World Cup

• Germania e echipa mai bună. Cel mai greu lucru în fotbalul internaţional e să formezi tipare şi automatisme ofensive, iar nemţii lasă impresia că gândesc cu câteva pase înainte. Germania e ca o echipă de Liga Campionilor printre echipe naţionale.

• nu numai că are acelaşi selectionar de un deceniu şi împrumută scheletul lui Bayern, care dă şase titulari, dar primul unşpe e aproape acelaşi ca la ultima Cupa Mondială. Kroos şi Howedes sunt singurele noutăţi faţă de echipa care elimina Argentia acum patru ani. De cealaltă parte, Argentina a schimbat jumătate de echipa de la primul meci şi până în semifinale.

• all things being equal, dacă ambele echipe îşi fac jocul obişnuit, Germania va câștiga. Ca să bată, Argentina are nevoie de ceva special. If only Argentina had a special player…

• şi aşa ajungem la Messi. Discutând despre locul lui în istoria fotbalului, cred că ratăm ce se întâmplă sub ochii noştri şi anume că Messi joacă acest Mondial cu frâna de mână trasă.

• de la accidentarea şi revenirea prematură în dubla cu PSG din sezonul trecut, Messi şi-a pierdut zvâcul. Nu mai are în picioare acea acceleraţie incisivă printre trei-patru apărători. Privind golurile cu Brazilia de acum doi ani, vezi un vintage Messi, aproape un alt jucător decât cel de astăzi.

• tatăl lui Messi declara acum câteva zile că Leo e obosit şi se simte de parcă picioarele lui cântăresc 100 de kilograme. Ai fi putut spune asta doar privindu-l la acest turneu. Messi s-a adaptat jucând mai retras şi reuşind să fie decisiv mai degrabă prin execuţii decât prin faze complete. A accelerat la golurile împotriva Bosniei şi Belgiei, dar a făcut-o de parcă are o baterie limitată pentru acest turneu, care se consumă cu fiecare sprint.

• dacă asta nu era de ajuns, nici Aguero şi nici Di Maria nu sunt recuperaţi după accidentări. Argentina intră în această finală cu cei mai buni trei jucători ofensivi limitaţi de probleme musculare şi asta e un handicap uriaş.

• Germania pare o echipă aproape fără slăbiciuni. Unele au fost corectate pe parcursul turneului, altele au fost mascate de calitatea unitară a echipei. Ţineţi un ochi pe Howedes, pe Schweinsteiger şi pe Klose. Ei sunt cei mai vulnerabili jucători ai nemţilor.

• n-ai zice, dar statisticile Germaniei şi Argentinei sunt asemănătoare, cu o excepție notabilă: procentajul golurilor raportat la numărul de şuturi: 11% pentru Argentina, 25% pentru Germania.

3 – This will be the third #WorldCup final between Germany and Argentina. Decider. #GERvsARG pic.twitter.com/k50BNQz0jF

— OptaJoe (@OptaJoe) July 10, 2014

• din statisticile sezonului regulat ştim că eficacitatea Germaniei e o anomalie. Nu mă aştept să se îndrepte tocmai în finală, dar e un detaliu care merită păstrat în minte. Germania a fost relativ norocoasă ca număr de goluri marcate, iar Argentina e o echipă care a primit doar două şuturi pe poartă în ultimele două meciuri.

• n-o să fie o finală deschisă, măcar atâta lucru ştim. În şase meciuri din faza eliminatorie cele două echipe au primit împreună doar două goluri, cele două primite de nemţi în ultimele minute de joc cu Algeria şi Brazilia, când oricum nu mai conta.

• e un clişeu, dar asta înseamnă că primul gol va conta foarte mult. Germania are suficientă calitate ca să revină, dar dacă Argentina primeşte primul gol, ii va fi greu să întoarcă meciul împotriva unei echipe ca Germania.

photo credit: Pat McDonald via photopin cc

Ne amăgim dacă ne lăsăm prinşi în discuţii despre Mutu şi penalty-uri nedate. Orice autopsie fotbalistică pleacă de la aceeaşi întrebare simplă: Care a fost planul nostru şi cât de bine l-am executat?

N-am știut sa ne apărăm la Atena

Ştiindu-i pe greci şi ştiindu-ne noi, nu ne asteptam ca meciul tur să fie un carnaval de fotbalul ofensiv. Nici Grecia şi nici România nu sunt genul ăla de echipe.

Grecii nu primiseră gol pe teren propriu în preliminarii, iar Piţurcă nu e cunoscut ca fiind prea aventuros în deplasare. Am mers la Atena să nu pierdem, să nu primim gol. Făcusem asta cu Olanda în 2007, cu Franţa la Euro, şi anul trecut cu Turcia. Asta e dreptul celui slab. Dacă tot nu poţi să te ridici la nivelul adversarului, măcar să-l reduci la nivelul tău.

