De ce David Luiz are nevoie de o tunsoare

Primul capitol din Soccernomics dezvăluie câteva dintre prejudecățile care influențează transferurile din fotbal. Una dintre cele mai subtile e că, la juniori, jucătorii blonzi au un mic avantaj. Când văd zeci de copii la un turneu, scouterii îi remarcă mai ușor pe cei cu părul blond.

O deviere de la rațiune, cum o numesc autorii, care funcționează pe dos în cazul fundașilor. Când un apărător iese în evidență, același lucru se întâmplă și cu erorile pe care le face.

Judecând după tratamentul pe care-l primește de la presa din Anglia, lui David Luiz nu i-ar strica o tunsoare. De fiecare data când greșește, Hansen și compania îl așteaptă la MOTD ca să-i dea papara.

Luke Moore, de la Football Ramble, îi ia apărarea lui David Luiz, remarcând tehnica superioară a fundașului brazilian:

The problem is that Luiz isn’t a typical British muck-and-bullets defender. He’s a cultured, technically astute footballer, who happens to play at centre-back. And this is actually quite important when a team play with the sort of diminutive, tricky and skilful attacking players that Chelsea have in their charge. Having an ‘if in doubt, launch it’ attitude to defending – which was, coincidentally, all the rage when most of our television pundits played – isn’t conducive to free-flowing, attacking football.

Moore se referă la analiști de televiziune precum Gary Neville, care a spus în primăvară despre Luiz că joacă de parcă ar fi controlat pe Playstation de un puști de zece ani. Un comentariu pe care, evident, David Luiz nu l-a apreciat:

When Gary Neville say this, (he) don’t respect me. Now that the stats show I am up there among the best.

[cleeng_content id=”697300224″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”] Toate bune și frumoase, doar că nu e adevărat. Având în minte destule mingi pierdute de David Luiz în acest sezon, am fost curios să verific dacă e chiar atât de technically astute. Am descoperit că, dimpotrivă, e mai brazilian în pașaport decât pe gazon, iar statisticile demonstrează că nu e nici măcar cel mai bun fundaș al lui Chelsea.

Created with Compare Ninja

David Luiz e mult mai neglijent în posesie și mai limitat în execuții decât alți jucători pe același post. Trimite mai multe pase greșite și iese frecvent cu minge lungă din apărare. E exact genul de fundaș cu o atitudine de “if in doubt, launch it”. E drept că driblează mai mult, dar din șase încercări în acest sezon i-a ieșit doar una.

Și așa ajungem la altă prejudecată invocată în Soccernomics, cea care îi face pe brazilieni să fie supra-evaluați doar pentru că se presupune că flerul și imaginația le sunt codate în gene. Un impresar brazilian zice așa:

It’s sad to say, but it is much easier selling, for example, a crap Brazilian than a brilliant Mexican. The Brazilian gets across the image of happiness, party, carnival. Irrespective of talent, it is very seductive to have a Brazilian in your team.

Dacă mai și rimează cu Rivaldo e deja prea frumos ca să fie adevărat, după cum a aflat Rapidul acum mulți ani. [/cleeng_content]

Statisticile sunt furnizate de Opta prin intermediul EPLIndex.

Sursa foto: || UggBoy♥UggGirl || PHOTO || WORLD || TRAVEL ||

Remember the name: Wilfried Zaha

Se vorbește mult zilele astea despre Wilfried Zaha, puștiul de 20 de ani al lui Crystal Palace chemat pentru prima dată la națională de Roy Hodgson pentru amicalul cu Suedia de mâine.

Zaha e cel mai bun jucător din Championship, fiind evaluat la £20m de către președintele clublui. Iar când Ian Holloway spune că n-a mai văzut pe nimeni ca el, e clar că avem de-a face cu un talent special.

Oamenii care îl urmăresc de ceva vreme spun că le are pe toate: forță, viteză, tehnică și o anumită obrăznicie de care Anglia duce lipsă. Hodgson s-a mișcat repede, dar fiind doar un amical, Zaha încă poate să reprezinte Coasta de Fildeș, țara în care s-a născut. Drogba l-a sunat și a avut grijă să-i amintească asta zilele trecute.

