Corespondente

anglofil.ro > Corespondente

Tenis: Fed Cup la Cluj

By In Corespondente

O corespondenta de la Ursano

Clujul este un oraș frumos, pe care îl redescopăr la fiecare vizită (și am ajuns să merg măcar de 2 ori pe an, acum, odată cu meciul, am botezat și o fetiță), începând cu primul TIFF acum vreo 8 ani. Un oraș care, spre deosebire de marea majoritate a orașelor mari din România, știe ce vrea și face ce trebuie. Acum au sala asta modernă, funcțională și destul de mare (+7k). Nu e ceva excepțional, dar e ceva ce lipsește din orice oraș mare, începând cu Bucureștiul și continuând cu al meu Iași.
Atmosfera? Foarte frumoasă și civilizată, dar s-a simțit lipsa de experiență a publicului: la unele puncte când credeau că s-a terminat și se bucurau înainte de rezultat, dar și în unele momente de criză când nu a sesizat momentul în care erau necesare încurajări. Mult mai bine organizat decât la Galați, mai ales în partea de jos a sălii.
Meciurile: Simona a fost evident nepregătita fizic (nu în sensul unei probleme fizice per se, ci în sensul că îi lipsesc meciurile, constanța) și pare mereu marcată psihic de presiunea inevitabilă care apare la aceste meciuri. La Fed Cup nu pare să vina niciodată cu cea mai bună versiune a sa, iar dacă și alți factori se suprapun (lipsă de încredere), rezultatele sunt cele care se văd. Paradoxal, mie și celor doi prieteni cu care am fost (noi mergem în echipă asta peste tot – Roland Garros, Madrid, Galați, Cluj), ni s-a părut că cel mai bun tenis l-a jucat în primul set cu Pliskova. A avut apoi o ușoară scădere la începutul setului 2 dar revenise. Apoi a urmat căderea din acel game fatidic (4-4, 40-15) și s-a dus totul pe apa Sâmbetei.
Apoi a urmat meciul Monicăi și cred că am fost singurul care a zis că Monica are o șansa. Publicul s-a manifestat vizibil surprins de jocul Monicăi (nici prietenii mei nu o mai văzuseră, iar unul din ei, care joacă și el cu mult slice, dar doar de pe rever, nu se putea opri din râs) și a început să o încurajeze abia după 2-3 game-uri cu adevărat. Monica însă, spre deosebire de Simona, știe bine să gestioneze relația cu publicul și ceea ce s-a auzit în tribune la meciul ei a depășit repede ceea ce se petrecuse la cel anterior. All in all, o victorie spectaculoasă și întâmpinată cu mult entuziasm. Și de noi cu câteva sticle de Vinul Cavalerului și Budureasca.
A două zi, am avut întâi meciul ranițelor: Simona a părut să fie mai stăpână pe ea și, chiar dacă Petra a avut vreo 5-6 game-uri în care a arătat de ce e dublă campioană de GS, raportul UE a fost decisiv. Multă bucurie și descătușare la sfârșit, atât din partea publicului, cât, mai ales, a Simonei.
Monica însă, nu a mai putut să facă încă un meci ca primul. În primul rând, a servit vizibil mai slab, în al doilea rând, noi știam că va pierde încă de la începutul setului 3 când, după un raliu nesfârșit, cu fața exact spre noi, i-a spus Alinei Tecsor: „nu mai pot”. A terminat resursele, jocul ei necesită un consum fizic mare și era clar și că va pierde simplul, și că nu va mai putea juca la dublu.
Dublul nu a avut poveste. Am avut o contră nesfârșită pe drumul de întoarcere cu unul din prieteni, el susținând că mai relevantă a fost forma proastă a Ralucai, iar eu că a fost jocul tactic super static al Andreei.
Peste toate, am pierdut dar nu am regretat o secundă participarea. 3 jucătoare de top, multă dramă și o locație frumoasă/un public cald au făcut ca impresiile finale să fie pozitive.
Un singur lucru despre publicul larg de tenis român: nu mă mai surprinde infantilitatea  cu care se discută despre așa-zisa greșeală a Alinei de a nu o menaja pe Monica pentru dublu. Forma Monicăi din primul meci, lipsa sa formă a Andreei, faptul că nu aveam nicio garanție că se schimba ceva la dublu, toate justifică decizia Alinei. Dar românii preferă să strice orice lucru frumos care le iese în cale …. Aaa, și se uită prea ușor ce echipă e Cehia la feminin, ce performanțe are. Oricum, un om cu mintea la cap nu ne dădea mai mult de 20% șanse de victorie.

