Liverpool + Brendan Rodgers = ?

După mandatul neizbutit al lui Hodgson, și tranziția sub Dalglish, Liverpool avea nevoie de un antrenor care să restaureze mândria și încrederea clubului. Iar patronul avea nevoie de un Billy Beane, de cineva care pună la îndoială status-quo-ul.

Acest om e Brendan Rodgers, antrenorul care a luat-o pe Swansea din Championship și a făcut-o să joace ca una din marile echipe ale Europei.

Vorbind de privilegiul de a antrena o instituție fotbalistică precum Liverpool, Rodgers face figura unui Shankly modern, exact ceea ce Liverpool are nevoie.

[cleeng_content id=”468753554″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″]Cine e Brendan Rodgers?

Noul antrenor al lui Liverpool e un nord-irlandez de 39 de ani a cărui carieră de fotbalist s-a terminat când avea doar 20 de ani din cauza unei accidentări la genunchi. Rodgers a început de jos, de la juniorii lui Reading în 1995, și a progresat treptat, devenind antrenorul echipei U18 a lui Chelsea și apoi unul din secunzii lui Mourinho.

În tot acest timp a continuat să studieze jocul și a călătorit frecvent în Spania și Olanda, filozofia lui de joc fiind influențată profund de ce a văzut la cluburi că Barcelona, Valencia sau Ajax.

Filozofia de joc

Rodgers are o viziune clară asupra fotbalului pe care îl așteaptă de la echipa pe care o conduce. Când a fost intervievat pentru job, Rodgers le-a prezentat patronilor lui Liverpool un dosar de 180 de pagini despre felul în care vede el jocul:

€˜I started this (document) over 15 years ago. It’€™s something I have been piecing together for some time and when I became a manager I put it into a format with a philosophy and methodology.

Rodgers e un adept al modelul spaniol, așa că pentru fanii lui Liverpool care nu agreează tiki-taka, perioada de acomodare va fi oarecum schizofrenică.

E un fotbal bazat pe răbdare atunci când ai mingea, odihnă prin ceea ce el numește reciclarea posesiei, și penetrare prin crearea de unghiuri diagonale în ofensivă. Energia câștigată prin posesia prelungită e consumată în încercarea de a recupera balonul cât mai repede și cât mai sus de careul advers.

In my upbringing, on my travels, the statistic that interested me was if you were better than your opponent with the ball, you have a 79 per cent chance of winning the game.

Basically, you have an eight out of ten chance of winning, so I’ve followed that my career. You may lose the ninth or tenth, but I have been devoted to that. It won’t always be perfect but I’d rather control and dominate games and have that possibility rather than wait for something to happen.

My world has been about creating rather than waiting. If you wait, you rely on somebody else to make a mistake. If you create, you do everything possible to win the game. I’d rather lose a game trying to win it than lose it trying to not get beat.

Swanselona

Ce a făcut Swansea sezonul trecut e absolut remarcabil. Nu numai că a terminat pe 11 jucând un fotbal estetic și creativ, dar am văzut o nou-promovată cu un buget minuscul controlând și învingând campioana Angliei, alcătuită din cei mai buni jucători pe care banii i-au putut cumpăra.

Brendan Rodgers a cules aplauzele pentru jocul lui Swansea dar cel care a pus temelia jocul bazat pe posesie al lui Swansea a fost Roberto Martinez:

For Swansea, the appointment of Martinez signaled a shift in philosophy which was as brave as it was radical. Indeed, the nature of the team he was about to built has arguably been unique to the lower leagues of English football in modern times.

Whereas Swansea had been like any other club up until then – favouring the standardised English template of 4-4-2 and a high-tempo playing style – Martinez created a possession-based 4-5-1 system suited to a slow and patient tempo.

Asta nu știrbește cu nimic meritele lui Rodgers, dar în Liverpool are o echipă care s-a învățat să joace alt fotbal decât cel care-i place irlandezului. Împrumutând metafora lui Guardiola, pe Anfield va fi nevoit să picteze el însuși capela, nu doar s-o restaureze.

Cât e de pregătită Liverpool pentru Brendan Rodgers?

