VAR – o privire teoretică și implementarea sa în Italia

Un articol scris de Ursano

Protocolul IFAB

*NOTA: Unele expresii nu au fost traduse întrucât am apreciat că sunt mai ușor de înțeles în engleză

IFAB (International Football Association Board) a aprobat la Adunarea Generală din 5 martie 2016 o perioadă de 2 ani de „live experiments with video assistance for clear errors in match changing situations” pentru a determina dacă „implementarea VAR îmbunătățește jocul”, o decizie finală urmând a se lua în 2018 sau, cel târziu, în 2019. Filozofia care stă la baza deciziei de adoptare și a Protocolului întocmit este „interferență minimă – beneficiu maxim”.

Principiile de bază sunt:

  1. Scopul nu este acela de a obține acuratețe 100% pentru toate deciziile întrucât aceasta ar distruge ritmul esențial și emoțiile fotbalului.
  2. Asistența video va fi utilizată doar pentru situații cheie care au potențialul de a schimba soarta meciului (goluri, penaty-uri, cartonașe roșii directe și greșeli de identitate). Nu se folosește pentru al doilea galben.
  3. Deciziile arbitrului pot fi schimbate doar dacă reluarea arată o eroare clară – „a fost decizia clar greșită?”. (atenție, întrebarea care se pune este aceasta, nu „a fost decizia corectă?”)
  4. Asistenții pentru VAR sunt „match officials”.
  5. Arbitrul trebuie să fie vizibil în timpul vizionării reluării pentru a asigura transparența.
  6. Doar arbitrul de centru poate iniția o reluare, asistentul video și alți oficiali pot face doar recomandări.
  7. Decizia finală o ia doar arbitrul de centru.
  8. Nu există limită de timp pentru decizie, cheia fiind acuratețea și nu viteza.
  9. Utilizarea greșită a VAR sau erorile acestuia de funcționare nu pot conduce la invalidarea unui meci.
  10. Cei ce utilizează VAR trebuie să facă uz de întregul protocol IFAB – „one protocol – used by all”.

VAR va verifica toate incidentele prin filmările efectuate de televiziune. Arbitrul poate opri jocul pentru a reluare doar dacă nicio echipă nu se află într-o poziție de atac bun. Pentru goluri, penalty-uri și unele cartonașe roșii (cele rezultând din împiedicarea oportunităților clare de gol), reluarea poate include întreaga fază de atac care a condus la incident (inclusiv intrarea în posesie), dar nu și o restartare a fazei. Arbitrul va lua decizii doar pe baza informațiilor primite de la VAR sau a vizionării directe a fazei. Vizionarea directă va fi utilizată mai ales pentru decizii subiective și nu pentru decizii factuale (poziția unui jucător la offside, punct de contact la henț sau fault etc.). La reluări se va utiliza viteza reală pentru intensitate (la fault) sau intenție (la henț) și slow motion doar pentru „punctul de contact” (la henț sau la ofense fizice).

 Mod de utilizare

Deși Protocolul este unul și același pentru toți, aceasta nu a exclus modalități tehnice diferite de aplicare. Astfel, în Germania se utilizează un singur studio central care gestionează toate fazele din meciurile în derulare, pe când în Italia există câte un monitor lângă teren la fiecare meci.

În modelul german, costurile sunt mai mici dar există un decalaj de timp care poate afecta suplimentar fluiditatea meciurilor.

Mai multe detalii despre comparația între cele două sisteme găsiți aici:

Decizie controversata VAR în Germania

În link găsiți și exemplul utilizat la Cupa Confederațiilor dar la momentul prezent mi se pare că nu mai este de actualitate raportat la forma Protocolului (care se perfecționează în timp).

Aplicarea în Italia

Fiind un intens urmăritor al fotbalului italian, am văzut suficiente meciuri pentru a formula unele aprecieri despre modul în care funcționează sistemul. Bineînțeles, nu am pretenția că am văzut fiecare fază și fiecare decizie afectată de VAR. În mod evident, fiind un fan al lui Juventus, multe dintre exemple (dacă nu majoritatea) sunt din meciurile acestei echipe.

