Chelsea – Liverpool 0-1

Un meci monoton, searbăd, dar delicios din punct de vedere tactic.

Cu Stoke, Dalglish a trecut la un sistem oarecum demodat, cu trei fundaşi centrali, pe care Premier League-ul nu-l mai văzuse de la mijlocul anilor ’90. Acest sistem a fost abandonat treptat pentru că nu e eficient decât dacă echipa adversă joacă cu două vârfuri, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar în fotbalul modern.

Astfel, Ancelotti nu-i putea face o concesie mai mare lui Dalglish decât să-i trimită pe Drogba şi Torres în avanposturi. Anelka, care jucase atât de insiprat rolul de trequartista săptămâna trecută, a fost ieri lipsit de imaginaţie. În fapt, întreaga echipă a lui Chelsea a fost unidimensională şi tocită, la fel ca în săptămânile întunecate din decembrie.

A doua greşeală pe care a făcut-o Ancelotti a fost să încerce să-i facă loc lui Torres fără a renunţa nici la Drogba şi nici la Anelka. După cum remarca Alan Smith, e dificil să faci trei atacanţi clasici să funcţioneze împreună. Iar când n-ai aripi, cum e cazul lui Chelsea, e aproape imposibil. Liverpool a aglomerat mijlocul, s-a apărat om la om, a acoperit perfect benzile laterale şi astfel a redus jocul de atac al lui Chelsea la şuturi de la distanţă şi mingi plouate în careu.

După o pauză de un deceniu, iată-l pe Kenny Dalglish confirmând până şi cele mai nerezonabile din aşteptările fanilor. E la al patrulea meci câştigat consecutiv fără gol primit. A luat echipa de la 4 puncte de retrogradare şi a dus-o la 6 puncte de Liga Campionilor. Devine clar că pe locul 4 se vor bate Chelsea, Spurs şi Liverpool. N-ar fi ironic ca tocmai „cormoranii” să prindă ultimul loc de Ligă, în dauna lui Chelsea, care l-a sedus pe Torres cu şansa unui viitor mai bun? He Who Betrays Will Always Walk Alone…

Ştiind că e un pic ruginit din punct de vedere tactic, King Kenny a făcut cea mai deşteaptă mutare aducându-l pe Steve Clarke la Melwood. El e asistentul pe care Mourinho a insistat să-l ia cu el la Inter, dar Chelsea nu i-a dat drumul. Clarke e cel care face antrenamentele de zi cu zi, şi toţi cei care au lucrat cu el spun că e unul dintre cei mai buni secunzi din fotbal. Nu-s puţini cei care cred că e mai mult mâna lui decât a lui Dalglish în reanimarea lui Liverpool din ultimele săptămâni.

Stay tuned, urmează mai pe seară o recapitulare a întregii etape.

Premier League – etapa 26

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 26. Liverpool vine pe Stamford Bridge și nu sunt destule dopuri de pus în urechi în Londra ca sa-i ferească pe bieții oameni din SW6 de inevitabilul desfrâu al decibelilor. ‘ave some of this, Superbowl!

La conferința de presa de ieri, Torres a fost neconvențional de sincer:

“I never kissed the Liverpool badge. I see some players do that one week after they join a club but the romance in football has gone. It’s different now. People come and leave. When you join a club you want to do the best for yourself and for that club. That’s all. Some people like to kiss the badge. I only want to score goals, do my job and achieve all the targets the team has. We share the same targets.”

M-am gândit imediat la Charlie Adam, care, după ce a marcat săptămâna trecută cu Sunderland din penalty, a pupat stema în fața galeriei, sărbătorind intens un gol care pana la urmă n-a mai contat. Două zile mai târziu a depus o cerere de transfer. Pai decât loial ca Adam (și mulți alții), mai bine „cinic” ca Torres!

Ca lectură de weekend, Zonal Marking analizează posibilitatea folosirii lui Anelka pe post de trequartista. If I didn’t know any better, as zice că Michael Cox citește anglofil.ro.

Fotbal bun – part 6

Vorba vine… fotbal. Am zis să nu vă mai plictisesc cu goluri de la jumătatea terenul, asa că azi ne ocupăm de faze periferice jocului în sine.

1. Fergie împotriva balonului.

2. “Let’s hug it out, bitch!” cum ar zice Ari Gold:

3. Poate cel mai nobil gest făcut vreodată pe un gazon britanic. Dar mai bine îl las pe T.R.U să vă povestească:

West Ham a pornit pe ultimul contraatac. O lansare lungă pe dreapta i-a lăsat în urmă pe apărătorii osteniţi şi neatenţi ai lui Everton. Gerrard, portarul lui Everton, iese la disperare şi mingea se ciocneşte de pieptul lui. Gerrard se ridică o clipă de pe gazon şi cade secerat. Rămâne cu faţa în iarbă şi cineva, un jucător grăbit al lui West Ham, revine şi centrează.

În poartă nu mai e nimeni. Înnebuniţi de groaza golului, fundaşii lui Everton privesc spre centrarea care zboară lung şi neiertător, ca un blestem ce nu alege ceasul, ci vine la clipa hotărâtă. În mijlocul careului, drept şi puternic pe eşafodul unde se va săvârşi pedeapsa, cel ce nu greşeşte: Paolo di Canio, italianul nebun, dăruit, isteric, vrăjit, nestăpânit şi neînţeles, cel ce câştigă mereu pentru West Ham meci după meci, de fiecare dată cu o sclipire nouă şi o snoavă neştiută de cei mai cocliți şi hârsiți fundaşi.

