Alex

David Conn, jurnalist de investigaţie pur-sânge, deghizat în gazetar de sport „pe parte economică”, a scris săptămâna asta în The Guardian o serie de articole despre filiera portugheză, dacă vreţi, din fotbalul mare.

Totul se învârte în jurul unui anume Jorge Mendes, fost DJ şi patron de discotecă, devenit aproape peste noapte unul din cei câţiva „super-impresari” din fotbal. Mourinho, Cristiano Ronaldo, Ricardo Carvalho, Bebe, dacă e cineva care contează în Portugalia atunci e reprezentat de acest Mendes.

Meritul investigaţiei lui Conn e că scoate la iveală detalii din contracte pe care Mendes le-a fi vrut îngropate pentru totdeauna. Toată lumea se întreba în vară cum a fost posibil ca Sir Alex Ferguson să plătească €9m pe un puşti din divizia a treia portugheză, care, nota bene, încă locuia la orfelinat.

Fergie a recunoscut că a fost prima dată când a cumpărat un jucător pe care nu-l văzuse nici măcar o secundă. Cine i-a dat pontul? Carlos Quiroz. Cine îl reprezintă pe Quieroz? Mendes, bineînţeles. Cât şi-a luat Mendes din afacerea asta? €3.6m a fost comisionul lui, mai mult de o treime. Unde e Bebe acum? Mai prinde câte o repriză din când în când la Reserves. Q.E.D.

Darren Bent va ajunge la Aston Villa pentru £24m. Villa şi-a mărit oferta iniţială de £18m care a fost respinsă de Niall Quinn.

O să mă întrebaţi unde se îndreaptă fotbalul dacă Darren ‘my missus Sandra could’ve scored that one’€™ Bent a ajuns să coste £24m. De ce ar plăti Villa o avere, într-o economie ca asta, când, spre exemplu, van der Vaart, Milito şi Sneijder au costat £27m împreună?

Ei bine, Aston Villa a devenit prea săracă pentru a-şi permite atacanţi ieftini. Dacă retrogradează, clubul din Birmingham pierde minim £50m, la care se adaugă tăvălugul de resentimente asociat căderii în Championship. Aşa că au nevoie de un atacant prolific, care să le garanteze evitarea retrogradării.

Pe Bent îl recomandă randamentul excelent din ultimele 5 sezoane, în care a marcat de 81 de ori. Rooney şi Drogba au fiecare un gol în plus, dar evoluează pentru echipe care se bat la titlu, în timp ce Bent a jucat pentru Charlton, Spurs şi Sunderland.

Bun, dacă am stabilit că afacerea capătă sens din perspectiva „villanilor”, hai să vedem de ce l-ar vinde Sunderland. Păi profitul de pe urma lui Bent l-ar face invidios şi pe Donald Trump. Bent a venit pe £10m de la Spurs cu 18 luni în urmă şi va pleca pe £24m. În urma lui rămân Gyan şi Welbeck, care s-au înţeles perfect cât Bent a stat pe tuşă.

Debutul lui Wayne Bridge la West Ham trebuie să fi fost unul din cele mai proaste din istoria Premier League. Faptul că l-a avut pe Walcott adversar direct nu l-a ajutat, făcându-l să semene cu un bunic care a ieşit cu nepotul la joacă după o operaţie la şold. Bridge a fost de vină la toate trei golurile „tunarilor” iar statistica alunecărilor reuşite nu-l flatează câtuşi de puţin – 0/4.

Nu vreau să-l crucific pe Wayne Bridge, nu e fotbalist care nu facă un meci de c***t din când în când. Problema mea e cu orgia salariilor din fotbalul modern. Un fotbal în care un fotbalist atât de limitat precum  Bridge ia £90 de mii pe săptămână, ca să joace două meciuri de campionat până în ianuarie, e un fotbal stricat şi mercantil. £90 de mii, tot atât ia şi Joe Cole! În fiecare luni, băieţii ăştia se trezesc cu un Aston Martin în parcare. Poate-s naiv, dar vă întreb cam cât o lua Bozovic, care înţeleg că fost cel mai bun fundaş stânga din Ligă 1. O mie, două, pe săptămână? Socialist rant over.

Sir Alex Ferguson a aşezat-o pe United într-un 4-4-2 standard pe White Hart Lane. Cu Scholes şi Anderson pe bancă, zona centrală a mijlocului le-a revenit lui Fletcher şi Carrick care au împreună cam tot atâta creativitate cât un buştean. Aşa se face că singurele şuturi pe poartă ale lui United au fost câteva încercări optimiste ale lui Rooney si Rafael.

Dacă United a fost ieri o echipă Fletcher-ească, Spurs a fost una Modric-ească. Croatul e un butoi de creativitate şi are un fler, o clarviziune, care o ţine în viaţă pe Tottenham chiar când lui Bale sau van der Vaart nu le iese jocul. Harry avea perfectă dreptate după meci, Modric e un jucător uimitor, care găseşte mereu timp şi spaţiu atunci când ceilalţi nu reuşesc.

King Kenny Dalglish s-a întors ca antrenor pe Anfield după 20 de ani şi a fost primit exact cum vă imaginaţi. Prima repriză din Merseyside derby a fost poate cea mai vocală şi electrizantă desfăşurare a unei peluze în acest sezon. Dacă King Kenny mai are resursele pentru a o redresa pe Liverpool după un deceniu petrecut pe margine, asta e altă discuţie. Până una altă, l-a mutat pe Glen Johnson în stânga, pentru a-i face loc lui Kelly, în care pare să aibă multă încredere, în dreapta.

S-a stins Nat Lofthouse, una din legendele autentice ale fotbalului postbelic din Insulă, atacant central care a marcat de 30 de ori în 33 de meciuri pentru Albion, şi de 255 de ori 452 de meciuri pentru clubul la care a jucat toată viaţă, Bolton Wonderers. Iată ce spunea acest domn, despre vremea când fotbaliştii nu purtau ghete roz:

In my day, there were plenty of fellas who would kick your bollocks off. The difference was that at the end of the match they would shake your hand and help you look for them!

Rest in peace Nat Lofthouse!