În plus, în această analiză practică am inclus și concluziile Moviolei, rubrica specializată pe arbitraj a Gazzettei dello Sport, pe care o citesc de fiecare dată.

În primul rând trebuie spus că aplicarea s-a modificat în timp, de exemplu, inițial, VAR a fost aplicat la orice offside, ulterior s-a limitat doar la cele clare, apreciindu-se că nu este practic și corect să faci discuții pentru offside-uri care abia se văd pe reluări.

O problemă au reprezentat-o fazele cu două nereguli: de exemplu, s-a dat un penalty contra lui Juve cu Genoa pentru că un fault nu a fost sesizat de central dar s-a trecut cu vederea că atacantul faultat fusese în offside. În alt caz, la Fiorentina – Juve, s-a dictat penalty, VAR a apreciat corectă decizia, dar a observat că existase și un offside nedetectat în aceeaș fază. Aceste faze sunt potențial consumatoare de timp întrucât fiecare problemă necesită analiză separată. La meciul de care ziceam cu Fiorentina, s-a stat cam 3-4 minute (din ce am vazut eu live, singura care a depășit 2 minute).

Un aspect care a adus multă controversă l-au reprezentat hențurile. În destule faze nu s-a acordat penalty pe live și VAR nu a intervenit pentru că arbitrul respectiv a apreciat că e discutabil (deși era cam clar). Știm toți câte discuții stârnesc hențurile (vezi și pe aici când unii zic că a fost clar și alții contrariul) și, de aceea, există propunerea de modificare a protocolului în sensul ca centralul să fie chemat mereu când lucrurile nu sunt clare (ori mâna lipită clar de corp, ori mână clar depărtată și/sau voința de a lovi mingea). Personal, mi s-ar părea un lucru de bun simț.

Unul din motivele pentru care am fost nemulțumit de VAR a fost o fază de la Atalanta – Juve ( doar parțial, faultul lui Lichtsteiner și partea finală a fazei) când ne-a fost anulat un gol deși între faultul incriminat și gol au trecut în jur de 10-11 secunde. Mie personal mi s-a părut prea mare distanța de timp și că nu exista o legătură directă între fault (petrecut la centrul terenului) și golul în sine. Moviola a apreciat corectă decizia fiind o singură fază (mingea a fost continuu în joc).

Interesantă abordare a avut arbitrul de tușă de la Napoli – Milan care a judecat astfel această fază: arbitrul nu a ridicat imediat fanionul, a lăsat faza să curgă și a indicat offside când a intrat mingea în poartă (judecând, probabil, că e mai bine să lase faza să curgă cât timp nu era sigur pentru a risca să oprească atacul în mod greșit). VAR a arătat că nu fusese offside și golul a rămas valabil.

Bineînțeles, au fost și câteva greșeli flagrante, cum am spus mai sus la Genoa – Juve. Acestea au fost puține însă lucrurile s-au îndreptat cu mult și, cu cât va trece timpul, va scădea numărul lor (inclusiv prin îmbunătățirea Protocolului de utilizare) și se va reduce timpul în care este aplicat VAR. Efectele statistice ale VAR în Italia le găsiți intr-un articol din Gazzetta dello Sport.

O ultimă apreciere, mai ales că a început deja Mondialul: arbitrii care nu au mai utilizat VAR vor face inevitabil greșeli, vor lua greu decizii și, în general, vor expune hibele sistemului. Așa cum era de așteptat, ca orice lucru nou, și VAR are nevoie de timp pentru a da rezultate. Cum zicea și Coys, parcă, VAR presupune tot intervenția umană și atunci ajungi din nou la calitatea arbitrilor (apropo de implementarea în Premier League) și la obișnuința lor de a lucra cu un sistem total nou.

