Alex

Revista presei anglofile

By In Recomandari

Ziarele de azi scriu că Theo Walcott e aproape de o prelungire pe cinci ani după ce Arsenal i-a oferit un nou contract de £90k pe săptămână, față de £60k cât are acum, şi £3m la semnătură.

Apropo de Arsenal, știți că vorbeam de aglomerația de meciuri din perioada următoare. E și mai brutală decât credeam. Here it goes:

13 ian – Man City (acasă)

16 ian – Swansea (acasă)

20 ian – Chelsea (deplasare)

23 ian – West Ham (acasă)

26 ian – Brighton (deplasare) – dacă Arsenal trece de Swansea

30 ian – Liverpool (acasă)

2 feb – Stoke (acasă)

Un clasament cu raportul şuturilor pe poartă date/primite de echipele din Premier League până acum. Manchester City e detașat pe primul loc ceea ce sugerează că au sub-performat în prima parte a sezonului. Via EplIndex.

Şi un print-screen cu liga de fantasy football a jucătorilor lui Stoke, via 101GG:

Sursa foto: NS Newsflash

Merită Messi Balonul de Aur?

By In Best of

Balonul de Aur e un premiu ciudat. Un premiu individual în cadrul unui sport de echipă. Un premiu care se dă pentru evoluţia de-a lungul unui an calendaristic, nu a unui sezon competiţional. Un premiu failibil ca oricare altul.

Un juriu nu chiar de ageamii

În 1974, Nabokov, Graham Green şi Saul Bellow au ratat Nobelul pentru literatură în dauna a doi suedezi, care făceau ei înșiși parte din juriu. În 1990, Dansând cu lupii a luat Oscarul în dauna lui Goodfellas. În 1997 Titanic a fost considerat un film mai bun decât Good Will Hunting.

Un premiu nu ia şi nu adăugă nimic la valoarea unui film, a unei cărţi sau a unui fotbalist, ci doar reflectă opinia unui juriu elitist.

Asta e valabil şi în cazul Balonului de Aur, cu un juriu elitist dar un sistem de vot democratic. Decizia finală nu e luată de o duzină de experţi de care n-a auzit nimeni, ci de cinci sute de antrenori, fotbalişti şi jurnalişti sportivi. Noi suntem liberi să le punem la îndoială expertiza, dar fapt e că noi plătim ca să-i vedem pe ei la lucru şi nu invers.

Evident că e şi aici o anume politică care aminteşte de Eurovision. Messi nu l-a votat pe Ronaldo, la fel cum căpitanul Portugaliei nu l-a votat pe Messi. Jogi Low nu i-a votat pe nici unul din ei. Căpitanul Suediei l-a pus pe Zlatan primul. Drogba sau Yaya Tore au fost votaţi semnficativ de reprezentanţi ai Africii. Dar la un număr atât de mare de voturi, simpatiile şi antipatiile tind să se anuleze.

Teoria conspiratiei

Apoi mai e teoria conspiraţiei, care bănuieşte FIFA că dirijează totul din umbră. Mourinho spunea la începutul lui decembrie:

The Ballon d’Or has already been given. When the heads of football speak and make the campaign, there is nothing you can do.

Mai lipsea să încheie cu ¿Por qué?. N-am înţeles niciodată cum funcţionează şmenul de vreme ce toate voturile sunt făcute publice. Dacă tot faci o acuzaţie, măcar ai decenţa să explici pe ce te bazezi. Câştigă Messi cu voturi din Barbados şi Antilele Olandeze? Un breakdown pe continente făcut anul trecut a demonstrat că nu.

Pe lângă asta, nu e nevoie de o conspiraţie. Oamenii care se uită la fotbal sunt mai mult decât capabili să ajungă de capul lor la concluzia că Messi a fost cel mai bun fotbalist al anului trecut.

Trăgând linie

Orice premiu care se acordă în urma unor voturi e unul subiectiv. Dacă vrem obiectivitate, avem nevoie de statistici.

Messi a avut un an devastator, cu mai multe goluri decât dau alţi atacanţi în toată cariera. A fost golgeterul campionatului Spaniei, al Ligii Campionilor pentru a patra oară la rând, marcând de cinci ori într-un meci eliminatoriu. Pe lângă asta, Messi a driblat mai mult decât orice alt jucător din Europa şi a fost cel mai bun marcator din lovitură liberă alături de Pirlo şi Banat.

