Premier League

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a șaptișpea, cu Man United – Arsenal cap de afiș. Evra a deschis balul cu un atac asupra tunarilor la televiziunea franceza Canal+:

“For me, Arsenal is a football training centre.

You watch the match, you enjoy it, but are you going to win a title afterwards? That’s what people remember.

It has been five years since they won anything and for a big club like Arsenal, that is a crisis.

We can lose against them on Monday, but at the end of the day, what is there [for Arsenal]?

There is nothing. There are no trophies, there is nothing.”

Arsene i-a răspuns elegant-detașat ca de obicei:

“In sport, everyone must respect their opponent. His comments are surprising, badly placed, below the belt. And below-the-belt remarks are always based on fear.”

Dacă-l pui pe Usain Bolt să alerge un maraton, ai sezonul lui Chelsea de până acum. La mijlocul lui septembrie, Chelsea avea 15 puncte după 5 meciuri, golaveraj 21-1. Un noiembrie de coşmar şi un decembrie în care îi aşteaptă Spurs, Man United şi Arsenal, s-ar putea să fie de ajuns că 2011 să-i prindă la mijlocul clasamentului.

Where did it al go wrong?

Deşi începutul fabulos de sezon a ascuns asta, problemele au început în vară. Chelsea luase titlul şi Ancelotti aştepta fondurile, dacă nu pentru reconstrucţia, măcar pentru plombarea unei echipe care încă era mai mult a lui Mourinho decât a lui. Abramovic avea însă alte planuri.

Cu intenţia clară de a reduce cheltuielile salariale, Chelsea a renunţat în vară la Miroslav Stoch, Michael Ballack, Joe Cole, Nemanja Matic, Deco, Scott Sinclair, Franco di Santo, Slobodan Rajkovic şi Ricardo Carvalho. Au venit Benayoun şi Ramires, ultimul fiind adus la insistenţele patronului, la fel ca Zhirkov cu doi ani în urmă.

Astfel Chelsea începea sezonul cu un lot mai subţire decât spuma de pe macchiato-ul lui Ancelotti. Cu noile reguli impuse de FA permiţând un lot de maxim 25 de jucători, Chelsea a înscris doar 19 jucători, dintre care 3 portari. N-ar fi fost neapărat îngrijorător dacă majoritatea titularilor n-ar fi fost „on the wrong side of 30”.

Chiar şi aşa, cu un lot îngust şi cam prea matur, Chelsea n-ar fi avut probleme, cât timp ar fi fost ferită de accidentări. Dar accidentările au venit şi au lovit compartimentele cheie. Lampard, Terry, Alex, Drogba, Essien – Chelsea a avut mereu coloana echipei fracturata într-un punct sau altul.

Aşa a ieşit la iveală adevărata problemă: că puştii de la academie, care au câştigat Youth Cup-ul în februarie, şi pe care Ancelotti ne anunţa că îi vom vedea mai mult în noul sezon, nu sunt încă destul de copţi pentru Premier League.

Dintre numele menţionate de italian în martie, doar Kakuta a început un meci sezonul ăsta, deplasarea la Villa, în care a fost schimbat la pauză. În ceilalţi, McEachran, Bruma, Borini sau van Aanholt, Ancelotti n-are încă suficientă încredere pentru a le da mai mult de câteva minute în campionat sau un meci în Cupa Ligii.

Asta a lăsat-o pe Chelsea să atârne de evoluţiile unora ca Paolo Ferreira, Zhirkov, Kalou sau Bosingwa, care deşi au costat împreună £55m (!) n-ar prinde prima echipă nici la Scunthorpe. Bosingwa mai ales a fost abominabil cu Everton, făcându-l până şi pe seninul Ancelotti să semene cu Cârţu.

Dar problemele lui Chelsea nu se limitează la jucători. Secundul lui Ancelotti, Ray Wilkins a fost dat afară luna trecută, decizia fiindu-i transmisă într-un mod cât se poate de inelegant, în pauza unui meci al echipei secunde la Cobham. Wilkins, care vorbeşte fluent italiana, a avut un rol fundamental în acomodarea lui Ancelotti în Anglia.

