Premier League

• n-au fost multe scoruri mai mincinoase decât 1-1-ul de pe Britannia. Crouch a marcat după un henț dublu nesancționat, în timp ce City a avut o bară, o ocazie unu-la-unu ratată de Yaya Toure și un mingea scoasă de Shawcross de pe linia porții în minutul 94. Tare mă tem că City a luat pe credit norocul de sezonul ăsta și l-a cheltuit pe tot în ultimele cinci minute ale sezonului trecut.

• mai treceți un nume pe lista belgienilor care-și fac de cap în Premier League. Christian Benteke, adus cu £7m, a impresionat și a marcat pentru Aston Villa la debut.

[cleeng_content id=”291753492″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• Liverpool face cel mai prost început de sezon de o sută de ani încoace, ceea ce sună dramatic doar dacă n-ai văzut meciul cu Sunderland. Gazdele au marcat la singurul șut pe poartă, în timp ce Liverpool a controlat jocul, deși a ratat iarăși nepermis de mult. Ca într-un joc video în care mori fix înainte de checkpoint, Liverpool face totul cum trebuie până în fața porții.

https://twitter.com/sterling31/status/242615995636785153

• comentatorii Digi mi s-au părut nejustificat de severi cu Sterling. Au ținut-o cu prejudecata că e firav și necopt, încât n-au mai avut timp să vadă că puștiul a fost cel mai bun om al lui Liverpool. Sterling n-a greșit nici una cele 16 pase în treimea adversă și a creat 4 șanse de gol. The boy done good.

• Arsenal a demolat-o pe Southampton, 6-1 pe Emirates, dar se impune un caveat: nu vă luați după clasament. Arsenal e sus, dar următoarele meciuri, cu Man City și Chelsea, vor fi adevăratul barometru al șanselor lor la titlu. Southampton e jos, dar au scăpat de mancuniene și de Arsenal. Cum a spus și Nigel Adkins după meci, pentru ei campionatul de-abia acum începe.

• Gervinho i-a luat locul lui Giroud descurcându-se excelent ca atacant central, o poziție pe care nu mulți fani l-ar fi văzut. Rezumatul meciului iarăși nu-i face dreptate lui Santi Cazorla care, fără să marcheze sau să paseze decisiv, a descusut defensiva sfinților:

Wenger: He is a player who is just a pleasure to watch. We want him to have the ball and I think he typifies what Spain is today in midfield: technically perfect, great vision, great team attitude.

• Buttner și Nick Powell au debutat cu gol la United în victoria de serviciu cu Wigan. Trupa lui Martinez pare să aibă un complex de suburbie de fiecare dată când vine pe Old Trafford. Altfel nu se explică consecvența cu care se predă an de an.

• cel mai interesant lucru de la QPR – Chelsea a fost Anton Ferdinand evitând să le strângă mâna lui Terry și Ashley Cole, ceea ce ar trebui să vă dea o ideea despre calitatea meciului. Nothing to write home about.

• AVB a fost pus la zid pentru decizia de a-l ține pe bancă pe Lloris ceea ce e absurd. Dacă Levy i-a promis francezului că va fi titular, atunci greșeala e a lui. Dar cum ar fi putut AVB să-l retrogradeze pe Friedel după două meciuri aproape perfecte cu WBA și Norwich?

I think what you have to understand that, at this moment, out of respect to Brad Friedel who has been doing so well in the league, the most common-sense decision has been to play against Reading and continue to be our first choice.

Echipa săptămânii: Mignolet – Walker – Hangelaand – Shawcross – Gibbs – Javi Garcia – Bale – Cazorla – Defoe – Berbatov – Gervinho.

Golul săptămânii: Matt Lowton vs Swansea.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, wonker.

Cu preliminariile în retrovizoare, Premier League-ul revine și discuțiile de etapă o dată cu el. Avem o etapă de rutină, fără meciuri tari, dar cu câteva subplot-uri care merită urmărite.

Azi de la 14:45 DS 2 transmite Norwich – West Ham, cu Carlton Cole înapoi în locul lui Andy Carroll, care mai are de stat măcar o săptămână.

De la 17:00 pe DS 1 Man United o așteaptă pe Wigan pentru cele trei puncte pe care i le datorează. Zic asta pentru că Wigan a pierdut ultimele opt meciuri pe Old Trafford. RVP e apt de joc după ce a fost scos la pauză în meciul Olandei de marți. Kagawa e în aceeași situație dar s-ar putea să fie odihnit pentru meciul cu Galatasaray.

