Vlad Dumitrescu

The mighty Leeds. Printre puţinele cluburi care au un imn compus doar pentru ei, nu doar versuri aruncate peste un negativ vechi. „Marching On Together” a fost lansat în 1972 în ziua în care Leeds ajungea în finala FA Cup. Cu o istorie încărcată în egală masură de succese şi de eşecuri, clubul din al treilea oraş ca mărime din UK trăieşte o perioadă la fel de tumultuoasă şi în prezent.

Începuturile

Leeds United s-a format 1919 după ce predecesorul ei, Leeds City, a fost dezafiliată de către Football League din cauza unor plăţi ilegale către jucători în timpul primului război mondial. După ce în anii 20 şi 30 s-au tot plimbat între First Division şi Second Division, în 1947 The Peacocks au retrogadat având cel mai prost punctaj din istoria clubului. În 1948 a venit la club un anumit galez pe nume John Charles, care la doar 17 ani l-a făcut pe scoţianul Billy Houliston, care tocmai răvăşise defensiva englezilor pe Wembley într-un Anglia – Scoţia 0-3, să spună că Charles e cel mai bun fundaş central împotriva căruia a jucat vreodată. Cu toate astea, Charles a început să fie folosit ca atacant din 1952 şi efectele s-au văzut imediat. 11 goluri în primele şase meciuri. După ce a fost numit căpitan, şi-a condus clubul spre promovare în 1956. Sezonul următor Leeds a reuşit să se claseze pe locul 8 în campionat şi toată lumea ştia cine e „vinovatul”: Leeds United devenise „John Charles United” pentru jurnaliştii vremii. Foamea pentru succes l-a făcut pe John să nu mai aibă răbdare cu clubul său şi a plecat în 1957 la Juventus, realizându-se astfel cel mai scump transfer britanic de până atunci: Charles pleca pe uimitoarea sumă de 65.000 de lire. Ca rezultat, în 1960 Leeds a retrogadat din nou în Second Division.

Perioada Don Revie

În 1961 Don Revie a găsit o situaţie destul de sumbră la club. Leeds avea mari difcultăţi financiare şi s-a salvat de la retrogadare în Division Three în ultima etapă. Apoi Revie a înfăptuit minunea. A implementat o nouă politică la club bazată pe tineri şi tot atunci celebra schimbare de echipament a avut loc. De atunci Leeds avea să îşi joace meciurile în alb complet la fel ca Real Madrid. În 1964 Leeds a promovat în First Division şi în cei 13 ani petrecuţi pe bancă, Devie a condus clubul spre două titluri, o FA Cup şi o Cupă a Ligii. De asemenea, Leeds a ajuns într-o finală a Cupei Cupelor şi o semifinală a Cupei Campionilor. În plus, Peacocks au terminat pe locul doi în campionat de cinci ori. Toate astea au făcut ca Leeds United din anii 60 să fie votată în Total Sports Magazine în topul celor mai frumoase 50 de echipe de fotbal din toate timpurile.

Howard Wilkinson şi David O’Leary

Howard Wilkinson a venit pe Elland Road în octombrie 1988 şi a găsit echipa pe locul 21 în Second Division dar în sezonul imediat următor Wilkinson a reuşit promovarea. În 1992, un nou miracol marca Leeds se producea şi echipa câştiga al treilea titlu din istorie. Pentru a continua în nota clubului, în sezonul ce a urmat, Leeds s-a clasat pe locul 17 evitând „la mustaţă” retrogadarea. În 1997 Wilkinson a fost dat afară. A venit George Graham. Nu pentru mult timp, pentru că în 1998 a plecat la Tottenham. Echipa a preluat-o David O’Leary şi sub comanda sa Leeds nu a terminat niciodată sub primele cinci din Premier League şi a ajuns în semifinalele atât Cupei UEFA cât şi Champions League.

