Englezii si Stambulul

Deja calificată de pe primul loc, Manchester United i-a lăsat acasă pe Rooney, Rio Ferdinand, Evra, Scholes sau Giggs pentru deplasarea la Istanbul. Turcii, ospitalieri cum îi știm, i-au primit cum numai ei știu. De dragul vremurilor bune, probabil.

În 1993 Man United venea la Istanbul pentru returul unei duble eliminatorii în Liga Campionilor. Avea să fie cea mai dificilă și înspăimântătoare experiență din mandatul lui Sir Alex Ferguson. Rob Smyth povestește ce s-a întâmplat atunci:

On the day of the match, the majority of fans arrived eight or nine hours before the game. When United went out to look around a couple of hours before kick-off, they were hit by the most magnificent wall of sound. “The most incredible noise I’ve ever experienced in my life,” said Gary Neville, who at the time was an 18-year-old with one first-team appearance to his name.

The way the chanting was organised, one side of the ground followed by the other, gave new meaning to the phrase “end-to-end stuff”. United were an exceptionally hard team with a spine of Schmeichel, Bruce, Pallister, Paul Ince, Roy Keane, Mark Hughes and Cantona. But they had never seen anything like this. Pallister said that “It made Anfield look like a tea party”.

Bebelak, e chiar asa de rău pe cât pare?

Sursa foto: superleague formula: thebeautifulrace

Cronica etapei 12 din Premier League

  • pentru prima dată în campionat AVB i-a titularizat pe Defoe și Adebayor împreună în atac, un sistem pe care-l testase în Europa cu Maribor. Spurs a început partida perfect, a deschis scorul după zece minute, a mai avut un gol anulat și un șut al lui Lennon care a trecut dureros de aproape de bară.
  • apoi, ca un agent dublu infiltrat în vestiarul advers, Adebayor s-a lansat cu crampoanele pe glezna lui Cazorla, o intrare pe cât de periculoasă pe atât de inutilă. Spurs a rămas în zece după 20 de minute și, tot ce s-a întâmplat după acest punct, are cumva o importanță secundară. Iresponsabilitatea lui Adebayor i-a costat pe oaspeți meciul.
  • deși a egalat repede prin lovitura de cap a lui Mertesacker, Arsenal n-a făcut diferența decât pe finalul primei reprize, când Tottenham a obosit urmărind mingea și a mai primit două goluri. Cu 3-1 la pauză și un om plus nici măcar Arsenal nu putea s-o lase pe Spurs să între înapoi în joc. Villas-Boaș a mutat curajos, scoțându-și fundașii laterali la pauză și trecând la un sistem cu trei apărători dar golul lui Bale n-a fost suficient.
  • cu Walcott și Sagna acoperind flancul drept, cu Wilshere alături de Cazorla, și Giroud găsindu-și forma în cel mai potrivit moment, Arsenal începe să semene cu o echipă capabilă să termine între primele patru. Dar sezonul ăsta e atât de variabil, încât orice tipar e răsturnat de la o săptămână la alta.

[cleeng_content id=”896634892″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Manchester United pierde pe Carrow Road după o evoluție răsuflată care n-a mai fost mascată de încă o revenire. Ce e mai îngrijorător pentru United e că, o dată ce echipele mici au văzut crăpăturile din jocul lor, nu prea își mai știu locul. Norwich a arătat ca o echipă inimoasă, convinsă din primul minut că e în stare să ia toate punctele. Ruddy a apărat superb, Holt l-a ținut ocupat tot meciul pe Smalling, iar Garrido și Pilkington au combinat excelent în flancul stâng.
  • United n-a avut nici vână și nici imaginație. Din patru meciuri câte au pierdut sezonul asta, Giggs a fost titular în trei dintre ele și s-ar putea să fie mai mult decât o coincidență. Galezul e un profesionist exemplar, dar mai ales când joacă alături de Carrick, mijlocul lui United duce lipsa de energie. Van Persie a fost tăcut pentru a doua săptămână la rând, împleticindu-și picioarele la ambele mingi care i-au venit pe dreptul.
  • Di Matteo a odihnit jumătate de echipă înaintea meciului decisiv cu Juventus de marți iar West Brom a avut grijă să-l pedepsească. Chelsea trece prin cea mai grea perioadă de la venirea italianului, după o serie de patru meciuri fără victorie în campionat. Torres a fost încă o dată omul invizibil, lăsându-l pe Sturridge să irosească ocazie după ocazie
  • WBA, care a urcat pe patru dacă vă vine să credeți, e cea mai directă echipă din Premier League. Se apără cu toată echipa așteptând contra-atacul, centrează rar, driblează și mai rar, dar îl caută frecvent pe Shane Long cu mingi lungi pe culoar. Irlandezul a fost cel mai bun de pe teren la doar o zi după moartea bunicii, în timp ce Odemwingie a impresionat prin travaliul defensiv, reușind șase alunecări din șase.
  • te uiți la Queen’s Park Rangers și te întrebi cum poate o echipă cu nume atât de mari să joace un fotbal atât de mărunt. Bosingwa și restul găștii dau impresia că s-au cunoscut în autobuzul care i-a adus la stadion și că ar prefera să facă orice altceva decât să joace fotbal. E o atitudine complet opusă jovialității și ambiției cu care Nigel Adkins pare să-și fi molipsit jucătorii.
  • răutacismul zilei de pe Guardian: Mark Hughes is a machine. You’d think occasionally he’d slip up with the odd draw but he keeps churning out those defeats.

https://twitter.com/OptaJoe/status/269834511154561024

  • Liverpool bate confortabil pe Anfield după muuultă vreme. E tentant să spui că au devenit o one-man team ținând cont de forma lui Suarez din ultimele săptămâni, dar la fel de importantă e contribuția lui Jose Enrique care, de când a fost urcat pe post de extremă stânga, zici că vrea să-i ia locul lui Iniesta în națională. Kudos lui Rodgers pentru că a văzut în spaniol niște calități de care el însuși nu cred că era prea convins.

