Sperantele lui Arsenal la titlu, ingropate pe White Hart Lane

Un derby care îi reabilitează pe lillywhites după mai bine de un deceniu în care n-au găsit victoria în faţa rivalilor. Ieri însă au prins-o pe Arsenal cu coatele goale şi n-au ezitat.

Danny Rose n-a aşteptat nici măcar sfertul academic până să intre în folclorul derby-urilor nord-londoneze, marcând o curiozitate balistică la debutul în Premier League. Arsenal, şubrezită şi mai mult de pierderea prematură a lui Vermalen, a avut din nou probleme în a transforma posesia prelungită în faze de poartă. Imediat după pauză, Defoe, care atenţie pasase o singură dată în prima repriză, taie întreaga apărare a tunarilor cu o pasă filtrantă pentru Bale, care finalizează cu latul din colţul drept al careului mic. Inexplicabilă decizia lui Wenger de a păstra pe bancă un fundaş ca Silvestre, pe care nu se poate baza nici în acele două-trei meciuri ale sezonului când nu mai are la cine să apeleze.

Arsenal avea să se regăsească abia după intrearea lui Robin van Persie, în minutul 68, care a revenit după accidentarea gravă din noiembrie. În secunda în care olandezul – un fuoriclasse vero – a intrat pe teren, Arsenal a fost altă echipă. Pană să intre, Arsenal nu avusese nici măcar un șut pe poartă, după ce a intrat, Van Persie singur a șutat de trei ori pe poartă. Doar forma de zile mari a lui Gomes a stat în calea egalării, tunarii marcând o singură dată prin Bendtner, care a plonjat în faţa porţii pentru a agăţa centrarea lui Theo Walcott. Un impact atât de evident asupra jocului impune întrebarea: unde ar fi fost Arsenal astăzi cu un Van Persie valid tot sezonul?

Wenger a recunoscut după meci că titlul nu mai e la îndemâna echipei sale:

„Am pierdut un meci pe care nu ne permiteam să-l pierdem şi asta arată că nu suntem destul de maturi. Dacă vrei să câştigi titlul, asta e genul de joc pe care n-ai voie să-l pierzi. Până a intrat Van Persie şi ne-a schimbat jocul în treimea finală, am fost ineficienţi pentru că n-am pasat destul de repede. Am luat un gol ieftin în repriza a doua şi totul a devenit foarte dificil pentru noi.”

N-am de gând să lovesc într-un cal mort, vorba englezului, când e destul de evident pentru toată lumea că accidentările au limitat-o mult pe Arsenal în acest sezon. Cu toate astea, accidentările sunt parte a jocului fizic şi intens din Premier League, Wenger o ştie, şi va fi nevoit să dea mai multă profunzime lotului în vară. Cele £45m pe care se spune că le are la dispoziţie, sigur nu strică. La fel cum nu strică nici asigurarea dată de Peter Hill-Wood, chairman-ul lui Arsenal, care a anunţat ieri că are promisiuni ferme de la Barcelona că Fabregas nu va fi ofertat în această vară.

Update: Txiki Begiristain, directorul sportiv al Barcelonei, a infirmat înțelegerea pe care a invocat-o Hill-Wood.

Newcastle revine in Premier League

Cu o lună înainte de finalul sezonului, Newcastle şi-a asigurat promovarea matematică, trecând de Sheffield United cu 2-1, prin golurile lui Lovenkrands şi Nolan. 48.270 de geordies au umplut St. James’™ Park pentru a sărbători revenirea în Premiership. Băieţii lui Chris Hughton au defilat într-o ligă despre care se spune că ar fi cea mai grea divizie secundă din Europa. Singurul regret: că Sir Bobby Robson n-a mai fost acolo să-i aplaude. Well done lads!

Cine e pe primul loc? Chelsea e, Chelsea e!

Or fi fanii lui Chelsea porecliţi „pensionarii”, dar duminică nimeni n-a meritat mai mult această etichetă decât jucătorii lui Alex Ferguson.

Pentru a cincea oară în acest sezon, United pierde un meci de campionat după ce a jucat în Ligă la mijlocul săptămânii. Mahmureala europeană a fost amplificată de absenţa lui Rooney şi de prezenţa în primul XI a tripletei geriatrice Neville-Scholes-Giggs. Titularizarea lui Fletcher va fi pusă la îndoială de asemenea, ştiut fiind faptul că scoţianul rar face două meciuri bune consecutiv, din cauza stilului său sârguincios şi energic. Cum era de bănuit, United a suferit în faţa unei echipe mai proaspete şi mai tăioase.

