Cupe

Charity Shield: Manchester City – Chelsea 3-2

By In Cupe

Manchester City a bătut Chelsea cu 3-2 într-un Charity Shield care a cam stat în umbra ultimei zile de Olimpiadă. Elimininarea lui Ivanovic din finalul primei reprize a dezechilibrat un meci care fusese strâns până atunci. Câteva gânduri despre ce s-a întâmplat ieri pe Villa Park:
[cleeng_content id=”781759761″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″][list color=”red”]

  • Mancini a testat un sistem cu trei fundași, cu Savic, Kompany și Zabaleta. Deși i-a ieșit, n-aș crede că o să vedem acest sistem prea frecvent în campionat. Mancio a încercat un plan B în cazul unei accidentări al unuia dintre fundașii centrali, neavând probabil prea mare încredere în rezervele pe care le are acum pe acest post. Cu atât mai mult are nevoie de Agger, care a arătat la Liverpool că acoperă bine partea stângă a unei apărări de trei oameni.
  • botezul lui Hazard în fotbalul englez a fost unul dezamăgitor. Un singur meci nu-ți spune mare lucru, dar aroganța cu care a venit de peste baltă s-ar putea să fi fost taken back a peg or two.
  • apropo de asta, comentariul zilei de pe Guardian: Manchester City fans booing Hazard for choosing more money over them…Well there’s an odd moral compass if I’ve ever seen one.
  • Tevez și Aguero par turnați în atacul lui City. După un an în care a stat mai mult pe trenul de golf decât pe cel de fotbal, aproape că uitasem cât de decisiv poate să fie Tevez. Și după un pre-sezon în care a muncit mult, cred că argentinianul va fi prima opțiune a lui Mancini intrând în noul sezon.

[/list][/cleeng_content]

Sursa foto: wwww.huffingtonpost.co.uk

2011/2012 – etapa 34 – discutie deschisa

By In FA Cup, Premier League

O etapă mai degrabă anostă, salvată de semifinalele Cupei. Merseyside Derby azi de la 14:30 și Spurs – Chelsea mâine de la 20:00.

Vă las cu incă o bucată superbă de jurnalism sportiv, care cam tinde să devină obicei la Brian Phillips. The man’s a genius:

Maradona made a mess of his life after soccer in a way that suggested an authentic lost soul; the sheer violence of his explosion into slow-burn drug suicide and unbeautiful enormity implied a kind of honesty, broken though it might have been. Like all lost souls, he was trustworthy from a distance. Pele’s aftermath was the opposite. He kept it together, but in a way that seemed calculated and, when it wasn’t calculated, spiteful.

Paște fericit, prieteni!

Sursa foto: Flickr, RuaraidhG.

Manchester United – Arsenal 2-0

By In FA Cup
  • Cam asta a fost reacţia mea după ce am văzut primul XI al lui United din semifinală cu Arsenal de sâmbătă. Nu atât faptul că Sir Alex Ferguson a trimis 7 fundaşi în teren, dar mijlocul format din Fabio, O’Shea, Gibson şi Rafael părea gândit mai degrabă pentru o rejucare a meciului cu Crawley. Dar de fiecare dată când ai impresia că Fergie intră într-o perioadă pre-senilă, meciul vine să demonstreze că scoţianul ştie perfect ce face. La fel s-a întâmplat şi acum.
  • Cu Carrick şi Fletcher accidentaţi, şi returul cu Marseille la mijloc de săptămână, planul lui United a fost să absoarbă presiunea „tunarilor” şi să caute contra-atacacul, mizând pe viteza fraţilor Da Silva, care au jucat aripi, şi a lui Chicharito, susţinut de un Rooney care a jucat practic mijlocaş central. Asta a fost planul şi a funcţionat perfect. Urmează Man City în semifinală.
  • Edwin van der Sar a fost desemnat omul meciului ieri, după ce a scos cam tot ce se putea scoate. La 40 de ani, Van der Sar e, după mine, cel mai bun portar din lume în acest moment. „One more year” şi „Fergie, sign him up!” a scandat peluza într-o pledoarie pentru a-l convinge să rămână încă un an la club. Rooney a declarat că, la fel ca fanii, toată echipă încearcă să amâne retragerea olandezului. Ştiind însă cât de hotărât e să se întoarcă în Olanda pentru a stă cu soţia sa, Sir Alex a declarat însă că nu mai speră să-l întoarcă din drum pe Van der Sar.
  • Rooney se apropie treptat de jucătorul care era cu un an în urmă. Fără să aibă aureola de atunci, când pur şi simplu îi ieşea tot, acum par să-i fi revenit atât încrederea cât şi prima atingere, care l-a făcut deseori în acest sezon să semene cu jucător de Sunday League. De data asta, ambele pase de la golul secund au fost de-a dreptul sublime.
  • Arsenal iese din trei competiţii în doar două săptămâni, și la cum arată acum e greu să-i vezi luând titlul. Dacă bâlbâiala cu Birmingham a fost un accident, iar în returul cu Barca au avut circumstanţa atenuantă a cartonaşului roşu, acum nu mai au nici o scuză decât propria impotenţă.
  • Îl admir pe Wenger pentru modelul financiar sănătos pe care l-a insitituit, pentru aplecarea către un fotbal estetic, dar mai devreme sau mai târziu el va trebui luat la întrebări pentru moliciunea echipei din ultimii ani. Argintăria se câştigă cu jucători buni, care tind să coste mult. Cât timp Arsenal se va feri de ei, îi va fi greu să iasă din această buclă a defetismului. Unde Spurs îl au pe Sandro, Arsenal îl are pe Denilson, unde Chelsea îl are pe David Luiz, Arsenal în are pe Koscielny, unde United îl are pe Evra, Arsenal îl are pe Clichy. Nu e tocmai greu de înţeles de ce n-au mai câştigat nimic din 2005 încoace.
  • De amintit şi că a fost o bucurie să-i vedem revenind pe Valencia şi Ramsey revenind după acele accidentări oribile. Djourou însă şi-a dislocat umărul (ieşind în aplauzele integului stadion) şi va rata ce a mai rămas din acest sezon.

