Cultură fotbalistică britanică

anglofil.ro

Comentarii:

community.anglofil.ro

Spania in finala Campionatului Mondial

By In World Cup

Spania a reuşit să devină plictisitoare în cel mai frumos mod cu putinţă, în acelaşi fel în care Federer devenise plictisitor prin superioritatea sa atât de vădită de la mijlocul anilor 2000. Una càtedra de buen fútbol, cum se zice in Spania.

Jogi Low, atât de elocvent şi articulat în analizele de după meci, părea oarecum debusolat aseară: „Mi-e greu să spun exact unde am greşit. Un mare compliment pentru Spania şi antrenorul ei, au cea mai bună şi mai armonioasă echipă de la acest turneu. Sunt foarte greu de controlat.”

Spania şi-a făcut acelaşi joc fluid de pase scurte, negrăbite, dat de un simţ al plasamentului ieşit din comun şi de o geometrie sublimă a circulaţiei balonului. Cu toate astea, diferența a facut-o pana la urma determinarea de zimbru lui Puyol. Cu 7 titulari daţi de Barcelona, Spania împrumută înţelegerea aproape telepatică pe care catalanii au dezvoltat-o în ultimii ani. Brazilienii numesc această calibrare a jocului pe aceeaşi frecvenţă, entrosamento. Dacă aveţi nevoie de probe, urmăriţi metamorfoza liniei de fund pe faza de atac: când fundaşii laterali urcă până în preajma careului advers, Busquets se retrage între Pique şi Puyoul formând o defensivă din trei oameni, care aşteaptă contra-atacul. Exact la fel ca la Barca.

Ce face din Spania o echipă teribilă e pressingul asfixiant care complementează jocul de atac. Spaniolii recuperează mingea foarte sus şi foarte repede. Germania, echipă care marcase de trei ori câte patru goluri, a fost redusă la voleul din drop al lui Kroos. Klose a fost izolat total, iar Schweinsteiger atât de ocupat cu sarcinile defensive încât n-a mai avut timp sa creeze. Iar când tragem linie ne dăm seama că Spania a primit două goluri în şase meciuri, unul după o bâlbâială altul după o deviere.

Urmează Olanda, care nu-mi dau seama cum ar putea rezista Spaniei. Batavii au un portar suspect, un fundaş central rudimentar şi un vârf împins ieşit din formă. Stângul lui Robben şi dreptul lui Sneijder i-au adus până aici, în virtutea unui culoar uşor, exceptând Brazilia, care a implodat în repriza secundă. Olanda a ajuns gâfâind în finală, cu bucăţi lungi de meci în care n-a fost echipa mai bună. După cum observa şi Leander Schaerlaeckens de la ESPN, Olanda a jucat cam o oră de fotbal bun în tot turneul. Aş fi foarte surprins ca talentul şi calitatea spaniolilor să nu iasă la iveală în finală.

Més que un credit

By In Stiri

Barcelona a anunţat azi că negociază un credit de 150m de euro, din cauză că are probleme cu plata salariilor pe luna iulie. Hang on a minute, vorba lui Sid Lowe, păi nu vorbim de clubul cu „un model economic solid şi sustenabil”, acelaşi club care a terminat ultimul sezon pe profit? Cum naiba să nu-şi mai poată plăti jucătorii?

Situaţia financiară a Barçei mă preocupă încă de când Sandro Rosell a fluierat în biserică, vorbind de un nivel stratosferic al datoriilor. Asta deşi raportul contabil pe sezonul 2008/2009 relevă faptul că clubul e aproape de break-even, iar de atunci Barça n-a luat decât un împrumut de 29m de euro în februarie de la La Caixa. De unde şi până unde cele 489m avansate de Rosell?

