Premier League

Manchester United începe să nu mai aibă în Liverpool un adversar pe măsură

La capătul unei prime reprize pe care a controlat-o, United a punctat din corner. Torres a făcut ceea ce trebuie să fi fost cel mai timid marcaj din istoria fotbalului la Berbatov, bulgarul deviind cu capul mingea către bara din stânga, acolo unde trebuia să fie Konchesky, care însă ajunsese inexplicabil în spatele lui Reina.

Apăsat de banalitatea golului pe care îl marcase, ceva înăuntrul lui Berbatov vibra: geniul îşi cerea tributul. Şi vine centrarea lui Nani (care l-a avut pe Konchesky în buzunar tot meciul) din dreapta , stop pe genunchi cu spatele la poartă, semi-foarfecă din cădere. Un gol făcut sublim de îndrăzneala execuţiei.

La fel ca lobul lui Cantona cu Sunderland, acesta va fi semnătura lui Berbatov în memoria colectivă mancuniana. „Old Trafford, ăsta sunt şi asta ştiu să fac!”

Până în acest punct, Liverpool fusese atât de discretă încât undeva în subconştient cred că nimeni de la United n-o mai credea capabilă să revină. Nu numai că revenit dar a făcut-o în doar 6 minute. Gerrard a bătut perfect un penalty şi o lovitură liberă la care Giggs n-a mai avut încă o mână ca să-l pironească şi pe Fltecher.

Liverpool n-a creat însă nimic pe lângă aceste două faze fixe, şi un punct furat din acest meci ar fi fost nedrept faţă de efortul şi îndemânarea gazdelor. Berba a mai punctat o dată cu capul, un gol clasic de atacant central, completând primul hat-trick în derby-ul englez din 1946 încoace.

Problema e că bulgarul nici măcar nu are un joc de cap de speriat – o medie de un gol pe sezon marcat cu capul în Anglia. Faptul că a marcat două în acelaşi meci spune multe despre defensiva „cormoranilor”.

6 goluri în 5 etape pentru Berbatov, după două sezoane în care cei mai mulţi suporteri îşi pierduseră speranţa de a vedea o recompensă pe măsură investiţiei colosale făcute de Sir Alex Ferguson. Berbatov are acest stil letargic-elegant, care poate trece drept lene într-o ligă engleză în care se macină oase. Dar aţi face o greşeală să credeţi că e leneş.

Sezonul trecut a bifat 12 goluri în campionat (decent ţinând cont de formă lui Rooney) şi a fost atacantul care a creat cele mai multe şanse de gol. Dar tot apatia din meciul cu Chelsea a atârnat mai greu!

În România, cred că Berba are această reputaţie de „Mutu al bulgarilor”. Retras, modest, de un bun-simţ atipic pentru Balcani, Dimitar e mai degrabă opusul lui Mutu. Iată ce spune într-un interviu pentru o televiziune din Bulgaria, la scurt timp după meciul de ieri:

– Mitko, ai avut o perioadă dezamăgitoare la Manchester, se poate spune aşa?
– Am fost dezamăgit de mine pentru că n-am putut să-i mulţumesc pe suporteri. Am mai spus-o, oamenii din Manchester sunt cei care mă judecă şi aşa trebuie să fie. E echips lor. Eu sunt un oasepte. Un oaspete privilegiat.

Take a bow, son!

Se fac zece ani de când United a irosit ultima data un avantaj de două goluri, cu Charlton in decembrie 2000

Sir Alex Ferguson l-a ferit pe Rooney de dispreţul fanilor gazdă, care îi pregătiseră o păpușă gonflabilă imensă şi un cântec genial inspirat din Bob Marley: „No woman, no Kai”. Acum să spui că Man U i-a simţit lipsa lui Wayne e un argument facil, care nu merită făcut. Timp de 90 de minute colegii lui păreau să se descurce excelent şi fără el, şi îmi vine greu să mi-o imaginez pe United marcând mai mult de trei goluri pe Goodison, chiar cu el titular. Însă după cum bine remarca Phil McNulty, îndoielnică e în primul rând premiza în baza căreia n-a fost reţinut în lot:

It was the basic principle of leaving Rooney, a player of such importance, on the sidelines because of the abuse he may get from opposing supporters that is open to question.

Altfel spus: suportă, nene! Că de aia câştigi într-o săptămână cât instalatorul care te huiduie în cinci ani!