Audaces fortuna juvat

Iată o lecție pe care Ancelotti a învățat-o de la Virgilius. Îţi trebuie multă îndrăzneală că să îţi laşi golgheterul pe bancă, dar, până la urmă, îndrăzneala e apanajul marilor antrenori. Ancelotti a uimit pe toată lumea începând cu Joe Cole în locul lui Drogba, lăsându-l astfel pe Anelka vârf împins. A fost o mutare care a funcţionat perfect, nu doar pentru că Joe Cole a marcat, ci mai degrabă pentru că Anelka a strălucit în rol de striker, mişcându-se constant şi trăgând cu el un fundaş, ceea ce a creat mult spaţiu pentru Malouda şi Cole. După o oră, când gazdele au început să preseze, ivorianul a intrat şi a demonstrat aceeaşi eficienţă nemiloasă care i-a adus 25 de goluri în acest campionat.


 by Guardian Chalkboards

Chelsea a fost vast superioară în prima repriză, când „albastrii” au pasat fluid, cu multă răbdare, încercând să desfacă apărarea gazdelor. Şansa a venit în minutul 20, Malouda, care avea să fie desemnat omul meciului, a recuperat o minge flancul stâng, a rezistat atacurilor lui Valencia şi Fletcher, şi a centrat la firul ierbii în careul mic, de unde Joe Cole a deviat sublim cu călcâiul. Man U s-a redresat după pauză, a reuşit să se apere şi să recupereze mai sus, a controlat posesia, însă a fost lovită de Drogba, care a înscris dintr-o poziţie scandaloasă de offside. Macheda, introdus în partea secundă, şi-a păstrat echipa în joc, marcând cu mâna după o minge respinsă de Cech. United ar fi putut egala în prelungiri prin Berbatov, al cărui voleu dintr-o poziţie ideală a fost mai degrabă o pasă pentru Cech.

Arbitraj mediocru dar imparțial

Alegerea lui Mike Dean pentru un meci catalogat hiperbolic de SAF drept o finală de Cupă Mondială a stârnit controverse încă de la început. Martin Olsson tocmai recunoscuse cu câteva zile că penalty-ul pe care îl scosese în East Lancashire derby a fost o simulare deliberată, mizând pe lejeritatea cu care Dean acordă lovituri de pedeapsă (avea cota 3.50 ieri dupa ce dăduse deja 16 penalty-uri în acest sezon). Probabil apăsat şi de această dezvăluire, Mike Dean s-a încăpăţânat să nu fluiere nimic în careu, decât dacă se aud oase trosnind. Asta a însemnat un penalty refuzat de fiecare parte. În contrast, ambele echipe au avut un gol validat incorect, deşi offside-ul la Drogba a fost mult mai strident decât henţul lui Macheda.

O victorie crucială care totuşi nu decide nimic încă, după cum a punctat Ancelotti. Cu cinci etape până la final, titlul e al lui Chelsea de pierdut, dar mi-e greu să cred că nici una dintre echipe nu va mai lăsa puncte. Pe United o aşteaptă un retur pe care şi l-a făcut teribil de greu cu Bayern, şi sincer, nu-i văd pe mancunieni rezistându-le miercuri lui Ribery şi Robben.

Pronosticuri

Cu şase etape până la final, avem un campionat al naibii de strans si socratic, în care ştim că nu ştim nimic. Nu ştim campioana, nu ştim ultima echipă care merge în Liga Campionilor, şi nu ştim nici celelalte două retrogradate. Asta nu ne împiedică să pronosticăm.

Titlul

Cu un program oarecum accesibil, Arsenal nu avea voie să mai lase puncte până la final. Norocul lui Almunia e că Vasile Turcu n-are acţiuni în nordul Londrei. „Tunarii” mai au pe Spurs în deplasare şi City acasă, singurele coji de banană. 4 puncte (practic 5 din cauza golaverajului) faţă de United. All but impossible.

Man United ţinteşte la al patrulea titlu consecutiv, deşi are un program ceva mai greu. Spurs acasă, City în deplasare, şi o aşteaptă pe Chelsea pe Old Trafford la sâmbătă, partidă încadrată de dubla cu Bayern. Dacă bat, nu-i mai văd să se împiedice. În schimb dacă Chelsea ia puncte la Manchester, până pe 9 mai nu ştim campioana.

Locul 4

Un dans în trei între Spurs, City şi Liverpool. Spurs încă sunt pe 4, dar au un program diabolic, întâlnind echipele de pe podium în etape consecutive. Man City s-a apropiat la două puncte, după victoria cu Wigan, dar nu mi-aş pune ultimul pound pe ei. L-aş pune pe Liverpool care pe ultima turnantă pare să-şi fi găsit cadenţa. Rafa a abandonat prudenţa, l-a lăsat pe Lucas pe bancă şi „rosii” au făcut cel mai bun meci al sezonului cu Sunderland. În plus, tot ce-a fost mai greu a trecut pentru ei. Mai au Birmingham, Fulham, Burnley, Chelsea şi Hull. Altfel spus, 16 puncte până la final n-ar mira pe nimeni. Tradiţia arată că, de când a venit Rafa, Liverpool a defilat pe final de campionat, când ieşise din Ligă. Cred că aşa va fi şi anul asta.

Retrogradare

Nu ţin minte un sezon din ultimul deceniu în care să fi fost mai uşor să te salvezi de la retrogradare. Cu Pompey căzută în abisul administraţiei, au rămas doar două locuri de evitat, cu trei candidate plauzibile: Hull, Burnley, şi West Ham. Hull l-a trimis pe Phil Brown sa-si plivească buruienile, cautând proverbialul şoc la echipă. N-au adus cel mai competent antrenor în locul lui, dar astfel de mutări aduc câteodată punctele care fac diferenţa între Premiership şi Championship.

