Pedepse mai mari pentru cotonogari

Frecvenţa alunecărilor necontrolate impune o sancţionare mai drastică a acestora

Rar trece o săptămâna de Premier League fără că piciorul cuiva să plesnească, făcut pârghie între gazon şi crampoanele unui adversar lansat în tackling un pic prea târziu şi un prea puternic.

Weekendul ăsta a fost rândul cotonogarilor de serviciu să-şi facă numărul. Karl Henry a intrat că o locomotivă în catalanul Jordi Gomez pe care l-a răsturnat în aer. Vorbim de acelaşi Henry care l-a hăcuit pe Joey Barton acum câteva săptămâni şi care i-a rupt piciorul lui Bobby Zamora, deşi rămân la părerea că aceea n-a fost o alunecare mailitioasa.

Tot cu o dublă fractură şi o masca de oxigen a ieşit de pe teren şi Hatem Ben Arfa, căruia de Jong i-a rupt piciorul undeva mai jos de genunchi. E drept, intrarea n-a părut brutală, aparoape nimeni din stadion nu şi-a dat seama de gravitatea accidentării, dar e greu să-i acorzi clemenţă olandezului când îi știi cazierul. În martie îi rupsese piciorul lui Stuart Holden într-un amical cu Statele Unite, iar ştampila pe care i-a pus-o lui Xavi Alonso pe piept e un procedeu interzis în multe sporturi de contact.

Interesant e că selecţionerul Olandei, Bert van Marvijk l-a exclus din lot pe de Jong în urma acestei intrări, considerând-o „sălbatică și inutilă”. Mă întreb cum ar fi fost primită la noi aşa o decizie.

Fostul arbitru Graham Poll „€œhits the nail in the head”, cum se spune, în editorialul din Daily Mail:

How often after a player suffers a broken leg do we hear that the tackler ‘is not that sort of player’?

There are plenty of ‘those şort of players’ around and a few have been involved in bad injuries already this season. None were sent off and if they are left unchecked, they could cause further serious problems.

Manchester City’s enforcer Nigel De Jong and Wolves’ newly-styled hardman Karl Henry are both tackling in a way which is designed to ‘let a player know he’s there’.

Prin convenţie şi tradiţie, fotbalul insular permite un joc mai bărbătesc decât ce se joacă pe continent, peluza apreciază o alunecare dură dar corectă la fel de mult ca o pasă decisivă. Devine însă din ce în ce mai evident că lucrurile scapă de sub control. Fără o reglementare mai atentă a suspendărilor, care acum sunt limitate la 3 partide, accidentele nu vor putea fi evitate.

Nu e normal ca o alunecare neprimejdioasă pentru sănătatea adversarului, cum a fost cea a lui Gary Cahill cu Arsenal, şi una nesăbuită ca cea a lui Henry să primească aceeaşi sancţiune. FA-ul trebuie să modifice regulamentul, dar mă îndoiesc că o va face atâta timp cât victimele sunt Johnny Foreigner’€™s.

Chelsea – Arsenal 2-0

Arsenal desenează frumos dar pierde. Chelsea stă la cutie și așteaptă golul lui Drogba care vine inevitabil de fiecare dată. Un scenariu atât de stereotip încât seamănă cu o buclă dintr-un limbaj de programare.

Chelsea a punctat prima dată cu câteva minute înainte de pauză, prin pirueta sublimă a lui Drogba, probabil singurul tip de gol pe care nu-l marcase încă lui Arsenal.

După meciul de pe Emirates din noiembrie anul trecut, când două din cele trei goluri au venit din centrări ale lui Ashley Cole pentru Drogba, ai fi zis că Wenger a învăţat să-şi ia măsuri de precauţie în flancul drept. N-a făcut-o, pentru nu-i stă în obicei să îşi adapteze tactica în funcţie de adversar. După mine, ăsta e un moft pe care doar câteva echipe şi-l mai permit în fotbalul modern iar Arsenal sigur nu e una dintre ele.

Pare un gol marcat cu şansă, dar dacă derulaţi faza înapoi o să vedeţi câte greşeli ale oaspeţilor au permis deschiderea scorului. Întâi Song pierde mingea la centru, fiind deposedat de Ramires, Drogba îl driblează uşor pe Squillaci care e nevoit să-l faulteze, care, aproape incredibil pentru un fotbalist profesionist, îi da mingea înapoi imediat şi îl invită practic să să ia toată apărarea prin surprindere, ceea ce şi face. Chamakh pierde un 50/50 cu acelaşi Ramires, care despică defensiva cu o pasă filtrantă pentru Cole, care a scăpat din marcajul lui Nasri.

Chelsea a continuat să ţină mulţi oameni în spatele mingii în repriza secundă, căutând lovitură decisivă pe contra-atac. Când Alex a trimis o torpila de la 30m aproape nedrept de tare pentru Fabianski, Chelsea avusese deja un gol anulat pentru un offside la limită şi Anelka ratase cu poarta goală.