Rugby – turneul celor 6 naţiuni

By In Corespondente

Ovidiubelge

După o Cupă Mondială nefastă, reprezentantele emisferei nordice pornesc pe lungul drum al construcţiei unor echipe care să le ţină piept titanilor din sud.  Ediţia aceasta din Turneul celor 6 Naţiuni, urmaşul celui mai vechi turneu de rugby din lume (Home Nations Championship, 1883), ar trebui să ne indice dacă noile direcţii duc într-adevăr pe calea cea bună. O scurtă analiză a fiecărei echipe, cu plusuri, minusuri şi, eventual, o privire aruncată în perspectivă.

Anglia

Se aşteaptă enorm de la omul de pe bancă: Eddie Jones, considerat de unii cel mai bun antrenor de rugby din lume, trebuie să ajusteze fin echipa trandafirului, să le readucă dominarea pe înaintare şi să croşeteze acea minte de campion care redă încrederea. Îi văd ca având jucatorii de ¾ cei mai inventivi şi percutanţi din nord, de aceea mă aştept să fie echipa cea mai efervescentă şi plină de „french flair“ în atac. Problema cea mai mare o văd în linia 3-a, ultima Cupă Mondială a dovedit importanţa jocului la sol şi, momentan, nu ştiu dacă în acest compartiment englezii sunt aici la nivelul actual al galezilor sau la valoarea de anul trecut a irlandezilor. Toţi ochii pe linia 2-a Maro Itoje, cea mai de perspectivă propunere a lumii vechi.

Scoţia

După mulţi ani, biletele pentru primul meci pe Murrayfield s-au epuizat iute, semn că a speranţa a revenit în inimile scoţienilor. Un pic supraevaluaţi dupa meciul cu Australia, pentru că au avut un joc neconvingător în grupă, scoţienii trebuie sa confirme curba ascendentă. Se bazează pe o linie 1 omogenă şi stabilă, cu un pilier dreapta excelent, surpinzătorul W.P. Nel, pe linia a 2-a a fraţilor Gray, pe talentul lui Mark Bennett sau explozia lui Stuart Hogg pe liniile dinapoi. Cred că dacă pierd primul meci, o să se spargă valul pe care se află, dacă în schimb îl câştigă, pot fi pretendenţi serioşi. De urmărit John Hardie, în linia 3-a, un import de provenienţă neo-zeelandeză.

Ţara Galilor

Cei mai mulţi specialişti îi dau favoriţi, au rămas stabili după o Mondială în care au lăsat cea mai bună impresie dintre nordici. Una dintre cele mai bune defensive din lume (doar 3 eseuri încasate la Cupa Mondiala!), dragonii ar trebui sa domine la linia 3-a orice echipă din competiție, să aibă cel mai sigur picior, al metronomului Dan Biggar, să se revitalizeze la nivelul centrilor prin revenirea subevaluatului Jonathan Davies sau să-l vedem zburdând pe puternicul şi agilul George North. Semnele de întrebare apar în general la capacitatea de a juca inventiv în atac şi, în particular, la nivelul fundaşului (cu cât success îl va înlocui Gareth Anscombe pe Leigh Halfpenny, una dintre cele mai mari vedete actuale) şi mai ales la impactul ce-l vor avea rezervele pentru liniile dinapoi, Alex Cuthbert a fost deplorabil la Cupa Mondiala, iar nici pe Rhys Priestland nu aş miza pentru o schimbare de tonus dacă jocul o va cere.