Entuziasmul promovării (si mâna lui Coyle) au alimentat-o pe Burnley în prima jumătate de campionat dar Clarets rămân o echipă mică, pentru care un sezon în prima divizie a fost deja un vis împlinit. Si-au făcut damblaua și se vor întoarce fericiți de unde au venit. West Ham ajunsese, cred, în primele 10 la un moment dat, dar cu 6 eşecuri în ultimele 6 etape, Zola a cam scăpat hăţurile din mână. Le-a dat liber trei zile jucătorilor in timp ce el s-a retras în Sardinia. „Ciocănarii” par să fi căzut în aceeași capcană ca in 2003, când s-au crezut „too good to go down” . Aşadar, văd o pereche vișinie alăturându-se lui Portsmouth în Championship.

Ziceţi, cine ia titlul, cine prinde Liga, şi cine pică?

Lampard intra în galeria legendelor lui Chelsea

Sir Alex Ferguson anticipa acum câteva zile că titlul s-ar putea decide la golaveraj şi nimeni n-a luat avertismentul mai în serios decât Chelsea. Dacă marţi erau la cinci goluri în spatele lui United, duminică aveau deja două în faţă.

Ancelotti a declarat vineri că meciul cu Villa îi va arăta dacă echipa sa se poate bate la titlu. Aştepta să întâlnească o echipă de gladiatori disciplinaţi, care veneau pe Stamford Bridge ca să moară cu „albastrii” de gât. De fapt, elevii lui Martin O’€™Neill s-au mişcat de parcă un soi de hepatită fotbalistică le-ar fi răpit ambiţia şi sârguinţa care îi adusese atât de sus. Lipsa de agresivitate a oaspetilor s-a vazut si in statisticile meciului: doar sase faulturi in toata partida, jumatate fata de Chelsea. Întrebat despre şansele la locul patru, antrenorul Villei a decalarat după meci că „dupa ce am arătat azi n-avem şanse nici la locul 44.”

The game

Chelsea a controlat prima repriză, Lampard marcând o dublă, însă a fost prinsă descoperită la singura fază consistentă a Villei, când Carew s-a desprins de Zhirkov şi a marcat din câţiva metri. Rusul avea însă exceleze pe fază de atac, el scoţând ambele penalty-uri transformate de Lampard.

Dacă Villa era încă în meci la pauză, în repriza secundă s-a predat inexplicabil. Iar Chelsea, o echipă care nu ia prizonieri, a pedepsit-o crunt pentru refuzul de a juca fotbal. Lampard, Malouda, Anelka şi Joe Cole au format un mecanism nemilos de pase, sufocandu-şi adversarul prin jocul de posesie. Malouda în special a încântat prin efervescenţa din banda stangă, el începând să semene cu aripa de acum cinci ani de la Lyon.

Mai fericiţi chiar decât fanii lui Chelsea, vor fi cei care îl au pe Lampard în echipa fantastică. Pare să îi convină mult mai mult rolul de trequartista pe care i l-a dat Ancelotti în sistemul 4-5-1, decât cel de margine a rombului de la mijloc, cum începuse sezonul. Cu patru goluri marcate, Lampard a atins borna 150 pentru Chelsea, devenind al treilea marcator din istorie clubului londonez. Mai mult, Lamps bifează al şaselea sezon consecutiv cu 20+ goluri, un randament absolut remarcabil pentru un mijlocaş. Ray Wilkins asistentul lui Carletto, care era ocupat cu un pahar de vin roşu după meci, l-a lăudat pe Lampard: „World class. Ia-i golurile şi tot a fost o evoluţie foarte bună. Are o etică a muncii uimitoare, coboară şi urcă pe tot terenul, se antrenează la fel cum joacă, şi dacă sunt puşti care mă urmăresc acum, Frank Lampard e exemplul de urmat.”

Nu surprinde prăbuşirea Villei, aceeaşi disoluţie vernală cu care ne-a obişnuit în ultimele sezoane şi care a ajuns sa fie numită „March madness” pentru precizia cu care vine în fiecare an. Villa plăteşte preţ lotului scurt pe care îl are. În sezonul 1980-1981, Villa a luat campionatul după 71 de ani, folosind în 42 de meciuri doar 14 jucători, jumătate din ei fiind titulari în fiecare meci. Acest tip de abordare s-a păstrat pe Villa Park dar jocul a evoluat mult faţă de ce se juca atunci. Astăzi, o bancă de rezerve puternică poate face diferenţa între Liga Campionilor şi Liga Europa. La mijlocul săptămânii, Spurs aveau probleme mari cu Fulham, fiind conduşi la pauză pe WHL. ‘Arry i-a băgat pe Bentley şi Pavlyuchenko care au galvanizat echipa şi au dus-o în semifinala Cupei. Semifinală în care şi Villa va avea şansa să îşi ia revanşa peste două săptămâni, dar ţinând cont de ritmul in care se degradează jocul „leilor”, Chelsea nu poate fi prea îngrijorată.