Pițurcă

Lumea fotbalului românesc n-are prea multe nuanțe de gri. De-acum se cam știe cine-i bandit și cine-i histrion. Nu e cazul însă și cu Pițurcă. Posac și sictirit în aparițiile publice, Pițurcă face figura unui gambler care s-a învățat să nu de prea multe din casă. Și îi iese. După mai bine de zece ani de când a preluat prima dată naționala, tot nu-mi dau seama dacă e un profesionist sau un șarlatan.

[cleeng_content id=”190093089″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Primul lucru care sare-n ochi în CV-ul lui Pițurcă e că a stat mai mulți ani la echipa națională decât la echipele de club. Or, postul de selecționer nu dă întotdeauna măsura priceperii unui antrenor. Domenech și van Marwijk aproape au luat Mondialul, dar nimeni nu s-a grăbit să-i oferteze după ce au plecat de la naționalele lor.

E greu de spus cum s-ar descurca Pițurcă la o echipă de club, ținând cont că n-a mai antrenat una* de pe vremea când Claudiu Răducanu era golgeterul Diviziei A. Însă, dacă e un lucru la care Pițurcă se pricepe, e să califice o echipă la un turneu final.

A făcut-o în ’98, singura dată când ne-am calificat la un European de tineret. A făcut-o în 2000, când jucătorii alegeau antrenorul și nu invers. Și a făcut-o iarăși în 2008, cu o generație despre care se spunea că s-a ratat.

Nu numai că ne-a calificat, dar așezând mereu opt oameni în spatele mingii, Pițurcă a frustrat atât Franța cât și Italia. Dintr-o dată, omul care făcuse atât de mult cu atât de puțin părea un geniu. Și apoi, în 90 de minute chinuitoare cu Olanda, Pițurcă a fost found out. Învățase atât de bine să joace la egal, încât a uitat să bată. Când olandezii ne-au deschis ușa, noi n-am știut pe unde să intrăm.

Câteva luni mai târziu am pierdut și cu Lituania, și-am zis că mai jos de atât n-avem cum să cădem. Am mai ratat o calificare cu Răzvan la cârmă, am căzut 30 de locuri în clasamentul FIFA și ni s-a făcut dor de vremurile când eram nemulțumiți că n-am ieșit din grupe.

Așa că ne-am întors la Pițurcă, la Cociș în locul lui Sânmărtean, la meciuri câștigate urât dar măcar câștigate. Nu știu dacă avem vreun drept să ne așteptăm la mai mult când n-avem nici un titular în primele campionate din Europa**. Tot ce știu e că patru Mondiale văzute la televizor sunt prea multe.

* mai mult de câteva săptămâni în orice caz
** Radu Ștefan și Săpunaru s-au auto-exclus. Poate Mutu dar depinde cât de generos ești cu Ligue 1.[/cleeng_content]


Sursa foto: www.evz.ro

GSP e noul Prosport

Citind titlurile din presa sportivă online, ai zice că fiecare zi e la marginea istoriei. Steaua a fost aproape la Stuttgart, ceea ce nu-i de mirare când antrenorul e noul Alex Ferguson, Chiriches noul Gică Popescu, iar din spate vine noul Chiriches. Nu le-ar mai trebui decât Chivu, care e mai tare decât Messi și Ronaldo.

Dacă titlul e atât de hiperbolizat încât să stârnească dopamina din creierele noastre, își va fi făcut treaba:

But there’s no question that making an eye-grabbing comparison or an over-the-top statement puts you at a certain advantage next to something bland, or laden with caveats. It’s about grabbing attention. Compare “Robin van Persie has done quite well in his first few games for Manchester United” with “Robin van Persie is Manchester United’s greatest ever signing” and it’s not hard to see which of the two pieces is (a) most accurate, sensible, and reasonable, and (b) most attractive to the roving mouse, despite being much more likely to raise hackles. That which polarises, provokes. Nonsense sells to those who agree and those who disagree.

Chestia cu titlurile astea e că dacă totul e șocant, nimic nu mai e șocant. Dacă în fiecare zi se întâmplă ceva istoric, atunci nu mai e istoric.

Sursa foto: Flickr, martinboz.