Di Canio nu poate rata. Treizeci de mii de oameni îngheaţă în tribune, la fel ca oastea nefericită a Marelui Francez, vânată de ger în Stepa Rusă.

Mai e o clipă doar. Securea va cădea, frigul va închide în statui de piatră zeci de mii de suflete înghesuite în tribune. Acum!

Dar nu…

Mingea aproape că se aşază pe pieptul lui Di Canio, când, fără veste, italianul deschide braţele şi prinde. Ca un portar, ba nu, ca un portar grăbit, căci Paolo se repede cu mingea în braţe spre Gerrard, căzut de mult cu faţa în iarbă. Di Canio ţine mingea strâns în braţe. Coechipieri şi adversari privesc miraţi. Ce vrea nebunul? Au l-a lovit din nou furia fără zăgaz ce-i cuprinde mintea-ades? Căci da, o ştim prea bine, nici n-au trecut trei ani de când Paolo Nebunul (pe atunci la Sheffield Wednesday) a împins ca din senin un domn arbitru şi onoratul domn arbitru s-a dus de-a berbeleacul în hohotul tribunei. Da, Paolo Nebunul! Ce vrea acum? Paolo face îndată semn. Cu ochi rugători şi mână întinsă spre gazon arată arbitrului că Gerrard e rănit. Iar el nu poate trimite mingea în poartă. Golul să-l dea alţii. E treaba lor. Dar el, Nebunul şi bârfitul, nesocotitul şi neînţelesul, nu poate face asta.

Sursa foto: www.thisislondon.co.uk

Gary Neville se retrage

Dileme tactice pentru Ancelotti

Aducerea lui Torres îl va obliga pe Ancelotti să treacă de la acest 4-3-3 la un 4-4-2 romb. Un sistem pe care l-a încercat în primele luni la Chelsea, dar care nu s-a coagulat pentru că „albaștrii” nu aveau un fundaş dreapta ofensiv, cât timp Bosingwa a fost accidentat, dar mai ales pentru că lui Lampard nu-i convine să joace în spatele vârfurilor:

He prefers to come from deep, using his tremendous stamină to work box-to-box, scoring his goals- of which there have been an extraordinary number – by making late runs. He is not an enganche, not somebody who can link midfield and attack by receiving the ball in tight situations creating space with a trick and then picking the ideal pass.

De data asta, Ramires pare alegerea automată pentru vârful rombului, dat fiind că a jucat pe poziţii asemănătoare la Benfica şi la naţională sezonul trecut. Dar ceva nebănuit s-a întâmplat marţi -€“ Nicolas Anelka şi-a asumat această poziţie şi a făcut cel mai bun meci de când a venit la Chelsea. A fost absolut încântător ca trequartista, pulverizând pase în stânga şi în dreapta. A pasat decisiv, a marcat, ba chiar a pus şi osul, bifând 9 deposedări din 9. De urmărit cum va gândi Carletto meciul de duminică, cu Liverpool pe Stamford Bridge.

Liverpool redivivus

Liverpool a ajuns la a treia victorie consecutivă în campionat, fără gol primit, ceva inimaginabil în mandatul lui Hodgson. Nu numai atât, dar fotbalul pe care-l joacă acum e bucuros şi viu, nu constipat ca cel din toamnă. Cu Stoke, orice jucător de câmp al gazdelor a avut mai multe pase decât orice jucător de câmp al oaspeţilor. King Kenny Dalglish a adus adrenalina înapoi în KOP, în timp ce patronii au dizolvat bănuielile fanilor yankofobi cu o investitie, care face cât o declarație de intenție: we mean business.

Un sfert de ceas i-a luat lui Suarez să înscrie, ceea ce e mai vrednic de apreciat decât s-ar putea crede, ţinând cont că în Olanda a fost suspendat încă din noiembrie iar cu Liverpool n-a apucat încă să se antreneze. Iute, elastic, tehnic, ambidextru, Suarez are toate şansele să se integreze la Liverpool, dacă e să-l credem pe Tim Vickery, autoritatea în materie de fotbal sud-american, care are o părere foarte bună despre uruguayan.

Gary Neville – once red, always a red

Aş spune că s-a retras o legendă, dacă termenul nu s-ar fi tocit după atâtea folosiri nepotrivite. E uşor să uiţi ce jucător a fost Gary Neville înainte de accidentarea din meciul cu Bolton din 2007. Nu, n-a fost nici pe departe cel mai talentat fundaş din generaţiei lui (nici măcar din propria familie, ar zice cârcotaşii), dar asta nu l-a oprit să câştige tot ce se poate câştiga la nivel de club. Loialitatea, pasiunea şi o determinare aproape obsesivă au făcut din el cel mai bun fundaş dreapta din istoria Premier League.

I have been a Manchester United fan all my life and fulfilled every dream I’ve ever had. I have played in the most incredible football teams, playing with some of the best players in the world as well as against them and I have been lucky to have been part of the team’s achievements and the club’s great success.

Quiz no. 4

1. Care a fost primul transfer mai mare de £10m făcut în Insulă?

2. Cine e cel mai faultat jucător din Premier League în acest sezon (înaintea acestei etape)?

3. Cine are cel mai mare procentaj de pase reuşite din Premier League în acest sezon?

4. Care a fost primul jucător de culoare selecţionat la naţionala Angliei?

5. Care e campionatul din Europa cu cei mai mulţi străini?

And remember: Google is not your friend!