Cultură fotbalistică britanică

anglofil.ro

Comentarii:

community.anglofil.ro

Premier League – etapa 31 – discutie deschisă

By In Premier League

Good old Premier League is back! Bătaie mare pe locul patru şi la fel de mare pentru evitarea primului loc retrogradabil.

Etapa începe cu vizita lui Man United la Sunderland, acolo unde suporterii gazdelor au pus sare pe rana pierderii titlului în ultimele secunde ale sezonului trecut. Sunderland i-a pierdut săptămâna asta pe Lee Cattermole şi Steven Fletcher, căpitanul şi cel mai bun atacant, care nu vor mai evolua în acest sezon din cauza accidentărilor. Dacă pui la socoteală faptul că au luat doar trei puncte din ultimele 21, Sunderland e în pericol să fie prinsă din urmă de Wigan.

De la 17:00 Digi transmite Man City cu Newcastle, meci interesant dar fără miză. O alegere mai inspirată ar fi fost Arsenal – Reading, două echipe nevoite să mănânce jar în meciurile care au mai rămas. La Reading a venit Adkins, dar cred că e aproape imposibil să mai salveze ceva sezonul ăsta.

Singurul meci de mâine e Aston Villa – Liverpool, de la 15:30. Villa a câştigat ultimele două partide, o gură mare de oxigen venită într-un moment în care părea că se îndreaptă spre Championship. Benteke şi Weimann au pus probleme mari pe contra-atac în tur deşi Liverpool a avut peste 70% posesie.

Vă aştept gândurile, ranturile şi întrebările pe marginea acestei etape.

Sursa foto: wonker.

Searching for Sugar Man

By In Casual Friday

Când am scris despre filmele de Oscar, eram oarecum nesatisfăcut. Văzusem câteva filme bune, dar atât. Ce nu văzusem era un film care să mă lase cu gura căscată. Asta pentru că nu apucasem să văd documentarul care a luat Oscarul, Searching for Sugar Man. Nu pot să vă recomand suficient filmul ăsta, cu o poveste neverosimilă şi mult suflet.

Iată cinci lucruri cu care am rămas după acest documentar:

1. Cream always rises. Sixto Rodriguez cânta la începutul anilor ’70 în spelunci de la periferia Detroit-ului, în faţa câtorva zeci de oameni. A înregistrat două albume, dar talentul său a trecut neobservat pe piaţa americană. Acum, la 70 de ani, ajunge la Letterman, la Jools Holland şi la Glastonbury.

2. Whatever you are, be a good one. În tot timpul ăsta, Rodriguez a fost nevoit să muncească în contructii pentru a-şi îngriji familia. Vă daţi seama? Un poet nevoit să facă munca pe care nimeni altcineva nu voia s-o facă. Ar fi avut toate motivele din lume să-şi plângă de milă, să ponteze fiecare zi cu lehamite. Şi totuşi, un coleg de-al lui îşi aminteşte:

He approached the work from a very different place than most people do. He took it very, very seriously. Sort of like a sacrament, you know. He had this magical quality that all genuine poets and artists have, to get above the mundane, the prosaic, all the bullshit, all the mediocrity that’s everywhere.

3. Sărăcia nu e un defect. Parte din farmecul filmului e dat de interviurile cu cele trei fiice ale lui Rodriguez, interviuri care reflectă compasiunea şi demnitatea educaţiei pe care au primit-o:

We were working class people, blue collar, hard labour. But just because people are poor or have little doesn’t mean that their dreams aren’t big or their soul isn’t rich, you know. And that’s where the classes and prejudices come from: that there’s a difference between you and me, between them and us.

4. Aparenţele înşală. Un barman care l-a cunoscut pe Rodriguez la acea vreme îşi aminteşte cu sinceritate că nu credea despre dânsul că e mai mult decât un vagabond. E atât de uşor să bănuieşti ce-i mai rău despre oameni, încât mă întreb de câte ori oi fi făcut şi eu acelaşi lucru. Moşul care se clătină pe stradă pare mai degrabă băut decât bolnav. Banii aia din cutia milei or mai ajunge la copii? Şi tot aşa…

5. Viaţa bate filmul. Regizorul Malik Bendjelloul făcea reportaje pentru televiziunea suedeză când şi-a luat un sabbatical de şase luni ca să caute prin lume o poveste care merită spusă. Ajuns în Cape Town, a aflat povestea lui Rodriguez, care era de nerefuzat. S-a apucat să facă filmul după ce a primit o bursa de pre-cercetare.

A început să-l monteze singur pe laptop aşteptând a doua bursă, cea pentru film în sine. A doua bursa n-a mai venit niciodată. Suedezul a rămas cu materialul filmat în prima lună, pe care l-a editat timp de patru ani. Lucrând doar la proiectul ăsta, a ajuns el însuşi un om sărac. Ultimele scene le-a filmat cu o aplicaţie de iPhone pentru că-şi terminase toţi banii.