De la aceeași oră, QPR primește echipa pe care o detestă cel mai mult din toată divizia: pe Chelsea. După ce s-a întâmplat ultima dată cu Ferdinand și Terry, strângerea mâinilor înaintea acestei partide a fost la un pas să fie anulată.

De la 19:30 pe DS 3 avem Sunderland – Liverpool, ambele echipe căutând prima victorie a sezonului.

Mâine de la 18:00 tot pe DS 3, Reading – Spurs. Interesant e că Reading a jucat ultimul meci în campionat acum trei săptămâni și jumătate. Spurs va începe tot cu Brad Friedel în dauna lui Lloris, Dembele va juca și el din primul minut, și s-ar putea ca Defoe să-i facă loc lui Adebayor.

În fine, luni de la 22:00 pe DS 2, Everton – Newcastle. Alan Pardew s-a trezit cu apărarea decimată, avându-i accidentați pe Ryan Taylor, Coloccini, Danny Simpson și Tim Krul pe deasupra.

Ca de obicei, vă aștept gândurile, rant-urile și întrebările pe marginea acestei etape. Have a nice weekend, lads!

Sursa foto: Flickr, Tom Cuppens.

112 minute. De atât a fost nevoie pentru ca cel mai bun atancant al Angliei să primească o dată de expirație. 112 minute de fotbal mediocru cu Everton și Fulham au fost de ajuns: Rooney e pe drojdie. Yesterday’s man, on the wane, best days behind him.

Read the nonsense in the papers and heard what people have to say.absolute rubbish. #heartostay

— Wayne Rooney (@WayneRooney) August 29, 2012

Ai zice că 27 de goluri în sezonul anterior girează pentru măcar câteva săptămâni de liniște în noul sezon. Dar nu. Nu când Anglia joacă cu Moldova și paginile trebuie umplute cumva. Atunci, mecanismul knee-jerk al presei intră în funcțiune și are nevoie de o țintă. De data asta păcatul a căzut pe Rooney. Și nu tocmai întâmplător…

[cleeng_content id=”875595993″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Rooney a făcut cu Everton unul din cele mai proaste meciuri din ultimii ani, semănând cu un jucător de Sunday League care vine la meci după o petrecere a burlacilor. Cu tricoul muiat în transpirație și câteva kilograme în plus, the boy Rooney nu era la nivelul fizic pe care-l aștepți de la un fotbalist profesionist.

As a striker I need to work hard all the time. I need to be sharp, which means my fitness has to be right to play well. If it isn’t, it shows.

It would probably be different if I were a full-back. I could hide a bit, make fewer runs into the opposition half and get away with it.

But as a centre-forward for Manchester United, there’s no place to hide.

Greu de înțeles cum începutul campionatului poate să te prindă unfit când câștigi £250k pe săptămână. Dar ca oricărui working class lad, lui Rooney îi cam plac berile, fumatul și plăcintele cu carne:

Early July: The first day back at pre-season training.

I’m like most blokes, I put on a few pounds after a holiday.

Even if I don’t train for a week, I put on two or three, but when I get back to Carrington for the first day of work, I’m in for a shock.

The scales in the club gym tell me I’ve put on a few more pounds than expected – seven. Seven!

Faptul că e îndesat nu-l ajută:

Then I remember – I drank a few bevvies while I was away. I’m stocky. I’m not like Ryan Giggs, all bone and lean muscle.

Celălalt lucru pe care lumea tinde să-l uite e că deși Rooney n-a împlinit nici 27 de ani, el are deja zece sezoane de tăvăleală în Premier League:

Physically I’ve taken a bit of a battering over the years; being lumped by Transformer-sized centre-backs or having my muscles smashed by falls, shoulder barges and last-ditch tackles, day in, day out, has left me a bit bruised.

When I get up in the morning after a game, I struggle to walk for the first half an hour. I ache a bit. It wasn’t like that when I was a lad.

Puse cap la cap, toate lucrurile de mai sus te fac să te întrebi câți ani la cel mai înalt nivel mai poate avea un hedonist al vacanțelor precum Rooney. Dar orice concluzie trasă după un meci și un sfert e inevitabil prematură și senzaționalistă.

Wayne Rooney încă e un fotbalist al naibii de bun, ajuns la o vârstă la care cei mai buni ani sunt încă înaintea lui. S-ar putea să fie un Owen, sau s-ar putea să fie un Shearer, dar oricum ar fi, nu vom ști răspunsul după 112 minute de fotbal.

*Citatele sunt luate din autobiografia lui Rooney serializata de Daily Mirror.[/cleeng_content]
Sursa foto: Flickr, wayneandwax.

Când vrei să injosesti campionatul Spaniei cel mai la îndemână e să aduci în discuție Scoția, deși retrogradarea lui Rangers strică un pic datele problemei.