Irlanda

A dezamagit la Cupa Mondială. Nu precum englezii, nu au trăit umilinţa cocoşilor cei mândri, dar aşteptam mai mult de la ei. Nu văd de unde ar veni creşterea turaţiei. Piese grele din înaintare pierdute (căpitanul O’Connor retras, Iain Henderson tot în linia 2-a sau Peter O’Mahoney accidentați) sau cu probleme fizice (ambii pilieri titulari, Healey şi Ross, ar putea rata primele 2 meciuri) şi un Jonny Sexton care si-a pierdut din vrajă (şi, împreună cu el, Leinster, echipa regională fanion a Irlandei), fac ca echipa trifoiului să fie cel mult a 3-a favorită. Totuşi, dacă şutul îşi revine şi daca rămân în joc după primele două meciuri, Joe Schmidt ar putea îndrepta corabia spre a 3-a victorie la rând în turneu, un record. De urmărit linia a 3-a Sean O’Brien, care le-a lipsit atât de mult în sfertul cu Pumele (şi care merita suspendat mai drastic), noul căpitan Rory Best, ce a arătat o formă foarte bună la Ulster şi, în general, tinerii care îi vor înlocui pe accidentaţii mai sus amintiţi.

Franţa

Cel mai mare mister de la această ediţie. Ce va putea schimba noul antrenor, având în vedere baza de selecţie? Cum va fi înlocuit imensul Thierry Dusautoir? Va apărea un număr 10 care să impună jocul, constant, sclipitor pe alocuri şi care să se ridice la valoarea omologilor din sud? Vor contrui acel cuplu de centri, stabil şi omogen, atât de necesar în marile meciuri? Îşi va regasi magia şi va reuşi Franţa să o aştearnă peste o structură armată cu determinare şi încredere, elemente ce i-au lipsit de atâtea ori în momentele importante? O certitudine în forţa liniei 1, într-unul din cei mai buni numarul 8 din lume, Louis Picamoles, dar în rest multe întrebări şi aceeași presiune de a câştiga orice meci, deşi e abia pe locul 7 în lume.

Italia

Când căpitanul Serigio Parisse la 32 de ani este principalul om de urmărit,  ai o problemă. Cu el în primul 15, echipa primeşte o infuzie de oxigen şi se transformă într-una determinată şi incomodă. Problema rugbyului italian, deşi cu doar o lingură de lemn în ultimii 4 ani, este ca atât echipa reprezentativă, cât şi echipele de club, par fără identitate şi plutesc fără orizont. Pot avea o şansă în orice meci dacă vor reuşi să-şi ducă adversarii în zona forţei şi a intensităţii fizice (precum în meciul de la Cupa Mondiala cu Irlanda), dar luaţi repede la mână nu cred să facă faţă. Sunt curios dacă noua uvertură, tânarul Carlo Canna, va reuşi să impulsioneze jocul liniilor din spate.

Cronica lui Bogdan C la Dortmund – Stuttgart

By In Corespondente, Europa

Acesta a fost debutul meu ca spectator pe un stadion din afară, așa că nu pot face comparații cu alte stadioane sau alte campionate.

Am ajuns în partea vestică a Germaniei pentru o scurtă vacanță cu ocazia weekendului prelungit de 1 decembrie – vizitat piețe de Crăciun din regiunea Rhein-Ruhr și vizionat un meci de-al Borussiei, cadou pentru o prietena de-a soției, fan înfocat BVB.

Cazare am ales în Dusseldorf și am găsit prin Airbnb, o casă foarte drăguță într-un cartier de case unde am avut inchiriat întreg etajul superior. Hotelurile, pentru un motiv necunoscut mie, în acel weekend erau foarte scumpe. Ca alternative de cazăre mai pot recomanda Wimdu.de (.com, .co.uk), clona de AirBnb (încă nu am folosit, dar am găsit alte apartamente față de Airbnb, unele chiar mai ieftine).

În privinta drumului eu am venit cu masina din Berlin (6h pe Autobahn) fără probleme. Tot ce pot spune în privința drumurilor este că, deși este un păienjeniș de autostrăzi acolo, toată regiunea aceasta (Rhein-Ruhr) este foarte aglomerată, mai ales în timpul săptămânii, iar dimineața sunt blocaje de 6-10 km (auzeam constant la radio, de parcă ar fi un lucru normal). Pentru cei din Romania, WizzAir zboară la Dortmund și Germanwings/Eurowings la Dusseldorf.