Un producător britanic l-a ajutat să trimită filmul la Sundance, unde a primit şase standing-ovations şi People’s Choice Award. Au urmat premii în toată lumea şi bineînţeles Oscarul, pentru primul lui film din carieră.

Sursa foto: the_junes

Antrenori și manageri

By In Best of

Englezilor le place să facă lucrurile altfel. Să conducă pe stânga, să stea la coadă când nu e coadă, să păstreze prize cu trei găuri şi robinete separate pentru apă caldă.

Fotbalul, fiind chintesenţial britanic, trebuia să fie altfel decât cel de pe continent. Asta se reflectă în obsesia pentru alunecări, dar şi în rudimentarismul unei culturi care pune calităţile atletice înaintea celor tehnice. Deşi această insularitate se estompează tot mai mult într-un campionat în care golgeterul e olandez şi cel mai bun pasator spaniol, organigrama cluburilor nu se lasă modernizată.

Fotbalul englez rămâne aprehensiv față de postul de director sportiv. Aproape toate sporturile de echipă din lume presupun existența unui “tampon” între antrenor şi patron. Nu şi în Anglia, unde antrenorul stă mai mult în birou decât în iarbă, un birou pe care scrie football manager.
[cleeng_content id=”887436919″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Arhaismul conceptului de manager

Antrenorul-manager se ocupă de tactică, de transferuri şi de academia de fotbal. Ăsta e modelul tradiţional, care-şi avea rostul într-o perioadă în care Celtic luă Cupa Campionilor cu o echipa de jucători născuţi pe o raza de 50 km de stadion. Pe vremea aia cluburile erau buticuri, dacă e să le raportăm la corporaţiile de azi: un maseur, un doctor, un magazioner, un antrenor secund, toţi lucrând pentru manager, care nu dădea socoteală decât chairman-ului.

În era Premier League, când cluburile generează venituri de sute de milioane de lire, acest model devine caduc. Cluburile serioase au departamente de sport-science, scouting, youth development formate din zeci de angajaţi. E naiv să-ţi închipui că antrenorul poate să supervizeze toate aceste zone şi nesănătos să dai atâta responsabilitate unui singur om. Marcotti:

If a manager is doing his job properly, his main priority is going to be working with the squad in training, developing a tactical approach for the next match, motivating the players, satisfying his media commitments and, on match days, making the crucial decisions. A serious manager – one who doesn’t hit the golf course at every opportunity and doesn’t hang out at the race track on his nights off – will necessarily be spending 60-odd hours a week on his team. Which, frankly, makes it impossible for him to have the necessary knowledge of players other than his own.

Contra-exemplul clasic, dar fals, e Sir Alex Ferguson. E adevărat că e un manager britanic de modă veche, dar până şi Fergie a fost nevoit să se adapteze şi să dea tot mai multe responsabilităţi oamenilor din subordinea sa. Scoţianul spune într-un interviu recent pentru New York Times:

One thing I have learned in the last decade is delegation. In the early days, I was involved with scouting, coaching, youth, everything. You can’t do that for a long period of time.

Directorul sportiv – spaima englezilor

Modelul continental al directorului sportiv a fost încercat în Anglia şi a eşuat, de unde şi ostilitatea de acum. Dar a eşuat din cauză că principiile nu au fost respectate, nu din cauză că ele sunt greşite.

Frank Arnesen a dat greş la Chelsea pentru că a venit după Mourinho şi i-a impus portughezului jucători mediocri. Comolli a dat greş la Liverpool dar transferurile au părut mai mult ale lui Dalglish decât ale lui. Nu mai zic de Dennis Wise, care-i recomanda lui Keegan jucători de pe Youtube.

Dar când directorul sportiv e competent şi nu se bagă peste antrenor, când ambii se respectă şi pun binele clubului înaintea orgoliilor, atunci ai un model de organizare care poate aduce succes pe termen lung. Uitaţi-vă la Porto, la Valencia, la Lyon sau la Borussia Dortmund.

Alternativa e să-i dai toată puterea antrenorului, să-l laşi să definească strategia clublui, să aleagă transferurile şi să conducă academia. Şi implicit să dai toate astea peste cap atunci când antrenorul pleacă.

Liverpool vs Swansea

Să luăm exemplul lui Liverpool. Înainte să plece, Rafa Benitez trasase un proiect prin care toate grupele de la academie urmau să adopte sistemul 4-2-3-1 şi toate transferurile erau judecate în funcţie de cât de bine se integrau în acest sistem. Venirea lui Roy Hodgson a însemnat o întoarcere la 4-4-2 şi transferuri precum Konchesky sau Poulsen.

După şase luni de coşmar a venit King Kenny, care a avut o strategie simplă: centrări şi goluri cu capul. Au fost aduşi Suarez, Downing, Henderson şi Carroll. N-a mers. În vară Brendan Rodgers a acceptat să devină manager doar după ce a primit asigurări că nu va fi nevoit să lucreze cu un director sportiv. A început cu 4-3-3 şi un fotbal de posesie dar materia primă era exact pe dos faţa de ce avea nevoie.