Arsenal rateaza traumatizant Cupa Ligii

By In Cupa Ligii

Birmingham a venit pe Wembley fără să fi citit scenariul creionat de presa engleză, neruşinat de părtinitoare. „Albaștrii” n-au aflat că ajunseseră până în finală doar pentru că Arsenal avea nevoie de un adversar la îndemână, ca să pună capăt secetei obsedante din ultimii ani. Lui Arsenal îi venise timpul, după cum anticipa Alan Hansen înaintea partidei. Rolul lui Brum era cel al unui adversar bătăios, dar vădit inferior. Până la urmă nu o mai bătuse pe Arsenal la Londra din octombrie 1957.

No-one gave us a prayer, we were underdogs but sometimes the bookies don’t get it right. (Alex McLeish)

Dar oricine i-a urmărit pe Birmingham sub Alex McLeish, ştia că sunt orice numai uşor de bătut nu. Cine le-a dat rolul sparring-partnerului accesibil, nu-i cunoaşte câtuşi de puţin. Brum sunt o trupă capabilă să frustreze pe oricine prin organizarea, încăpăţânarea şi salahoreala lor, în cel mai admirabil sens al cuvântului. Şi asta s-a şi întâmplat până la urmă.

Foster a fost un munte de portar timp de 90 de minute, Roger Johnson, pregătit ca întotdeauna să înghită şrapnel dacă asta e nevoie, şi-a dus accidentarea pe picioare, Bowyer putea fi ușor confundat cu un gooner judecând după eleganţa paselor, in timp ce Zigic a fost aceeaşi prăjină incomodă care fixează jocul de atac al lui Birmingham.

There’s more quality at Arsenal, but there’s not more heart. (Stephen Carr, aproape retras acum trei ani din cauza problemelor la genunchi)

N-a avut numai inimă Brimingham ieri, dar şi multă metodă. Brum a avut un plan clar pe care l-a executat fără să crâcnească. McLeish a aglomerat mijlocul, i-a marcat strâmt pe Wilshere şi Song, care de fiecare dată când primeau mingea aveau om în spate, şi a ţinut echipa îngustă, împingând-o pe Arsenal în benzi, unde nu se simte prea bine.

Arsenal mi s-a părut că a intrat în meci prea încordată, prea apăsată de presiunea argintăriei. Necazul tunarilor a fost ca au dat peste o echipâ a cârei seceta durează de 48 de ani.

Ce mi s-a părut curios la Wenger a fost că l-a jucat pe Nasri în dreapta şi pe Rosicky în centru. Apoi în ultimul sfert de ceas, când Birmigham fusese obligată să se retragă în tranşee, l-a scos pe Arshavin, şi l-a ţinut în teren pe Rosicky. Încrederea pe care Wenger continuă să i-o acorde cehului, atât de şters de fiecare dată când îl văd, e chestionabilă.