Am ajuns de dimineața în Dortmund (meciul începea la 15:30). Orașul nu este impresionant, este un oraș industrial într-o (fostă) regiune minieră. După un pic de plimbare pe străzile din centru, piața de Crăciun și un pit-stop la o cafenea, am considerat că e cazul să o luăm încet-încet spre stadion.

Grupurile de fani deja începeau să se adune, deși era încă devreme, se simțea în jur atmosfera de meci și că acesta este highlight-ul zilei pentru oraș. Am decis și noi să mergem mai devreme la stadion pentru că vroiam să dăm o tură prin Fanwelt (fan-shop) și știam că, după atacurile de la Paris și meciul amical al Germaniei anulat cu aproximativ o săptămâna înainte, măsurile de securitate vor fi mai stricte și intrarea se va face mai greu pe stadion. De altfel meciul Borussiei din weekendul precedent a început mai tarziu datorită acestui fapt – nu toți suporterii apucaseră să intre pe stadion. La stadion este ușor de ajuns, sunt semne la metrou către el, ca un adevarat landmark al orașului.

Ajunși la stadion, ne-am îndreptat spre fan-shop, dar nu am avut nicio șansă să intrăm, deoarece era foarte aglomerat. Cum nemților nu le place aglomerația, de obicei închid locul sau limitează intrarea (am pățit la un moment dat să stau la coadă la intrarea într-un supermarket). La fel au procedat și aici, o ușă o trasformaseră în ieșire și stewarzii nu te lăsau să intri și te trimiteau la cealalată “intrare”, iar pe la “intrare” alți stewarzi mai opreau oamenii din când în când pentru a se elibera in interior.

Așadar am renuntat la Fanwelt și am intrat pe stadion. Uzi după ce ne-a prins o repriză de ploaie torențială cât ne învârteam pe lânga stadion, am căutat băuturi calde. Cumpărarea de băutura și mâncare pe stadion se face prin achiziționarea unui card mai întâi, pe care îl încarci cu sume de 5E, 10E, 15E etc. Prețurile sunt undeva la 2-3EUR pentru băuturi (nu mai rețin exact), iar wurst nu am luat pentru ca nu sunt mare fan. Dar ca idee, prețurile nu mi s-au părut mult mai mari față de ce găsești la tonetele de pe stradă. Ce am gasit interesant de băut a fost un “Anheizer”, care eu l-aș traduce “încălzitor”, care era un vin slab alcoolizat de culoare gălbuie, semăna cu un suc de portocale, băutură care chiar și-a făcut efectul și m-a încălzit după atâta ploaie și vânt.

Meciul. Borussia venea după o înfrângere (destul de surprinzătoare) în campionat și una în Europa League, astfel că aveam speranțe de un meci bun, mai ales că Stuttgart nu o ducea prea bine. S-a cântat înainte de meci, “You’ll never walk alone”, din ce am înțeles galeria fiind înfrățită cu cea de la Liverpool (vă rog să mă corectați dacă greșesc). Așa cum speram, meciul a fost foarte bun, în ciuda ploii. Borussia a deschis scorul în minutul 3 și a stăpânit jocul de la un capăt la altul, în afară de vreo 10-15 min în perioada în care Stuttgart a înscris pentru 2-1 și părea ca forțează egalarea. De asemenea Borussia a mai înscris 2 goluri anulate pentru offside, unul dintre ele destul de la limită.

