Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a cinșpea, una fără derbyuri dar cu multe meciuri tari.
Zbor deasupra unui cuib de cluji
Einstein spunea că definiţia nebuniei e să faci mereu acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite. Dacă acceptăm asta, atunci CFR-ul nu e o echipă de fotbal, e un ospiciu.
Să recapitulăm: în Liga Campionilor acum 2 sezoane, CFR bate în primul meci pe Roma, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul trecut în Europa League, CFR bate în primul meci pe Copenhaga, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul ăsta, CFR face un meci abject, dar reuşeşte cumva să bată în prima rundă, dar termină grupa pe ultimul loc.
După turul cu Basel, Iuliu Mureşan declara:
Am avut multe ocazii, am fost mai buni decât Basel, puteam să mai înscriem. Aceste trei puncte sunt fantastice. Cred că vom face treabă bună cu Sorin Cârţu, este un antrenor extraordinar, care ştie mult fotbal.
Asta deşi CFR-ul nu jucase absolut nimic în faţa unui adversar care a pasat de 3 ori şi ceva mai mult decât ea. Faptul că un om cu o înţelegere atât de limitată a jocului e cel care face şi desface la Cluj e deprimant. Dar cum 3 puncte sunt 3 puncte, cine mai avea timp să se preocupe de bagatele cum ar fi faptul că echpa pasează cu fluenţa unei echipe de divizie secundă? Viaţă şi acordeoane, nene! Să vină primăvara europeană!
Meci după meci, poziţia în clasament s-a calibrat pe măsura (anti)jocului clujenilor. Dacă ar fi intrat şutul lui Traore de la Roma, dacă nu ne-am fi bătut singuri la Munchen…
În ultimii 4 ani, de când iese cu băieţii mari la joacă, CFR-ul a schimbat câteva duzine de jucători şi 8 antrenori. A început sezonul asta cu un antrenor de Serie C, pe care l-a înlocuit altul care a retrogrdat trei echipe de lungul carierei. Să aştepţi de la Cârţu să te ducă în primăvara europeană e ca şi cum ai aştepta un corijent la fizică să ia premiul Nobel.
Chiar cu handicapul unui antrenor mediocru, CFR-ul ar fi avut dreptul să spere dacă ar fi avut un lot decent. Dar cât de departe îţi închipui că ai să ajungi, când îl ai în poartă pe Nuno Claro, care era a treia rezervă de la Pacos Ferreira când l-ai adus, când îl ai apărător central pe Piccolo, luat din Serie B pe 300 de mii, când îl ai mijlocaş stânga pe Veloso, adus de la Willem II care a retrogradat în Olanda? No eggs, no omlettes…
Spuneam că CFR-ul a rulat duzine de jucători şi 8 antrenori în 4 ani. Un singur om a fost de neclintit: cel care înainte să fie preşedinte de club, nu văzuse un meci de fotbal în viaţa lui. Iuliu Mureşan e preotul care stă pe un munte de zahăr, vorba lui Rafa.
Arsenal – Tottenham 2-3
„Two nil and you f*cked it up” se auzea pe Emirates după o implozie pentru care Arsenal ar putea începe să ceară drepturi de autor
Arsenal venea după două evoluţii mature în deplasările la Wolves şi Everton, care l-au făcut pe Wenger să anunţe că băieţii au devenit bărbaţi şi versiunea actuală e cea mai puternică echipă pe care a avut-o în mandatul său. O gogomănie piaristică pentru oricine i-a văzut pe „invincibili”.
Arsenal a început perfect, cu Fabregas punându-i o minge în buzunar lui Nasri de la 50 de metri. Deşi nu i-a ieşit preluarea, francezul a urmărit mingea şi a finalizat dintr-un unghi cum nu se putea mai ascuţit.
„Tunarii”au continuat să deseneze în faţa timizilor Spursi până când Chamakh a ciupit centrarea lui Arshavin, deviind-o în plasă. Pauza a venit pe fondul ole-urilor care însoţeau pasele gazdelor, o aroganță pripită care a făcut capitularea din repriza secundă cu atât mai amuzantă.
La pauză, Arry „tactics don’t win matches” Redknapp a mutat inspirat cu Defoe în locul lui Lennon, al cărui loc în flancul drept a fost luat de van der Vaart. Te-ai fi aşteptat ca Wenger să-i instruiască imediat pe Song şi Denilson să ajute mai mult defensiva. La 2-0, Arsenal nu avea decât să închidă jocul, să păstreze constant 6-7 oameni în spatele mingii şi să caute o contră care să le asigure punctele.
Arsenal însă n-a schimbat nimic, continuând să aducă cât mai mulţi oameni în jumătatea adversă. Nu par să ştie să joace altceva. Aşa se face că o pasă lungă a lui Assou-Ekotto i-a pus pe Spurs pe un contraatac 3-contra-4. Dintre toţi oamenii, Defoe a câştigat un duel la cap, van der Vaart l-a servit pe Bale, care şi-a făcut mingea elegant şi l-a executat pe Fabianski.