Un 2-0 procedural, ca o amendă de circulaţie de care ştii că nu scapi. Oricum, nu astea erau punctele pe care Arsenal conta în lupta pentru titlu. Cele pierdute cu WBA acasă şi cu Sunderland în minutul 95, acele puncte vor conta, fără îndoială.

Wenger, după meci:

„Am fost surprins că am dominat meciul. A fost surprinzător de uşor. Îmi pare rău pentru echipa mea. Au avut o atitudine şi o evoluţie extraordinare. Am făcut o demonstraţie că poţi să joci bine şi să pierzi.”

Arsenal a jucat mai bine decât ne aşteptam în condiţiile în care îi lipsesc cei mai importanţi oameni, de acord. Dar când tragi linie, Chelsea a avut posesia, a tras de mai multe ori pe poartă, iar Cech n-a avut nici o minge grea de scos. Când tragi linie, Chelsea e pe primul loc, la 7 puncte de Arsenal, care are doar 11 puncte în 7 meciuri.

Mi-a plăcut mult Ramires, de care m-am îndoit după primele meciuri în care l-am văzut. Cu alura lui de maratonist etiopian, nu părea potrivit pentru un campionat în care se macină oase în fiercare săptămână.

Pe de altă parte, bănuiam că Ancelotti n-ar fi riscat £18m dacă brazilianul n-ar fi fost un jucător de o calitate excepţională. Şi într-adevăr, Ramires e firav dar are vână, şi nu e nici pe departe atât de uşor de intimidat pe cât l-am crezut la început. Anticipez că va creşte mult în joc după acest sezon de acomodare la jocul fizic şi ritmul intens din Anglia.

Un gând bun şi pentru Carletto, care la o zi după ce şi-a îngropat tatăl s-a întors la Londra pentru meciul cu Arsenal, care îi va fi alinat poate o mică parte din suferinţă.

Jock Stein – erou al clasei muncitoare

Un citat emoționant din Jock Stein, care povestește ce înseamnă să lucrezi în mină:

„I went down the pit when I was 16 (at first I was still working with ponies – it was still that era) and when I left 11 years later I knew that wherever I went, whatever work I did, I’d never be alongside better men. They didn’t just get their work done and go away. They all stayed around until every man had finished what he had to do and everything was cleared up. Of course, in the bad or dangerous times that was even more true. It was a place where phoneys and cheats couldn’t survive for long.

Down there for eight hours you’re away from God’s fresh air and sunshine and there’s nothing to compensate for that. There’s nothing as dark as darkenss down a pit, the blackness that closes in on you if your lamp goes out. You’d think you would see some kind of shapes but you can see nothing, nothing but the inside of your head. I think everybody should go down the pit at least once to learn what darkness is.”

Hugh McIlvanney, Hero worshipped by his people, The Observer, 15 septembrie 1985

Steaua – Napoli. Comentariul sportiv atinge un nou nadir.

Nu vreau să fac o obsesie din comentariile de meci, dar cel din seara asta a fost dezgustător. De mult n-am auzit unul mai şovin, mai panicard, mai absurd.

Se dau 4 minute de prelungire care abia au acoperă timpul cât a stat Ricardo pe jos. Jocul a fost oprit 2:40 pentru accidentarea lui Tătăruşanu. Schimbare Stancu – Surdu. 3 minute în total. 3+4=7.

90:00 Tătăruşanu este lovit. Să vină salvarea!
A fost ultima lovitură pe care ne-a dat-o arbitrul polonez prelungind cu 4 minute acest joc. 3 erau suficiente.

91:30 Să nu ne amăgim, arbitrul polonez adună conştiincios toate secundele astea.
Probabil că vom vedea şi minutul 97 scris pe cronometru.

95:20 E un criminal polonezul ăsta.

96:00 Are alt ceas măsoară timpul în alte unităţi de măsură.

96:10 Surdu, frumos, bine, dă-l jos!

96:55 Un hoţ fură victoria Stelei! Un nemernic fură victoria echipei româneşti! Ăsta-i fotbalul, arbitrul polonez probabil va părăsi cu greu România.

Alte exemple din timpul meciului:

– după ce Stancu dă mingea într-un adeversar şi scoate out: „Tehnica este mai bună pentru români.”

– „Eu sincer tot aştept penalty-ul ăla pentru Steaua. Cred eu că polonezul trebuie să dea ceva!”

– Ricardo simulează, cade, şi de la pământ prinde cu mâinile picioare adversarului intr-un clește. Se dă fault pentru Steaua. „€œIi iertăm toate greşelile arbitrului. Ce frumoasă disperarea lui Ricardo.”

– Anghelov dă mingea direct în out, la peste 10 metri de destinatar -€“ Răduţ caruia ii era fizic imposibil să ajungă la balon: „Hai Răduţ! Este obosit de la 20 de ani!”

Ti se face lehamite. Promit solemn să revin la oile noastre insulare de mâine!