Soccernomics

Tocmai am terminat o carte mișto despre tipare curioase din lumea fotbalului și explicațiile din spatele lor. De ce un turneu final nu e niciodată profitabil pentru țara-gazdă, de ce portarii sunt sub-evaluați, 400 de pagini de statistici dublate de anecdote care pun la îndoială unele din lucrurile pe care le luăm de bune.

Spre exemplu, nu mi-am dat seama până acum că cele mai bune cluburi din Europa țin de orașe provinciale cu o puternică tradiție industrială: Manchester, Liverpool, Torino, Milan, Munchen, Dortmund, Barcelona, Lyon sau Marseillle.

[cleeng_content id=”429334935″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Teoria autorilor e că țăranii care au umplut orașele în timpul revoluției industriale aveau nevoie de something to belong to și acel ceva a fost fost fotbalul pentru mulți dintre ei.

Spre deosebire de Londra sau Moscova, prea multe lucruri nu erau de făcut în timpul liber, astfel că fotbalul era mult mai important pentru un miner din Saint-Etienne decât pentru parizian care avea de ales între atâtea muzee și galerii de artă.

E și un capitol interesant despre felul în care cluburile încep treptat să decupeze din masa de statistici doar pe cele care contează. Analistul-șef al lui Manchester City vorbește de revelația descoperirii că cele mai bune cluburi din campionat tind să aibă un procentaj mai mare al paselor reușite în treimea finală.

Încercând să văd dacă se respectă acest tipar, am constatat că Man City a avut un procentaj de 77% sezonul trecut, când a luat titlul, față de sezonul anterior în care a avut doar 71%. Arsenal, Man United sau Chelsea au și ele în mod constant peste 75%.

O întrebare, pe care mi-am pus-o și eu de câteva ori, e cum de fotbalul e o afacere așa de proastă? Cum de cluburi cu venituri de sute de milioane de euro termină anul fiscal pe minus? Păi nici n-ar avea cum să fie altfel când managerii sunt foști fotbaliști care n-au nici o idee despre cum se conduce o afacere. Cluburi ca Manchester United sau Barcelona care au adus manageri profesioniști din alte domenii sunt excepția, nu regula.

De ce nu fac și ceilalți treaba asta? Pentru că patronii nu-s nici eu mai breji. Iată ce spune un analist de la o firmă de consultanță strategică despre patroni:

Lots of them invested for ego reasons, which is never a good thing in business. They prefer not to have strong people around them, except the coach, They really pay low salaries.

Vă sună cunoscut? [/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Mads Boedker.

Cronica etapei a șaptea din Premier League

  • una din problemele lui Arsenal în sezoanele trecute a fost că înfrângerile veneau de obicei câte două. Pe Upton Park, Diame a deschis scorul după 20 de minute împotriva cursului jocului, și nu cred c-am fost singurul căruia i-a trecut prin cap: same old Arsenal! În loc să se resemneze însă, tunarii au muncit și au smuls rezultatul de care aveau nevoie. Îndârjirea de a grindui rezultate în deplasări grele nu se câștigă peste noapte, dar opt puncte din douășpe nu-i rău deloc.

