Liverpool – Chelsea 1X2?

Pare de necrezut ce s-a intamplat cu Liverpool in zilele scurse de când pronosticurile pentru al treilea meci din program au dus la următoarea distribuție:

O victorie ar fi foarte necesară mai ales pentru celelalte echipe care sunt în trena liderului. Mă aștept la o surpriză.

Iată și distribuția pentru a treia intrebare din sondaj (cu promisiunea că vom revizita aceste previziuni la sfârșitul anului):

  1. nimic nu se schimbă, vom continua pe direcția prezentă
  2. vom asista la schimbarea direcției de politică externă pe fondul modificărilor din jur (întărirea poziției internaționale a Rusiei după instalarea lui Trump, alegerea unui președinte filo-rus în Franța, poate destrămarea UE sau intrarea într-o fază finală a existenței acesteia, reducerea implicării US în zona noastră, instalarea PSD-ului la putere și controlul amplu al acestuia exercitat asupra întregii societăți, „virarea” Moldovei către Rusia
  3. economic, vom traversa o perioadă mai bună ca urmare a politicilor fiscale implementate de PSD (reduceri de taxe și impozite, creșterea veniturilor unei lărgi pături a populației, ceea ce va contribui la creșterea consumului
  4. economic, vom trece printr-o nouă criză ca urmare a politicilor fiscale populiste ale PSD-ului care vor conduce la micșorarea investițiilor în infrastructură, a creșterii corupției (și implicit a sumelor de bani înghițite de firmele clientelă de partid) și a evoluțiilor externe financiare negative
  5. politic, vom intră într-o perioadă incertă, predominant negativă, marcată de cel puțin unele dintre următoarele: un nou conflict constituțional între președinte și Parlament, acapararea puterii de către PSD pe modelul ungaro-polonez, încetarea sau diminuarea drastică a luptei anti-corupție din cauza presiunilor politice și a reducerii sprijinului popular, lupta acerbă pentru putere în principalele partide (în PSD din cauza unei noi condamnări pentru Dragnea sau din cauza poziției de forță adoptate la numirea primului ministru, în PNL din cauza rezultatelor dezastruoase de la alegeri, în USR din cauza lipsei unei ideologii politice clare și a conflictului dintre Nicușor Dan și Clotilde Armand pornit de la excluderea soțului acesteia);
  6. niciuna din cele de mai sus

Manchester United – Liverpool 1X2?

Incă se mai poate participa la etapa 3 a concursului de pronosticuri. Data limită de participare: sambătă 14 ianuarie până la ora primului meci al al etapei 21. Intârziații vor fi penalizați cu un procent din punctajul total (15% pe etapă de campionat).

Așa arată distribuția pentru primul meci din program vineri, după 27 de raspunsuri.

Va fi un meci foarte important pentru cum va arăta clasamentul in zona locurilor 2-5. Sa sperăm ca nu va fi o re-editare a muntelui de plictiseală de la meciul din tur.

Interesant de reținut pronosticul lui Andrei G: 1. Va continua el șirul de pronosticuri exacte început în etapa 2 a concursului?

Iată și distribuția la primele două întrebări de la sondaj:

1. simple coincidențe, nu cred in teorii conspiraționiste
2. daca sunt teroriști, nu inseamnă ca sunt și inteligenți
3. ambele tabere vor sa transmită un mesaj (teroriștii sa faca publică implicarea, forele de securitate sa arate ca nu traiești după asa ceva)
4. sunt forțe oculte implicate (vezi întrebarea următoare)
5. other

Cei 4 care au ales other aici au răspuns așa: Mai degraba guvern/military stuff. Europa azi pare o reeditare 9/11; guverne care vor să controleze oamenii mai ușor; ambele sunt posibile; normal că rușii. Nu glumesc, vezi atentatele din cele 4 blocuri de apartamente din septembrie ’99 din Rusia.

Vă aștept cu comentarii.

Concurs de pronosticuri – Etapa 3

Am ajuns și la etapa a treia care se referă la etapele 21-29 din Premier League. Intreaga etapă este concepută de catre Ursano, inclusiv sondajul (care se mentine la nivel ridicat – dar fiți atenti că la intrebări se poate raspunde alegand o variantă sau mai multe!)
Obișnuitul Google Forms pentru a aduna răspunsurile voaste poate fi completat online.
Continuăm cu același format: 4 etape, doar 3 vor conta pentru rezultatul final, eliminându-se cel mai mic scor.
Ultima etapă a concursului va apărea după etapa 29 din Premiership și  va avea alt format, fiind concepută de catre un invitat.

Data limită de participare: sambătă 14 ianuarie pană la ora primului meci al al etapei 21. Intârziații vor fi penalizați cu un procent din punctajul total (15% pe etapa de campionat).

Premiile vor fi anuntate ulterior.
Câteva observații 

    • Puteți verifica punctajul actualizat pentru întrebările la care avem deja răspunsuri.
    • Am facut niște presupuneri pentru a vedea cum arata clasamentul mai aproape de realitate (Chelsea campioană, Liverpool calificată in CL, Hull si Swansea retrogradate).
    • A rezultat că Andrei G, singurul care a mizat pe Chelsea campioană in ambele etape, s-a detașat decisiv in clasament și sunt foarte puține șanse sa mai fie ajuns.

Filotas a plecat. Definitiv!

S-a petrecut un fapt foarte grav care va avea consecințe nebănuite. Voi explica magnitudinea întâmplării și voi cauta să găsesc căile prin care să ne putem asigura supraviețuirea.