Ca plan de joc, cea mai mare diferență între strategia lui Dalglish și cea a lui Rodgers e răbdarea la construcție. Echipa lui Kenny a fost criticată de-a lungul sezonului ca fiind prea directă, prea nerăbdătoare în posesie. Acesta va fi capitolul la care Rodgers va lucra probabil cei mai mult. Cormoranii vor învăța să recicleze posesia, să paseze meticulos așteptând o gaură în defensivă.

La fel ca Villas-Boas, Rodgers are nevoie de tipar precis de jucători pentru a-și putea implementa ideile.

Pepe Reina, care a crescut la academia Barcelonei, va fi implicat mai mult în jocul de pase din apărare devenind aproape un libero pe fază de construcție. Ca fundași centrali, Rodgers are nevoie de un fundaș tehnic și unul puternic, o pereche pe care o are în Agger și Skrtel, cu condiția ca Liverpool să reușească să-l țină pe danez. Dacă nu, Coates va avea un sezon de foc. Fundașii laterali vor avea sarcini mai ofensive decât până acum, dar nici Johnson nici Enrique n-ar trebui să aibă probleme.

La mijloc, Lucas și nou-venitul Joe Allen par cei mai compatibili cu sistemul lui Rodgers. Doi mijlocași box-to-box care pasează și rup jocul la fel de bine. Spearing, Charlie Adam, și chiar Downing vor prinde probabil mai puține minute decât în sezonul trecut.

Cea mai mare provocare a lui Rodgers va fi să-l domesticească pe Gerrard, un jucător excepțional, de instinct, dar notoriu pentru indisciplina tactică și pasele hollywoodiene. Pe hârtie, Gerrard e exact genul de jucător de care irlandezul n-are nevoie.

În atac, Suarez e alunecos și imprevizibil, numai bun pentru a juca off-the-striker, la fel ca Borini. Întrebarea e dacă Andy Carroll își mai are locul într-un sistem în care centrările vor veni tot mai rar.

Hoof it up to the big lad up front

Cu 1102 bucăți, Liverpool a fost echipa care a centrat de cele mai multe ori în sezonul trecut. Necazul e că au marcat doar două goluri din acțiune în urmă unor centrări, având nevoie de peste 400 de centrări că să marcheze o singură dată.

Morala ar fi că, ori atacanții lui Liverpool au fost jalnici la jocul de cap, ori ceea tot mai multă lume remarcă în ultima vreme, și anume că centrările nu sunt o variantă prea bună de a înscrie.

For example, my personal take on Andy Carroll is that, from the stats, they worked out that he’s the most effective at heading in crosses. So then you buy people who are good at putting in crosses.

However, my sense is that the data shows – and in a few years’ time we’ll probably have a much greater understanding of this – is that crosses are not an efficient way to score goals. It’s therefore not an effective strategy and I’m sure this will become clearer as we understand the data better.

Brendan Rodgers pare să aibă toate uneltele pentru a o reabilita pe Liverpool. După atâtea false dawns în ultimii ani, suporterii aproape că se feresc să-și mai facă iluzii. Dar pentru prima dată după multă vreme, Liverpool pare să fi nimerit acel echilibru rar între patron, antrenor și jucători. Cu Kopul în spatele lor, cine știe ce se poate întâmpla?[/cleeng_content]

Drepturile de televizare pentru Premier League

Football is a game before a product, a sport before a market and a show before a business. (Michel Platini)

Între Euro și Olimpiadă, una dintre știrile care au trecut pe sub radar e semnarea noului contract pentru drepturile de televizare Premier League. Pentru o economie în recesiune, suma e de-a dreptul obscenă. Iată câteva numere ca să înțelegeți de ce spun asta:
[list color=”red”]

  • drepturile de televizare pentru Marea Britanie ale Premier League din 2013 până în 2016 au fost adjudecate în schimbul a 3 miliarde de lire sterline. Precedentul contract era de £1.8 miliarde, ceea ce înseamnă o creștere de 70%.