„2004 Premiership, 2005 Championship, 2007 Sinking Ship, 2008 Abandon Ship”

Căderea financiară a coincis cu numele lui Peter Ridsdale. A făcut împrumuturi masive bazându-se pe banii din Champions League, dar Leeds nu a mai reuşit calificarea în cea mai importantă competiţie europeană aşa că nu au mai avut bani pentru a-şi plăti datoriile. Ca urmare, Rio Ferdinand a fost vândut la Manchester United pentru 30 de milioane de lire şi O’Leary nu a fost de acord aşa că a fost dat afară. În 2004, Leeds a retrogadat în Championship. Din cauza situaţiei financiare, toţi jucătorii importanţi au fost vânduţi. Ken Bates a preluat clubul, dar lucrurile au mers doar înspre mai rău, Leeds intrând în insolvenţă în 2007 şi ca o consecinţă au retrogadat în League One.  Abia în 2010 au reuşit să se întoarcă în Championship.

Massimo Cellino

Massimo Cellino este fostul patron de la Cagliari. Acolo a schimbat 35 de antrenori în 21 de ani şi a mutat echipa pentru o perioadă la Trieste, la o distanţă de 800 de km. Dar nu asta e partea cea mai rea. Cellino a fost arestat în Italia pentru fraudă şi a fost descris ca „capable of using every kind of deception to achieve his ends”. Preluarea italianului a fost oprită de Football League tocmai din cauza acestor antecedente dar Cellino a făcut apel şi a câştigat. Mai mult, Cellino a reuşit să-l şi demită pentru o scurtă perioadă de timp pe Brian McDermott chiar înainte să preia oficial clubul. McDermott a fost reinstaurat după ce s-au lămurit lucrurile, dar a urmat un nou scandal când Cellino s-a enervat că antrenorul şi-a luat concediu şi l-a dat afară pe 30 mai. Pe 16 iunie Dave Hockaday a fost numit head coach, nu manager. Momentan Leeds au 3 puncte în 4 meciuri în Championship şi Hockaday nu pare că va mai rezista mult.

Dar Cellino nu se opreşte aici. A fost sunat de o emisiune online care s-a dat drept un fan Leeds iar Massimo le-a spus în cel mai sincer mod cu putinţă: „The team is shit. The worst team I saw in my life”.

Concluzia despre Leeds a tras-o fostul antrenor Kevin Blackwell: „I’ve never known a club like it. If it can go wrong, it will go wrong.”

Răspunsul la întrebarea de ce a câştigat Manchester City e foarte simplu. A câştigat pentru că are lotul mai bun. Asta s-a văzut cel mai bine în momentul în care de pe banca cetăţenilor a venit Aguero şi a marcat la prima atingere. De la Liverpool a venit Rickie Lambert care a reuşit într-adevăr să provoace un autogol, dar apoi i s-au inmuiat picioarele în faţa lui Hart şi a preferat să-i paseze lui Sturridge în loc să şuteze dintr-o poziţie ideală.

Până la primul gol, celor de la City le-a fost greu să treacă de apărarea lui Liverpool care a dominat meciul, a avut mingea dar nu a făcut nimic relevant cu ea. A venit momentul de relaxare inutilă a lui Alberto Moreno, 1-0 pentru City şi restul e tăcere.

Poate că aici se vede lipsa lui Suarez. Liverpool pasează, are mingea dar nu mai e capabilă să creeze pericol ca în sezonul trecut.  Sturridge are nevoie de un partener şi deocamdată nu îl are. Poate o să-l găsească în Balotelli, dar asta e altă discuţie.

Greşelile defensive, parcă un deja-vu al sezonului trecut, au fost remarcate şi de Rodgers care a spus: „We have to be tighter than that, get up to people. They were poor goals”.

Un alt lucru care a putut fi observat aseară a fost evoluţia foarte slabă a lui Rickie Lambert. În aproape 15 minute a reuşit un singur şut pe poartă şi în afară de asta, cel mai important, a irosit o ocazie imensă de a marca golul doi. I-a fost frică să îsi asume responsabilitatea şutului şi a preferat să îi paseze lui Sturridge. Un jucător de 4 milioane de lire nu va fi în niciun caz o variantă dacă vrei să te baţi la titlu în Premier League.

În condiţiile astea, venirea lui Balotelli, chiar şi ca un risc „calculat” cum l-a denumit Rodgers, nu pare deloc o idee rea. Logica ne spune că oamenii se maturizează, Mario nu ar trebui să fie acelaşi puşti fără niciun orizont de la 21 de ani, dar nu e întotdeauna aşa. Unii oameni nu se schimbă. Dar cred că măcar un sezon Rodgers l-ar putea ţine sub control şi dacă e la capacitate maximă şi concentrat, Mario chiar ar putea fi de folos. E ultimul tren şi totul depinde de el.