Singurul lucru care subminează pledoaria lui Messi pentru Balonul de Aur e o săptămână de aprilie. Cea mai importantă săptămână a sezonului, în care Barcelona a clacat împotriva lui Chelsea şi a lui Real Madrid. Trei meciuri în care Messi a fost neaşteptat de tăcut şi a ratat un penalty cât o calificare în finală. Cu toate golurile şi recordurile bătute, Messi n-a câştigat decât Cupa Regelui în 2012.

Anul lui Cristiano Ronaldo e şi mai ambivalent. CR a marcat în toate cele şase “clasice” din 2012 şi a luat campionatul cu Real în Spania. A marcat de două ori în semifinala cu Bayern, dar la fel ca Messi, a ratat cel mai important penalty pe care l-a avut de bătut.

A ajuns cu Portugalia până în semifinalele Euro, dar n-a fost turneu lui. A fost tăcut cu Germania, execrabil cu Danemarca, omul meciului cu Olanda, decisiv cu Cehia şi ratangiu cu Spania.

Toate lucrurile de mai sus s-au întâmplat până în vară, dar Balonul de Aur se acord pe întregul an calendaristic şi aici CR pierde din tracţiune în faţa lui Messi. Real e pe locul trei în campionat la fel că Portugalia în grupă de calificare pentru Mondial. Messi, în schimb, a avut o a doua jumătate de sezon perfectă, bifând opt partide la rând în care a marcat de două ori.

Mai lasă-mă, dom’le, cu Messi!

Dacă mă întrebaţi pe mine, văd mai multe argumente pentru Messi decât pentru Ronaldo. Ce lucrează împotriva argentinianului e redundanţa. Messi are deja câţiva ani de când face neverosimilul să pară banal. Dar nu e.

Dacă Van Persie sau Rooney sau Luis Suarez ar fi dat 91 de goluri în 2012 nimeni nu s-ar fi îndoit că merită Balonul de Aur. Messi însă aduce o oarecare saturaţie. Aceeaşi acceleraţie pe diagonală. Acelaşi stâng. Aceleaşi loburi scurte.

Unora li se apleacă de la prea mult geniu, altora nu. Asta nu înseamnă că nu e geniu şi că nu trebuie apreciat drept ceea ce e.

Sursa foto: sitemarca

Ce s-a întâmplat în Cupa Angliei?

By In FA Cup
  • a treia rundă a Cupei Angliei propune unele din cele mai dezechilibrate meciuri pe care poţi să le vezi în Insulă. Echipe de semi-profesionişti, zidari şi curieri în timpul zilei, întâlnesc echipe care-şi plătesc jucătorii cu zeci de mii de lire pe săptămână. Şi negreşit, în fiecare an, una din echipele minuscule face boacăna şi bate când n-avea nici un drept s-o facă. Asta e magia unei competiţii mai vechi decât automobilul.
  • anul ăsta s-a nimerit să fie Macclesfield – locul 11 în a cincea divizie din Anglia – care a bătut-o pe Cardiff, primul loc în Championship. Cu gândul mai mult la promovare, galezii au jucat cu rezervele, dar asta nu ia nimic din meritele gazdelor. Dubla lui Barnes-Homer din ultimele cinci minute o duce pe Macclesfield în runda a patra a Cupei pentru prima dată în istoria de 140 de ani a clubului.


[cleeng_content id=”360001946″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Demba Ba aproape a făcut hat-trick-ul la debutul pentru Chelsea, care a bătut cu 5-1 pe Southampton. Despre senegalez o să discutam zilele care vin. Mai notabil e golul lui Lampard, care devine al doilea marcator din istoria lui Chelsea. Orice atacant din lume ar fi măgulit cu randamentul lui Lamps, dar să dai atâtea goluri ca mijlocaș e absolut remarcabil.
  • la 34 de ani Lampard nu mai e motorul echipei, dar maturitatea şi inteligenţa lui dau echilibru pe gazon şi în vestiar. Ai crede că Chelsea se dă peste cap ca să-i prelungească contractul, dar impresarul lui a anunţat că Chelsea n-are nici o intenţie să-l păstreze dincolo de acest sezon. Nu-i vorbă, Lampard stă pe un salar colosal, dar nici măcar să nu-i propui o prelungire pe un contract redus e de-a dreptul meschin.
  • am văzut goluri mai frumoase sezonul ăsta, vreo două chiar weekendul ăsta, dar nici unul care să implice atâta acurateţe tehnică precum cel al lui Van Persie. Giggs lobează o pasă de 40 de metri spre olandez, care preia sublim cu stângul, îşi face mingea cu încă o atingere şi şutează cu dreptul la colţul lung. Take a bow, son!

