Meciul unei generații, episodul 37. Ultima dată când i-am bătut, am avut râul, ramul și tușierul de partea noastră. Acum s-ar putea să fie un pic mai complicat.
Olanda n-a mai pierdut un meci de calificare la Mondial din 2001 cu Irlanda, iar banca lor de rezerve – cu Vorm, Kuyt, Affelay, Emanuelson și Huntelaar – e mai tare decât primul nostru XI. Nu vă faceți iluzii ca să n-aveți… știți voi ce.
România – Olanda, diseară de la 21:00 pe Antena 1.
Sursa foto: Flickr, Madison Guy.
Prieteni, prea multe nu s-au întâmplat în ultimele zile (deși Etiopia s-a calificat la Cupa Africii după 31 de ani) de unde și ralantiul în care merge blogul în perioada asta. No worries, avem timp o iarnă întreagă să recuperăm.
Până la discuția deschisă despre meciul cu Olanda, vă las cu câteva bits and bobs culese de pe Twitter.
WhoScored îl compară pe Ashley Cole cu Leighton Baines, bazându-se pe statisticile din vara lui 2011 încoace, și dintr-o dată nu mai pare atât de curios că Chelsea nu-i dă lui Cole banii pe care el își închipuie că-i merită:
Guillem Balague zice că Yaya Toure ar putea pleca de la Manchester City în vară:
According to a source close to the player, Yaya is willing to leave City this summer. He has offers, I am told, and, considering he is one of the best paid players in the world, that can only come from Anzhi or PSG.
În mod normal nu dau atenție la știri bazate pe “surse din anturajul jucătorului”, dar ponturile lui Balague tind să se cam adeverească. Eu mă îndoiesc, pentru că Yaya e singurul jucător de neînlocuit al lui City, dar mă întreb unde se îndreaptă fotbalul dacă nici șeicii nu mai pot să-și păstreze jucătorii.
Via Rafa Honigstein, câteva minute de filmare de la finala campionatului Germaniei din 1932, dintre Bayern Munchen și Eintracht Frankfurt. Alte vremuri, dom’le:
Dacă n-aveți cu ce să vă umpleți pauza de masă, vă recomand un super-articol multimedia despre dus-întorsul dintre Messi și rădăcinile lui argentiniene:
In many ways, he is a man without a country.
“He is fully Argentine in Barcelona but not completely one in Buenos Aires, since he came to Spain as a child,” continued Lagunas, whose magazine Panenka devoted an entire issue to exploring Messi and Rosario, “and the contrast between his amazing games with Barça and the not-so-good with his national team also helps this strange vision of the Argentine people. Unlike Maradona, who shows an ultra-typical Argentine personality, Argentine people find it difficult to recognize themselves in this little, shy, introverted, silent boy.”
Când e în Argentina, Messi e înconjurat de unchi, mătuși, veri și prieteni din copilărie, care pun un fel de barieră între el și masa de oameni care vor ceva de la el: o conversație, un autograf, bani. O izolare care nu poate să fie prea plăcută, dar cum altfel să rămâi cu picioarele pe pământ?
Despre cât de greu e să rămâi sănătos la cap și la suflet când ești atât de faimos scrie și Brian Phillips, într-un articol despre generația de aur a englezilor:
The Golden Generation was maybe the purest experiment ever conducted in how thoroughly the mechanics of celebrity can fuck up the public lives of the people around whom they operate. Can you imagine how indulged John Terry must have been, by everyone he met, in the mid-2000s? How does your ego not run away with you, if you’re never told no? If you’re measuring your weekly paycheck in Bentleys while being called a hero everywhere you go?
Sursa foto: Flickr, Adam Jones, Ph.D. – Global Photo Archive.
Până acum câțiva ani, când încă aveam impresia că timpul stă-n loc, mâncam tot ce prindeam: ciorbe de burtă, tochituri, Big Mac-uri când ieșeam din club. Asta a continuat la Londra unde cina era de obicei un Twix și cel mai apropiat lucru de o masă adevărată era lasagna semipreparată de la ASDA.
Apoi, din întâmplare, am citit undeva că șapte din zece oameni din lumea occidentală mor de boli care ar fi putut fi prevenite. Asta, pentru mine a fost un game-changer. Pur și simplu n-am mai putut să trăiesc la fel având bucata asta de informație.
Nu m-am dat pe broccoli peste noapte, dar am căutat să înțeleg ce aș putea să fac că să nu fiu printre aia șapte. Ce am descoperit e că, deși ziarele și vracii nutriționiști vor să complice lucrurile, regulile de bază sunt simple. Atât de simple încât par perimate pe lângă chestii la modă ca antioxidanții și detoxifierea.
Iată câteva lucruri pe care le-am învățat și după care încerc să trăiesc:
Dacă industrializarea tot mai intensă nu era de ajuns, pe noi nu ne ajută nici cultura gastronomică tradițională, bazată pe mâncăruri grele, prăjeli și carne de porc. Tocmai de asta e nevoie de un pic de efort, de not going with the flow. Dacă mănânci ca restul lumii, o sa ai aceleași probleme ca restul lumii.
Sursa foto: Flickr, Mrs. Magic.
Băi fair weather fans ce sunteți, degeaba vă dați indiferenți, că un ochi la meciul cu turcii tot o să trageți. Nici eu n-am mai văzut nimic de la meciul cu Bosnia, așa că probabil a venit timpul să-mi iau porția de dezamăgire.
O să trișez un pic, punând azi și mâine o discuție deschisă, și o să mut postarea nefotbalistică pe duminică. Cât s-avem timp să ne luăm de Pițurcă că a luat prea mulți steliști la lot. Asta deși, vorba unui român care comenta pe Guardian, we know he can’t make a whip out of shit.
Prin alte părți se joacă El clasico del Rio de la Plata, Argentina – Uruguay, și Serbia – Belgia, care ar trebui să fie cel mai interesant meci european al zilei. Anglia găzduiește San Marino, o țară a cărei populație e de trei ori mai mică decât capacitatea Wembley-ului. James Tyler are un articol bun despre condescendența cu care tratăm “țărișoarele” astea:
These qualifying rounds are all about the minnows, not Steven Gerrard’s comfort or Franck Ribery’s accruement of air miles. Though the bulk of attention invariably fixates on the minor dramas of big players, niggling injuries or monotonous news conferences, the minnows and their stories enliven normally drab, perfunctory bouts of football.
It’s about Andy Selva, the 35-year-old Sammarinese striker with a lifetime spent in Italian soccer’s doldrums and scorer of eight goals for San Marino, a country that has scored just 19 in 112 games dating back to 1990. Davide Gualtieri versus England, 1993! Or Leweck scoring in a 2-1 WCQ win in Switzerland, one of the biggest shocks in recent memory.
Sursa foto: Flickr, jima.