De cealaltă parte, City pare să marşeze liniştită spre titlu cu un lot care deja pare a fi omogen, Fernando s-a integrat şi face un cuplu excelent cu Yaya, se aşteaptă şi debutul lui Mangala iar abundenţa de jucători de atac (Aguero, Dzeko, Negredo, Jovetic) demonstrează că City e totuşi cu o treaptă peste Liverpool.

Vreau să păstrez tradiţia lui Alex cu discuţiile deschise pentru fiecare etapă aşa că vă invit să urmărim şi să discutăm împreună etapa a doua din Premier League.

Primul meci e Aston Villa – Newcastle sâmbătă de la 14:45 în direct pe Dolce Sport 2. Rămâne de văzut dacă Villa va reuşi să se apere la fel de bine ca în meciul cu Stoke contra unui atac destul de promiţător al lui Newcastle.

De la 17:00 este transmis în direct pe Eurosport Chelsea – Leicester. Rămâne întrebarea cine va fi titular în poartă la londonezi, dar în principiu Chelsea nu ar trebui să aibă nicio problemă în a câştiga. La aceeaşi oră se mai dispută Crystal Palace – West Ham, Southampton – West Bromwich şi Swansea – Burnley. În mod normal ar trebui să câştige gazdele, toate trei au arătat un joc foarte bun în prima etapă.

Cel mai interesant meci al zilei începe la 19:30 şi e transmis în direct pe Dolce Sport 2. Arsenal se deplasează la Everton cel mai probabil fără Sanogo, Arteta şi Gibbs. Pe de altă parte, Wenger i-ar putea trimite pe teren pe Mertesacker sau Ozil. La Everton lipseşte Barkley, accidentat în prima etapă.

Duminică avem Tottenham – QPR de la 15:30 şi Sunderland – Manchester United de la 18:00, ambele pe Eurosport. Cel mai probabil Rojo va debuta ca titular pentru United după un joc slab făcut de Blackett contra lui Swansea. De la 15:30 se mai joacă şi Hull – Stoke.

În fine, luni de la 22:00 pe Eurosport avem derby-ul Manchester City – Liverpool. Balotelli o să fie cel puţin pe bancă pentru Liverpool, dar Adam Lallana nu e inclus în lot fiind accidentat. La City lipseşte Negredo, dar ar putea debuta Lampard şi Mangala care n-au fost apţi fizic pentru meciul cu Newcastle.

Good old Harry s-a întors şi QPR pare să fi lăsat în urmă sezonul catastrofal în care au retrogadat. Au terminat pe locul 4 în Championship şi nu au impresionat pe nimeni cu jocul lor, dar cumva au ajuns în Premier League, mulţumită golului lui Bobby Zamora în play-off. Au venit: Steven Caulker după un sezon în care a fost printre puţinii care au jucat bine la Cardiff, Jordan Mutch tot de la Cardiff, Rio Ferdinand, liber de contract şi Mauricio Isla împrumutat de la Juventus. Au plecat Yossi Benayoun, Esteban Granero, Tom Hitchcock, Aaron Hughes, Gary O’Neil.

Southampton pare să fi avut cea mai grea vară. Cu 5 jucători de bază plecaţi plus antrenorul, atmosfera pe St. Mary’s nu e deloc una plăcută. Au plecat: Luke Shaw, Adam Lallana, Dejan Lovren, Calum Chambers şi Rickie Lambert. Pare că totul s-a destrămat odată cu venirea lui Katharina Liebherr, dar cred că era inevitabil. Este vorba de nişte jucători care au avut un sezon excelent şi care au cerut să plece la cluburi mult mai mari. E foarte important cum vor fi înlocuiţi şi Ronald Koeman lucrează deja la asta. Au venit: Dusan Tadic de la Twente, Graziano Pelle de la Feyenoord, Ryan Bertrand împrumutat de la Chelsea, Florin Gardoş de la Steaua, Shane Long de la Hull, Fraser Foster de la Celtic şi Taider împrumutat de la Inter.