  • Pantilimon s-a descurcat excelent în victoria lui City cu Watford, apărând la 1-0 o mingea grea a lui Forestieri, care scăpase singur.
  • Luis Suarez mai bifează un henţ în lungul lui cazier de trişor, iar logica liverpudliană a suporterilor care au dat iama la comentarii spune că majoritatea fotbaliştilor ar fi făcut la fel în locul lui. Poate că da, poate că nu, dar de când lăsăm majoritatea să dicteze ce e corect şi ce nu? Şi da, mai trişează şi alţii, dar nici unul cu frecvenţa cu care o face Suarez. Şi nici cu tupeul pe care l-a demonstrat pupându-şi mâna cu care a marcat golul.

  • după 2-2, Arsenal pleacă de pe Liberty Stadium cu ce avea nevoie mai puţin: o rejucare, care pică tocmai între meciul cu Man City şi cel cu Chelsea. Patru meciuri în 11 zile nu e cea mai plăcută perspectivă pentru o echipă care n-are energie pe gazon şi nici calitate pe bancă în momentul ăsta. Ianuarie e o lună complicată pentru Arsenal, nu doar din punctul de vedere al programului încărcat, ci şi al presiunii de a face transferuri care apasă pe Wenger.

[/cleeng_content]
Sursa foto: Richard.Fisher

The best is yet to come

By In Casual Friday

Tot vreau să scriu postarea asta de ceva vreme, şi primul casual friday din an pare potrivit. Ştiţi genul ăla de ştiri narcisiste care încep cu “emisiunea noastră a fost cea mai vizionată pe intervalul orar…”? Mă enervează crunt ştirile alea şi sper că lucrurile de mai jos să nu sune asemănător.

Când am dat drumul la abonament în august, m-am ferit să promit marea cu sarea, pentru că bănuiam că începutul o să fie complicat in more ways than one. Dintr-o dată, aveaţi nevoie de un cont ca să citiţi articolele şi de altul ca să comentaţi.

Iar eu eram ruginit după un an de pauză şi ştiam că e nevoie de câteva luni că toată maşinăria de scris să se greseze. Am încercat să văd ce merge şi ce nu, din punctul de vedere al conţinutului, al designului şi al rutinei de zi cu zi.

Acum lucrurile s-au aşezat şi cred că încep să între într-un anume flow pe care l-am căutat de la început. Am învăţat mai mult în ultima jumătate de an decât în toată facultatea. Am învăţat despre cum să croiesc fraze cât mai clare, despre numărul de rânduri după care un paragraf devine greu de urmărit- patru fwiw. Am dat peste programe care mă ajută să salvez ore întregi pe săptămână.

De fapt, am învăţat suficient ca să ştiu că nu ştiu cât credeam despre scris sau despre fotbal. Dar astea-s lucrurile care îmi plac şi pe care încerc să le fac cât mă pricep de bine. Ce încerc să spun e: the best is yet to come.

Mulţumesc mult de tot că v-aţi abonat şi nu v-aţi dat duşi. Mulţumesc pentru comentarii şi like-urile de pe Facebook. Mulţumesc că îmi faceţi treaba atât de plăcută. Sunt mai recunoscător decât vă daţi seama.

Cheers!

Sursa foto: victor_nuno

Care-s șansele?