Da, meciul s-a câştigat pe o sinistră neînțelegere defensivă, dar asta numai pentru că (sic) karma a fost nevoită să intervină ca să repare nedreptatea din minutul 3, când Szczesny l-a cosit pe Bowyer în careu. La 1-0 şi în 10 oameni tot meciul, Arsenal ar fi avut de tras serios.

Bâlbâiala lui Kos trebuie că a trezit amintiri dureroase de la finala Cupei Ligii cu Luton din 1988, de data asta cu Gus Caesar pe post de călău.

Totusi, nu mă grăbesc să-i arunc sub autobuz pe Szczesny şi Koscielny – pe ambii s-a putut conta în ultimele luni. Dar când de ani de zile toată lumea cere un portar şi un fundaş central de calitate, Wenger rămâne loial propriei filozofii: „Noi nu cumpărăm vedete, noi le facem.” I-oi fi făcând tu nene, dar cu ce preţ?

Chesney şi Kos au toate şansele să devină jucători de bază în următoarele sezoane, dar fapt e că polonezul a început sezonul din poziţia de al treilea portar, în timp ce francezul juca la o echipă de mijlocul clasamentului în Franţa anul trecut pe vremea asta. Nici unul nici celălalt nu-s tocmai obişnuiţi cu finalele şi asta s-a văzut.

Arsenal pierde aşadar o finală în cel mai traumatizant mod posbil. Ce urmează? Urmează două săptămâni crunte, care o să le facă sau o să le desfacă întreg sezonul. Primul hop e Leyton Orient la mijloc de săptămână, şi orice pas greşit acolo cred că va fi prea mult de suportat pentru mentalul colectiv al echipei. Dacă bat, îi aşteaptă oricum Man United în turul următor, pe 12 martie.

Dar adevăratul hop va fi returul cu Barça de săptămâna viitoare. Arsenal a bătut pe Emirates o echipă care îi demonstrase atât de clar anul trecut că operează la alt nivel. Un meci de poveste, dar care trebuie pus în context.

În primul rând, februarie e luna ahiliană a Barcelonei, dacă vreţi, luna în care scăderea de formă e nu doar aşteptată, ba chiar programată. În al doilea rând, de când Guardiola a preluat echipa, Barça n-a câştigat nici un meci în deplasare în fazele eliminatorii din Ligă. Pare neverosimil, dar calificările au venit mereu pe Camp Nou, de obicei într-o manieră emfatică. A mai fost golul valabil anulat catalanilor şi lejeritatea necaracteristică, cu care Messi a tratat unele faze. Ţineţi cont şi că Fabregas, Walcott şi Van Persie au şanse mari să rateze returul.

Nu încerc să sugerez că Arsenal nu poate să treacă de Barca. Poate. Nici că nu poate să treacă de Man U în cupă şi campionat. Poate şi asta. Doar că aseară s-au împiedicat la primul şi cel mai uşor hop dintre cele care vor urma.

Crawley Town – un underdog antipatic

By In FA Cup

Se joacă meciuri din Cupă azi, nici unul mai dezechilibrat decât Man United – Crawley Town. Oaspeții joacă în cea de-a cincea divizie din Anglia și au cotă 28.

In mod normal, când un club minuscul precum Crawley Town ajunge pe un templu al fotbalului cum e Old Trafford, gândul te duce automat la magia și romantismul Cupei Angliei. De data asta nu e cazul. Parca niciodată un underdog n-a fost mai detestabil. Iată de ce:

  • Modelul de business al lui Crawley e profund nesustenabil. Crawley a cheltuit jumătate de milion de lire vara trecută pe transferuri, adică mai mult decât toata divizia în care încearcă sa promoveze. The non-league Man City, cum li s-a spus.
  • Dacă ați ajuns la concluzia că proprietarii sunt dubioși, stați sa-l cunoașteți pe antrenor. Steve Evans e un scoțian aprig si antipatic, condamnat cu suspendare pentru contabilitatea creativă pe care o ținea când era la Boston. Pe scurt, jucători care câștigau £1000 pe săptămâna aveau doar £100 trecute în acte. Mulți cred că ar fi meritat să fie exclus pe viata din fotbal pentru genul asta de potlogării.

Why, though, is Steve Evans so despised? […] Because Steve Evans is a convicted criminal, part of a scam that took a club from the middle ground of the non-league game into the Football League and, moreover, for many non-league supporters, he is also the man that, in spite of his criminal record, for many people, got away with it. (Two Hudred Percent)

E în firea noastră de neutri să ținem cu echipele mici și amărâte. E același instinct care ne face să ținem cu antilopele pe care le vedem hăituite în documentare. Dar de data asta, antilopa e atât de nesuferită, încât s-ar putea să țin cu tigrul.