De neprețuit

Un articol scris de Ursano

Acum circa 33 de ani, m-a „prins” dragostea pentru Juve plecând de la vedeta acelor ani, un anume Michel Platini. Da, puteți zice că eram un fel de glory hunter, Bătrâna Doamnă tocmai câștigase vechea CCE, iar Franța era campioana Europei. Dar un puști de 7-8 ani din estul unei Românii închise nu avea multe opțiuni: sursele de informare erau foarte foarte puține, iar la televizor puteai prinde doar CE din 1984 pentru că și România participa sau ce mai dădeau rușii. În plus, mecanismele minții unui copil sunt greu de înțeles (așa cum se va vedea în continuare) și alegerile pe care le face au un aer de inevitabilitate și inocență.

Anii au trecut, puștiul care a învățat să citească pentru a putea lectura singur, fără bunic, singurul ziar de sport al perioadei (cred că se chema „Sportul”), a devenit un avid consumator de sport în general și fotbal în special și a continuat să fie suporterul torinezilor (alături de Dinamo, pe plan intern, asta însă este o cu totul altă poveste). Întâmplarea a făcut însă ca el să rateze, din diverse motive, cele trei incursiuni în România ale lui Juve: la Galați pentru că era prea mic, la București (cu Steaua) pentru că era în clasa a XII-a și trebuia să învețe mult, foarte mult, pentru a avea șanse să intre la Drept, facultate cu o concurență dură la admitere în acele vremuri, și la Piatra Neamț pentru că … nu mai știu de ce 😊 (probabil am considerat că era o competiție mică pentru Juve și că nu îi va acorda mult interes). În plus, perioada în care a început să se poată umbla liber prin Europa destul de facil a coincis cu perioada de decădere a lui Juve ca urmare a scandalului Calciopoli așa că nu a avut tragere de inimă să meargă să vadă live un meci al favoriților.

Anii au trecut și mai mult, a ajuns să aibă un băiat, însă orice încercare de „corupere” a acestuia în ale fotbalului a eșuat: degeaba îl lua la miuțele cu prietenii, degeaba se uita de față cu el la enșpe meciuri, puștiul părea imun la virusul microbist. Curios însă, ani de „muncă” de convingere au fost inutili, pe când o modă scurtă la școală cu niște cartonașe cu fotbaliști a avut efecte incredibile: în câteva săptămâni, dintr-un puști dezinteresat de fotbal s-a transformat într-un fanatic care dorea să aibă acces la tot ce înseamnă acest sport – să îl practice la un club, să poarte aproape exclusiv echipamente de fotbal, să îl urmărească la televizor zilnic etc.

În mod diferit față de mine, puștiul meu nu s-a îndrăgostit de un club anume: cele din România par prea neînsemnate (tatăl lui tot îi repetă asta), iar de „afară” i-au plăcut mai multe, pe rând sau, în mod oarecum amuzant, concomitent: Barca, Real, Atleti, Bayern și, de curând, Juve. De vizitat, a văzut deja de anul trecut Allianz Arena la trecerea prin Munchen; de mers la meci, a fost la vreo două meciuri în Iași (prea puțin interesante) și la meciul cu Polonia de pe Arena Națională (0-3). Totuși, ceva cu adevărat captivant îi lipsea și anul acesta, de ziua lui, i-am propus să umplem golul: să mergem împreună la Torino la un meci, alegerea lui fiind să fie un meci de UCL. Asta pentru a ne serba amândoi, „ca băieții”, zilele de naștere care tocmai trecuseră.

Zis și făcut

Am ales meciul cu Sporting: Oly era prea puțin atractivă iar cu Barca eram sigur că vom găsi greu bilete (și vor fi foarte scumpe). Am rezervat biletele de avion (circa 550 lei/persoană) și cazarea (un apartament închiriat într-o suburbie apropiată stadionului cu 65 euro/noapte) și am așteptat punerea în vânzare la liber a biletelor (după abonați și membri). Imediat ce au apărut pe internet, am cumpărat bilete în partea de jos din zona centrală de la tribuna a II-a (vis-a-vis sunt doar zone VIP) pe care am dat 130/65 euro. Am vrut să avem o priveliște cât mai bună pentru o experiență de top și așa a și fost (rândul 10 cam pe la 25-30 metri de poartă).

Am ajuns cu o zi mai devreme și am vizitat o după-amiaza întreagă centrul orașului: cu acest prilej am constatat că orașul e unul plăcut, deși nu excepțional. Piețe largi, multe palate, clădiri cu design interesant, trei muzee importante (egiptean – al doilea din lume pe profilul său și cel vizitat de noi pentru că era singurul deschis marțea, de cinema și auto) și multă ciocolată.