[cleeng_content id=”773291240″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″]

  • drepturile de televizare pentru un singur sezon valorează acum de 25 de ori mai mult decât la începutul Premier League în 1992.
  • meciurile vor fi împărțite între Sky și British Telecom. Sky are cinci pachete de meciuri și prima opțiune în 20 de etape, BT două pachete și prima opțiune în celelalte 18 etape.
  • și asta doar pentru Marea Britanie, nota bene. Drepturile de televizare pentru restul lumii vor fi vândute treptat în următoarele luni, urmând să aducă până la trei miliarde de lire, după estimarea Deloitte.
  • Premier League ia din televizare de două ori mai mult decât Seria A, și de trei ori mai mult decât Bundesliga, Ligue 1 și La Liga.
  • Premier League va genera doar din televizare venituri mai mari decât veniturile totale ale celorlalte campionate din Europa.
  • Premier League are și cea mai echitabilă structură de împărțire a banilor. Proporția între banii încasați de primul loc și ultimul loc e de 1.6 în Anglia. În Germania e 2, Franța 3.5, Italia 4 și Spania, wait for it… aproape 11.

[/list]

Câteva întrebări de bun simț. În primul rând, de unde au ăștia atâția bani de dat pe fotbal?

BT e cel mai mare furnizor de Internet din Marea Britanie având încasări de £19 miliarde și un profit de două miliarde de lire. Au în derulare o investiție masivă de £2.5 miliarde în fibră optică, urmând ca în următorii ani să ofere opțiunea de a urmări meciuri pe Internet la calitate HD.

Sky e Sky, cam cu asta se ocupă. Întâi vând pachetele pentru puburi, hoteluri, săli de sport și alte spații publice, un pachet costând anual în jur de £15 mii. Apoi vin reclamele și contractul pe care-l au cu Ford. Încă dinainte să înceapă să vândă abonamente publicului larg (7 milioane de abonați – £500 pe an/abonament), ei deja au acoperită cea mai mare parte din investiție.

Ce înseamnă noul contract pentru cluburile din Anglia?

Fără îndoială, le plasează mult mai bine în perspectiva fair-play-ului financiar. Real Madrid și Barcelona încă sunt cluburile cu cele mai mari încasări din lume, dar când modelul de distribuire al banilor din televizare în Spania va deveni mai democratic, atunci echipele englezești le vor lua locul.

Unde ajung banii?

Cea mai mare parte, în jur de 80%, ajung direct în conturile cluburilor. Iar cea mai mare parte din acești bani se duc pe salariile jucătorilor. Mai puțin de 10% sunt alocați pentru echipele din eșaloanele inferioare, pentru reabilitarea stadioanelor, youth development and creating chances.

Puriștii or să spună că fotbalul englez și-a vândut sufletul șeicilor și rețelelor de cablu. Și e adevăr în afirmația asta. Deși cluburile primesc tot mai mulți bani, par să nu fie nicioadata de ajuns. Doar opt cluburi din 20 au terminat pe profit sezonul 2010/2011. Asta în timp ce prețul biletelor a crescut de 11 ori, excluzând o bună parte din suporterii de rând, cei din clasa muncitoare, care au fost înlocuiți cu corporatiști. Prawn sandwich brigade, cum le-a spus Roy Keane.

Dar fapt e că, fără banii Skyului, Cantona, Bergkamp, Henry sau Ronaldo n-ar mai fi ajuns niciodată în Anglia. La fel cum n-am fi avut un campionat atât de competitiv și meciuri de o calitate excepțională în fiecare etapă.

Comercialismul de astăzi îi împinge pe mulți către nostalgie. Nu le-am prins, dar tot ce am citit despre stadioanele de la sfârșitul anilor ’80 din Anglia, îmi spune că erau locuri cenușii și violente, cu peluze pe jumătate goale duhnind a urină. There ain’t no back in the day. Modelul de urmat nu e undeva în trecut, cât undeva mai la est, în Germania. Dar asta e altă poveste.

[/cleeng_content]

Surse: Swiss Ramble, Sport Intelligence.

Trei întrebări despre Tottenhamul lui Villas-Boas

De ce a plecat Redknapp?

COYS și Romi vor fi primii care să vă spună că din afară e mai greu de înțeles. ‘Arry i-a luat pe Spurs în 2008, când adunaseră două puncte după primele opt etape, și i-a dus până în sferturile Ligii Campionilor. De la Gazza și Lineker încoace Spurs n-a mai avut o echipă atât de aventuroasă. So, what gives?