Atmosfera a fost foarte frumoasă, eu am stat într-un colț lângă peluza cu “die Wand”, așa că din când în când mai trăgeam un ochi și la mișcarile galeriei. Mă așteptam să am o vizibilitate mai proastă, dar meciul s-a vazut excelent din acel colț, în schimb nu aveam vizibilitate bună spre tribuna I din cauza acoperișului. Am văzut oameni cu copii, am avut pe lângă mine un copil de 5-6 ani care a cântat mare parte din meci și înca un cuplu cu un copil de maxim 1 an. N-am avut probleme cu suporterii, deși eram însoțit de 3 fete. Pe drum spre stadion un om pe la 40-50 de ani, amețit bine și cu o bere în mână, bănuiesc că ne-a întrebat (germana mea este la nivel începător) de unde venim (ne auzea vorbind altă limbă). L-am intrebat daca vorbește engleza, kein Englisch și acolo a murit încercarea de socializare.

La plecare am admirat din nou organizarea, cu stewarzi care blocau accesul în stația de metrou (care era de fapt o stație de tramvai) când peronul se umplea și alți stewarzi care blocau accessul în metrou (tramvai) când acesta se umplea.

În concluzie, o experienta bună și interesantă, păcat de vremea care speram să fie ceva mai buna (adica fără ploaie), atmosfera placuta, preturi rezonabile (btw Germania mi se pare una dintre cele mai ieftine țări vestice). Un ultim amănunt – biletul a costat 32 EUR.

Farmecul discret al League 2: Cambridge United – Accrington Stanley 2 – 3

By In Corespondente

La concurență cu El Clasico sau Manchester City – Liverpool, în căutare de fotbal britanic autentic, iată-mă în drum spre The Abbey, stadionul lui “The Yellows” din Cambridge. Imi începusem ziua hoinărind prin partea universitară a orașului, apoi în centru și încet-încet spre periferie către distracția populară (aveam să aflu mai târziu că partea academică preferă rugby sau canotaj). Inițial am vrut să merg la un meci din Championship, dar și acolo echipele au în lot mulți străini, în general.
Am ales să pun câteva fotografii din zona apropiată stadionului si din interior ca să vă faceți o impresie despre locuri și stadion. Imi cumpăr bilet la tribună a doua, construită in 1954. Locurile sunt în picioare si sunt rails, așa cum erau pe vremuri în majoritatea stadioanelor în Anglia. Sunt bineînțeles obstructed view pe alocuri, alt element întâlnit în vechile arene din insulă. Constat spre sfârșitul meciului că mi-am pierdut antrenamentul la urmărit meciuri in pozitie verticală – mă cam dor picioarele și tălpile. Partea bună a fost că, deși e o zi friguroasă, cu un vânt rece (1 C după vreo două săptămâni în care temperaturile au fost în jur 12-15 C), în tribună nu bate vântul deloc și e plăcut.
Așteptările îmi sunt confirmate: echipe de start sunt compuse din englezi, cu câte un irlandez aruncat acolo, așa ca de sămânța. Sunt pregătit să asist la trosnet de tibii, tacklinguri solide, preluări aproximative și dueluri necruțătoare în jocul aerian. Va fi și așa ceva, dar într-o măsură mult mai mică decât mă așteptăm.
Asist la un joc dintre echipă locală, din partea inferioară a clasamentului, cu una care se bate, nesperat, pentru promovare. Diferența se va vedea în jocul prestat.
Meciul începe neinspirat, cu mult joc la centrul terenului și puține pase legate. încep să mă îngrijorez, mult prea devreme că voi asistă la nou rezultat alb ca acum două săptămâni la Monchengladbach (ocazie să arunc o privire pe Livescore să văd ce se mai întâmplă la Gladbach – și acolo e tot 0-0 deși meciul începuse cu 30 de minute mai devreme). Curând vin ocaziile și golurile. Dacă primul, marcat de gazde, e cumva clasic englezesc, centrare, recentrare cu capul și tap-în din apropiere, celelalte două sunt de genul care te fac să fii mulțumit că ai venit la stadion să le vezi pe viu. Ambele șuturi sănătoase, bine executate din punct de vedere tehnic, după combinații la firul ierbii. Accrington egalează după o fază rapidă, la care după o fentă înșelătoare a atacantului cu spatele la poartă, care lasă mingea să curgă pe lângă el, un mijlocaș scapă singur și trage frumos în diagonală imediat dup ace intră în care. Gazdele preiau conducerea după o fază la care același mijlocaș care fusese prins în clește și contrat solid de doi adversari, pierzând mingea, apare la finalizare 15 secunde mai târziu cu un șut puternic la firul ierbii din afară careului. Tribună explodează și sar și eu împreună cu susținătorii locali.

