De ce n-as putea fi ziarist în Anglia
De când m-am întors în ţară, nici o întrebare nu mi-a fost pusă mai frecvent decât: „De ce n-ai rămas să fii ziarist acolo?”
Cei care îmi pun întrebarea au în general cunoştinţe limitate de engleză, aşa că rar acceptă răspunsul meu, că n-aş fi putut pentru că nu cunoşteam destul de bine limba. „Ei n-ai putut… n-ai vrut!” Am auzit de atâtea ori că n-am vrut încât am început să mă întreb dacă undeva în subconştient n-o fi adevărat.
Apoi am citit interviul lui Mihnea Măruţa cu domnul Victor Rebengiuc, în care dânsul spune în felul următor:
„In ceea ce mă priveşte, aş fi avut ocazia să plec; dar nu plec, şi nu aş pleca, pentru că nu pot să renunţ la profesie. Îmi iubesc atât de mult profesia şi nu pot s-o fac decât în limbă romană. Am atâtea exemple de colegi care au plecat în străinătate, oameni cu foarte mult talent, şi care nu s-au putut realiza pentru că nu posedă limba. Nefiind crescut într-o limbă, e foarte greu s-o stăpâneşti la perfecţie.”
Ieri, într-un alt interviu savuros în EVZ, domnul Andrei Pleşu spune:
„Aveam această idee oarecum juvenilă că, dacă trebuie să plece cineva, atunci să plece ştabii şi activiştii, nu să plecăm noi. Nu noi eram cei care făceam probleme ţării. Veţi spune poate că asta e o declaraţie retorică, dar eu eram şi sunt foarte legat de limba romană. Eu nu-mi pot face meseria bine decât în româneşte. În alte limbi, sunt cu cinci trepte mai jos decât în româneşte.”
De asta n-am rămas în Anglia şi tot de asta mi-ar fi şi mie cumplit de greu să plec.
Absenta trofeelor l-a facut pe Wenger fudul
Arsene Wenger a dat un interviu pentru Guardian vinerea trecută, care a făcut vâlvă în lumea fotbalistică din Insulă prin aroganţa uneia dintre aserţiuni.
Întrebat dacă e cel mai bun din lume când vine vorba de crescut jucători, francezul a spus:
„Bineînțeles. Nu e nimeni mai bun în lume. Uitaţi-vă peste lista cu jucători care au început aici. Johan Djourou, unde a început? Aici. [Philippe] Senderos, unde a început? [Gael] Clichy, unde a început? [Kieran] Gibbs? Unde a început? [Cesc] Fabregas? Unde a început? [Alexandre] Song? Unde a început? [Abou] Diaby practic nu mai jucase la nivel înalt niciodată. Ashley Cole. Dacă privești în urmă, e incredibil numărul jucătorilor care au început aici.”
Să-i luăm pe rând. Djourou şi Senderos sunt fotbalişti mediocri. E ca şi cum Sir Alex Ferguson s-ar lăuda că i-a crescut pe Paul McShane şi Liam Miller.
Clichy, crescut la Cannes, venit la Arsenal la 18 ani. Diaby, crescut la academia Clairefontaine, venit la Arsenal la 17 ani. Fabregas, crescut la Masia, venit la Arsenal la 16 ani. Song, crescut la Bastia, venit la Arsenal la 19 ani. Nici unul dintre ei n-a început fotbalul la Arsenal.
Kieran Gibbs e un fotbalist cu mult potenţial dar încă n-a demonstrat nimic. Şi ajungem la Ashley Cole, singurul fotbalist de clasă mondială, crescut de mic la Arsenal. Ce s-a întâmplat cu el? Arsenal i-a oferit £55.000 pe săptămână unui fotbalist cotat la £20m la vremea respectivă. A plecat la Chelsea pentru £100.000 pe săptămână, devenind cel mai bun fundaş stânga din lume.
Aşa că înclin să-i dau dreptate lui Alex Netherton când spune că:
„Wenger’s greatest trick în the world isn’t magically developing great talent, as he claims, but convincing people that it is.”
Wenger are ochi la jucători, nu e nici o îndoială. Pe lângă asta, el gestionează cu multă inteligenţă şi sensibilitate acea etapă decisivă din carieră unui fotbalist, 16-22 de ani, în care talentul crud trebuie şlefuit.
Dar fapt e că Arsenal nu are în lot nici măcar un jucător de clasă mondială crescut la academia proprie. Realul îl are pe Casillas, Liverpool pe Stevie, Man Utd pe Scholes, Roma pe Totti, Barcelona pe… spuneți-mi când să mă opresc.
Ok, dacă Wenger nu e cel mai bun, atunci cine e? O întrebare complicată. Sir Alex Ferguson ar fi o nominalizare automată. Dacă e să folosim criteriile lui Wenger, atunci Fergie i-a crescut pe Rooney, Cristiano Ronaldo sau Beckham. Pune-i la socoteală şi Giggs, Scholes, Wes Brown, Gary Neville, Fletcher şi băieţii mai tineri şi înţelegi de ce.
N-aş vrea să las impresia că am o problemă cu Wenger. Dar a fost o afirmaţie tupeistă, una pe care acum câţiva ani n-ar fi îndrăznit să o facă. ‘arry Redknapp remarca o chestie interesantă în privinţa francezului:
„When Arsene first came to England I remember reading articles and they said that he was like a professor watching the game. All the other nutters were jumping up and down shouting and screaming, hollering and hooting – and this man is not like those idiots. He just sits there and is studying every move that goes on on the pitch like chess. They didn’t lose a game all season.
Now he has joined the nutters, you know! In fact, he is one of the key nutters! That is the tension that you are under.”