The Guardian are un material mai lung despre Zaha, care spune că nu prea are cu cine să-și testeze limitele în Championship:

The forward’s game is about mind-boggling skill and close control, all delivered at searing pace. Manchester United experienced it first-hand in a Carling Cup tie at Old Trafford last December, Fábio da Silva limping away clutching a strained hamstring and a bruised ego. Zaha had expected more of the full-back. “I was so nervous for that game,” he says. “But, as we stepped out, I thought I’m obviously here for a reason, so just go out and do what you normally do. I’ve not really come up against a defender yet where I’ve thought: ‘What can I really do to go past him?’

Sursa foto: gurufans.com

Cronica etapei 11 din Premier League

  • Chelsea – Liverpool a fost un meci mediocru față de standardul întâlnirilor trecute. S-a greșit mult, s-a creat puțin și s-a marcat din două cornere. 3-5-2-ul Rodgers a dereglat jocul ofensiv al lui Chelsea, care a avut doar 43% posesie și a greșit mai mult pase decât de obicei.
  • Liverpool a ținut mai bine mingea, dar a fost o posesie sterilă, cu Joe Allen și Nuri Sahin timizi și neinspirați. Jose Enrique în schimb a făcut cel mai bun meci de anul ăsta, reușind șapte alunecări din șapte și ținându-l ocupat pe Azpilicueta mai tot meciul.

Rodgers is obsessed with possession but Liverpool had too much of it before the interval, allowing Chelsea time to get men behind the ball. The away side did not offer incision – even after Rodgers tilted his midfield trio midway through the first half, pushing Nuri Sahin higher up to join Steven Gerrard, rather than sitting alongside Joe Allen.


[cleeng_content id=”802612468″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Manchester United lasă impresia că nu ia meciul în serios până nu se vede condusă. Bun, handicapul de un gol deja e standard, dar când Villa a făcut 2-0 în minutul 50 n-o mai vedem pe United să întoarcă meciul. Nu și de data asta. Rio părea cu mintea mai mult la restaurantul lui decât la joc, Van Persie era rupt de restul echipei și nici măcar Valencia nu arăta verva pe care o anticipam. Nu părea să fie ziua lor.
  • si nici n-a fost. Dar a fost a lui Chicharito, care a intrat la pauză, a dat două goluri și a provocat un autogol. Joacă cu atâta bucurie mexicanul încât nu e greu de înțeles de ce fanii țin atât de mult la el. În vară, când SAF nu i-a dat voie la Olimpiadă și a căzut pe locul patru în pecking order, i-ar fi fost simplu să caute un împrumut la o echipă unde să joace contant. Dar, spre meritul lui, Chicharito a băgat bărbia în piept, a tras și mai mult la antrenament și se bate pentru un loc între primii XI. După șapte goluri în ultimele cinci partide, s-ar putea să și-l fi câștigat.
  • United are în față o lună în care să-și tragă respirația, cu Norwich, QPR, West Ham și Reading, înaintea derbiului cu City de pe 9 decembrie.

  • dacă United îl are pe Chicharito, City îl are pe Dzeko pe post de salvator de meciuri și puncte în acest sezon. Nu i-o fi plăcând bosniacului să i se pună eticheta de super-sub, dar fără golurile lui din ultimele minute Man City ar fi fost deja ieșită din cursa pentru titlu. Mancini a fost criticat pentru sistemul cu trei fundași, dar de data asta intrarea lui Maicon în locul lui Nastasic a schimbat meciul.
  • la cum arătă lucrurile, cu Spurs blowing hot and cold și Arsenal incapabilă să păstreze un clean sheet, Everton sunt favoriți la locul patru. Tot ce au nevoie e ca Fellaini să nu se accidenteze. Săptămână după săptămână belgianul face lucrurile să se întâmple. Cu Sunderland a rezolvat partida în trei minute, cu un gol și o deviere delicioasă cu călcâiul prin care i-a așezat mingea pe tavă lui Jelavic.
  • așa cum spunea și Martin Keown la MOTD, ce îngrijorează cel mai mult la Arsenal e că Fulham n-a făcut nimic special ca să dea trei goluri pe Emirates. Ok, Sidwell, Bryan Ruiz și Berbatov s-au bătut pentru fiecare minge, dar combinațiile de pase și demarcările au fost dintre cele mai simple și au fost suficiente pentru a penetra apărarea tunarilor.
  • multă lume s-a întrebat după meci de ce n-a bătut Giroud penaltyul din minutul 94 dacă tot era on a hattrick. Nu l-a bătut pentru că sezonul trecut la Montpellier a ratat două din patru penaltyuri plus încă unul pentru Arsenal în meciul din Cupa Ligii cu Coventry.