Comparația pare legitimă, ținând cont că distribuția inechitabilă a drepturilor de televizare face ca Barcelona și Real Madrid să fie singurele echipe care se bat an de an la titlu. Problema e că numărul echipelor care se bat la titlu nu reflectă calitatea întregului campionat. Noi, românii, ar trebui să știm asta cel mai bine.

Problem with Spain is that Barca and Real are two of the best teams in history. Being dominated by them doesn't the rest of La Liga rubbish.

— Rory Smith (@RorySmith) August 31, 2012

Celălalt clișeu e naivitatea echipelor de pluton. Din ciclul “could he do it on a wet Tuesday night în Stoke” Sir Alex Ferguson a spus acum câteva săptămâni despre Messi:

This is the best league in the world. Messi wouldn’t score 72 goals in this league.

Te face să te întrebi: dacă Messi a marcat în ambele finale cu United, dacă i-a dat patru lui Arsenal, dacă Atletico a umilit-o pe Chelsea, ce au Norwich și Reading peste Rayo Vallecano și Granada? Răspunsul e simplu: apărări mai închegate. Defensivele din Spania, chiar și ale Barcei și Realului, nu sunt tocmai impenetrabile. Dar, la fel ca mai sus, asta nu reflectă calitatea jucătorilor ofensivi.

[cleeng_content id=”661645338″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Înaintea crizei era greu de spus dacă cei mai bun fotbaliști din La Liga ar face față în Anglia pentru simplul motiv că, în afară de Xabi Alonso, Arteta și Torres, nu erau prea mulți spanioli în Premier League. The jury was still out. Dar acum când economia Spaniei a căzut și statul începe să-se ceară dările, vedem un exod către nord.

Întâi au venit Yaya Toure și David Silva, cei mai buni mijlocași din Premier League în sezonul trecut. Apoi a venit Mata, care a creat o șansă de gol la fiecare 24 de minute. Cazorla și Michu sunt două dintre cele mai bune transferuri ale verii. Una peste alta, nici unul din ei nu pare să-și fi schimbat jocul o dată cu campionatul.

Una din cele mai subtile observații psihologice pe care le-am citit îi aparține lui C.S. Lewis care spune așa:

No man who says `I’m as good as you’ believes it. He would not say it if he did. The St. Bernard never says it to the toy dog, nor the scholar to the dunce, nor the employable to the bum, nor the pretty woman to the plain.

Unii se încăpățânează să demonstreze că Messi n-ar domina Premier League și că La Liga e un campionat de duzină. Dacă ar fi atât de limpede, n-ai mai nevoit s-o spui, barem să fii atât de înverșunat.

De asta n-o să vedeți englezi luându-se de Tănase sau de Liga 1, pentru că nu le percep ca o amenințare asupra hegemoniei lor. De asta nimeni nu disprețuia CFR Cluj când juca în divizia C. In fotbal, când adversarii încep să te înjure, probabil ești pe drumul cel bun.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Contando Estrelas.

Joe Allen – când Liverpool a dat £15m pe galez, toată lumea a văzut în asta o continuare a tiparului nefast de a irosi banii pe jucători tineri dar mediocri. Allen a avut însă nevoie doar de câteva meciuri pentru a câștiga încrederea Kop-ului. Una din cele mai exigente peluze din Anglia a fost sedusă de inteligența cu care vede jocul. Allen are acea calitate rară de a căuta mereu mingea, indiferent că e înconjurat de trei sau patru adversari. Joe Allen e singurul jucător care s-a remarcat în fiecare meci din începutul dubios de sezon al cormoranilor, având un procentaj al paselor reușite de 94%.

Santi Cazorla – întrebat de reporterul BBC ce părere are despre cât de repede s-a adaptat Cazorla, lui Wenger i-au sclipit ochii și i-a făcut un compliment rar: că joacă fotbal așa cum oricine ar vrea să joace. Deși arată ca un jucător de maidan care a băut prea multe Estrella, Cazorla e omul cu ultima pasă care i-a lipsit atât de mult lui Arsenal. În doar trei meciuri, Cazorla a creat 12 șanse de gol, a trimis șase pase filtrante, a dat cele mai multe pase în treimea adversă și evident, a înscris și a dat pasa decisivă la singurele goluri marcate de Arsenal până acum.

[cleeng_content id=”480815205″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Moussa Dembele – credeam că belgianul e unul din cei mai underrated jucători din Premier League, până când Spurs au plătit pe el £15m. Dembele e cel mai bun tackler din Premier League, și în aceași timp un dribleur excelent, depășit doar de Victor Moses și Junior Hoilett sezonul trecut. Nu va dicta jocul așa cum o făcea Modric, dar e cu două clase peste Jake Livermore.