Revenind la meci, Everton a monopolizat posesia în prima jumătate de oră, însă ocaziile mai clare le-a avut United. Când mai erau cinci minute pâna la pauză, Man U e prinsă cu pantalonii în vine după ce avusese un corner la poarta lui Howard, Tim Cahill scapă singur cu Van der Sar pe contraatac, olandezul respinge dar mingea ajunge la Pienaar care îl execută din şase metri. United avea să reacţioneze promt, Fletcher egalând din careul mic după centrarea inch-perfect a lui Nani. 1-1 la pauză.

A două parte le-a aparţinut oaspeţilor care au punctat întâi prin Vidic cu capul şi apoi prin Berbatov, cu un exterior subtil de la marginea careului. 3-1 în minutul 67, and surely Man United take all three points away from Merseyside, cum spunea comentatorul Beeb-ului. Moleşită de un sentiment de suficienţă, United n-a reuşit însă să închidă jocul. Cu o linie de start cu o medie de peste 30 de ani, United păstra posesia cu dificultate şi acoperea din ce în ce mai greu zonele.

Dincolo de orice explicaţie, Fergie nu mută nimic în sprijinul echipei care rămânea vizibil fără benzină. O singură schimbare: Park pentru Evra. Giggs, Scholes şi Neville au terminat toţi meciul, fiind mai degrabă pietoni în ultimul sfert de ceas. Everton marchează de două ori în prelungiri, din centrări venite de pe partea lui Nev, care şi aşa fusese terorizat de Pienaar tot meciul.

Minutul 93! 3-3! United bate corner! Fellaini respinge şi îşi pune echipa pe contră! Cinci contra trei! Beep-beep-beeeeep! Arbitrul fluieră finalul în mijlocul unei faze clare de gol, aducându-l pe Moyes în pragul unei crize de nervi. Inacceptabil într-adevăr să adaugi doar 30 de secunde peste minutele regulamentare de prelungire, în care s-a marcat totuşi de două ori.

Dacă a fost însă cineva care a primit un hair-dryer cataclismic ieri în vestiar, el trebuie să fi fost Johnny Evans care are detenta unui jucător încălţat cu ghete de plumb. La golul doi al lui Everton, Evans sare timid şi în contratimp, lăsând un jucător cu un cap mai scund decât el, să marcheze fix din spatele său. Când ai un apărător central impecabil, cum a fost Vidic ieri, şi tot iei trei goluri asta se reflectă foarte prost asupra celorlaţi fundaşi, fiecare cu partea lui de vină la goluri.

Încă două puncte pierdute copilăreşte în deplsare, vasăzică, după cele cu Fulham. E drept, United se întorcea fără nici un punct din aceleaşi deplasări sezonul trecut, dar când o ai pe Chelsea care mătură tot, astea patru puncte s-ar putea foarte bine să facă diferenţa în mai. This will take a bloody long time to digest, vorba unui forumist mancunian.

A fost un weekend oarecum palid de Premier League, aşa că va invit să aruncăm o privire înspre Championship. După patru etape, Queens Park Rangers sunt pe primul loc, beneficiind de talentul electrizant al lui Adel Taarabt, un marocan care nu se mai satură să înnoade picioarele fundaşilor.

Taarabt a fost adus de Martin Jol la Spurs în ianuarie 2007, pe vremea când era văzut drept „noul Zidane”. Trei ani şi trei antrenori mai târziu, marocanul a fost lăsat să plece pentru doar un milion de lire sterline. Croit după şablonul jucătorului de maidan, Taarabt fusese binecuvântat cu o tehnică flamboaiantă, subminată însă de atitudinea de primadonă. Individualist, leneş, bosmuflat, Taarabt avea toate datele mingicarului care se naşte talent şi moare speranţă, vorba clişeului.

Iată însă că sub aripa lui Neil Warnock, care s-a bătut toată vara ca să-l semneze definitiv şi care a construit echipă în jurul lui, marocanul învaţă să gândească fotbalul, şi asta face din el un jucător aproape nedrept de bun pentru ce se joacă în Championship. Ţineţi-l minte pe băiatul asta, s-ar putea să-l vedem în Premier League în primăvară!