N-a ieşit cum ne aşteptam. Grecii ne-au dat trei, au avut încă trei ocazii bune şi un gol anulat. Întrebarea e cum am ajuns să luăm trei goluri de la o echipă care n-a dat mai mult de două în preliminarii. Cum am ajuns să luăm într-un singur meci cât a luat Lichtenstein în dubla manşă cu grecii?

Răspunsul e previzibil: am făcut un meci catastrofal din punct de vedere defensiv. Şi vina nu e atât a fundaşilor cât a mijlocaşilor. Grecii au pus presiune pe noi, pentru că i-am invitat s-o facă, dându-le opt lovituri libere din treimea noastră. Golul unu şi golul trei vin după faulturi gratuite ale lui Torje. La golul doi Tănase stă prea departe de Torosidis, iar Goian îl scapă din marcaj pe Salpingidis:

Cei trei închizători folosiţi la Atena au luat împreună patru cartonaşe galbene şi n-au reuşit să protejeze linia defensivă altfel decât prin faulturi. Iată un exemplu de la cea mai mare ocazie a grecilor. Bourceanu şi Cociş fac pressing mult prea sus, la acelaşi om, care scoate din joc trei jucători cu o pasă simplă.

Între linia de fund şi linia de mijloc se deschide o gaură de 15 metri şi grecii ajung în câteva secunde de la mijlocul terenului faţă în faţă cu Lobonţ.

Singurul fundaş care se remarcase în tur, Măţel, a greşit decisiv în retur şi mai aveam o ora ca să marcăm de trei ori, unei echipe care primise patru goluri de toate în preliminarii. Calificarea era deja rezolvată.

N-am știut să atacăm la București

Faptul că cel mai periculos şut al României a venit din piciorul unui fundaş grec spune multe despre atacul nostru. Planul ofensiv a fost la fel de rudimentar ca în tur, doar mai intens: mai multe centrări, mai multe şuturi de la distanţă. Să bubui mingea spre poartă din orice poziţie e un model arhaic şi ineficient de a ataca. Simplu spus, ai nevoie de prea multe încercări ca să creezi un singur gol.

Să luăm centrările. Golul de la Atena a venit din centrare, ceea probabil l-a convins şi mai mult pe antrenorul României că asta e soluţia. De fapt, a fost o decizie profund neinspirată. Grecii ne sunt superiori în aer, iar lui Torje, Maxim sau Măţel nu le-au ieşit centrările. La Bucureşti doar trei din cele 36 de centrări ale românilor au ajuns la destinaţie.

Însă cele mai multe faze de atac au fost compromise de graba de a șuta de la distanţă. Raportul șuturilor din afara careului după cele două meciuri e 14-1 în favoarea noastră. Lovitura de cap a lui Stancu a fost singurul nostru şut pe poartă din careu şi de fapt singura noastră ocazie adevărată în 180 de minute de fotbal. Restul fazelor de atac au fost irosite şutând în loc să pasăm:

Un plan prost executat prost

Înaintea barajului, Piţurcă spunea că grecii n-au cu ce să-l surprindă, dar noi putem să-i surprindem prin inventivitatea noastră. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de pe teren. Grecii au reuşit să ne surprindă cu mingi în spatele fundaşilor centrali, în timp ce noi i-am “surprins” cu Cociş titular şi mingi bubuite din orice poziţie. Dacă asta e inventivitate, oare cum arată lipsa de idei?

Logica dreptului celui slab e să-i faci viaţă grea adversarului. Or grecii, care au centura neagră în felul asta de a juca, atât au aşteptat. We played to their strengths. Am jucat la off-side cu fundaşi greoi împotriva unui atacant care din asta trăieşte, şi am aruncat mingi împotriva unei apărări învăţate să le absoarbă.

România a intrat în acest baraj cu un plan prost pe care l-a executat prost. De execuţie răspund jucătorii, de plan răspunde antrenorul. Doar că antrenorul României trăieşte într-o lume în care răspunderea nu e niciodată a lui. De vină e “materialul uman”, vandalii care-i cer demisia, adversarul “extrem extrem de puternic”… Fuga de răspundere deranjează mai mult decât incompetenţa.

Faptul că am jucat jumătate de campanie cu Tamaş fundaş dreapta, că cel mai în formă jucător român a fost ţinut pe bancă la Atena, toate astea-s tolerabile. Tupeul şi mârşăvia nu-s.

Nu ştiu dacă merităm un antrenor mai priceput, dar tare mi-ar plăcea să avem unul mai cinstit.