Această pagină a trecut peste multe încercări, inclusiv retragerea parțială a fondatorului ei. Abia mai respiră. Va fi această plecare pumnalul lui Brutus care o va împinge spre hăul din care nu mai există întoarcere? Pentru că să fie clar: plecarea lui Filotas este echivalentă cu ce s-ar întâmpla dacă Vezuviul (cel mai cunoscut vulcan) și Stromboli (cel mai activ vulcan) s-ar lua și s-ar muta în mijlocul Groenlandei. Cu tot cu lavă, Pompei și legende.

Nu există nici un dubiu: dacă nu ați argumentat niciodată cu Filotas, dacă nu va crescut pulsul citind comentariile lui, dacă nu ați simțit o minusculă dorință sinceră să deveniți suporter Real, Chelsea sau Mourinho, dacă nu ați simțit niciodată dorința să luați tastatură în mână și să îi dați în cap cuiva, dacă nu v-ați bucurat fals de câte o nereușită a lui Messi sau Pep atunci sunt doar două explicații: sau ați atins o stare de Zen în care plutiți deasupra pământului sau trebuie să va verificați imediat pulsul că să fiți siguri că mai sunteți în viață. Și tot Filotas este cel care a reușit sa scrie articolul despre Leicester care s-a bucurat de aprecieri unanime, chiar 110%. Tot el a prezis primul în univers titlul lui Leicester și a ocupat locul unu la campionatul de perle. Stafia lui va bântui pe aici și va purta un tricou cu Arsenal, până se decide cine câștiga această ediție a PL.

Și atunci ce ne rămâne de făcut?

Filotasul de serviciu

Este cea mai simplă soluție pe bază de tabel prin voluntariat. După fiecare articol publicat este nominalizat Filotasul de serviciu, meserie care o ocupă până la articolul următor. Ce are de făcut? Simplu: exact ce ar fi făcut Filotas. Clar!

Filotasul pe bază de votare

Aceasta e mai complicată. Oricine și în orice moment poate comenta ceva care să fie un „filotas”. Dar nu e așa simplu, nu poate zice cineva despre ce a scris el că „am făcut un filotas”. “Filotasul” trebuie identificat că atare de către alt comentator („asta e un filotas”) și acest comentariu trebuie să primească 2 voturi independente. Filotasurile cu 5 voturi aduc prestigiu și cele cu 10 voturi sunt adunate pentru un articol special cu ocazia diverselor aniversări (1 an de la plecarea lui Filotas, concedierea lui Pep, retragerea lui Messi). Comentatorul cu cele mai multe “filotasuri” la sfasitul sezonului va primi ca premiu o excursie în Anglia unde va petrece o săptămâna cu Pep în imersiune totală. Ar fi culmea că Filotas însuși să participe deghizat sub un pseudonim (să zicem Cosmin), să câștige concursul, iar Torpyla (clasat pe locul doi) să-l demaște pentru încălcarea regulamentului și să câștige el premiul. Se poate intampla…Exista și premiul suprem “Mai Filotas decat Filotas” și vă las pe voi sa va imaginați care ar fi criteriul de acordare.

Înlocuire prin duel

E clar ca lumina zilei că Mihai Roman cu „Cota să nu stârnească filotas lumea cu o discuție despre Real-Leicester era 1.01 :))” și Greyjoy cu “Nivelul discuțiilor de aici a scăzut drastic de când aproape că ai pus monopol pe comentarii” sunt cei doi care au determinat plecarea. E datoria lor să îl înlocuiască și decizia care va fi noul Filotas nu poate fi luată decât în urma unui duel, în luptă dreaptă, până la tocirea tastaturii. Probe de concurs

  • Ronaldo e mai mare ca Messi și nu-l va prinde fiscu’ niciodată
  • Mou e mai special ca Pep
  • Orice tragere la sorți e măsluită de Florentino
    Concurenții vor argumenta pe rând poziția pro și apoi contra din punct de vedere filotasian.
    Fie ca cel mai Filotas dintre ei să învingă!
    ————–
    ***Acest articol a fost scris în spirit de glumă. Sper că toți cei menționați (inclusiv Filotas!) să îl ia că atare și să le provoace măcar un zâmbet. Înseamnă că mi-am atins ținta 🙂 ***

Trei fotografii cam neclare

Tocmai schimbasem anvelopele la mașină și ce ocazie mai buna sa le testez decat primul snow-nami al sezonului. Era puțina circulație la 7 dimineața când am plecat catre pub-ul la care se adună suporterii locali Spurs. Ca de obicei am intâlnit oameni si mai hotărâți sa sfideze conditiile meteo. Nu prea e clară poza facută cu telefonul prin parbriz, pe ninsoare, dar acolo este cineva pe bicicletă. M-as fi incumetat si eu daca nu as fi locuit atât de departe de pub (40 de minute cu masina in condiții normale, o oră pe ninsoare).

Am ajuns la timp cât sa prind obisnuita “predică” a Reverendului inainte de fluierul de inceput. O  mică poezie, compusă pe loc si adaptată fiecărui meci, repetată in cor de “enoriași”.  A fost și un moment hilar, cand la unul din versuri, mai buclucaș, audiența nu a priceput si toți au zis in cor: Whaaaat? De reținut ca Reverendul nostru se inchină la Malort si e gata oricând sa boteze neofiți.

A fost a zi bună pentru fotografia de grup in pauza meciului. Cineva a strigat inainte de a iesi “No coats” si s-au găsit destui să-i urmeze indemnul, desi afară era -12C si a durat vreo 10 minute pană ne-am adunat si aranjat. Dar oamenii erau “incălziți”.

Poza a fost dedicată si trimisă grupurilor de suporteri din Florida. Să se știe ca aici vremea nu ne oprește.