By In Premier League
  • e perioada aia din an când se întâmplă lucruri ciudate. Oboseala şi aroganţa conspiră şi fac ca o echipa mare să piardă când te aştepţi mai puţin. Sezonul trecut Blackburn a bătut cu 3-2 pe Old Trafford. Acum zece zile Reading aproape i-a smuls un egal lui City. Dar cum Barry a marcat în prelungiri, necazul s-a reportat şi a căzut până la urmă pe Chelsea.
  • albaştrii veneau după patru victorii la rând în campionat iar în ultimul meci acasă o bătuseră pe Villa cu 8-0. QPR pierduse toate trei partidele din perioada festivă, cea mai recentă fiind o capitulare abjectă în prima jumătate de oră cu Liverpool. Nimic din ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni nu-i dădea dreptul lui QPR să spere că va lua ceva pe Stamford Bridge.
  • Di Matteo nu şi-a rotit aproape deloc jucătorii şi acum am aflat de ce. Pentru că nu avea încredere în oamenii de pe bancă. Rafa a avut şi s-a ars. El a spus după meciul de ieri că a făcut unele schimbări, dar echipa a arătat obosită. Pare paradoxal, dar nu e. Jucătorii care au intrat, ca Moses şi Marin, nu sunt suficient de buni, iar cei care au rămas, ca David Luiz şi Torres, nu sunt suficient de buni.
  • Redknapp va spera că e un moment similar celui pe care l-a avut la Pompey, când golul lui Pedro Mendes a dat declicul implauzibil al salvării de la retrogradare. Dacă e să se întâmple, va fi mult mai greu decât i-a fost lui Pompey. Dacă mergem pe proverbialele 40 de puncte necesare evitării retrogradării, QPR are nevoie să ia 27 de puncte în 17 partide, ceea ce e din cale afară de greu.

[cleeng_content id=”230008157″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • rezumatul de la MOTD al meciului Tottenham – Reading a fost un colaj de şuturi de la distanţă ale gazdelor. Primul meu gând a fost că AVB şi-a pus elevii să-l testeze cât mai mult pe Federici, ţinând cont că are cele mai multe erori raportat la minutele jucate în acest sezon. Ai, n-ai mingea – tragi la poartă!

  • dar o verificare pe whoscored arăta că Spurs e, de departe, echipa din Premier League care trage cel mai des de la distanţă. 55% din șuturile lui Tottenham pleacă din afară careului, față de doar 35% în cazul lui Man City şi Man United.
  • n-am mai văzut de la Inzaghi încoace un atacant care să se lipească de gol cu inevitabilitatea cu care o face Chicharito. La început zici că-i noroc, dar n-ai cum să fii de atâtea ori exact unde trebuie din întâmplare. Instinctul şi intuiţia mexicanului îl ajută să anticipeze fazele şi să se poziţioneze de parcă ar şti dinainte unde o să se respingă mingea. E… uncanny. Dacă n-aş şti mai bine, aş zice că joacă cu coduri. Hernandez are un gol la 75 de minute în acest sezon, de departe cel mai bun raport din campionat.
  • Arsenal pierde două puncte mari pe St. Mary’s. Un meci după care e greu de spus care echipă se bate la retrogradare şi care la Liga Campionilor. Golul lui Southampton vine după un şir de erori defensive cum nu te aştepţi să vezi în prima divizie, darămite la Arsenal.
  • presat la mijloc, Podolski driblează spre propria poartă, pasează înapoi în zona centrală, Koscielny încearcă să bubuie mingea dar n-o loveşte bine, şi o pune pe Southampton pe un contra-atac trei-contra-doi. Lambert greşeşte pasa şi îi da şansa lui Sagna să degajeze. Francezul însă şterge mingea şi trimite cum nu se putea mai prost, pe direcţia lui Gaston Ramirez, care-l execută sec pe Szczesny. A doua eroare decisivă în doar zece partide pentru Sagna, care nu mai e fundaşul infailibil din sezoanele precedente.
  • pe fondul discuţiilor despre contratul lui Frank Lampard, a apărut zilele astea un clip din 1996 de la o întâlnire a fanilor lui West Ham cu Redknapp, pe vremea când era antrenor acolo. Lampard avea 18 ani şi îi făcuse o impresie proastă la primele meciuri unuia dintre suporteri, care-l ia la rost pe Redknapp. Spuneţi ce vreţi despre ‘arry, dar nu că nu ştie să recunoască un talent ieşit din comun atunci când îl vede. “I’m tellin’ you, he will go right to the very top! Right to the very top!” Via 101gg:

Golul săptămânii: Baines vs Newcastle

Echipa săptămânii: Cesar – Zabaleta – Kompany – Evans – Baines – Gerrard – Noble – Lennon – Van Persie – Suarez – Chicharito.[/cleeng_content]
Sursa foto: proforged