Confuz fiind, am săpat un pic în căutarea unei explicaţii, pe care am găsit-o până la urmă la Swiss Rambler, una din vocile importante ale economiei fotbalului. El pleacă de la faptul că fiecare manipulează termenul de datorie în funcţie de propriile interese. Clubul în sine are interesul de a prezenta un model de business îngrijit, aşa că prin datorii înţelege strict banii care îi datorează băncilor, adică în jur 30m. Dacă adaugi toate obligaţiile financiare şi dobânzile pe care Barça le are de plătit, ajungi undeva la 200m de euro. Rosell a umflat datoria până aproape de 500m, încercând să convingă lumea că preţul succesului din mandatul lui Laporta a fost cumpărat pe bani grei.

Că Laporta şi Rosell manipulează dimensiunea datoriei după bunul lor plac, asta ar fi varianta optimistă. Cea pesimistă ar fi că Barça a cam ajuns la fundul sacului. În cazul oricărei companii care anunţă că trebuie să împrumute bani ca să-şi plătească angajaţii, asta e concluzia logică. Plata angajaţilor se amână abia după ce ai epuizat orice altă metodă. În cazul Barcei înţeleg că nu se pune problema neapărat de a nu mai avea bani, ci de a nu mai avea bani în momentul asta. Probleme cu cash-flow-ul generate de situaţia economică din Spania, care i-a adus pe unii din partenerii Barçei în imposibilitate de plată. Dintre toţi se distinge Mediaproduccion SL, compania care gestionează drepturile de televizare, care în cazul Barçei ajung la 1 miliard de euro pe durata a 7 ani. Compania asta a cerut protecţie împotriva falimentului din partea statului pe 16 iunie. Necazul e că dacă contractul Realului cu Mediaproduccion e asigurat, adică madrilenii îşi primesc banii chiar dacă dă faliment, al Barçei nu e.

Evan, Shininq, Andrei, corectați-mă dacă greșesc…

Twitter stats

By In World Cup

– del Bosque a câștigat 29 din cele 31 de meciuri la cârma Spaniei

– cu 43 de goluri Villa e la o lungime de golgheterul all-time al Spaniei, Raul. Cu 14 goluri, Klose e la o lungime de golgheterul all-time al Mondialelor, Ronaldo.

– în istoria recentă doar Rivelinho (4) a marcat mai multe goluri din afara careului la un Campionat Mondial decât Forlan (3)

– Sneijder a marcat 5 goluri din 7 șuturi pe poartă

– înaintea semifinalelor, Olanda era echipa cu cele mai mare procentaj de pase în propria jumătate – 53%

Via OptaJoe, StatManJon.

Hentul lui Suarez reclama introducerea golurilor de penalizare

By In World Cup

S-au întâmplat multe cât am lipsit. Melo a îngropat Brazilia, Klose l-a egalat pe Gerd Muller la Mondiale, Chelsea l-a luat pe Benayoun. Nimic n-a polarizat însă opiniile mai mult ca henţul lui Luis Suarez din minutul 122 al meciului cu Ghana. „Trișor sau erou?” o întrebare care a fost pusă ad nauseam de către gazetele cu fibră moralizatoare. Personal, tind să fiu realist, să admit că Suarez a făcut ce a fost mai bine pentru echipa lui, şi că cei mai mulţi dintre noi ar fi făcut la fel.

Problema cu henţul lui Suarez e că a expus o portiţă în regulament care până acum parcă nu a fost niciodată la fel de evidentă. Uruguayanul a încălcat intenţionat regulile jocului iar apoi a beneficiat de pe urma faptului că a trişat. Regulile sunt făcute ca să descurajeze infracţiunile, dar într-un caz excepţional cum e acesta, pedeapsa e mult prea mică pentru infracţiunea comisă, încât practic o încurajează. Şi atunci vă întreb, n-ar trebui schimbate regulile?