„Dacă cineva mi-ar fi spus acum cinci ani că o să transferăm jucători de la Barcelona, i-aş fi zis că e nebun”. Asta spunea un fan Stoke pe Facebook. Evident, Bojan nu mai avea loc la Barcelona şi practic a fost un leftover pentru Stoke, dar aducerea lui spune multe despre noul stil de joc de pe Britannia. După ce Mark Hughes a impresionat pe toată lumea sezonul trecut jucând un fotbal frumos şi ducând astfel echipa până pe locul 9, anul acesta Stoke ar putea spera chiar la mai mult având un lot destul de solid. Au venit: Bojan Krkic, Dionatan Teixeira, Mame Biram Diouf, Phil Bardsley şi Steve Sidwell.

Sunderland a scăpat de retrogadare miraculos după ce a stat practic întreg sezonul trecut pe un loc retrogadabil. E greu de crezut că black cats nu or să fie implicaţi din nou în lupta pentru retrogadare, dar Gus Poyet speră să-l ajute noii jucători: Billy Jones de la WBA, Jordi Gomez de la Wigan, Costel Pantilimon de la Manchester City, Patrick van Aanholt de la Chelsea, Jack Rodwell de la Manchester City şi Will Buckley de la Brighton.

Cel mai important transfer al verii ar fi pentru Swansea ar fi să reuşească să îl păstreze pe Bony, mai ales după plecările lui Chico şi Hernandez în Qatar. Chiar dacă după venirea lui Gomis de la Lyon plecarea ivorianului părea iminentă galezii au reuşit să îl ţină pe loc până acum. Garry Monk i-a mai adus pe Lukasz Fabianski de la Arsenal, Stephen Kingsley de la Falkrik, Marvin Emnes de la Middlesbrough, Gylfi Sigurdsson întors de la Tottenham, Jefferson Montero de la Monarcas Morelia, Adnan Maric de la Gais şi Daniel James de la Hull.

Totul pare un deja-vu pe White Hart Lane. Antrenorul englez e înlocuit de unul latin cu o filozofie diferită de joc. Totuşi, Sherwood n-a părut niciodată a fi altceva în afară de o soluţie temporară la Tottenham iar Pochettino are avatantajul faţă de Villas-Boas că are un palmares pozitiv în Premier League impresionând pe toată lumea la Southamtpon. Deja a trecut un sezon şi jucatorii aduşi pe o sută de milioane de lire vara trecută ar fi trebuit sa se fi adaptat până acum. În special Lamela şi Eriksen, pentru că la ei sunt cele mai mari aşteptări. O campanie de transferuri liniştită faţă de anul trecut. Au venit: Ben Davies şi Vorm de la Swansea, Dier de la Sporting Lisabona şi tânărul american Yedlin de la Seattle, care va rămâne încă un sezon la americani sub formă de împrumut. Au plecat: Sigurdsson, Livermore, Falque şi Gomes.

Alan Irvine este noul antrenor la West Bromwich Albion după ce Pepe Mel a fost o dezamăgire sezonul trecut echipa fiind aproape de zona retrogadării. Nu sunt semne că WBA ar putea termina în prima jumătate a clasamentului aşa cum s-a întâmplat în 2012 şi 2013. Au venit: Ideye de la Dinamo Moscova, Pocognoli de la Hannover, Gamboa împrumutat de la Rosenborg, Lescott de la Manchester City, Gardner de la Sunderland, Baird de la Burnley şi Wisdom împrumutat de la Liverpool.

David Sullivan îi reproşează lui Allardyce că nu joacă un fotbal destul de atractiv iar Big Sam nu pare să mai fie apreciat de nimeni pe Upton Park. Ravel Morrison umblă prin tribunale după ce şi-a ameninţat fosta prietenă, Andy Caroll va lipsi până în noiembrie si atât rezultatele cât şi jocul londonezilor din amicale au fost sub aşteptări. Aşa intră West Ham în noul sezon. Ceva de vis. Aşadar fanii nu par a avea motive de bucurie, o nouă salvare de la retrogadare ar face pe toată lumea mulţumită probabil. Au venit: Valencia de la Pachuca, Kouyate de la Anderlecht, Zarate de la Veles Sarsfield, Cresswell de la Ipswich, Poyet de la Charlton Sakho de la Metz şi Jenkinson împrumutat de la Arsenal.

