Cultură fotbalistică britanică

anglofil.ro

Comentarii:

community.anglofil.ro

Cronica sferturilor

By In Liga Campionilor

Ca privitor care a văzut prima repriză a meciului de la Barcelona şi a doua a meciului de la Londra, cred că TVR-ul a luat decizia corectă. Barca -€“ Sahtior a fost meciul mai fluid, mai deschis, mingea fiind în joc cu aproape 10 minute mai mult decât la Chelsea – Man Utd. În retur însă, ar fi obscen să vedem transmis meciul de la Donetk.

  • Câtă nesimţire şi dispreţ pentru public o fi existând în TVR, ca să chemi constant un ignorant ca Aurică Ticleanu, care săptămână după săptămână pronunţă Barcelona precum Marcel?
  • E uimitor felul în care Barca reuşeşte să-şi păstreze cadenţa ofensivă, ţinând cont că Messi n-a mai marcat de 4 meciuri iar Villa şi Pedro de 7.
  • Sahtiorul a fost apăsată de tracul unei competiţii şi a unui adversar pe care l-au respectat ceva mai mult decât s-ar fi cuvenit. N-au mai avut „cutting edge-ul” din dubla cu Roma. Pe ucrainieni îi dezavantajează şi nivelul mediocru al campionatului intern, unde au 12 puncte faţă de locul 2, şi unde nu prea se găseşte nimeni care să-i ia la alergat. Altfel spus:

„how you expect to run with the wolves come night when you spend all day sparring with the puppies?”

  • Urmează 4 „Clasice” în 19 zile! *head explodes*
  • Cuminte ar fi să spunem că nimic nu e jucat, dar nu văd cum ar putea Chelsea răsturna calificarea pe Old Trafford. Man United arată din ce în ce mai bine cu cât ne apropiem de finalul sezonului: Rooney şi-a regăsit mojo-ul, Carrick a făcut un meci vintage ca acum câţiva ani, iar revenirile lui Valencia şi Park dau energie unei echipe care începea să pară sleită. Şi gândiţi-vă că pe bancă au stat Scholes, Berba (cel mai bun marcator din PL) sau Nani (cel mai bun pasator din PL).
  • Chelsea a avut cam cel mai clar penalty posibil în prelungiri, ratat de toate cele trei perechi de ochi care ar fi trebuit să-l observe. La ce bun arbitrul de lângă poartă dacă nu vede un fault atât de clar, la 10 metri în faţa lui?
  • Păstrarea lui Torres pe teren în dauna lui Drogba, care fusese mult mai activ până atunci, s-a decis din lojă. Ca un copil obligat să se joace cu un trenuleţ de jucărie, doar pentru că taică-său a plătit o avere pe el, Ancelotti trebuie să îi dea întâietate lui Torres, care are deja 10 ore de joc fără gol.

Două picaturi de apa

By In Recomandari

Jonathan Wilson:

As Pep Guardiola acknowledged last week when he referred to him as “a wily old cat”, if anybody is capable of an unexpected strike of tactical genius, it is Shakhtar’s veteran coach Mircea Lucescu.

If the Romanian plays it straight, this could end up as a re-run of Barcelona’s tie against Arsenal in the last round: two sides with similar philosophies, one of whom is sufficiently better than the other to win comfortably. Lucescu has always espoused a philosophy of open, attacking football. He prefers young players he can mould – those “without the fear of age” – who will play his high-risk brand of technical pass-and-move football. His sides operate with a high offside line, his full-backs are auxiliary wingers and his front-line is highly fluid. Shakhtar’s style and Barcelona’s are virtually indistinguishable.

In Arsene we trust?

By In Premier League

La 0-0, cu un sfert de ceas rămas din meciul cu Blackburn, te-ai fi aşteptat ca Emirates-ul să clocotească. Deşi Arsenal încă era în cursa pentru titlu, North Bank-ul văzuse destul. La început s-a auzit câte o voce răguşită: “€œSpend some f***ing money”.

Au urmat fluierăturile, care au devenit huiduieli în toate regula. Fluierul final i-a prins pe fani, apărători şi detractori ai lui Wenger încăierându-se între ei. „I’€™m sorry, it’€™s over. He’€™s got to go” a fost concluzia unuia dintre fanii mai calmi.

Când cineva cere demisia antrenorului după un meci prost, există mereu bănuiala că e o reacţie knee-jerk, spusă la mânie. Doar că în cazul lui Wenger şi Arsenal, nu e doar un meci prost, e întreg sezonul, şi nu e primul sezon irosit, e al şaselea. Pentru prima dată în mandatul de 15 ani, poziţia lui Wenger la Arsenal e pusă serios la îndoială.

Simplul fapt că Wenger încă n-a fost demis cred că e un compliment uriaş pentru realizările din prima jumătate de mandat. Până la urmă, unde mai rezistă un antrenor şase ani fără să câştige nimic?

