anglofil.ro

• câteodată fotbalul de pe hârtie se reflectă perfect pe gazon. Aseară am văzut exact ceea ce era de aşteptat atunci când o echipă de locurile 4-6 din Anglia întâlneşte una din cele mai bune echipe din Europa. Arsenal, anxioasă şi limitată, a fost pedepsită de o echipă mai talentată şi mai sigură pe talentul ei. Confident to play with full power, cum avea să spună Wenger despre adversari după meci.

• Meme Stoica remarca la pauză că, post pe post, fiecare jucător de la nemţi e mai bun decât corespondentul său de la englezi. Ok, poate un pic nedrept faţa de Jack Wilshere, dar ideea stă în picioare. În afară de asta Bayern a dat impresia că e mai mult decât suma părţilor. La Arsenal a fost pe dos, poate şi pentru că atâtea părţi, Vermaelen, Ramsey, Cazorla sau Walcott n-au jucat pe poziţiile lor obişnuite din acest sezon.

[cleeng_content id=”106613443″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• cu Ramsey titular în locul lui Giroud, Wenger a confirmat ce spunea la conferinţa de presă, că un 0-0 acasă n-ar fi un rezultat rău. Din punctul ăsta de vedere, golul lui Kroos şi apoi cel al lui Muller au dat peste cap toate calculele gazdelor. Calificarea era rezolvată după primele 20 de minute, după goluri venite nu atât pe sclipiri ale nemţilor cât pe erori ale gazdelor. Jonathan Wilson a captat asta perfect:

All goals count the same of course, but to concede to a set play against a side as good on the ball as Bayern is galling, like the gunslinger who survives the shootout but then falls down the stairs.

• Arsenal a încercat să iasă la joc dar n-a fost în stare, făcând o primă repriză jalnică, în care n-a trimis nici un şut spre poarta adversă. La fel că în meciurile recente cu Chelsea şi Man City, Arsenal a dat drumul la joc când era deja prea târziu. O jumătate de oră mai pozitivă în repriză secundă, începută cu golul norocos al lui Podolski, a fost anulată de golul la fel de norocos al lui Mandzukic.

• la flurierul final stadionul era deja pe jumătate gol. Fanii tunarilor care au mai rămas au avut eleganţa de o aplauda pe Bayern, în timp ce nemţii din tribune cântau “Football’s Coming Home”.

• e la fel de greu să spui cine a fost cel mai slab jucător al lui Arsenal pe cât e să spui cine a fost cel mai bun al lui Bayern. Mertesacker şi-a scăpat constant adversarul din marcaj, Ramsey şi Cazorla au fost anonimi, Podolski putea să-l ajute mai mult pe Vermaelen. La oaspeţi Lahm, Muller şi Kroos au fost impecabili.

Arsenal's advertising hoardings stick the boot in. pic.twitter.com/XcDajO1z

— Off The Post (@offthepost) February 19, 2013

• să pierzi în faţa unei echipe de o asemenea calitate nu e nici o ruşine. Ruşine e să te pui singur în poziţia asta când ar fi trebuit să ştii mai bine. După două ediţii la rând în care a căzut cu Milan şi Barcelona, ai fi zis că Arsenal şi-a învăţat lecţia şi o să facă tot posibilul să termine pe primul loc într-o grupă mai mult decât accesibilă.

• chiar după ce pierduse acasă cu Shalke, tot ce avea de făcut era să bată în deplasare pe Olympiakos. Wenger însă a apelat în Grecia la jucători că Squilacci, Meade, Arshavin sau Chamakh. Arsenal şi-a câştigat grupa o singură dată de două ori în ultimele şase sezoane şi plăteşte pentru asta.

[/cleeng_content]

Sursa foto: 101greatgoals.

Nervii lui Wenger

Jurnaliştii englezi care se ocupă de Arsenal spun că nu l-au mai văzut niciodată pe Wenger la fel de nervos înaintea unei partide cum a fost la conferinţa de presă de ieri.

Francezului i-a sărit muştarul după ce a fost întrebat dacă e adevărat că îşi va prelungi contractul pe doi ani, cum a scris Sun-ul de ieri. Unii s-au grăbit să asemene arţagul lui Wenger cu celebrul meltdwown “I would love it if we beat them” al lui Keegan. Nu e cazul.

Wenger rant was not mind games to take focus off players. U had to be there to see just how angry he was. He was too angry to be calculating

— John Cross (@johncrossmirror) February 18, 2013

Reacţia lui Wenger a fost, dacă nu normală, oricum de înţeles. Un gunoi de ziar scrie o minciună care face înconjurul pământului până adevărul are timp să-şi tragă pantalonii pe el, vorba lui Churchill.

Wenger a insistat că nu l-a deranjat neadevărul, e probabil obişnuit de-acum, ci cu faptul că a fost o minciună plănuită să-i facă rău. Sensul îl putem doar bănui. Când tot mai mulţi fanii îi cer capul, negocierea unui nou contract nu poate fi luată decât ca tupeu şi sfidare la adresa lor.

O observaţie care cred că merită făcută: unii dintre ziariştii de tabloid asta fac, te calcă în picioare când te prind. Însă doar dacă le dai voie. Wenger s-a răstit la unul din ei spunând că nu ştie cine e autorul articolului respectiv.

Fergie a interzis jurnalişti pentru mult mai puţin de atât. Păi dacă-i faci o boacănă din asta nu mai intri zece ani la conferinţele lui de presă. E şi ăsta un fel de a-ţi proteja echipa.

Forma lui Bayern

Cuvântul imposibil mi-a ieşit din repertoriu după semifinala dintre Chelsea şi Barcelona de anul trecut, dar cred că are dreptate Cătălin când spune că, orice s-ar întâmpla pe Emirates, Bayern nu prea are cum să rateze calificarea.

Vorbim de o echipă care a câştigat ultimele cinci meciuri de campionat cu un golaveraj de 13-0. Una care a luat doar şapte goluri până acum în Bundesliga. Ca să înţelegeţi cât de greu e să le dai gol nemţilor iată un grafic cu defensivele din Europa, via experimental 3-6-1. Bayern pur şi simplu sunt in a class of their own.

În schimb Arsenal n-a bătut nici o echipă mare în acest sezon, şi înainte să se supere COYS pe mine, trebuie spus că 5-2-ul cu Spurs a fost făcut posibil doar de eliminarea prematură a lui Adebayor, deci nu prea se pune.

Red herrings

Când dai la o parte ghinioanele, arbitrii, accidentările şi începi să vezi pădurea de copaci, lucrurile sunt destul de simple. Sezonul lui Arsenal nu e suficient de bun pentru că lotul nu e suficient de bun:

Out of the League Cup to Bradford, out of the FA Cup to Blackburn, 21 points behind the league leaders – however you try and explain it or rationalise it it’s simply not good enough for a club like Arsenal. And we can talk about oil money or unlevel playing fields all we want, but we are where we are because of us, nobody else. We made the decisions, sold the players, bought the players who continue to fail, we refuse to invest the money we have to make the squad better (except in moments of panic – Monreal another ‘reactive’ signing), we suffer the consequences of having a weak squad reliant on players who’d have been shown the door elsewhere.

Sursa foto: 246-You