anglofil.ro

COYS recidivează cu o corespondență de mare excepție de pe White Hart Lane.

Happy Yids, Lord Mayor’s Show, poppies și engineering works. And Bale…

Cam asta ar fi o caracterizare sumară a zilei de 13 noiembrie. Etapa a 13-a, jucăm cu echipa de pe locul 13. Plecat cu noaptea în cap, am beneficiat de 2 ore de somn profund pe avion şi iată-mă încă la o oră matinală 8.30 ajuns pe aeroportul mic, London City, în Docklands. Unde mă izbesc alte coincidenţe stranii: anul trecut am fost la meciul cu Stoke (pierdut 0-1), o săptămână înaintea North London Derby. Şi atunci Victoria line a fost închisă. Bun aşa, totul e pregătit pentru o altă deceptie…

Mi-am mai făcut puţin de lucru pe la Waterstones, apoi un English breakfast €˜sănătos, după care am ajuns la hotel exact când începea Lord Mayor’€™s Show. Vedere senzaţională exact din cameră. N-am zăbovit însă prea mult la geam întrucât venisem cu alte treburi. Pregătirea morală de meci însă avea să se dovedească un fiasco total.

Primul lucru, Victoria line a fost închisă aşa că pentru a ajunge la stadion aveam 2 alternative: una relativ rapidă, de la Liverpool Street cu trenul la White Hart Lane, alta mai lungă însă cale bătută deja – Picadilly până la Manor House după care replacement buses.

Am ales evident pe cea mai proastă (a doua), asta după ce m-am şi fâţâit vreo 5 minute prin staţia de metrou în căutarea deciziei. Holborn, unde am schimbat cu Picadilly, a fost extrem de aglomerată aşa încât am pierdut vreo jumătate de oră numai încercând să schimb liniile. Cu efectele inerente, vroiam neapărat să ajung la stadion la 1 când se întâlneau câţiva Yids de pe forumul pe care-l frecventez pentru câteva berici împreună, am reuşit să ajung la aproape 2 întrucât nici replacement bus-ul n-a fost foarte rapid.

Apropo, la Manor House, aşteptând bus-ul, o fază hilară cu 3 croaţi, care căutau drumul spre City Ground (sic!) Poliţistul: ‘€˜City Ground, that’€™s Nottingham’ şi văzându-i pe croaţi total bulversaţi le-a dat un amical ‘€˜pat on the back‘€™ şi le-a zis că ce caută ei e White Hart Lane, Modric, (Yes, Modric, and Kranjcar, ei…).

Am reuşit într-un final să dau de forumistii mei, dar am mai avut timp de stat fix pentru un pint. M-am nimerit lângă un nene simpatic, cu o burtă respectabilă, cel foarte activ pe forum doar la rubricile ‘€˜chuckle time’€™ şi ‘€˜knee jerk reactions’, cu un accent imposibil, în ciuda sforțărilor inerente n-am priceput glumele lui şi am adoptat politica acelui râs fortat. Măcar am prins un cântecel de zile mari în pub, unul pe care-l ştiam în varianta Ashley Cole (Ten men went to bed with Ashley, and his mobile phone).

Varianta yids e și ea haioasă, dar necesită aptitudini de nativ. Mie mi s-a împleticit limba încercând să-l cant împreună cu Park Lane boys:

One Yid went to war, went to war with Arsenal
One Yid and his baseball bat, went to war with Arsenal.

Two Yids went to war, went to war with Arsenal
Two Yids, one Yid and his baseball bat, went to war with Arsenal.

Three Yids went to war, went to war with Arsenal
Three Yids, two Yids, one Yid and his baseball bat, went to war with Arsenal.

Cum se făcuse timpul deja, cu emoţiile inerente am luat-o fiecare pe drumul nostru pe unde ne aveam locurile şi gata cu prosteala, începe meciul! Ca o paranteză, absolut fabuloasă e senzaţia asta de match day, la tv e soulless, în pub e mai animat, dar nimic nu se compară cu furnicăturile pe şira spinării când vezi autobuzele pline de suporteri purtând aceleaşi culori ca şi tine, schimbând impresii (joacă VDV?, ce-i cu Lennon şi Dos Santos?, Arry is the man etc), the rite of passage cu tatăl ducându-şi fiul la stadion, aglomeraţia din superstore, berea curgând în valuri, echipele ieşind pe teren şi toată lumea aplaudând în picioare, şi acel Come On You Spurs izbucnind din 30 şi ceva de mii de suflete. Meciul a început cu un moment Remembrance Day, un minut de reculegere. După care un Yid Army! strigat de unul cu plămânii foarte tari care a dat semnalul de ‘€˜treceți la fotbal’.