Redknapp a fost de la bun început un odd fit pentru Tottenham. El e genul de antrenor care bate în fiecare vară la ușa președintelui clubului și mai cere £25m. Or, Daniel Levy e poate cel mai chibzuit chairman din Anglia. Redknapp însă a folosit cu cap bugetul limitat pe care l-a avut, terminând pe patru, pe cinci, și iarăși pe patru în sezoanele pline pe care le-a prins pe White Hart Lane.

Deși au fost cele mai bune clasări din ultimii 20 de ani pentru Tottenham, suporterii nu l-au îndrăgit niciodată. Cumva, simțeau că Spurs e doar o stepping stone pentru Redknapp, o bornă necesară înaintea jobului de selecționer.

[cleeng_content id=”452850172″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″]În febrarie, Tottenham avea 10 puncte peste Arsenal, ‘Arry tocmai fusese achitat în procesul de evaziune fiscală și Capello demisionase de la cârma Angliei. Cărțile păreau făcute.

Din momentul în care Redknapp a fost pus în discuție pentru postul de selecționer, el însuși a părut mult mai preocupat de următoarea mutare din carieră decât de soarta lui Spurs. La finalul sezonului, era deja prea târziu:

The employment of Paul Stretford to head Harry’s contract negotiations would have angered Levy because it indicated Redknapp was looking for the best deal he could get, and cemented the idea that being Tottenham manager was all about the money, like before when it had been all about the England job.

De ce a eșuat Villas-Boas la Chelsea?

Prunele abia culese din copac sunt numai bune pentru gem. Cele mai vechi sunt numai bune pentru țuică. Încercând să reporduca mecanic modelul de la Porto, Villas-Boas a încercat să facă un gem din prune vechi. And it all went a bit sour…

Filozofia lui de joc e clară, un 4-3-3 super-ofensiv, bazat pe o posesie prelungită, pressing nemilos și o linie de apărare foarte ridicată. Ca să faci asta ai nevoie de un anumit tipar de jucători – fundași centrali rapizi, aripi de calitate, un atacant care să se lipească de gol. În Terry, Sturridge și Torres, portughezul avea deja trei piese cheie din puzzle care nu corespundeau.

Ca închizător, Romeu și apoi Meireles au fost preferați în față lui Obi Mikel ceea ce l-a costat, iar pentru un jucător cu calitățile lui Lampard aproape că nu e loc în sistemul lui Villas-Boas.

Nu l-a ajutat nici faptul că mulți dintre elevii sau îl știau de pe vremea când era un puști de 25 de ani care analiza adversarii pentru Mourinho. Și nici înclinația de a vedea conspirații ale presei și de a pune pe toată lumea la punct.

Rigiditatea tactică, încăpățânarea și orgoliul, l-au făcut să piardă întâi încrederea jucătorilor și apoi a patronului. În turul cu Napoli ajunsese să joace cu Bosingwa în locul lui Ashley Cole. Era deja prea mult.

De ce la Tottenham o să fie altfel?

Pentru că, de la structura clublui până la croiala lotului, Spurs pare mult mai compatibilă cu principiile lui Villas-Boas.

Spurs e un club mai așezat, cu o politică mai consecventă de transferuri, cu mai puține prima-donne în echipă și o conducere mai puțin impulsivă. Portughezul va fi head-coach, ajutat de Tim Sherwood care va primi mai multe reponsabilitati decât până acum.

Iar de data asta, are și câteva prune proaspete la îndemână. Verthongen și Caulker, fundașii centrali veniți în vară, au viteză și le place să iasă cu mingea la picior din apărare.

La mijloc Villas-Boas are exact genul de jucători care-i plac. Portughezul tinde să joace cu un închizător puternic (Sandro având șanse să-i ia fața lui Scott Parker), un box-to-box energic(Modric sau Moutinho dacă va pleca croatul) și un mijlocaș ofensiv in-the-hole (Van der Vaart sau mai degrabă Sigurdson). Bale și Lennon, tehnici și iuți, iarăși sunt exact genul de extreme pe care le caută Villas-Boaș.

Problemele sunt în poartă unde Friedel mai are cel mult un sezon în el, și evident în atac unde a rămas doar Jermain Defoe.

În ciuda tradiției nefaste a lui Tottenham cu antrenorii de pe continent – Gross, Santini sau Ramos – Villas Boas are toate șansele să-și reabiliteze reputația în nordul Londrei, acum când nu mai are toată lumea pe umerii lui.[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, MattBritt00.

