Când iei decizia să te muți dintr-o țară în alta și nu mai ești la 25 de ani, pui pros & cons pe hârtie, tragi linie și vezi pe unde ești. După care faci ce spune nevasta. 🙂
Serios vorbind printre pros-urile alea pe eram tentat să le trec pe listă, posibilitatea de a merge la aproape fiecare meci de acasă pe WHL era la loc de cinste. Evident am ținut-o under wraps, altfel decision maker-ul ar fi putut bănui vreo agendă ascunsă. 🙂
The build-up
Așadar, o altă duminică cu fotbal pe WHL. Lazy Sunday, pregătit un brunch constând dintr-o Quiche Lorraine după rețetă Rachel Khoo (Little Paris Kitchen) cu o salată de rucola contrastând puternic cu cerealele soției, apoi drumul spre WHL. Am evitat ruta mai scurtă (descoperită din întâmplare la meciul trecut, cu Wigan, când District-ul a fost parțial închis, soluția trenului SouthWest spre Waterloo și Northern-ul până la Warren Street n-are rival din punctul de vedere al timpului) din superstiție, așa că am preferat să iau un tren, plin de fani Chelsea până la stația Fulham, și să mă amuz copios văzând mulțimea de albaștri care se băteau pe intrările în tren la Earlas Court. Plus mustățile de Movember.
Metroul londonez e un spectacol în felul lui, am fost întotdeauna fascinat de combinația vestimentară. Probabil nicăieri în Europa nu mai vezi o persoană acoperită până peste cap de glugă și o pufoaică groasă alături de unul în tricou cu mâneca scurtă, sau alăturarea de UGG-uri lângă flip-flops. Dacă prin absurd n-ai ști în ce anotimp ești, ți-ar fi destul de greu să-ți dai seama după vestimentația călătorilor de la metrou.
[cleeng_content id=”982802442″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]În fine, ajuns la Seven Sisters după o zi și jumătate de mers, apoi același drum pe jos prin zona cea mai oribilă din Londra. Apropo, și dacă nu poartă tricouri sau ceva fulare cu emblema clubului, oricând poți distinge clar cine se duce la meci și cine e localnic pe distanța Seven Sisters – WHL.
O tensiune mare în aer, o poți simți după prezența copleșitoare a poliției, nu am văzut până acum atât de mulți de când merg pe WHL. Poliția călare era prezentă încă de la jumătatea distanței, circulația era deja incredibil de îngreunată din cauza dubelor Met Police împrăștiate pe tot traseul. La stadion deja nu mai puteai să te deplasezi în voie, ci trebuia să treci printr-un cordon de separare pe lângă South Stand, un elicopter al Poliției patrula permanent în aer astfel că m-am îngrijorat cumva, primul lucru ce mi-a trecut prin cap e că au fost ceva clinciuri. Din fericire nu se întâmplase nimic, doar o măsură de protecție pentru că urmau să apară vreo 2000 de fani West Ham și cam așa e la derby-urile londoneze cu Arsenal, Chelsea și West Ham din ce am aflat.
The game
Back to football, Lloris în poartă, Dawson în locul lui Gallas și deja mă simt mai încrezător. Totuși AVB nu e atât de inflexibil pe cât îl acuză gașca din presă a lui Redknapp.
Începe meciul și mărturisesc că după primele zece minute așteptam un scor fluviu, cum se scria pe vremuri în Sportul. West Ham a fost clar cea mai slabă echipă pe care am văzut-o anul asta pe WHL, în afară de mingi lungi absolut nimic în prima repriză. Cu toate astea, am găsit greu drumul spre gol, o bară a lui Bale prin primele minute, apoi o acțiune bună Dempsey, Bale terorizând din nou defensiva Hammers-ilor după care de pe la jumătatea reprizei am cam redus tempoul.
A venit însă execuția excepțională a lui Defoe care a redus tensiunea în standuri și a declanșat tradiționalul Jermain Defoe is a Yiddo. Lui JD îi place la nebunie să înscrie împotriva echipei la care s-a lansat în fotbal, asta e sigur. Și spre marea bucurie a societății avocaților de culoare, o grămadă de alte chanturi conținând the Y word. Pentru că… we sing what we want.
Repriza a două a fost infernală pentru ciocănari. S-a făcut repede 2-0 după o bară a lui Dempsey în care am crezut că se rupe transversala, pasă genială pentru. Bale și deja taking the mick față de fanii West Ham a prins putere.
‘You’re just a shit Aston Villa’ (aluzie la Claret and Blue, culori identice cu cele ale clubului din Birmingham), ‘no noise from the pikey boys’ , ‘stick your f**king bubbles up your arse’, ‘you’re just a shit Scotty Parker’ (la adresa lui Noble), ‘Can we play you, can we play you, can we play you every week?’. Si după 3-0, preferata mea: ‘Are you West Ham, are you West Ham, are you West Ham in disguise?’. 🙂
Tipic Spurs însă, în ultimele minute în loc să păstrăm un clean sheet iar a intervenit un moment în care apărarea switched off, dând ocazia lui Carroll să înscrie și prilejuind probabil chant-ul serii, unul ironic de la fanii West Ham: ‘Andy Carroll, he scores when he wants’ 🙂 întors de Yids, ‘He scores once a year, he scores once a year, Andy Carroll he scores once a year’. 🙂
Tot apropo de Carroll, când a trimis un șut la vreo 50 metri de poartă, un fan din spate a dat tonul la un alt cântecel drăguț cu aceeași temă sonoră, ‘I think he’s still pissed, I think he’s still pissed, Andy Carroll, I think he’s still pissed’, aluzie la obiceiurile bahice ale lui Carroll. Fair play to the guy, a câștigat 99% din duelurile aeriene, toți de pe lângă mine au izbucnit în urale când Caulker a câștigat primul duel aerian cu el prin ultimele minute. He’s a beast in the air.
The aftermath
Drumul înapoi spre metrou a fost de senzație, poliția a făcut un convoi impresionant să însoțească fanii West Ham așa că am putut merge prin mijlocul străzii circulația fiind total blocată, ceea ce mi-a adus un avantaj considerabil la viteză.
Păcat că nu pot merge și cu Pool miercuri, îl voi urmări din Cracovia. COYS!
P.S. – am citit în Daily Fail că fanii West Ham ar fi cântat chant-uri despre Hitler, Lazio, can we stab you every week and stuff. Am rămas surprins inițial, era că și cum aș fi fost la un alt meci, dar am văzut pe forum că mai toți cei prezenți au spus la fel, dacă s-a strigat așa ceva probabil or fi fost doar unul sau doi idioți, altfel tot stadionul ar fi luat foc.
Probabil un alt tip de la societatea avocaților de culoare, cei care l-au pârât și pe Clattenburg la FA pentru abuzul rasial la care i-a supus pe Mata (hihi, nu cumva e alb?), Ramires (un vorbitor perfect de engleză) și Mikel. Atmosfera a fost foarte bună, și chiar și banter-ul cu West Ham a fost unul de calitate. Enjoyed it! A, a fost o fumigenă în sectorul lor, dar cam atât.
Sursa foto: Bjørn Giesenbauer[/cleeng_content]