„If someone had told me then I’d be watching Hull in Europe, I’d have laughed. I’d have told them they’ve been drinking.” Asta declara Ian Ashbee, cel care a marcat golul promovării pentru Hull din League Two în 2004. Aşadar un progres imens la care nimeni nu se aştepta pentru Hull, dar după cum bine ştiu Alan Pardew şi Michael Laudrup, participarea în Europa League nu e întotdeauna benefică pentru o echipă mică. Steve Bruce e conştient de asta şi a încercat să aducă ce a considerat că lipseşte echipei: Jake Livermore (cumpărat definitiv de la Tottenham), Robert Snodgrass de la Norwich, Tom Ince de la Blackpool, Harry Maguire de la Sheffield United şi Andrew Robertson de la Dundee United.

Leicester City a urcat pe primul loc în Championship de Boxing Day anul trecut şi acolo a rămas. A dominat campionatul şi a promovat fără probleme, având o serie de 26 de meciuri fără înfrângere. Aşa că e destul optimism pe King Power Stadium înaintea începerii sezonului, mai ales după ce Nigel Pearson a confirmat că sunt în discuţii cu Cambiasso. The foxes au cumpărat următorii jucători: Leonardo Ulloa şi Matthiew Upson de la Brighton, Marc Albrighton de la Aston Villa, Jack Barmby şi Louis Rowley de la Manchester United şi pe Ben Hamer de la Charlton. Cu Kasper Schmeichel în poartă (18 clean sheets sezonul trecut), cu Wes Morgan în centrul apărării şi David Drinkwater mijlocaş central, Leicester pare să aibă un departament defensiv destul de solid şi cred că au şanse mari să rămână în Premier League.

E foarte greu să îţi propui să progresezi după ce tocmai ţi-ai vândut cel mai bun jucător, omul în jurul căruia se făcea echipa. Dar Rodgers vrea ca Liverpool să facă fix asta. Ne vine automat în minte cazul lui Tottenham care era într-o situaţie similară după vânzarea lui Gareth Bale. Legat de asta, Rodgers a declarat: „It’s a different club and a different vision we have here. At Liverpool there’s a strategy behind what we’re doing”. În plus, Liverpool pare să aibă un lot mai bun decât Tottenham. Marele avantaj al lui Liverpool sezonul trecut a fost că s-au putut concentra doar pe competiţiile interne, spre deosebire de rivalele lor la titlu. Acum nu mai e cazul şi Rodgers, fiind conştient de asta, i-a adus pe Adam Lallana de la Southampton şi Lazar Markovic de la Benfica pentru mai multă creativitate, pe Emre Can de la Bayer Leverkusen pentru a oferi mai multă siguranţă la mijloc şi pe Ricky Lambert, ca o alternativă pentru Sturridge, în faţă. Principala problemă a cormoranilor anul trecut a fost haosul din apărare, de multe ori au fost puşi în situaţia de a trebui să marcheze patru goluri ca să câştige un meci aşa că au mai venit pentru a întări apărarea, Dejan Lovren (în condiţiile în care viitorul lui Agger la club e nesigur), Javier Manquillo şi discuţiile sunt avansate pentru fundaşul Sevillei Alberto Moreno. De asemenea, a fost cumpărat şi Divock Origi, un belgian de 19 ani care a impresionat la Mondial şi care va mai juca sub formă de împrumut încă un sezon la Lille.