Sub privirile şeicului Mansour, aflat pentru prima dată în loja din Eastlands de când a preluat echipă în 2008, Man City a demonstrat nu numai că vrea, dar şi poate s-o înlocuiască pe Liverpool în aristocraţia fotbalului englez.

Dacă aveaţi nevoie de un exemplu pentru care 4-4-2-ul clasic devine o raritate în fotbalul modern, asta a fost meciul. Hodgson ştia că va avea de-a face cu un mijloc mai aglomerat decât un metrou japonez, dar inexplicabil a ales să nu-şi ia nici o măsură. Inferioritatea numerică din zonă mediană a sufocat-o pe Liverpool.

Păi şi ‘€™Arry tot 4-4-2 a jucat săptămâna trecută şi City n-a mişcat, o să spuneţi. Dar asta s-a întâmplat pentru că Spurs au atacat şi s-au apărat cu o intensitate remarcabilă, developând acel tip de fotbal britanic jucat la 100-de-mile-pe-oră.

Liverpool a părut o echipă dezarticulată, incoerentă, moale în pressing şi fără imaginaţie în posesie. Torres, nerecuperat nici fizic şi nici mental, a părut un străin în propria echipă. Gerrard, singurul capabil să producă o scânteie ofensivă, a fost limitat de rolul de închizător. Iar Danny Agger o să aibă coşmaruri după ceea ce a fost probabil cea mai bună partidă făcută de Adam Johnson în tricoul lui City.

Şi mai îngrijorător pentru cormorani e că City a lăsat impresia că mai avea câteva viteze peste ce a jucat aseară. „Cetatenii” n-au impresionat, mai degrabă s-au achitat eficient de sarcini, marcând trei goluri din trei şuturi pe poartă. Dar privind către banca de rezerve, cu Adebayor, David Silva, şi Balotelli în lojă, eşti înclinat să-l iei în serios pe Mancini când spune că antrenează o echipă capabilă să bată orice altă echipă din campionat.

Sursa foto: Dirty Tackle.

– Arsenal a demolat-o pe Blackpool într-unul din cele mai dezechilibrate meciuri pe care le-am văzut vreodată în Premier League. Un meci ca-n curtea şcolii, cu vlăjganii de la liceu alergandu-i pe prichindeii de gimnaziu. Măsura naivităţii oaspeţilor e dată de numărul faulturilor, doar două într-un meci în care au fost călăriţi bine de tot. “If that is how my team plays one day, I will be absolutely delighted, the pace and movement was terrific, it was a joy to watch. It was an absolute education, a masterclass – but we have to learn quickly “ a spus Holloway. O lecţie de cotonogeală nu le-ar strica.

– Theo Walcott a bifat primul hat-trick din carieră de club, fiind implicat în mai toate fazele periculoase ale gazdelor. La MOTD, Alan Hansen a trecut drept cârcotaş resentimentar pentru că a încercat să mai domolească entuziasmul á la Zagreb în privinţa lui Walcott. Hansen remarca, şi tind să fiu de acord cu el, că Walcott rezolvă excelent fazele instinctuale, în care n-ar nici măcar o zecime de secundă să ia o decizie. Când are însă timp la dispoziţie, aproape de fiecare dată ia decizia greşită, fapt care s-a văzut şi sâmbătă în câteva rânduri.

– Gareth Bale este în mod oficial cel mai bun jucător de picior stâng din Premier League. A wand of a left foot this lad has. Al doilea gol cu Stoke e de-a dreptul Van Basten-esque.

– Jerome Boateng va debuta pentru City cel mai devreme la sfârşitul lui septembrie. Neamţul se accidentase uşor la genunchiul stâng în amicalul cu Danemarca şi în avionul înapoi spre Manchester, o stewardesă l-a lovit din greşeală cu căruciorul la acelaşi genunchi, agravându-i destul de grav accidentarea se pare.

– După două etape (fără meciul de diseară), cel mai frecvent scor este 6-0. Chelsea, suspecţii de serviciu, au bifat câte un set cu Wigan şi West Brom, Arsenal unul cu Blackpool. Ei bine cealaltă echipă care a reuşit acest scor e Newcastle, care a făcut 43.000 de Geordie foarte fericiţi duminică, umilind-o pe Villa.

– Craig Bellamy a marcat un gol şi a creat alte două la debutul pentru Cardiff împotriva lui Doncaster. Cam asta se întâmplă când un jucător de Champions League e exilat în Championship.