Rapid după pauză, echipa mai tehnică și mai bine așezată în teren, Accrington, preia hățurile jocului, face 3-2 și lămurește câștigătoarea. Cambridge mai are câteva momente de presiune, mai aruncă câteva mingi periculoase în careu, dar fără rezultat. Ar merita menționat penaltiul care stabilește câștigătoarea. A fost corect acordat, dar după un fault cum vezi în ligi inferioare: un apărător pur și simplu s-a urcat din pe un atacant care îi luase fața după care a fost foarte uimit că s-a fluierat fault.
La final, în ciudă înfrângerii jucătorii echipei gazdă salută fiecare tribună în parte și sunt aplaudați (nu se aud apostrofări și fluierături). Au luptat onest și au dat peste o echipă mai bună, cu un portar inspirat în 2-3 momente.
Diverse:
* In apropierea stadionului, o doamnă foarte amabilă îmi explică cum e cu biletele, care e caracteristica fiecărei părți a tribunelor și mă îndruma spre locul unde se vând bilete. Are un tricou pe care scrie mare “Here to Help” și împarte bomboane pe gratis, inclusiv adulților.
* Sunt surprins cât se însuflețesc tribunele când un jucător ia o acțiune pe cont propriu și începe un “run”. Deși nici una nu se termină cu rezultate pozitive.
* Dacă e un element clar care arată nivelul e numărul mare de mingi “frezate” consecință lovirii incorecte a mingii care iau traiectorii ciudate, cu mult efect și sunt greu de controlat cand revin.
* La un corner al gazdelor patru jucători în atac aflați în stânga porții pornesc la unison spre partea dreaptă a porții. Si mai suprinzator, patru fundași se sincronizează perfect în marcajul celor din atac. Rezultă un balet straniu de sincronizat, parcă cei opt au pregătit mișcarea asta la antrenamente comune. O fază comică, care produce râsete sănătoase în tribună.
* După meci, în timp ce mă îndepărtez de stadion, asist involuntar, la început, la o converatie între un adult și doi copii de 10-12 ani. Copii analizează penaltiul și efectul lui asupre desfășurării ulterioare a jocului. E o analiză serioasă și apreciez mult cum adultul (probabil tatăl unuia dintre cei doi) intervine rar cu câte o întrebare sau lăudând o observație bună. Imi vin să mă duc după ei să aud continuarea conversației când drumurile ni se despart. Copiii aceia sunt deja foarte buni spectatori de fotbal!
* Nu reușesc să deslușesc cântecele galeriei locale de la peluză. Mă ambiționez să îmi dau seama singur, fără să întreb pe cineva în jurul meu (parcă înțelegeam mai bine în Germania, unde nu știam limba). Mă alătur și eu celor din jurul meu când se strigă “ Yeeeellows! Yeeeellows!” bucuros că înțeleg. Dar, mai ale,s când deslușesc în întregime o strigare: “The referee’s a wanker!” repetat de multe ori. Cântat cu cuvintele alungite, parcă fără ranchiună și ură de către tribună, are ceva comic și irezistibil care mă face să zâmbesc. Arbitrul o merită, după ceva ”posturing” în stilul văzut des în Premier League si câteva greșeli, care nu influențează direct rezultatul.

Comparatie: un meci de Bundesliga cu unul de PL (1)