 

 

 

Automatizarea deciziilor în fotbal

Un articol de COYS

Încep aici o serie de trei articole despre cum văd eu viitorul fotbalului în trei direcții: sistemul automat de detecție a neregularităților (ofsaid, fault, henț), folosirea BigData & Analytics în analiza meciurilor și furnizarea de statistici relevante și experiența virtuală de stadion (monetizarea experiențelor virtuale într-un stadion de fotbal). Paradoxal, ordinea în care văd eu apariția celor trei e exact inversă; într-o epocă în care turismul virtual a devenit deja realitate și în curând vom asista și la experiența virtuală a unui concert Beyonce, nu cred că va trece mult până când cluburile de fotbal de anvergură ca Mancheter United, Real sau Barcelona (sau nu numai ele ci și altele în parteneriat, folosind eco-systems și eco-platforms care reprezintă viitorul tehnologiei) vor realiza că nu pot extinde la nesfârșit un stadion fizic și că bani se pot face și din experiențe virtuale de meci. În ordinea numerelor de pe tricouri văd apoi BigData&Analytics (sau un xG care are sens) întrucât nu depinde numai de cluburi ci și de manageri deschiși la minte la inovații iar ultima e sistemul automat de detecție întrucât va depinde de federații și  UEFA sau FIFA.

De ce un sistem automat de detecție a neregularităților când avem (vom avea) VAR? Din mai multe motive:

  1. VAR nu e potrivit pentru scop, e doar un arbitru adițional care se uită la televizor din Stockley Park (în Anglia). Nici măcar unul în activitate, ci unul care poate pe vremuri a zis că două galbene nu fac un roșu. Deci un element uman adițional fără garanția calității. Sau altfel spus, am mai multă încredere în deciziile pe care le iau unii arbitri pe teren decât în cele luate/recomandate de comentatorii de la Match of the Day (MOTD).
  2.  VAR nu acoperă toată gama de iregularități. Doar fazele extrem de clare (în accepțiunea arbitrului adițional sau în cazurile în care cel de centru nu e sigur). VAR nu acoperă ofsaid-urile mici (toleranță de 2 sau 3 metri), nu poate spune cu siguranță dacă a fost sau nu henț la Valencia sau fault la Mane (exemple din meciul Manchester United – Liverpool), nu revine asupra faultului lui Van Dijk la Lamela și nu schimbă decizia de la penalty-ul lui Kane tot împotriva lui Liverpool (din meciul Liverpool-Tottenham). De ce? Pentru că VAR e doar un alt arbitru dotat cu televizor și reluări, la fel ca și comentatorii de la MOTD care în cele mai multe cazuri nu se pot pune de accord asupra deciziilor pentru că nu au faptele, ci doar opinii.
  3.  VAR e redus la un număr limitat de meciuri, din motive de număr necesar de arbitri.
  4.  VAR oferă doar un trade-off la fluiditatea jocului. Ori decizii cât mai documentate care necesită timp, ori decizii care pot fi luate doar în câteva zeci de secunde (pe acest considerent, celebrul henț al lui Maradona ar trece necontestat de VAR întrucât ar necesita măcar două reluări).
  5.  VAR nu acoperă cazurile de contacte fără balon și care nu sunt surprinse de camera video sau arbitrul asistent.

Ok, nu voi pretinde că VAR e complet inutil, e clar acel ceva mai mult decât arbitrajul rămas la fel că acum 150 de ani și bazat doar pe ochiul “cavalerului cu fluier”. Însă, cu toată zarva din jurul său, consider că e un pas mărunt în obiectivizarea jocului de fotbal.

Cum ar funcționa un system automat de detecție a principalelor neregularități ce se manifestă într-un meci de fotbal? Tot în ordinea numerelor de pe tricouri: ofsaid, henț, fault (de joc sau fără balon).

Ofsaid-ul e cel mai ușor de detectat și implementat în paralel cu folosirea VAR într-o prima fază. Tehnologia Internet of Things (IOT) oferă astăzi numeroase variante pentru detecția ofsaidului bazat pe trei elemente:

  1. Minge inteligentă dotată cu senzori. Adidas Smart Ball MyCoach e deja pe piață de vreo 4 ani, e un balon care analizează impactul, forța, rotația, traiectoria și care este folosită la antrenamente la grupele de copii de 8 ani. În NFL, Zebra Technologies au introdus senzorii în balonul de fotbal care sunt folosiți pentru grămezi de statistici in timp real, nu numai pentru velocitatea și forța cu care e lovită mingea dar până și pentru măsurarea vitezei de reacție a quarterback-ului (între momentul prinderii și când lansează mingea) – elemente de care mă voi lega și în BigData&Analytics în slujba unor statistici care sa aiba sens și a tacticii. Pentru detectarea ofsaidurilor nici nu e nevoie de detectarea rotatiei sau alte elemente sofisticate, ci doar de senzorii de proximitate și de mișcare (și/sau audio).
  2.  Senzori inteligenți în tricouri. Altă invenție care deja nu mai este de data recentă. Echipamentele cu senzori sunt folosite de mai toate echipele de fotbal și de marea majoritate a producătorilor pentru a analiza componentele medicale (astăzi) de gen efort, capacitatea organismului de susținere la efort prelungit, oboseala etc. Adăugarea senzorilor inteligenți de proximitate (de exemplu într-o bandă pe mâneci) nu e o chestie futuristă, ci o realitate deja. Din nou mă refer la NFL pentru că e primul exemplu care îmi vine în minte, senzorii de mișcare la jucători au fost introduși în 2016 în aparatoarele de pe umeri și funcționează pe bază de radio frecventa (RDIF) însă avansul tehnologic poate permite și soluții mai performante. La fel, acești senzori pot fi folosiți și mă voi lega de asta în partea de Analytics pentru o analiză întimpul jocului a jucătorilor, și cum se poate optimiza xG-ul luând în calcul și gradul de oboseală, momentul în meci când intervine o ocazie etc. În NFL de fapt pentru asta sunt folosiți senzorii, pentru a lua decizii tactice în funcție de parametrii jucătorilor.
  3. O cameră video inteligentă în legătură cu senzorul din mingea inteligentă care să urmărească traiectoria mingii și modul în care un jucător (detectat în ofsaid pasiv) afectează fază. Un fel de Hawkeye pe steroizi.

Și desigur, echipmentul IT care să primească datele respective de la senzori și să analizeze fazele respective. Adică exact tehnologia IOT in esență.

De la bun început trebuie stabilit că senzorii inteligenți vor trebui să fie nu foarte ușori ci insesizabili, altfel totul e impracticabil. Din câte înțeleg asta a fost o problemă când s-a vrut introducerea mingii conectate în NBA, pentru că senzorii erau mult prea grei, la NFL a fost mai ușor datorită greutății mai mari a mingii. La fel la cursele acvatice, cei de la AzkoNobel participanți și câștigători la Volvo Ocean racing aproape că au căzut în apa când au văzut primul echipament oferit pentru măsurarea parametrilor în timpul cursei și care ar fi încetinit barcă substanțial. Însă totul e posibil în termen extrem de scurt.

Cum ar funcționa toată treaba? Senzorii de proximitate din tricouri ar determina în orice moment când un jucător e în ofsaid (depășind linia jucătorilor adverși), însă evident că nu se oprește aici, acel ofsaid e momentan ofsaid pasiv. Senzorii din mingea inteligentă detectează lovirea balonului de către un jucător și datorită celor de proximitate, echipa jucătorului ce a lovit e determinată instantaneu. În acest moment ofsaid-ul e încă pasiv întrucât balonul poate fi destinat unui alt jucător neaflat în ofsaid. Însă smartball-ul și senzorii de proximitate detectează în continuare distanța către cel mai apropiat jucător și traiectoria (dacă e însoțită de camera inteligentă) și în momentul în care jucătorul în ofsaid devine mai apropiat de balon decât orice alt jucător al echipei care a lovit balonul și/sau traiectoria indică clar că direcția e spre jucătorul în ofsaid atunci devine ofsaid activ. Asta în cazul în care jucătorul aflat în ofsaid nu a lovit încă balonul, în cazul lovirii balonului deja nu mai e nici o discuție. Dacă balonul se duce pe poartă direct sau e respins de portar și ajunge la jucătorul aflat în ofsaid pasiv iarăși ofsaid-ul se reactivează întrucât jucătorul detectat în ofsaid rămâne cu senzorul activat până când revine din pozitia de ofasid iar mingea l-a depășit în direcția opusă. Dacă balonul intră în poartă fără ca jucătorul în ofsaid pasiv să o atingă e analizată distanță dintre portar și jucător și o analiză în zona activă (o zonă determinate in care portarul e influențat de jucatori și care acoperă rază vizuală a portarului). Desigur că toate astea sunt la modul sumar și toate cazurile trebuie acoperite însă poziția jucătorilor e deja o chestie pe care Opta o face deja publică în timpul jocurilor (la fel cu distanța pe care se deplasează jucătorii și traiectoriile lor), deci nu e nimic fundamental nou aici. Toate deciziile de ofsaid automat vor fi însă controlate de arbitrii (central și asistenți) care pot trece peste decizia computerului. De asemenea, sistemul ar fi introdus inițial în test pentru a strânge o grămadă de date (APIs) și a îmbunătăți deciziile arbitrului computerizat.