[cleeng_content id=”709166291″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Man City, United si Chelsea toate au făcut cel mai bun meci al sezonului în această etapă. Jucând cu Norwich, e ca și cum ai spune că ai bătut la wrestling un copil de 4 ani, dar mai mult decât rezultatul a impresionat stilul tichi-tacesc al trupei lui Di Matteo. Albaștrii au stabilit recordul sezonului, reușind 665 de pase în total, dintre care 213 în treimea adversă. Principalii vinovați sunt Mata, Oscar și Hazard care cu cât vor aduna mai multe minute împreună, cu atât vor teroriza defensivele din Premier League. Și nu, nu mă întrebați cum de Mata n-are loc în lotul Spaniei.
  • primul clean-sheet pentru Man City și prima victorie convingătoare după multă vreme. Kolarov a făcut un meci superb, deschizând scorul din lovitură liberă și dând pasa la golul lui Aguero, după ce Balotelli ajunsese o fracțiune de secundă prea târziu la o altă pasă perfectă a sârbului.
  • Manchester United a continuat cu așezarea ofensivă testată la Cluj, cu Rooney în vârful rombului de la mijloc, în spatele lui Van Persie și Welbeck. De data asta a funcționat perfect, și datorită fundașilor laterali, care fără aripi în fața lor au avut mai multă responsabilitate. Și Evra și Rafael au făcut un meci bun, limitând șansele create din zonele laterale de Newcastle.
  • Newcastle a dormit în primul sfert de oră și până la urmă asta a costat-o meciul. United a marcat de două ori din corner, dar ar fi putut să rezolve meciul de tot dacă Welbeck ar fi fost mai atent la finalizare. Newcastle a reintrat în joc în a doua parte a primei reprize, dar United a ținut de rezultat, calmând jocul când a fost nevoie.
  • după a treia înfrângere la rând, săptămâna trecută cu Stoke, Laudrup era îngrijorat că echipa sa nu-și creează mai mult de două-trei ocazii pe meci. Michu et co s-au revanșat în fața lui Reading, dar l-au prins pe portarul Alex Mccarthy în zi mare.
  • chestia cu Suarez e că nu-i doar un trișor inveterat, dar nici măcar nu e subtil. E mai greu să te plângi, când pentru fiecare stonewall penalty care ți se refuză, tu ai o duzină de simulări, care de care mai penibile.
  • Liverpool e departe de ce așteaptă Rodgers de la echipa lui și mă întreb ține doar de dificultatea acomodării cu un fel de a juca. Sau dacă pur și simplu nu are ouăle cu care să-și facă omleta. E multă adrenalină la Gerrard, Suarez și Sterling, dar nu suficientă luciditate pentru a trimite ultima pasă:

  • 310 meciuri. Din mai 2004 Brad Friedel n-a mai văzut un meci de Premier League de pe banca de rezerve. Cu Aston Villa, americanul a fost nevoit să-i facă loc lui Lloris, care debutează cu un clean-sheet în campionat. Deși a jucat impecabil până acum, Friedel va fi nevoit să se mulțumească cu Europa League.

Echipa săptămânii: McCarthy – Ivanovic – Ferdinand – Caulker – Kolarov – Ki – Cazorla – Mata – Dembele – Rooney – Jelavic.

Golul săptămânii: Tom Cleverley vs Newcastle.

[/cleeng_content]
Sursa foto: Flickr, Alex Jilitsky.

Premier League – etapa a șaptea – discuție deschisă

Chaps and lasses, s-a făcut iar sâmbătă și iarăși avem o etapă de Premier League pe capul nostru. Din respect pentru derbiurile care se joacă pe continent azi și mâine, englezii au avut decența să programeze o rundă de rutină, dacă vreți, fără meciuri teribil de importante.

Etapa începe pe Etihad de la 14:45, unde se întâlnesc două echipe neînvinse în acest campionat – Manchester City și Sunderland. City are nevoie de un meci fără prea multe bătăi de cap, dar asta depinde și de Steven Fletcher care până acum a marcat cu fiecare șut pe poartă.

De la 17:00, Chelsea – Norwich, și trei puncte pe care albaștrii n-au cum să le rateze nici dacă Torres are una din zilele alea. Mai interesantă e deplasarea lui Arsenal pe Upton Park, tot sâmbătă de la 19:30, Big Sam și Wenger nefiind tocmai best mates. Toate meciurile sunt pe Digi Sport 2.

Duminică de la 15:30, Southampton o primește pe Fulham. Sfinții, care au o medie de trei goluri primite pe meci, trebuie să învețe să se apere mai bine dacă e să rămână în prima divizie.

De la 17:00, Liverpool – Stoke, sau încă un seif de desfăcut pentru trupa lui Rodgers. Cel mai interesant meci al rundei e Newcastle – Man United, duminică de la 18:00. Ultima dată s-a terminat 3-0 pentru gazde, meci în care Tiote și Cabaye au pus stăpânire pe mijlocul terenului. Cu toate discuțiile despre absența unui ball-winning midfielder la United, e de urmărit ce se va întâmpla de data asta.

Ca de obicei, vă aștept gândurile, rant-urile și întrebările pe marginea acestei etape. Have a nice weekend everyone!