By In Corespondente, Europa

Prea tarziul meu debut la vizionarea pe viu a unui meci în Bundesliga (Borussia Mönchengladbach – FC Ingolstadt 04) s-a produs în acest sfârșit de săptămâna. Telul meu este să fac o comparație cu Premier League – unde voi viziona (sper) Tottenham-West Ham peste două săptămani. E cel mai mic eșantion posibil, dar nu mă voi lasă descurajat în a trage niște concuzii subiective și particulare (dacă tot nu pot generaliza). Ar fost poate mai bine ca ordinea să fie inversată, dar așa s-a nimerit.
în Germania am fost la Dortmund pentru trei zile. Aș fi preferat un meci la acolo, dar nu am putut face rost de bilet în avans – Borussia Dortmund juca cu rivalii locali de la Schalke 04 și practic era imposibil de făcut rost de bilete. In schimb bilete pentru Gladbach s-au putut procura foarte ușor cu o lună înainte de meci (am preferat acest meci in dauna unuia la Leverkusen bazat pe sfatul primit pe Anglofil și nu am regretat). Am intrat pe pagina de internet a clubului și, fără să fie nevoie să mă înregistrez sau să devin membru, am putut cumpăra rapid un bilet in zona mea preferată – tribună, pe linia careului de 16m (poate un pic cam sus pe rândul 3 în inelul superior).
Am postat separat o galerie de fotografii incluzând călătoria și meciul. Calitatea lasă de dorit, mai ales cele făcute din autobuz, dar vă pot da o idee despre locurile prin care am trecut și stadion.
Cu un plan detaliat și două aplicații de transport pe telefonul mobil plec la 12.30 din hotel din Dortmund la gară să prin un tren de 12.46. Biletul de tren îl luasem cu o zi înainte. în gară văd deja suporteri în culorile lui Gladbach care făceau aceeași călătorie. Mă voi intersecta în cursul zilei și cu suporteri Koln sau Leverkusen care mergeau să-și vadă favoriții din orașe relative îndepărtate. Regiunea Rhin-Ruhr este una din cele mai mari aglomerări urbane ale Germaniei, orașele cu echipe in Bundesliga sunt foarte apropiate și transportul foarte bun. Iar berea bună ajută la deplasări în Germania.

Stau liniștit, convins că nimic nu se poate întâmpla. Si dintr-o data surpriză: rumoare între călători și unii încep să plece. Anunțul fiind făcut doar în germană nu pricep mare lucru (vocabularul meu are cam 200 de cuvinte, majoritatea legate de fotbal de pe vremea când urmăream asiduu rezumatele pe Sat1 la emisiunea Ran – dacă asta nu vă spune nimic va dați seamă ca a trecut ceva vreme). Ochesc un tânăr de încredere și aflu că trenul s-a anulat, după ce inițial era dat că având întârziere de 30 de minute. Sunt neîncrezător – în Germania nu se poate întâmpla așa ceva! Spre mirarea mea în cele trei zile petrecute acolo am mai dat de întârzieri de trenuri și am fost clătinat în convingerile mele despre transportul feroviar german. Dar omul meu de încredere mă ajută – putem lua un tren de viteză ICE fără să plătim supliment – anunț făcut imediat după cel cu anularea. Sunt tot neîncrezător, dar mă conformez pentru că și el ia același tren și mă hotărăsc să îl am în câmpul meu vizual dacă vine nașul ca să am pe cine da vina dacă îmi cere biletul suplimentar. Nașul e foarte relaxat, nici nu verifică, ajung cu bine la Dusseldorf unde prind legătură inițială desi si trenul ICE avea intărziere. O plăcere să vezi pe mobil în aplicațiile de transport itinerariile actualizate live și datele despre peroane (doar o data din 20 peronul nu a corespuns).
In Mönchengladbach aveam planul să o tai pe jos – Google zice 1 oră și 10 minute eu zic că pot 45 de minute. Dar văd că mulțimea se îndreaptă spre stația de autobuz unde clubul pune la dispoziție transport gratuit la stadion în flux continuu și îmi zic să încerc, poate ajung mai devreme. Deși e o mulțime serioasa și mai sunt 75 de minute, lumea nu se înghesuie și călătoresc lejer. Nu am o poziție prea bună la geam și fotografiile din autobuz au dublaj. Cam 75% au o bere în mână, dar nu văd pe nimeni beat. Majoritatea depun frumos sticlele goale când se dau jos, dar mai rămân si pe jos în autobuz. Totuși datorită traficului și străduțelor inguste fac tot 45 de minute. Găsesc amuzantă parcarea de biciclete și ma mir ce multa lume vine la stadion cu bicicleta. Aș fi vrut să fac o tură de stadion în exterior, dar renunț vazand cozile mari la intrare. Lumea e ordonată, nu se înghesuie și întru în 12 minute. Arunc o privire pe la chioșcuri și iată-mă la locul meu cu 15 minute inainte de start. Am planificat corect si asta ma relaxează.