Hențurile ar necesita aceeași senzori de proximitate și de mișcare, pentru a analiza distanța de la care mingea smart a fost șutată și dacă mână s-a mișcat din momentul în care mingea smart a pornit din piciorul jucătorului advers și direcția în care s-a mișcat (de aceea senzorii de mișcare și proximitate ar trebui implementați pe mâneca tricoului). Într-un sens și mai futuristic, senzorii de măsurare de pe piele, care ar putea transmite și date despre starea fizică a jucătorilor și a preîntâmpina momente tragice pe gazon.

La faulturi și plonjoane soluția e mult mai complicată și aici nu am un răspuns sau o idee clară conturată, ci doar variante. La prima vedere am variantă camerei de urmărire a jucătorilor aflați în preajma mingii inteligente  și o analiză bazată pe proximitatea față de ea pentru a acoperi cazurile simple (“a atacat mingea” și “a fost contact”) însă cazurile de căzături mult prea ușoare sunt evident mult mai greu de scanat. Din nou, o posibilă soluție ar fi machine learning din analiza milioanelor de cazuri intervenite în două-trei sezoane de fotbal și individuale chiar (pe jucător, spre exemplu ar fi identificată tendința unora de a forța faulturile). O altă chestie de care am dat curând e o cameră mobilă; în Germania există un centru creativ, un networking pentru companii start-up, inovație digitală la care mereu participă și reprezentanți ai marilor concerne (Microsoft, Accenture, SAP, Google etc) – numită DE:Hub pentru cei interesați și aflați în zonă. La fiecare intâlnire se dezbat la început temele de discuție, chiar se votează  cele mai  interesante idei pentru publicul prezent. Acum câteva săptămâni am asistat la Munchen la un De:hub meeting  la care ideea votată    fost o  camera video  mobilă smart. Practic  avea tot felul de senzori  pe o cameră  video  de mărimea unei mingi de tenis (aproximativ). Senzorii respectivi măsurau  în orice moment diverși parametri  și în momentul  care sesizau  ceva schimbat camera se  deplasa rapid  spre sursa de unde informațiile primite nu corespundeau cu ceea ce se aștepta să  primească.  Spre exemplu un zgomot fin, un suflu de aer, o mișcare. Evident direcția primară era pentru o casă unde camera video smart ar înlocui 5-6 camere fixe de supraveghere sau senzorii de fum, sau de a preveni o inundație, un incendiu, însă discuția s-a purtat mai mult în sfera cum ar putea fi utilizată camera sau ideea respectivă într-un eco-platform și ce posibilități de folosire s-ar putea găsi sau dezvolta pe baza ei. La care imediat mi-a venit în minte o cameră suspendată care s-ar putea deplasa urmărind ceva anume, mișcări, emoții, de exemplu. Sau mai multe camere suspendate la un meci de fotbal. Lucrez la idee, mă obsedează de atunci, aviz amatorilor care participă la astfel de networking si brainstorming, duce ușor la dependență.

Dacă pe partea faulturilor și a actelor nesportive gen simulări soluția e mult mai dificilă (nu imposibilă), eu zic că măcar problema ofsaidurilor și a hențurilor ar fi rezolvată ușor și eficient de tehnologia existența astăzi care ar limita la minimum elementul decizional uman. Plus că ar fi folositoare și pe partea de Analytics, chestie la care revin în partea a doua.