Problema lui Wenger nu e atât seceta de trofee, cât faptul că echipa n-a progresat în ultimii ani, că e prinsă într-o buclă. Îi vedem pe tunari făcând aceleaşi greşeli, având aceleaşi slăbiciuni în timp ce Wenger face apeluri la caracter şi tărie mentală. Se pune tot mai legitim întrebarea, dacă nu cumva Wenger a dus cât de departe a putut echipa şi ar fi vremea să predea ştafeta?

Au trecut atâţia ani de când Wenger a preluat-o pe Arsenal, încât e uşor de trecut cu vederea influenţa uriaşă a francezului, nu numai asupra „tunarilor” dar a întregului fotbal englez. Ei bine, într-un fotbal rudimentar pe gazon şi boem în afară lui, Wenger a adus o atenţie la detalii şi o filosofie nemaintalnite până atunci.

“What does he know about English football, coming from Japan?” întreba ţâfnos Sir Alex Ferguson. Cu aerul său de profesor de geografie, Wenger părea aproape un extraterestru printre antrenorii insulari de şcoală veche.

Iată un om care a scurtat antrenamentele şi le-a făcut mai intense, care a mărit temperatura din autocarul echipei cu câteva grade pentru că face bine la muşchi, care a înlocuit indigestul breakfast englezesc cu o dietă de legume fierte şi paste. E uimitor când tragi linie şi vezi câte din lucrurile care astăzi sunt fireşti în fotbalul modern au fost de fapt inovaţiile lui Wenger.

Fotbalistic, şansa lui Wenger a fost că a moştenit o apărare blindată de la George Graham, compusă din fundaşi căliţi în bătălie, ca Lee Dixon, Nigel Winterburn, Tony Adams, Martin Keown, adică exact genul de fundaşi pe care Wenger nu i-ar transfera niciodată.

Cât timp a beneficiat de dârzenia fundaşilor lui Graham şi creativitatea unor Henry, Pires sau Ljunberg, aduşi de Wenger, Arsenal a câştigat lucruri. Invincibilii din 2003-2004 sunt una din echipele de poveste din istoria fotbalului englez. Abia la capătul acelui sezon, când ultimele bastioane din perioada Graham, Ray Parlour şi Martin Keown, s-au retras, abia atunci Arsenal a devenit cu adevărat echipa lui Wenger.

În tot acest timp, Wenger a construit o echipă care an de an a căzut de pe un cal frumos. Jocul fluid desenat în atac, a fost subminat constant de comicariile defensive. Predilecţia pentru fotbalişti fragili dar tehnici s-a reflectat în accidentările frecvente. Mai mult ca orice, Arsenal a lăsat impresia unei echipe căreia îi lipseşte asprimea, curajul şi îndârjirea de a merge până la capăt.

Fiecare sezon a avut povestea lui:

  • 2005-2006: “I don’t play for second and I don’t give up. I am not worried because I think we will come back. The team has a great spirit and needs support. There is quality here. What will count is where we are at the end of the season.” Arsenal a terminat pe 4.
  • 2006-2007: “I feel we had a disappointing three or four weeks, and to experience how we would respond to that situation I’m very proud of how the team responded and I respect a lot what they did, the way they behaved in the last few weeks, even if they were the most painful few weeks of the season. Unfortunately you go very quickly to hell and very slowly to heaven!” Arsenal a terminat pe 4.
  • 2007-2008: Wenger despre castigarea titlului: “That is the aim of the season. We are Arsenal. The environment looks very strong but when you go with a young team you feel you can improve every year. The players want to prove they have the quality. I believe they do have the quality I just want them to express their talent with belief.” Arsenal a terminat pe 3.
  • 2008-2009: “Every season is a season when you have to win something. But the difference between winning and losing is very small at the moment.” Arsenal a terminat pe 4.
  • 2009-2010: “The ambition is to finish as high as possible. What is as high as possible is to finish first, it is as simple as that. The competition is of a high level and many aspire to that so let’s continue to play the game the way we want to play it and I believe we can show that we have made big steps forward.” Arsenal a terminat pe 3.
  • 2010-2011: I believe the team is better equipped. Let’s not be fooled by the fact we are still short at the back and we still need to add. If we manage to do that we are better equipped because we have more experience. The average age of our players is now [around] 23, 24. They are real men now. I believe we have a bigger chance as well because the League is now open, so it is down to who is more consistent. Arsenal are șanse minime sa ia titlul.

Dar cum spunea şi Pep Guardiola, tot dând vina pe accidentări, pe arbitri, pe conjuncturi, rişti să rămâi pe afară şi să priveşti înăuntru. Şi asta pare să i se întâmple lui Arsenal de câţiva ani încoace. În cazul asta, vorba lui Arseblog:

If Arsene won’t change then Arsene should be changed.

Cu Wenger la cârmă, din fata pistruiată, împiedicată şi cam fără zestre care era, Arsenal a devenit o aristocrată şic cu care toate lumea ar vrea să iasă. În mandatul francezului, Arsenal a câştigat un stadion, un centru modern de pregătire şi un echilibru financiar care va face adaptarea la reglementările FFP cât mai facilă. Dar dacă mai are de gând să câştige ceva în următorii ani, Wenger s-ar putea să nu fie omul potrivit.