Stadionul e frumos, atmosfera plăcută și se va popula destul de repede în cele 15 minute rămase, deși pare destul de gol acum. La intrarea echipelor în teren mă conectez la atmosferă, deși nu am fular să-l rotesc deasupra capului cum fac majoritatea când se intonează imnul clubului. Mă trezesc chiar cântând imnul, deși nu știu cuvintele. Nimeresc cam un cuvânt din 7 și mai bag și cuvinte din alte limbi (nota: data viitoare sa  salvez pe telefon versurile). Mă simt integrat.
Pe scurt despre meci: Borussia venea după 6 victorii în Bundesliga și un egal marți în în Champions League cu Juventus, care i-a scos din cursa pentru calificare în optimi. In acel meci au avut superioritate numerică 37 de minute, dar nu au putut-o valorifica. Efectele dezamăgirii s-au resimitit, echipa intrând greu în joc, legând prea puține pase și fiind dominată în prima repriza. De partea cealaltă, Ingolstad, o nou promovată, un fel de Watford german, s-a închis bine, a presat și a stat mai mult în terenul advers. Meciul a avut ritm, a fost plăcut, au fost ocazii, deși s-a terminat cu un scor alb. Mi-a lipsit golul, mai ales că în repriza a două Borussia a jucat mai bine și tare mi-ar fi plăcut să aud explozia la gol a celor 50 de mii de suporteri locali. Finalul a avut dramatism, după eliminarea căpitanului echipei Granit Xhaka în finalul meciului, gazdele au avut cele mai mari două ocazii ale partidei. Oftatul tribunelor a fost pe măsură ocaziilor și făcut cât un gol.

Câteva observații:

  • Pe o rază de 10m în jurul locului unde stăteam am văzut 3 familii care au venit la meci cu fete de 8-10 ani. E ceva optimist și plăcut să vezi că scăndarile tribunei fac părinții să se simtă confortabili să vina la meci cu copii
  • Cozile, la mâncare cel puțin, erau foarte eficiente. Am reușit să ajung în 5 minute să cumpăr în pauză și să nu pierd nici un minut din meci.
  • Pe ecranele de afișaj orice gol de pe alt stadion era anunțat cu un nechezat de cal (mascotă locală). Plus o grafică de 3-5 secunde cu un Tooooor după care era anunțat golul. Mă întreb dacă te poți obișnui după un timp să urmărești și faza și ecranul că să nu pierzi ceva din meciul la care ești. Pentru mine a fost greu.
  • Cartonașele galbene erau anunțate cu o reclamă desen animat care părea o reclamă la o firmă de salubritate. Dar mai ales de un sunet strident că atunci când creta scârțâie pe tablă. Si au fost destule galbene în meci
  • Spectatorii mi s-au părut cunoscători, răbdători și pasionați. Nu s-au auzit fluierături deși echipa nu înscria. Doar câteva fluierături normale la simulări ale oaspeților.
  • Nefiind implicat, au fost amuzante reacțiile tribunei la golurile din meciurile echipelor cu care Borussia se află în luptă directă în clasament. Mai ales că erau favorabile echipei gazdă, care nu a putut profita. Si e greu de descris reacția la cele patru goluri ale lui Bayern: un fel de oftat amar, combinat cu exasperare și cu ciudă.
  • Trei fumători aflati la o distanță de doua locuri in dreapta mea m-au cam afumat. Sper ca in curând sa se interzică fumatul in tribune (oamenii trăgeau serios).
  • In repriza a doua, nocturna si zborul norilor mă fac de cateva ori să uit de meci si sa admir privelistea de pe cer.

După meci totul decurge snur: autobuz, tren si la 7.30 sunt in hotel. O după masă si o deplasare normală pentru un suporter local, bănuiesc.

Revin cu concluzii după meciul de la Londra.