A doua zi, în ziua meciului, am vizitat muzeul clubului, am făcut shopping în magazinul oficial și turul stadionului cu ghid (30 euro per adult împreună cu muzeul). După un scurt respiro la cazare, am plecat spre stadion pentru a fi acolo chiar când se deschideau porțile întrucât erau anunțate pe site-ul clubului tot felul de modalități de a petrece timpul într-un mod plăcut pentru copii: biliard cu mingi de fotbal pe post de bile și porți micuțe pe post de buzunare, tenis cu piciorul într-o cușcă sau pictat pe față ori vopsit părul pentru cei interesați (toate gratuite).

Puștiului i-au plăcut mult aceste activități și a revenit la ele inclusiv în pauză. Am urmărit apoi pe îndelete încălzirea jucătorilor ambelor formații și diferite interviuri luate pe stadion fanilor veniți din toată lumea.

Despre meci

Meciul a început echilibrat dar în minutul 10 Alex Sandro a decis să încingă spiritele: întâi l-a pierdut din vedere pe Gelson, apoi a deviat în propria poartă mingea respinsă de Buffon la șutul acestuia. Din acel moment, Juve a ridicat vizibil ritmul și a presat continuu până la pauză, ratând mai multe ocazii și reușind doar să egaleze din lovitură liberă prin Pjanic. O repriză foarte bună pe care torinezii ar fi meritat să o câștige. Repriza a doua a fost foarte tensionată, construcția gazdelor nu a mai avut fluiditate, oaspeții au fost destul de lucizi și au mai închis din găurile din primul act iar timpul a trecut. Spre final, din fericire, Mandzu a finalizat o centrare reușită a lui Douglas Costa și astfel a fost obținută o victorie importantă în vederea calificării în faza eliminatorie.

Atmosfera a fost una frumoasă, publicul a fost destul de activ, galeria oaspete a contribuit și ea din plin (mai puțin înjurăturile ocazionale neprovocate la adresa gazdelor) iar apropierea tribunelor de gazon se dovedește încă o dată foarte importantă. Stadionul e unul mediu ca dimensiuni (41.000 aproximativ), are o acustică foarte bună și este primul deținut de un club în Italia.

De neprețuit

La final am plecat amândoi fericiți spre cazare, încântați de ce am văzut și de rezultat și făcând planuri pentru o altă incursiune „afară” în viitor.

În multe rânduri în acea seară m-am tot gândit la reclama de la Mastercard cu „fericirea copilului, de nepretuit. Pentru toate celelalte există Mastercard”. Neprețuitul însă îl simțeam în primul rând eu: cât de norocos am fost ca băiatul meu să se îndrăgostească până la urmă iremediabil de fotbal, să își dorească această experiență, să susțină clubul meu preferat, să pot vedea primul meu meci live cu Juve împreună cu el și să ne fi făcut atât de multă plăcere amândurora … De neprețuit, genul de amintire care cred că  mă va face să zâmbesc mereu. Sper că și pe el.

 

 

 

 

Concurs de pronosticuri 2017-2018 Etapa 2

Puteți să începeți să răspundeți  la  etapa 2 a concursului de pronosticuri.

Întrebările au fost alese de Mihai Roman.

Pentru sondaj am abordat o formulă nouă: Alex a formulat întrebările si a pus o variantă. Celalte aparțin altor 4 participanți. A ieșit ceva interesant…rămâne sa vedem cum reacționați.

Rezultate și comentarii pe marginea etapei 1

Podium: 1. Mihai Roman 27p 2. mniezo 23p 3. manix 20p

  • Câștigatorul fiecarei etape va primi 25% reducere din taxa de participare la concursul de anul viitor (deci Mihai ai câștigat ceva :). Premiile se pot cumula si se pot transfera. Da, ați auzit bine, anul viitor vom înlocui concursul cu o ligă fantastică cu totul specială cu 10 sau 12 echipe, la care va exista o taxă simbolică de participare si care va avea premii în bani.
  • La intrebarea referitoare la ultimele 4 clasate nimeni nu a indicat Everton si Crystal Palace. Doar 5 (Alex, dar_eu, cristi radulescu, ilarionciobanu și Andrei Demetrescu) au mizat pe Bournemouth.
  • Rush, Mihai Roman, LuigiBruins, Andrei G. si mniezo au anticipat ca Lukaku va fi cel mai bun transfer după 9 etape. Nimeni nu i-a menționat pe Bakayoko și Richarlison
  • Dorin e singurul care a ales Watford ca revelație pozitivă
  • Everton ca revelație negativă a fost ghicită de: Mihai Roman, LuigiBruins, cristi radulescu și manix
  • Tiamee și manix au anticipat corect care manager va fi sub presiune maximă: Koeman

 

 