Din cauza nerespectării reglementărilor UEFA în ceea ce priveşte fair-play-ul financiar, Manchester City a fost  limitată vara asta la a face transferuri de maxim 49 milioane de lire. Aşadar au cumpărat ieftin: Bacary Sagna, fundaşul care poate juca pe toate poziţiile, a venit liber de contract, Fernando de la Porto a venit pentru 12 milioane şi Willy Caballero, noua ameninţare pentru Hart, a fost cumpărat cu 6 milioane de la Malaga. Apoi a venit Eliaquim Mangala de la Porto pe o sumă necunoscută oficial, care conform presei britanice se învârte în jurul valorii de 30 de milioane de lire. Mangala ar trebui să fie noul partener al lui Kompany în centrul apărării, acolo unde Demichelis nu mai poate face faţă. Dacă nu va convinge repede, francezul s-ar putea să nu fie chiar bine primit pe Etihad după ce a declarat când încă se negocia transferul lui că ar prefera să joace pentru Chelsea. Cum City şi-a mai făcut între timp o echipă de fotbal la New York, denumită New York City FC, în parteneriat cu New York Yankees, noua vedetă din MLS, Frank Lampard, a fost împrumutat până în primăvară pe Etihad. O mişcare evidentă dar şi ciudată dacă stăm să ne gândim că pe postul lui la City mai sunt jucători ca Yaya Toure, Fernandinho sau Fernando. Frankie o să ajute City pentru lista de home grown players cerută de UEFA pentru noul sezon de Champions League şi, cine ştie, poate o să şi joace din când în când. Au plecat: Jack Rodwell şi Costel Pantilimon la Sunderland, Gareth Barry la Everton, Lescott la WBA.

Pentru Manchester United şi Louis van Gaal o clasare în top 4 ar însemna un sezon reuşit după dezastrul de anul trecut. Pare mai uşor decât e. Dacă te uiţi mai atent, e greu să îţi dai seama pe care dintre City, Chelsea, Arsenal sau Liverpool ar putea United să înlocuiască. În afară de asta, mai sunt şi echipe ca Everton sau Tottenham, care par destul de solide. Deocamdată lista de plecări e una mult mai mare decât cea de veniri având nume ca Alexander Buttner, Patrice Evra, Jack Barmby, Macheda, Vidic, Rio Ferdinand. În plus, Ryan Giggs s-a retras şi el. E vremea reconstrucţiei pe Old Trafford şi van Gaal pare omul potrivit pentru asta. Deşi au fost vehiculate pe parcursul verii nume ca Vidal, Di Maria, Strootman, până acum au venit doar Luke Shaw de la Southampton şi Ander Herrera de la Athletic Bilbao. Având în vedere sistemul 3-4-1-2 folosit de olandez, United ar mai avea nevoie de cel puţin doi fundaşi centrali, un mijlocaş central şi un fundaş lateral. În faţă lucrurile par să stea rezonabil cu Mata pe post de nr. 10 şi Robin van Persie cu Rooney în atac. Viitorul lui Kagawa e nesigur pentru că, deşi japonezul joacă cel mai bine ca număr 10, van Gaal declarat că mai degrabă l-ar folosi ca „număr 6 sau număr 8”. Mai este şi problema formei în care va fi van Persie, sezonul trecut olandezul nu a fost în cele mai bune relaţii cu Moyes, dar pentru van Gaal pare să simtă acelaşi respect pe care îl avea şi faţă de Fergie. Darren Fletcher pare să fi revenit după un turneu american excelent şi, cu Carrick încă accidentat, alături de scoţian ar mai putea juca Cleverley şi Fellaini, despre care s-a tot scris că este de vânzare. United se va zbate serios să prindă un loc în primele patru şi, dacă va reuşi, va fi meritul lui van Gaal.

Premier League. August 2014. Un nou sezon. Alan Pardew rezistă. Cu toate că la sfârşitul sezonului trecut, fanii coţofenelor au fost cât se poate de clari că nu îl mai vor pe Pardew la Newcastle, Mike Ashley rămâne fidel strategiei de a-i ignora şi mai ales îi rămâne fidel antrenorului. Cu toate astea, primele etape vor fi decisive pentru Pardew, dacă rezultatele nu-l vor ajuta, are şanse mari să fie primul antrenor demis sezonul acesta. După plecarea lui Cabaye, toată lumea aştepta în iarnă un înlocuitor. Abia în vară a venit. Remy Cabella de la Montpellier este aşteptat să fie noul playmaker de pe St. James Park. În afară de el au mai venit: Jack Colback de la Sunderland, Daryl Janmaat de la Feyenoord, Ayoze Perez de la Tenerife, Siem de Jong de la Ajax, Emmanuel Riviere de la Monaco, Facundo Ferreyra împrumutat de la Shakhtar. O pierdere importantă este Mathieu Debuchy care a plecat la Arsenal.