Sursa foto: Flickr, Chris Valentine

Despre piftii, injuraturi si Michael Jackson

By In Premier League

A fost o etapă care a arătat de ce United şi nu Arsenal va fi campioana Angliei

Aproape toate cronicile meciului de pe Upton Park, conţineau invariabil acea expresie care tinde să fie asociată cu etosul lui United: „never-say-die spirit”, acea încăpăţânare de a nu te preda nici când ai avea toate motivele s-o faci. La 2-0 în minutul 60, cu atâţia absenţi, ar fi fost cuminte din partea „diavolilor” să se resemneze. Dar cum Fergie n-are cuvântul asta în vocabular, l-a scos la pauză pe Evra, l-a retras pe Giggs fundaş stânga, şi i-a trimis în teren pe Berbatov şi Chicaharito care l-au eliberat pe Rooney.

Ca de atâtea ori în acest sezon, United a fost salvată de acea trăsătură adânc înscrisă în ADN, căreia dacă n-aş şti mai bine i-aş spune mentalitate de învingător. Asta i-a câştigat titlul lui United, nu Fergie, nu Rooney, nu Vidic.

Dacă United e un os în care-ţi rupi dinţii, Arsenal e aceeaşi piftie pe care o ştim din ultimii ani. Visul cvadruplei de la sfârşitul lui februarie e că şi dizolvat acum, la început de aprilie. Când trebuia să arate din ce e făcută, Arsenal a dezamăgit: cu Birmingham pe Wembley, cu Barca pe Camp Nou, cu United în semifinală Cupei.

În ultimele 7 partide Arsenal are doar o victorie, şi aia cu o echipă League One. Lui Arsenal nu-i rămânea decât campionatul pentru a salva sezonul, dar a făcut două meciuri nule, unul cu Sunderland, care avea un egal în utimele 6 meciuri, şi apoi cu Blackburn, care avea 9 înfrângeri în ultimele 10 meciuri în deplasare.

În presa britanică fotbalul din weekend a fost eclipsat de două puncte de discuţie derizorii. Unu, reacţia lui Rooney după golul al treilea, când s-a dus în faţa camerei şi a urlat: „What? F***ing what?. Moraliştii de serviciu s-au întrebat degrabă ce exemplu e ăsta pentru copii, etc.

După mine e un non-subiect, întâi pentru că înjurăturile sunt cea mai mică dintre problemele pe care le are fotbalul, apoi pentru că noi, oamenii de rând, nici nu putem să ne imaginăm cam câtă adrenalină pompează inima unui fotbalist care tocmai a marcat un hattrick, şi în fine pentru că asta se întâmplă dacă pui microfoane la marginea terenului a€“ dacă nu suporţi o înjurătură, nu le mai pune. Cum a zis şi Shearer la MOTD: „heat of the moment, he’s apologised, move on.”

Al doilea punct de discuţie a fost, şi credeţi-mă că nu e o glumă întârziată de 1 aprilie, statuia lui Michael Jackson dezvelită lângă Craven Cottage. E o ştire atât de suprarealistă încât ai zice că nu poate fi decât inventată, dar din păcate nu e. Al-Fayed, patronul egiptean al lui Fulham, şi un fost prieten al lui Michael Jackson a decis să comande o statuie după moartea starului pop.

Statuia era menită pentru Harrods, dar după ce Fayed a vândut magazinul anul trecut, n-a avut unde s-o mai pună aşa că a ajuns lângă Craven Cottage. Revoltaţi, fanii i-au cerut socoteală patronului pentru batjocura de a-l aşeza pe Wacko Jacko lângă Johnny Haynes. Patronul le-a răspuns într-o declaraţie scrisă parcă de un copil de clasa a treia:

If some stupid fans don’t understand and appreciate such a gift this guy gave to the world they can go to hell.

I don’t want them to be fans. If they don’t understand and don’t believe in things I believe in they can go to Chelsea, they can go to anywhere else.

Ce nu înţelege Al-Fayed e că fanii aia erau acolo cu mult înaintea lui şi or să rămână acolo mult după ce el şi stauia lui sclipicioasă vor fi dispărut.

2010/2011 – etapa 31 – discutie deschisa

By In Premier League

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 31, una dintre puținele “normale’, fără meciuri tari. Oricum, ținând cont de ce se întâmplă pe continent azi și mâine, ar fi fost supradoză:

Milan (1) – Inter (2)

Villareal (3) – Barcelona (1)

Napoli (3) – Lazio (5)

Twente (2) – PSV (1)

Benfica (2) – Porto (1)

Borussia Dortmund (1) – Hanovra 96 (3)

Unii au spus spus că e cel mai încins weekend din istoria recentă a fotbalului european de club, asa că fac o excepție, și dau dezlegare la Madoninne și ce mai vreți voi. Be champions!