CL: RB Leipzig – Porto 3-2 sau cum o repriză de 0-0 mi-a plăcut mai mult decât una de 3-2

Preambul: RB Leipzig cea mai urâta echipa din Bundesliga

Sa rezum pe scurt de ce s-a ajuns ca RB Leipzig sa fie cea mai disprețuită echipă din Germania. Concernul Red Bull, care controla deja două echipe în New York si Salzburg, s-a hotărât să facă același lucru în 2009 și în Germania. A  ales Leipzig, și pentru că s-a lovit de refuzul celor 2 echipe de tradiție din oras (Lokomotiv și Chemie care sunt in liga 5 si 6 respectiv), a ales o a treia cu mai puțină tradiție dinstr-un sat la 13km de Leipzig (și mai puțini susținători mai greu de controlat). Buba a fost că sistemul din Bundesliga cere ca peste 50% din control să fie in mâna membrilor si numele nu poate fi unul comercial. Chestii rezolvate cam la limită cu un număr minuscul de membrii (17, toți angajați ai Red Bull) si un nume RasenBallsport, care are aceleasi inițiale ca Red Bull. Totul urmat de investiții in jucatori tineri si talentați din zona în general dar foarte puțini formați la club. Măcar nu au cumpărat jucători cunoscuți pe bani mulți. Au urmat 4 promăvari în 7 ani si locul 2 în ediția trecută a Bundesligii, combinate cu disprețul fanilor tradiționali si dese proteste în restul Germaniei.

De ce la Leipizg

Pentru că vroiam sa văd un meci de CL. Aș fi mers sa îi văd pe Spurs dacă jucau pe Wembley (o voi face la primăvară, la un meci de campionat probabil cândva in aprilie). La Madrid biletele erau foart scumpe, transportul la fel și în august când trebuiau făcute aranjamentele nu speram într-un rezultat bun pentru Spurs. Așa am ajuns la Leipzig, unde transportul a fost ieftin si biletul ușor de cumpărat direct de pe pagina clubului în prima zi când s-au pus in vânzare la liber după perioada când putea fi cumpărate doar de abonați.

Meciul

RB Leipzig joacă geggenpressing. Asta înseamnă ca totul e în viteză, devieri și pressing mai ales. Dar asta poate duce deseori la dese greșeli și un ritm mai sacadat. Dezamăgitor a fost jocul lui Porto. Prea defensiv, puține iesiri din apărare, multe greșeli în defensivă. Aveam senzația că vor incasa 5-6 goluri, chiar dacă ar fi marcat și ei câteva pe baza unei oarecari fragilități defensive a gazdelor. Și prea multe goluri din greșeli. Ambele marcate de Porto au fost clasic englezești, aruncare de la margine sau corner urmat de recentrare cu capul. Minge respinsă în față de portarul lui Porto. Un-doi între un fundaș al oaspeților si un atacant al gazdelor. Totul urmat de o repriză a doua cu un joc mult mai așezat, cu faze lucrate, cu apărări mai bine calibrate si mai precise. RB a ratat trei ocazii bune, Porto a jucat mai elaborat si au plimbat mingea mai elegant chiar dacă mai puțin periculos. Mie mi-a plăcut mai mult repriza a doua și fără goluri pentru că s-au văzut ajustările făcute de antrenori la pauză.

De reținut

Am mai invățat ceva nou, despre care nu citisem deși ma informasem destul de exhaustiv. Într-un stadion mai vechi trebuie evitate locurile in primele 5 randuri pe inelul superior. Asta dacă locurile la balustradă sunt rezervate pentru handicapați. Te fac sa te ridici deseori sa vezi dacă acțiunea e partea terenului de care ești mai aproape. Am rezolvat cam prin minutul 30 mutându-mă mai sus. A fost ușor că eram singur si un loc izolat disponibil se putea găsi, dar doua nu prea. Stadionul a fost plin, mai puțin zona rezervată oaspeților.

A meritat?

Una peste alta zic ca da. Atmosfera a fost bună. Peluzele gazdelor au scandat si cântat deseori. Cei din Porto s-au străduit și ei deși erau doar vreo 3 mii. La un moment dat, prin minutul 70 tot stadionul a fost în picioare scandând si cântând. Nu am aflat de ce, dar am participat cu plăcere. Pune joc de calitate în teren si spectatori vor veni. Cât despre aspectul prea comercial (alt reproș la tradiționaliștilor), eu unul n-am văzut nimic în plus fațe de alte două stadioane germane pe care am fost (Stuttgart si Monchengladbach). Depinde și cu ce compari – eu veneam după un meci in NFL văzut acum două săptămâni.

Ca de obicei am încărcat un us set de fotografii și costul întregii deplasări în tabul Leipzig.