Scrisoarea pentru Digi Sport
Bună ziua,
Numele meu e Alex Enăşescu şi vă scriu în numele unei mici comunităţi de privitori la programele dumneavoastră, ale căror opinii le-am adunat pe blogul anglofil.ro şi o să încerc să le sintetizez în continuare.
Cel mai deranjant aspect pare să fie supraîncărcarea programului care duce la încălecarea meciurilor. Posibilitatea de a vedea din ce în ce mai rar un meci cap-coadă e frustrantă pentru cei mai mulţi dintre noi. Credem că soluţia cea mai la îndemână ar fi înfiinţarea unui al treilea post care să degreveze programul supra-aglomerat din weekend.
A doua mare problemă este diletantismul comentatorilor. Ca să înţelegeţi, calitatea comentariilor este atât de scăzută încât mulţi dintre noi vedem meciurile fără sonor, sau căutăm alternative de a le vedea online. Comentariile sunt atât de inepte încât am prefera adesea să lăsaţi doar sunetul tribunelor.
Ne deranjează comentariile părtinitoare în meciuri în care sunt implicați jucători români. La Arsena - WBA săptămâna trecută, Tamaş a fost absent dar asta nu i-a oprit de comentatori să-i menţioneze numele obsesiv. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Chivu sau Daniel Niculae.
Pe lângă asta, ignoranţa şi amatorismul comentatorilor sunt insultătoare. Ei par nişte oameni culeşi la întâmplare dintr-o staţie de tramvai şi puşi în cabina de comentator. Nimic din prestaţia lor nu indică faptul că s-ar fi documentat înainte să intre în emisie. Stalcesc în mod curent numele jucătorilor(John Cole), au informaţii greşite (Wenger are 46 de ani, David Moyes a al doilea cel mai longeviv antrenor după Ferguson) sau pur şi simplu scăpa câte o idioţenie (Dacă Bendtner ar fi fost un atacant complet n-ar mai fi jucat la Arsenal).
Mai mult, limbajul folosit e unul standardizat, cuminte, ca un copil care încearcă să nu trecă cu carioca peste liniile cărţii de colorat. De când mă uit la postul dumneavoastră n-am auzit o singură observație creativă. Căutând Digi-ul în grilă săptămâna trecută am stat nu mai mult de două-trei minute pe Eurosport 2 unde se difuza un meci de Bundesliga, de ajuns că să-l aud pe Cristi Petre (cred că el era) asemănând atacul Borussiei Dortmund cu un ritual de seducţie. Asta înseamnă să fii comentator!
Problema comentatorilor nu se poate rezolva cu o bătaie din palme: oamenii nu pot deveni peste noapte pricepuţi la ceea ce fac. Un pas în direcţia corectă ar fi să aveţi comentatori specializaţi pe câte un singur campionat, cum se întâmplă în Occident.
Când acelaşi om comentează trei meciuri din trei campionate diferite într-un weekend, nu poţi să te aştepţi să le acopere profesionist pe toate. Pe lângă faptul că sunt nepregătiţi, sunt şi foarte puţini, raportat la numărul transmisiunilor. Când acelaşi comentator face şi meciul şi analiza din pauză şi cea de după, e un semn de amatorism.
Emisiunile care prefaţează sau analizează o etapă dintr-un campionat anume sunt derizorii, pentru că cei care le fac nu par să citească presa din ţara respectivă, sau să aibă alte informaţii decât cele pe care noi le avem deja. Invitaţii sunt „nume”, în loc să fie specialişti. În prima emisiune despre Premier League sezonul asta, Andrei Niculescu l-a dat pe Fabio titular în faţă lui Evra, fost căpitan şi al doilea fundaş stânga din lume după părerea multora. E greu să mai fii luat în serios după asemenea gafe!
Ne mai deranjează faptul că emisiunile de tip avancronică a etapei, preluate din străinătate, sunt dublate deficitar. Ori reuşiţi să le traduceţi corect ori puneţi subtitrări.
În fine, credem că o emisiune de mahala ca Fanatik Show nu are ce caută în grilă unei televiziuni profesioniste. Dacă publicul caută o televiziune de sport tabloidă, o are pe Sport.ro, nu văd ce rost are să intraţi în acest joc când aveţi avantajul de a transmite cele mai bune campionate din lume.
Îmi permit să vă fac şi o sugetie: aveţi un site banal, de ce nu încercaţi să-l dezvoltaţi prin conţinut editorial de calitate cum fac televiziunile din Occident? Personal, cred că aş putea să va ajut în privinţa campionatului din Anglia, şi cred că mai sunt alţii care pot să facă la fel pentru celelalte campionate.
În concluzie, bănuiesc că aţi investit o mică avere ca să obţineţi drepturile pentru campionatele pe care le transmiteţi. Nu le compromiteţi punând oameni de o calitate îndoielnică să le acopere.
Cu sinceritate,
Alex Enăşescu.
Ce nu va place la Digi Sport?
Pe site-ul Digi Sport, a apărut un banner cu o adresă de mail la care poţi să trimiţi sugestii direct conducerii postului.
Mai ales după reacţiile venite la postarea de ieri, e clar că suntem destui care avem o problemă cu calitatea îndoielnică a comentariilor.
Aşa că m-am gândit să adun opiniile voastre şi să le fac un mail cu feedbackul nostru, pe care o să-l public pe blog înainte să-l trimit.
Nu ştiu dacă o să-l citească cineva, dar cred că e o șansă bună să ne facem auzite frustrările legate de transmisiunile lor. Aştept gafe puctuale sau impresii generale, orice chestie care te face să apeşi „mute”.
Feedback au vrut, feedback le dăm!