Suuper, super Pav, suuuper, super Pav, suuuper, Super Pav, super Pavliucenko!

Pav mi s-a părut omul meciului, la un moment dat vroiam să-mi dau palme, nu-mi venea să cred cum aleargă la recuperare şi cum preia mingea şi reuşeşte s-o ţină jos (unlike Crouchy, dar revin la cel din urmă). A ratat unu la unu într-o poziţie din care marcam şi eu, a ratat cu seninătate un penalty după care a înscris dintr-o poziţie extrem de dificilă. În repriza a doua i-a oferit un balon pe tavă lui Crouch, ratare singur cu Robbo. Ăsta-i Pav, rusul ce e extrem de popular şi iubit pe WHL, probabil şi ptr. faptul că a strâns din dinţi cât a fost ignorat de Arry şi i-a dat mai mereu câte o palmă de wake up lui Redknapp, marcând goluri vitale în campania trecută.

He’s as good as Hoddle, he’s better than Chris Waddle, his missus is a model, he’s Rafael Van der Vaart!

Noul chant la modă pe WHL. Dar olandezului i-au ieşit foarte puţine azi, poate şi din cauza faptului că n-a mai putut juca acel rol de ‘in the hole’€™ în care se simte cel mai bine, cu un atacant. Arry a revenit la sistemul consacrat 4-4-2 (coincidenţă şi cu scorul). Dar a oferit cornerul de 1-0, a ţinut mingea foarte bine şi a oferit nişte pase superbe. Concluzia celor de lângă mine e că nu e încă la fel de fit precum o anume Sylvie Van der Vaart!

În alte roluri (cedez legătura celui mai hilar suporter auzit până acum pe WHL, pe rândul din spatele meu):

Kaboul – ‘I like Kaboul. I actually love Kaboul. I fooking hate Kaboul’. 3 statementuri facute in interval de cateva minuteJ
Gallas – Willy, what the fook you’re doing, son?
Hutton – ‘He’s gonna take you from the right. He’s gonna take you from the left. He will take you from inside. Don’t let him take you. Jeez, Hutton, you’re supposed to be a defender, do I need to teach you how to defend’?:-)
Jenas – ‘Come off it, Jenas! You had a brilliant first half and now you’re back to your regular form’.
Modric – ‘Have a pop, son!’.
VDV – ‘Come on gipsy boy, you’ve been quiet’ (abia începuse meciul, de 5-10 minute)
Bale – ‘Bale looks knackered. Come on Speedy, run! Yeesss, Gareth son, you’re the best (dupa gol). Bale, you’re shit, fucking sell him!:-) (după ce a executat prost un corner).
Crouch – ‘So Crouchy needs 20 games to score a f’cking goal but even when he does it, he can’t do it properly. He can only score scrappy goals!’
Palacios – Take him down son, kill him, we know you can do it!

Robbo the Yid

Robinson n-a fost un portar strălucit, gafele lui sunt legendare, însă rămâne la fel de popular şi iubit pe WHL. Numele lui la tannoy a stranit aceleaşi urale precum cel al lui Modric. Zgândărit de Park Lane din spatele său (‘€˜You’€™re Spurs and you know you are’) a răspuns mereu cu câte un thumbs up ce a stârnit aplauze. La final a venit, a salutat suporterii şi şi-a aruncat mănuşile la Park Lane boys. I quite like Robbo (vorba vecinului de scaun’). La un moment dat Gomes era ieşit iar Robbo se pregătea să execute o lovitura liberă, vecinul a avut o revelaţie: Gomes, what are you doing??? He’s gonna shoot from there! Aluzie la asta.

În concluzie, un meci tipic Spurs. Cu o grămadă de ocazii, cu un 4-0 care a stârnit rumoare, toată lumea aştepta deja un nou 9-1, după care 2 goluri primite după o lipsă de concentrare crasă care numai la noi se poate vedea. Urmează marele meci, NLD-ul. A revenit însă optimismul, şi asta e important. Şi un chant adaptat momentului auzit de la nişte Yids euforici pe drumul de întoarcere de la stadion: ‘Van Per-sie, When a girl says no, molest her’ (pe linia muzicală de la Artful Dodger Re-Rewind).

