Valmir a fost în Eastlands aseară și a avut bunăvoința să ne scrie o cronică „de lună albastră” de la derby-ul orașului Manchester. Predau legătura.
Un meci la care visez să merg de acum 30 de ani. Ceauşescu şi apoi diverse obligaţii m-au împiedicat să reuşesc mai repede, dar principalii vinovaţi sînt ai mei Sky Blues,care s-au mai plimbat şi prin alte divizii decît cea unde ar trebui să fie mereu. În 1986 încă aveam mai multe participări în prima ligă decît Trafford Rangers, nu şi acum însă.
Miercuri dimineaţă, decolare timpurie şi off we go to London. Aterizare la Luton şi apoi tren spre Manchester. E senin,ceea ce e de bun augur cred eu. Tresar în timp ce trenul se apropie de staţia Stoke on Trent. Pe o colină deasupra căii ferate văd o tribună pe care scrie „Proud Potter” şi apoi văd şi inscripţia Britannia Stadium. Ce chestie, mă gîndesc – aseară priveam relaxat acasă Stoke – Birmingham şi 14 ore mai tîrziu trec pe lîngă stadionul cu pricina. Ce mică e lumea!
În timp ce trenul se aproapie de gară Manchester Piccadilly se vede nu departe şi Eastlands, tărîmul făgăduinţei. Întîlnire cu prietenii din Manchester, din nou incredibili, ca de fiecare dată cînd sînt în Anglia. Poveştile de revedere fac timpul să treacă repede, frunzăresc un Daily Mirror, „oficios United”, care îl are pe Ferguson provocator ca totdeauna, spunînd că suporterii lui City ar prefera fapte şi „silverware” în locul vorbelor pompoase ale conducerii clubului. No complaints this time, Red Nose!
Plecăm spre stadion cu speranţă dar şi tensiune, ca întotdeauna înainte de un derbi local. Citîndu-l pe acelaşi manager, „nu ai nici o garanție că vei cîştiga un derbi local, indiferent de poziţiile în clasament ale echipelor”.
În timp ce în concourse se bea bere la greu, pe ecranele amplasate pretutindeni se derulează golurile lui City din diferite perioade. Apar apoi echipele de start. Gripa s-a evaporat miraculos la oaspeţi, aşa că în afară de Rooney, sînt cam toţi.
La noi Adebayor rezervă, ca şi Johnson, ceea ce înseamnă că din nou Tevez va juca singur în faţă. Prins între Ferdinand şi Vidic, nu mi se pare o variantă prea încurajatoare. Cînd mai sunt 5 minute pînă la start, concourse-ul se goleşte şi toţi năvălesc în tribune. Se schimbă amabilităţi care nu pot fi redate, totuşi să menţionăm „Carlos Tevez is a Blue, he hates…”, „Who the f&%k is Man Utd” and so on.
Meciul în sine a fost dezamăgitor. Fiecare parte a părut obsedată să nu piardă, la noi Mancini avînd şi gena potrivită în acest sens. M-au exasperat pasele laterale repetate între fundaşii centrali, lipsă de viteză şi idei în atac. Şi jur că nu am fost singurul cu aceste simptome. Lumea l-a cerut insistent pe Johnson,care a intra tîrziu şi fără impact ulterior. Adebayor a apărut şi el în prelungiri?!, for God’s sake!, în afară de a trage de timp nu am văzut altă logică în timingul schimbării.
Recunosc că m-am perpelit la fiecare atac al lui United dn ultimele 10 minute, date fiind ultimele întîmplări din derbiurile precedente. Am văzut multe meciuri 0-0 de-a dreptul pasionante. Acesta însă nu face parte din această categorie.
De la noi singurii demni de menţionat sînt Tevez şi De Jong. Restul de uitat, iar Barry şi Yaya dreadful. Yaya on £200,000 a week. You are having a laugh!
Plecăm spre casă cu o escală la Souvenir Shop, perntru ca traficul să se mai aerisească. Încă o încercare sîmbătă cu Birmingham şi apoi înapoi acasă.
Anglofili de toate culorile,vă salut din Manchester!