Echipa săptămânii: Ruddy – Clyne – Bassong – Agger – Garrido – Walcott – David Silva – Cazorla – Jose Enrique – Shane Long – Luis Suarez. [/cleeng_content]

*scuze pentru întârzierea cu care am postat dar n-am avut net în weekend și am fost nevoit sa improvizez. Vă las, mă duc să termin cocktailul Molotov pentru sediul RDS.

Sursa foto: wonker.

Premier League – etapa 12 – discuție deschisă

Avem o etapă înghesuită weekendul asta, cu doar două partide televizate. Primul e derbyul nordului Londrei, Arsenal – Tottenham, azi de la 14:45 pe DS 1. Un meci care se cam lasă cu goluri, 28 în ultimele sase meciuri intre cele două echipe pe Emirates. Spurs a tot redus în ultimii ani gap-ul care o separă de Arsenal, și speră ca ăsta să fie sezonul în care vor termina înaintea lor în clasament. Necazul e că dacă Everton termină înaintea amândurora, nu prea mai contează.

Al doilea meci al zilei e West Brom – Chelsea, un test greu pentru Di Matteo împotriva fostei sale echipe. West Brom a câștigat cinci din sase meciuri pe teren propriu în acest sezon, în timp ce Chelsea n-a mai bătut de trei etape. Si asta ii costă în clasament: acum o lună erau la patru puncte de Man United, acum sunt la trei în spatele lor. What a difference a month makes!

Daca nu țineți neapărat s-o vedeți pe Chelsea, puteți să căutați un stream cu QPR – Southampton, El Sackicko, cum i-a spus Guardianul. Ambele echipe au cheltuit binișor în vara, și acum echipele lor sunt în coada clasamentului, astfel ca unul dintre ei își va pierde probabil slujba după acest meci.

Dacă e să se intample, Nigel Adkins va cădea în picioare pentru că e un antrenor tânăr și are doua promovări succesive cu Southampton. Dar te întrebi cine va mai vrea sa-l angajeze pe Mark Hughes, care n-a facut fata la City, s-a crezut prea bun pentru Fulham, si acum o îngroapă pe QPR dupa ce promisese la finalul sezonului trecut ca fanii nu vor mai trece niciodată prin asemenea emoții cu el la carma.

Norwich – Man United e transmis doar pe site, pentru că pe Digi Sport 1 se da fotbal adevărat… ahem… CSMS Iasi cu Ceahlăul.

Ca de obicei vă aștept gândurile, ranturile și întrebările pe marginea acestei etape. Have your say!

Sursa foto: joncandy.

GSP și titlurile care te căpiază

Dacă intrați zilele astea pe gsp.ro o să dați peste o campanie online care face aluzie la titlurile agresive de pe sport.ro. Primul gând care-ți vine în minte e că doar nu sunt atât de ipocriți. Ba sunt, și englezii au expresia potrivită pentru treaba asta: the pot calling the kettle black.

Să ne-înțelegem: GSP-ul n-are o problemă cu conținutul știrilor sport.ro. N-au cum, de vreme ce ei fac trafic exact din aceleași mizerii pe care le condamnă. Nu, GSP-ul are o problemă stilistică: totul până la titluri.

În cursa fetidă către trafic, sport.ro le-o ia înainte fiind mai senzaționaliști. Asta îi deranjează de fapt. Tolontan a creat un tabloid josnic până la un punct și acum e dezamăgit că s-a găsit cineva care să meargă până la capăt. Zicea Tolo acum câteva zile:

Vorba lui Sorkin în ”Newsroom”: ”Lucrezi pentru profit 23 de ore, dar o orムlucreaz㠃 pentru noi!”.

Newsroom-ul n-am apucat să-l văd dar mi-a rămas în minte o vorbă din The Wire:

(If) you wanna play this game, you can’t cry when the game play you.

Și acolo, gangsterii erau șmecheri până a apărut unul fără mamă -fără tată, care a mers până la capăt. Ce erau să-i spună? Că nu se face, că nu e voie, că știi noi suntem gangsteri 23 de ore pe zi?

The system itself is the evil, Marlo is just another player, albeit more successful than most.

Problema nu e sport.ro. Problema e cursa tabloidă către traficul făcut cu orice preț, în care gsp-ul e unul din cei mai mari jucători. Iar Tolontan are grijă să evite discuțiile care duc în direcția asta.

El revine cu același două idei: facem anchete și facem profit. El e jurnalistul care păzește democrația și directorul general al unuia dintre puținele ziare care termină an de an pe plus.

Dar mai e ceva: e redactorul-șef al unui ziar care face trafic cu dicționare și unici din America de Sud, cu pornografie și minciuni. Doar ca despre asta n-o să-l vedeți dând prea multe interviuri. Oricum publicul e la fel de ipocrit ca jurnalistii, nu?