Valmir a fost în Eastlands aseară și a avut bunăvoința să ne scrie o cronică „de lună albastră” de la derby-ul orașului Manchester. Predau legătura.

Un meci la care visez să merg de acum 30 de ani. Ceauşescu şi apoi diverse obligaţii m-au împiedicat să reuşesc mai repede, dar principalii vinovaţi sînt ai mei Sky Blues,care s-au mai plimbat şi prin alte divizii decît cea unde ar trebui să fie mereu. În 1986 încă aveam mai multe participări în prima ligă decît Trafford Rangers, nu şi acum însă.

Miercuri dimineaţă, decolare timpurie şi off we go to London. Aterizare la Luton şi apoi tren spre Manchester. E senin,ceea ce e de bun augur cred eu. Tresar în timp ce trenul se apropie de staţia Stoke on Trent. Pe o colină deasupra căii ferate văd o tribună pe care scrie „Proud Potter” şi apoi văd şi inscripţia Britannia Stadium. Ce chestie, mă gîndesc – aseară priveam relaxat acasă Stoke – Birmingham şi 14 ore mai tîrziu trec pe lîngă stadionul cu pricina. Ce mică e lumea!

În timp ce trenul se aproapie de gară Manchester Piccadilly se vede nu departe şi Eastlands, tărîmul făgăduinţei. Întîlnire cu prietenii din Manchester, din nou incredibili, ca de fiecare dată cînd sînt în Anglia. Poveştile de revedere fac timpul să treacă repede, frunzăresc un Daily Mirror, „oficios United”, care îl are pe Ferguson provocator ca totdeauna, spunînd că suporterii lui City ar prefera fapte şi „silverware” în locul vorbelor pompoase ale conducerii clubului. No complaints this time, Red Nose!

Plecăm spre stadion cu speranţă dar şi tensiune, ca întotdeauna înainte de un derbi local. Citîndu-l pe acelaşi manager, „nu ai nici o garanție că vei cîştiga un derbi local, indiferent de poziţiile în clasament ale echipelor”.

În timp ce în concourse se bea bere la greu, pe ecranele amplasate pretutindeni se derulează golurile lui City din diferite perioade. Apar apoi echipele de start. Gripa s-a evaporat miraculos la oaspeţi, aşa că în afară de Rooney, sînt cam toţi.

La noi Adebayor rezervă, ca şi Johnson, ceea ce înseamnă că din nou Tevez va juca singur în faţă. Prins între Ferdinand şi Vidic, nu mi se pare o variantă prea încurajatoare. Cînd mai sunt 5 minute pînă la start, concourse-ul se goleşte şi toţi năvălesc în tribune. Se schimbă amabilităţi care nu pot fi redate, totuşi să menţionăm „Carlos Tevez is a Blue, he hates…”, „Who the f&%k is Man Utd” and so on.

Meciul în sine a fost dezamăgitor. Fiecare parte a părut obsedată să nu piardă, la noi Mancini avînd şi gena potrivită în acest sens. M-au exasperat pasele laterale repetate între fundaşii centrali, lipsă de viteză şi idei în atac. Şi jur că nu am fost singurul cu aceste simptome. Lumea l-a cerut insistent pe Johnson,care a intra tîrziu şi fără impact ulterior. Adebayor a apărut şi el în prelungiri?!, for God’s sake!, în afară de a trage de timp nu am văzut altă logică în timingul schimbării.

Recunosc că m-am perpelit la fiecare atac al lui United dn ultimele 10 minute, date fiind ultimele întîmplări din derbiurile precedente. Am văzut multe meciuri 0-0 de-a dreptul pasionante. Acesta însă nu face parte din această categorie.

De la noi singurii demni de menţionat sînt Tevez şi De Jong. Restul de uitat, iar Barry şi Yaya dreadful. Yaya on £200,000 a week. You are having a laugh!

Plecăm spre casă cu o escală la Souvenir Shop, perntru ca traficul să se mai aerisească. Încă o încercare sîmbătă cu Birmingham şi apoi înapoi acasă.

Anglofili de toate culorile,vă salut din Manchester!