Faza săptămânii: Luis Suarez, dându-și seama că toată lumea s-a dus sa-l felicite pe Carragher. Priceless!

Echipa săptămânii: Friedel – Zabaleta – Olsson – Bassong – Jose Enrique – Mulumbu – Kevin Nolan – David Silva – Fellaini – Hernandez – Berbatov. [/cleeng_content]

Sursa foto: eschipul.

Premier League – etapa 11 – discuție deschisă

Arsenal – Fulham e sâmbătă de la 17:00 pe Digi Sport 1, cele două echipe londoneze fiind separate doar de golaveraj. De când a promovat în Premier League acum 11 ani, Fulham n-a bătut niciodată pe Highbury/Emirates și m-aș mira s-o facă anul ăsta ținând cont de forma lor din deplasare.

De la 19:30 e Aston Villa – Manchester United, o poveste asemănătoare dar în sens invers. Villa n-a mai bătut-o acasă pe United de un car de ani, și ținând cont că au ambii fundași stânga accidentați nu-i văd prea bine nici azi. Încă un meci făcut pentru Valencia, methinks.

Duminică de la 15:30 avem Manchester City – Tottenham. Spurs au probleme la mijloc, unde Dembele rămâne accidentat, iar Sandro și Parker sunt incerți. Spurs au câștigat ultimele trei deplasări și dacă vor reuși să bată și mâine ar fi prima dată din 1960 încoace când le bat pe mancuniene în deplasare.

Etapa se încheie cu Chelsea – Liverpool de la ora 18:00 pe DS 2. Di Matteo spunea la conferința de presă de ieri că Liverpool e bogey team-ul lui Chelsea și nu poți să-l contrazici când echipa lui a pierdut cinci din ultimele șase întâlniri directe. Terry ar trebui să revină în centrul apărării, la timp ca să se ia în bețe cu Suarez.

Ca de obicei, va aștept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea acestei etape. Bring it on!

Sursa foto: Joffley

Complimente bucătarului

N-am intrat niciodată într-un restaurant Michelin, de fapt nu cred c-am dat vreodată mai mult de 25 de euro pe o masă. Dar e ceva care mă fascinează la lumea asta a restaurantelor adevărate.

Cred că mi se trage de la cartea lui Bourdain, pe care am dat câteva lire într-un Oxfam. Fiind un pic cam gurmand, mi-au plăcut poveștile despre scoici și trufe, despre viața neromanțată într-o bucătărie din care ies cinci sute de feluri pe seară. Am înțeles ce înseamnă să lucrezi 16 ore pe zi și să ai mâinile călite de tăieturi și ulei încins.

Perfection is lots of little things done well. (Fernand Point)

De la Bourdain am ajuns la Marco Pierre White, englezul care la 33 de ani avea trei stele Michelin și la 36 le-a dat înapoi. Omul se săturase să fie evaluat de critici care știau mai puține decât el despre gastronomie. Dar drumul de la spălător de vase până la cel mai bun bucătar din Anglia e unul extrem:

To achieve and retain three stars is extreme, and that is why I was extreme. I could not say, “Come on boys, let’s try to get it right.” That just wouln’t have worked. You have to deliver the message that they must never take a shortcut. And if you are not extreme then people will take shortcuts because they don’t fear you.

De la Pierre White am ajuns la Raymond Blanc, alt bucătar de excepție, care și-a început cariera fiind chelner într-o braserie obișnuită. Blanc fusese educat să încerce să-și facă treabă cât mai bine, oricât de mundană ar fi:

It was about giving the customer a special moment, doing my best for the guest, regardless of the fact that the environment was cheap. If I was going to do something I wanted to do it well. (…) Customers were appreciative that their average food was brought to them with attention and thoughtfulness. They admired the effort and attempt at elegance.

Unde vreau să ajung? Deși vin din lumi diferite oamenii ăștia au în comun o etică a muncii teribilă, care urăște compromisul și prețuiește lucrul bine făcut. Mai mult decât talentul, asta i-a făcut cei mai buni în meseria lor. O exigență și o atenție obsesivă la detalii care celor mai mulți dintre noi ne e străină.

Dar asta n-am înțeles-o decât după ce am văzut cum se face cel mai bun sushi din lume. O capodoperă de documentar și de restaurant:

Sursa foto: Laissez Fare