Michu – cât de bolnav e fotbalul spaniol, de un mijlocaș care dă 15 goluri pentru o nou promovată ajunge să coste doar £2.5m? Nimeni nu auzise de Michu acum un an, dar după un sezon de poveste pentru Rayo Vallecano, asturianul a ajuns pe radarul lui Manchester United. Până la urmă, Sir Alex n-a dat go-ahead-ul pentru transfer, Michu fiind prea rudimentar pentru ce avea nevoie United. Laudrup știa însă de ce e în stare, știa că la banii ăștia nu găsești un mijlocaș mai puternic, mai muncitor și mai curajos în toată Europa.

Adam Johnson – victimă a discriminării italienești împotrivă aripilor. Cu Mancini antrenor n-ar fi prins decât un sfert de oră la 3-0. Sunderland a plătit mult pe el, unii ar zice prea mult, deși e cea mai incisivă extremă dreapta din Premier League. Mereu caută să-și facă adversarul și să tragă la poartă, creând o șansă de gol la fiecare 30 de minute în sezonul trecut. Deavanatajul e că altceva nu prea mai face, lăsându-și de multe ori fundașul din spatele lui expus.

Esteban Granero – când vii de la Real Madrid și ajungi la QPR, te simți ca un dop de șampanie aterizat într-un butoi cu varză, vorba lui Ioan Chirilă. QPR, care a ajuns un fel de poor man’s Man City, a cumpărat mult și prost vara asta. Excepția e Granero, un mijlocaș central care nu e nici închizător și nici playmaker, dar pe care Mourinho s-a bazat în meciurile importante din sezonul trecut. Venirea lui Modric l-a sărit din schemă, dar pentru QPR e un transfer excelent, cu atât mai mult cu cât vorbește bine engleza. Bucata asta din primul lui interviu e geniala: “What were the reasons that made you sign for QPR? Because obviously, you had a career…”

Shinji Kagawa – japonezul e atât de bun încât e primul jucător asiatic despre care nimeni nu bănuiește c-a fost adus ca să vândă tricouri. Meciul care l-a convins pe Fergie a fost finala Cupei Germaniei de anul ăsta, Kagawa impresionând în 5-2-ul importiva lui Bayern Munchen. Japonezul joacă între linii, în spatele atacantului, aleargă permanent și are acea explozie care rupe jocul. Are o vedere periferică excelentă care-l ajută de multe ori să dea drumul din prima la minge. S-ar putea să se acomodeze mai greu, dar, după cum a spus mâna dreaptă a lui Fergie, japonezul e “the complete package”.

Jan Vertonghen – jucătorul sezonului trecut în Olanda, Vertonghen e fundașul perfect pentru apărarea avansată a lui Villas-Boas. E puternic, excelent la jocul de cap, știe să anticipeze jocul. Nu e cel mai rapid, dar nici nu se face de râs. Fiind mijlocaș convertit de Martin Jol în fundaș, Vertonghen pasează decent și se încumetă frecvent să iasă cu mingea din apărare.

Robin van Persie – dacă n-ar fi câștigat de unul singur meciul cu Southampton, pe cuvânt că nu l-aș fi pus pe listă. Da, e cel mai bun atacant din Anglia, dar nu-s convins că United avea nevoie de el, la fel cum nu-s convins că face £24m. Rooney, Welbeck, Chicharito și Kagawa dau împreună peste 50 de goluri pe sezon. Cât de mult poate RVP să îmbunătățească numărul ăsta? Și pentru câte sezoane?

Eden Hazard – cel mai scump transfer al verii. Alan Pardew a spus despre el că are acea nonșalanță pe care o întâlnești doar la marii jucători. Fentele și piruetele l-au făcut să fie jucătorul cel mai faultat și cel care a scos cele mai multe penaltyuri din Europa în sezonul trecut. Hazard e genul de jucător care ridica fundurile de pe scaun, cum spun englezii, care face lucrurile să se întâmple, prin imaginația și flerul cu care joacă.

Bine, dom’le, dar unde-s Oscar, Lloris sau Podolski? S-a cheltuit mult vara asta și dacă era să mulțumesc pe toată lumea trebuia să scriu un articol despre cele mai tari 37 de transferuri ale verii. Așa am ales doar zece, care sunt, în opinia mea, cele care vor avea cea mai mare influență în acest sezon. Dacă globul vostru de cristal vă spune altceva, aștept să mă contraziceți.[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Ronnie MacDonald.