rafael şi Shaw şi de asemenea probabil vor debuta Blind, Falcao şi Rojo.

Luni de la 22:00 se joacă Hull – West Ham United.

Campania de transferuri a lui Manchester United

De foarte mulţi ani campania de transferuri a lui United nu a mai fost atât de mult comentată ca acum. Şi sunt multe întrebări de pus.  Dar mai întâi să vedem cine a venit şi cine a plecat.

Au venit: Di Maria, Luke Shaw, Ander Herrera, Marcos Rojo, Daley Blind, Vanja Milinkovic, Radamel Falcao.

Au plecat: Shinji Kagawa, Alexander Buttner, Patrice Evra, Rio Ferdinand, Nemanja Vidic, Bebe, Federico Macheda, Jack Barmby, Tom Lawrence, Nick Powell, Louis Rowley, Angelo Herniquez, Nani, Wilfried Zaha, Javier Hernandez, Danny Welbeck, Tom Cleverley, Michael Keane, Ryan Giggs (retras).

Manchester United este clubul care, după ce l-a vândut pe Cristiano Ronaldo pentru 80 de milioane de lire, i-a cumpărat pe Valencia, Obertan şi Owen pentru 19 milioane. Anul acesta s-au cheltuit 145 de milioane. Cheltuielile mici pe care le-a făcut familia Glazer până acum nu s-au resimţit pentru că Fergie avea darul de a scoate maximum din toţi fotbaliştii aşa că United şi-a permis luxul de a nu cheltui sume exorbitante şi totuşi să rămână în elita cluburilor mari. Situaţia nu mai e aceeaşi şi rezultatele se văd.

Plecarea lui Welbeck mi se pare un lucru bun. Chiar dacă unii spun că United îşi pierde identitatea, Danny nu mi s-a părut niciodată un jucător de calibrul unui club ca United. 20 de goluri în 90 de meciuri e prea puţin, chiar dacă vorbim de un jucător tânăr. E drept, în afară de perioada de împrumut la Sunderland, a fost folosit de prea puţine ori ca vârf împins, o poziţie pe care probabil o preferă. Dar şi atitudinea lui de pe teren în cele mai multe cazuri a lăsat de dorit. Ca fan United, în majoritatea meciurilor mi-a scos peri albi. Iar restul plecărilor erau normale, mai ales cea a lui Chicharito în condiţiile venirii lui Falcao. Dar să ne concetrăm pe cei care au venit.

Daley Blind a fost votat ca jucătorul olandez al anului în sezonul 2013/2014 jucând ca mijlocaş la închidere pentru Ajax. E acolo de la 4 ani iar tatăl lui a câştigat Champions League cu Ajax-ul lui Van Gaal. La Mondialul din Brazilia Blind a dat pasa de gol pentru van Persie în meciul cu Spania şi a înscris contra Braziliei. A fost folosit de van Gaal atât ca fundaş cât şi ca mijlocaş şi a jucat foarte bine pe ambele poziţii. Blind e un jucător pe gustul lui van Gaal, foarte disciplinat tactic şi care reuşeşte să furnizeze constant pase pentru jucătorii ofensivi de pe teren.

“I consider myself an attacking player, almost a forward, but I’ve played in different positions and I always felt comfortable” spunea Di Maria. E fără îndoială jucătorul cel mai valoros transferat de United vara asta, dar întrebarea e dacă era nevoie de el. În debutul cu Burnley a fost printre cei mai buni de pe teren şi a reuşit câteva pase excepţionale, în stilul caracteristic. Poate juca atât pe dreapta cât şi pe stânga aşa că probabil că era nevoie de un asemenea jucător. Una dintre discuţiile despre United era că numele jucătorilor nu mai sperie pe nimeni. Dacă jucai la WBA şi aveai meci cu United, nu prea era niciun nume acolo care chiar să te intimideze, mai ales după sezonul trecut. Lucrurile par să se fi schimbat odată cu venirile lui Falcao şi Di Maria.

Per total pare o campanie de transferuri reuşită şi asta pentru că e făcută să servească sistemului 3-5-2 cu care insistă van Gaal. Poate singurele lucruri lipsă sunt Vidal sau Strootman, dar mereu mai există fereastra de transferuri din iarnă.

Premier League – etapa a treia – discuţie deschisă

Etapa începe azi de la 14:45 cu Burnley – Manchester United în direct pe Eurosport. Acum 5 ani Burnley învingea pe United cu 1-0 pe Turf Moor, iar forma lui United ne spune că un rezultat asemănător nu e exlcus. Evident, este aşteptat debutul lui Di Maria dar United are în continuare o listă remarcabilă de absenţi: Herrera, Fellaini, Carrick, Shaw, Rojo şi e posibil să mai lipsească şi Smalling, Kagawa şi Lingard.

De la 17:00 este transmis Manchester City – Stoke tot pe Eurosport. De la Stoke lipsesc Cameron şi Ireland iar debutul lui Mangala la City e în continuare amânat. În plus, Negredo e accidentat. De la aceeaşi oră se mai joacă şi Newcastle – Crystal Palace, QPR – Sunderland, Swansea  – WBA şi West Ham – Southampton.

Everton – Chelsea începe la 19:30 dar nici Dolce, nici Eurosport nu îl transmit. Jos pălăria în faţa acestei decizii. Mult succes la căutat stream-uri. Se pare că accidentarea lui Costa nu e atât de gravă pe cât se zvonea, dar Diego ar putea lipsi de pe Goodison Park pentru că Mourinho nu vrea să rişte. De la Everton lipsesc Barkley, Pienaar, Oviedo şi Atsu care, fiind împrumutat de la Chelsea, nu are voie să joace împotriva lor.

Duminică de la 15:30 Liverpool se deplasează pe White Hart Lane pentru a întâlni un Tottenham cu maximum de puncte după primele două etape. Meciul e transmis pe Eurosport, iar Spurs vin după două meciuri convingătoare: 4-0 cu QPR în campionat şi 3-0 cu AEL Limassol în Europa League. Balotelli o să fie pe bancă şi ar putea chiar debuta în sfârşit pentru cormorani. De la aceeaşi oră se dispută şi Aston Villa – Hull.

Ultimul meci e Leicester – Arsenal duminică de la 18:00 pe Dolce Sport 2. Membru de bază al echipei, Drinkwater lipseşte în continuare de la Leicester, în schimb la Arsenal revine Sanogo care ar putea chiar fi titular având în vedere accidentarea lui Giroud şi faptul că Sanchez nu se simte chiar excelent pe postul acela. Walcott şi Arteta sunt absenţi în continuare.