Spurs au continuat să-i hărţuiască până când Cesc a încercat să blocheze ca la volei lovitura liberă a lui van der Vaart. Tot olandezul a egalat dintr-un penalty bătut excelent. La 2-2, Arsenal s-a trezit din pumni, a avut un gol anulat corect şi câteva ocazii importante create de Fabregas.
Tottenham a rezistat, cu căpitanul Gallas făcând unul din marile meciuri ale carierei, şi a mai muşcat încă o dată prin Kaboul, care a prelungit cu capul lovitură liberă a lui van der Vaart. Spurs au câştigat acum 13 puncte după ce au fost conduşi, mai mult decât orice altă echipă din Premier League.
Ca în orice post-mortem fotbalistic, se impune întrebarea: a câştigat Spurs, sau a pierdut Arsenal? Înclin spre a doua variantă. Tot ce avea de făcut Arsenal după pauză era să îngheţe meciul timp de un sfert de oră. A ieşit la iveală însă aceeaşi fragilitate mentală care i-a ţinut pe loc în ultimii ani. Încerc să mi-o închipui pe Chelsea sau chiar pe City făcând o boacănă ca asta, fiind la fel de naivi, şi nu reuşesc.
„Dacă te uiţi la statistici şi la numere, e greu de înţeles cum am pierdut meciul ăsta” a spus Wenger după meci.
Dar dacă te uiţi la ultimele două sezoane, nu mai e aşa de greu. E exact aceeaşi suficienţă din derbyul nord-londonez de acum doi ani, când Arsenal avea 4-2 în minutul 89, din deplasarea la Wigan din sezonul trecut când aveau 2-0 în minutul 80 şi au pierdut, din meciul de la Donetsk de luna trecută.
Cu trei meciuri pierdute din ultimele patru pe teren propriu, Arsenal ar fi fost deja ieşită din cursa pentru titlu în oricare alt sezon. Nu şi acum, când toată lumea joacă ca într-un Bizzarro Premier League, în care primul loc înseamnă retrogradarea.
Sursa foto: dailymail.co.uk
2010/2011 – etapa 14 – discutie deschisa
Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a paișpea, care începe cu clasicul derby nord-londonez. Spurs n-au mai bătut o echipă din big four de 68 de meciuri, în timp ce la Arsenal, Bendtner n-a prins nici banca de rezerve după țâfna de săptămâna trecută.
EXCLUSIV BOMBA SECOLULUI: Prosport e o fituica toxica
De fiecare dată când ai impresia că „giurnalismul” de sport de la noi şi-a atins nadirul, apare o mizerie care să te contrazică. Prosport-ul nu mai e de mult în stare să producă ştiri verificate. Pentru asta ai nevoie de surse, de reporteri cu discernământ, de integritate iar Prosport-ul n-are nimic din toate astea.
Când n-ai ştiri, colportezi zvonuri. Dar pentru asta, tot îţi trebuie o minimă îndemânare, ca să pui mâna pe firmitura de adevăr din care să-ţi câştigi pâinea. Iarăşi, Prosport-ul nu e în stare să facă nici atât.
Când n-ai nici măcar zvonuri, apelezi la cea mai detestabilă metodă care ţi-a mai rămas la îndemână, lowest of the low: inventatul. Inventezi ceva atât de scandalos/neverosimil încât să aduni destule clickuri ca să nu fii dat afară. Şi obligatoriu o indosariezi delirant drept: EXCLUSIV BOMBA SECOLULUI. In jargon jurnalistic, gunoaiele astea se cheamă fonfleuri.
Asta a făcut Prosportul azi cu ştirea plecării lui Tamaş la Chelsea, care a făcut până la ora la care scriu 30 de mii de vizualizări. Nu există nici cel mai mic temei pentru a crede că asta se va întâmpla. Tamaş nici măcar n-a spus că va pleca, iar partea cu Chelsea e fabulaţia autorului. Dar de ce să laşi adevărul să stea în calea unui articol bun, nu? Miezul textului e croit pe formula devenită clasică: se pare că nu e exclus ca…
Intrigat, am zis să sap un pic în presa insulară. Am apelat la omul care ştie tot ce mişcă la WBA, Chris Lepkowski de la Birmingham Mail, care a ţinut un livechat azi. Vă redau ce a spus el:
Tamas is going nowhere. He hasn’t spoken to Romanian media other than to say ‘You can interview me at the end of this season’.
This story is so wide of the mark that his Romanian agent went on national sports programme to put the record straight. Chelsea are NOT currently in for Tamas and he’s desperate to do well at Albion. By his own admission he wants to calm his CV down – he’s had too many clubs in a short-space of time.
Apparently Romanians wrote story as RDM has Chelsea connections….It’s utter tripe.
Ok, dar Chelsea caută un fundaş? Da, dar Guardian-ul scrie despre David Luiz, Gary Cahill, Steven Taylor, şi eventual de rechemarea lui Manneciene.
Case closed, Prosportul rămâne același ziar de căcat care răspândește fonfleuri toxice, plagiază tot ce prinde și care vinde de două ori mai puține numere decât acum 2 ani.
Sursa foto: uk.eurosport.yahoo.com