Telenovela plecării lui van Persie

Fiecare vară aduce un transfer-telenovelă, de data asta fiind rândul lui van Persie. La începutul lui iulie, olandezul a anunțat public că nu-și va prelungi contractul cu Arsenal, care expiră vara viitoare.

Pentru al doilea an la rând, Arsenal e pusă în situația de a-și pierde căpitanul și cel mai bun jucător. Dacă ești Dinamo – e ceva normal, dacă ești Arsenal – ai o problemă.

[cleeng_content id=”320496024″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″]Fool me twice…

Fanii tunarilor vor umple forumurile cu ranturi despre loialitate, văicărindu-se în privința străinilor cei răi care vin și le fură jucătorii. Care jucători până ieri erau eroi și acum sunt mercenari. Dar peste toate detaliile neplăcute ale fiecărei plecări rămâne o intebare: cum de i se întâmplă doar lui Arsenal treaba asta?

Manchester United a fost într-o situație asemănătoare cu Rooney acum doi ani. Dar Fergie, colegii de echipă, suporterii, managementul clubului, toți au pus piciorul în prag și l-au făcut să se răzgândească.

Nu degeaba, în prospectul recentului IPO, conducerea clubului recunoștea că:

Our success depends on our ability to attract and retain the highest quality players.

Sunt doar câteva echipe în lume în stare să facă asta, iar Arsenal nu e una din ele.

Plecând la mai bine

E drept că van Persie n-a ales nici el cea mai elegantă cale. Nici nu se terminase bine Europeanul, când a avut grijă să dea un comunicat prin care s-a scos singur la mezat, sucind practic mâna clublui. Comunicat care se încheia cu o aluzie, și neadevărată pe deasupra, în privința vacanței de două săptămâni pe care chairmanul Gaizidis și-ar fi luat-o într-un moment atât de important.

Bun, că van Persie n-a fost un sfânt în toată tevatura ne-am lămurit, dar mercenar? N-aș zice.

Nu le-om ști ordinea, dar motivele pentru care olandezul vrea să plece sunt clare – că să câștige mai bine și că să câștige lucruri, ceea ce nu prea i s-a întâmplat la Arsenal. E greu să-i porți pică pentru asta.

Încotro?

Robin van Persie a fost cel mai bun atacant central din Anglia și din lume sezonul trecut. Olandezul a marcat, creat și ratat cele mai multe șanse de gol din Premier League. A terminat cu 30 de goluri și 8 pase decisive, făcând fericiți mulți antrenori de fantasy football.

A fost cel mai bun sezon al său, dar și primul în care a fost ferit de accidentări. Nimeni nu poate să pună mâna-n foc că va mai avea încă un sezon ca ăsta până la finalul carierei. Iar la cei 29 de ani pe care-i face azi… he’s no spring chicken either.

De asta cele £20m pe care le cere Arsenal nu cred că sunt o așteptare realistă. Nu pentru un jucător de 29 de ani, predispus la accidentări, aflat în ultimul an de contract. mai degrabă ceva între £15m și £17m.

Cât despre destinație, aici lucrăm cu malaxorul de zvonuri al tabloidelor. Încerc să pun un pic de ordine în sutele de articole care încep cu “se pare că”, dar oricum luați estimările cu un vârf de sare.

Juventus – 55% – italienii par să fie cel mai aproape de semnătura olandezului. După ce prima ofertă de £8m a fost refuzată, Beppe Marotta a revenit cu una mai serioasă de data asta. Depinde doar de Arsenal dacă o va accepta, van Persie având allegedly o înțelegere cu Juve de £190k pe săptămână.

City – 25% – dacă Juve nu va veni cu o ofertă fermă, cetățenii așteaptă la pândă. Vor trebui să scape întâi de Dzeko și Adebayor și să o convingă pe Arsenal că nu va fi văzută ca un feeder club, după plecările lui Nasri și Clichy în aceeași direcție.

United – 10% – pare încă una din manevrele lui Fergie menită să lase impresia că încă au fonduri ca să se bată pe cei mai buni jucători din lume.

Arsenal – 10% – greu de crezut, după ce van Persie a criticat antrenorul, chairmanul și și-a pus suporterii în cap. Pare o ruptură nevindecabilă, dar stranger things have happened.[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, wonker.