Comparaţi toată brambureala asta cu exemplul lui Swansea care chiar dacă nu are are un director sportiv, are un patron care ştie mai mult fotbal decât oricare altul din Premier League:

Most clubs don’t have a clear vision, they allow the manager to set the direction, then they change the manager so often, they get stuck in a merry-go-round. We had to go down a different route, to compete with clubs who think spending money is the only way to get success.

Modelul britanic de organizare permite managerului să stabilească direcţia în care merge clubul. Când managerul e Sir Alex Feguson, modelul funcţionează. Când managerul e Redknapp, Mark Hughes sau chiar Wenger, cluburile merg bine pentru un timp. După care încep problemele.[/cleeng_content]

Sursa foto: pasukaru76

Selecţia lui Piţurcă

By In Europa

Chiar dacă e miercuri, toți suntem Monday-morning quarterbacks astăzi. Cei care n-au jucat devin mai buni decât cei care au jucat, şi dintr-o dată e atât de evident că unul sau altul n-aveau ce să caute în prima echipă.

Când punem la îndoială opţiunile lui Piţurcă, cred că e corect să separăm logica selecţiei de evoluţia unui anume jucător. Spre exmplu Raţ a făcut un meci prost aseară, dar experienţa lui şi nivelul la care a jucat în acest sezon nu dădeau de bănuit că va claca. E greu să-i faci o vină lui Piţurcă pe motiv că a început meciul cu Raţ.

Titularizarea altor jucători însă e mai greu de justificat, şi asta cred că e răspunderea selecţionerului:

[cleeng_content id=”575843184″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Pantilimon – nu ştiu cine îşi mai aduce aminte, dar actuala campanie de calificare am început-o în poartă cu Lobonţ. Tătărusanu a fost apoi folosit în toamnă cu Turcia şi Olanda, şi acum câteva zile în Ungaria. Dintr-o dată apare în poartă Pantilimon, care a jucat trei meciuri în acest sezon pentru Man City, greşind decisiv în două din ele.

Tamaş – titularul nostru pe postul de fundaş dreapta e un fundaş central care n-a jucat nici un minut în ultimele două luni pentru WBA. Cum am ajuns în situaţia asta? Chiar n-avem un fundaş dreapta care să joace titular la o echipă decentă? Ba-l avem pe Săpunaru, care nu vine la naţională tocmai din cauza lui Piţurcă.

O observaţie care cred că merită făcută e că până acum am început toate cele şase meciuri din preliminarii cu o altă linie de fundaşi.

Tănase – nu insist aici, e clar că nimic din ce-a făcut în ultima vreme nu justifică titularizarea lui la naţională. Însă una e să-i critici evoluţiile, şi alta să-l batjocoreşti cum face GSP-ul.

Grozav – recunosc că nu l-am văzut suficient ca să judec dacă îşi merită sau nu locul la naţională. Alternativele fiind Maxim, care n-are nici un meci că titular în acest an, şi Chipciu, care n-a impresioat cu Chelsea şi Ajax, nu ştiu dacă soluţia corectă pentru acest post era atât de evidentă acum o săptămână, pe cât pare acum, după două meciuri slabe ale lui Grozav.

Bogdan Stancu – alegerea lui Piţurcă cea mai greu de justificat. Nu din cauza meciului făcut în Ungaria. Dacă Piţurcă era convins că Stancu e cel mai bun atacant al nostru, atunci un singur meci prost n-avea cum să-i schimbe această părere. Întrebarea e ce l-o fi făcut să creadă că Stancu e o variantă mai bună decât Rusescu. Piţurcă spune că forma de la echipa de club, adică două goluri marcate în ultimele 13 partide.

Un gând şi despre primul gol de aseară, făcut posibil de o serie de erori defensive uluitoare. Rat preia greşit o pasă simplă şi pierde mingea într-o zonă periculoasă. În momentul ăsta Bourceanu e fix lângă Van der Vaart:

Bourceanu pleacă de lângă VdV și ajunge într-un no man’s land în care nu ajută cu nimic faza defensivă:

Van der Vaart trage la colţ, dar fără putere. Pantilimon nu reuşeşte să împingă suficient în picioare, fiind practic pe aceeaşi poziţie când mingea deja parcursese jumătate din drumul spre poartă:

Dacă sunteți curioși cum se antrenează portarii prin alte părți…[/cleeng_content]

Sursa foto: woodleywonderworks

Olanda – România – discuție deschisă

By In Europa

The football pitch is the same size and shape everywhere in the world, yet no one else thought about football this way. So why did the Dutch? The answer may be that Dutch think innovatively, creatively and abstractly about space in their football because for centuries they have had to think innovatively about space in every other area of their lives.

Because of their strange lanscape, the Dutch are a nation of spatial neurotics. On the one hand they don’t have nearly enough of the stuff. Holland is one of the most crowded and most intensively planned landscapes on Earth. Spane is an inordinately precious commodity, and for centuries the use of every square centimetre of every Dutch city, field and polder has been carefuly considered and argued over. The land is controlled because as a matter of national survival it must be. (David Winner)

Sursa foto: visualpanic