Alternativa ar fi implementarea modelului din rugby sau baschet. La rugby regulamentul spune că dacă un jucător ar fi marcat probabil un eseu, dar a fost oprit incorect, atunci va fi acordat un eseu de penalizare. La baschet, dacă opreşti mingea în traiectoria ei descendentă către coş, coşul va fi validat chiar dacă mingea nu apucă să treacă prin inel. În ambele cazuri echipa care atacă primeşte echivalentul a ceea ce a pierdut. Nu şi la fotbal, unde în locul unui gol primeşti un penalty. În Daily Mailul de sâmbătă, fostul arbitru Graham Poll pledează pentru introducerea golurilor de penalizare în acest tip de situaţii. Pare o rezolvare mai justă dar gândiţi-va că Recursul Etapei nu s-ar mai termina în tentativa de a lămuri dacă ar fi fost sau nu gol la henţul lui Vasilache în meciul cu Brăneşti. E o cutie a Pandorei care s-ar putea mai degrabă să aducă belele, decât să le rezolve.

Radacinile sud-africane ale Kop-ului din Liverpool

By In Best of

De unde vine numele de Kop al peluzei de pe Anfield am aflat abia zilele astea dintr-un reportaj excelent al Beeb-ului. Povestea e în felul următor:

În secolul 17, câteva mii de olandezi s-au stabilit în Africa de Sud în căutarea unei vieţi mai bune. Pe lângă ei, comunităţi mai mici de nemţi, scoţieni, irlandezi, polonezi, toţi uniţi de religia protestantă. Limbile şi populaţiile s-au încrucişat, apărând astfel burii, boer însemnând fermier în olandeză. Burii au prosperat liniştiţi timp de 200 de ani, perioadă în care au avut grijă să-i subjuge pe localnici şi să instituţionalizeze rasismul, practică cunoscută sub numele de apartheid.

Problemele au început după 1867, când s-a aflat că Africa de Sud are resurse importante de aur şi diamante. Marile puteri coloniale voiau să pună mâna pe resurse. Imperiul Britanic mai mult ca oricare.

Cea mai cunoscută bătălie din războiul buro-englez e cea de la Spion Kop, dealul spionului în olandeză. Miza era eliberarea unui oraş numit Ladysmith, care după ce fusese capturat de britanici, era acum bombardat intens de buri. În ajutorul britanicilor blocaţi în Ladysmith au venit câteva regimente din Lancashire. Acest batalion de 30.000 de englezi trebuia întâi să treacă de burii care-i aşteptau dincolo de Spion Kop.

Englezii s-au furişat într-o noapte, şi la 3 dimineaţa cuceriseră dealul fără să tragă aproape nici un glonţ. În momentul ăsta englezii credeau că stau călăre pe cea mai bună poziţie din zonă. Până dimineaţa au săpat tranşeele din care se aşteptau să tragă în burii de la poalele dealului. Însă când soarele a răsărit şi ceaţa s-a ridicat şi-au dat seama că burii îi aduseseră exact unde voiau. Englezii aveau acum un deal şi mai mare în faţă, soarele le bătea în ochi şi erau bombardaţi din mai multe direcţii. Până la mijlocul zilei au fost măcelăriţi pur şi simplu, şi câţiva soldaţi au încercat să se predea. Întăririle au venit însă la timp, englezii păstrându-şi poziţia până la lăsarea nopţii.

De cealaltă parte, burii erau descumpăniţi de rezistenţa englezilor, aşa că s-au retras o dată cu întunericul. În momentul asta englezii câştigaseră luptă, dar nu ştiau asta. S-au retras şi ei, epuizaţi după o zi de luptă pe vreme caniculară, mai ales că apa şi muniţia erau pe terminate. Când burii s-au întors pe câmpul de luptă ca să mai recupereze câţiva din soldaţi, nu le-a venit să creadă că singurii englezi de pe deal erau morţii şi răniţii. Câştigaseră bătălia.

După sfârşitul războiului, unii dintre soldaţii englezi care s-au întors acasă şi-au numit peluzele cluburilor cu care ţineau în memoria acelei bătălii. Terasele abrupte le aminteau de dealul pe care au luptat în Africa de Sud. Primul club cu un Kop a fost Woolwich Arsenal, dar numele s-a lipit cel mai bine de terasa Anfield-ului.