Iniţial, toată lumea a crezut că el a fost dat afară pentru a i se face loc unuia din oamenii lui Ancelotti – Filippo Galli sau Paolo Maldini. Dar când în locul lui a fost promovat nigerianul Michael Emenalo, care în 2007 antrena o echipă de fete sub 12 ani la Tucson Soccer Academy, mutarea a părut cu atât mai curioasă. La fel ca şi demisia lui directorului sportiv Frank Arnesen, cel care coordona academia şi care l-a descoperit pe Ronaldo în perioada în care a lucrat la PSV.

Titlul nu se decide în decembrie. E clişeul favorit al comentatorilor britanici şi e adevărat. Dar cu Spurs, Man U şi Arsenal la rând, Chelsea îşi joacă întregul sezon în următoarele săptămâni.

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a șaișpea.

Blackpool – Man United a fost anulat din cauza ninsorilor crunte din nord-vestul Angliei și a faptului că terenul gazdelor nu beneficiază de încălzire subterană. 1 down, 9 to go.

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a cinșpea, una fără derbyuri dar cu multe meciuri tari.

„Two nil and you f*cked it up” se auzea pe Emirates după o implozie pentru care Arsenal ar putea începe să ceară drepturi de autor

Arsenal venea după două evoluţii mature în deplasările la Wolves şi Everton, care l-au făcut pe Wenger să anunţe că băieţii au devenit bărbaţi şi versiunea actuală e cea mai puternică echipă pe care a avut-o în mandatul său. O gogomănie piaristică pentru oricine i-a văzut pe „invincibili”.

Arsenal a început perfect, cu Fabregas punându-i o minge în buzunar lui Nasri de la 50 de metri. Deşi nu i-a ieşit preluarea, francezul a urmărit mingea şi a finalizat dintr-un unghi cum nu se putea mai ascuţit.

„Tunarii”au continuat să deseneze în faţa timizilor Spursi până când Chamakh a ciupit centrarea lui Arshavin, deviind-o în plasă. Pauza a venit pe fondul ole-urilor care însoţeau pasele gazdelor, o aroganță pripită care a făcut capitularea din repriza secundă cu atât mai amuzantă.

La pauză, Arry „tactics don’t win matches” Redknapp a mutat inspirat cu Defoe în locul lui Lennon, al cărui loc în flancul drept a fost luat de van der Vaart. Te-ai fi aşteptat ca Wenger să-i instruiască imediat pe Song şi Denilson să ajute mai mult defensiva. La 2-0, Arsenal nu avea decât să închidă jocul, să păstreze constant 6-7 oameni în spatele mingii şi să caute o contră care să le asigure punctele.

Arsenal însă n-a schimbat nimic, continuând să aducă cât mai mulţi oameni în jumătatea adversă. Nu par să ştie să joace altceva. Aşa se face că o pasă lungă a lui Assou-Ekotto i-a pus pe Spurs pe un contraatac 3-contra-4. Dintre toţi oamenii, Defoe a câştigat un duel la cap, van der Vaart l-a servit pe Bale, care şi-a făcut mingea elegant şi l-a executat pe Fabianski.

Spurs au continuat să-i hărţuiască până când Cesc a încercat să blocheze ca la volei lovitura liberă a lui van der Vaart. Tot olandezul a egalat dintr-un penalty bătut excelent. La 2-2, Arsenal s-a trezit din pumni, a avut un gol anulat corect şi câteva ocazii importante create de Fabregas.

Tottenham a rezistat, cu căpitanul Gallas făcând unul din marile meciuri ale carierei, şi a mai muşcat încă o dată prin Kaboul, care a prelungit cu capul lovitură liberă a lui van der Vaart. Spurs au câştigat acum 13 puncte după ce au fost conduşi, mai mult decât orice altă echipă din Premier League.

Ca în orice post-mortem fotbalistic, se impune întrebarea: a câştigat Spurs, sau a pierdut Arsenal? Înclin spre a doua variantă. Tot ce avea de făcut Arsenal după pauză era să îngheţe meciul timp de un sfert de oră. A ieşit la iveală însă aceeaşi fragilitate mentală care i-a ţinut pe loc în ultimii ani. Încerc să mi-o închipui pe Chelsea sau chiar pe City făcând o boacănă ca asta, fiind la fel de naivi, şi nu reuşesc.

„Dacă te uiţi la statistici şi la numere, e greu de înţeles cum am pierdut meciul ăsta” a spus Wenger după meci.

Dar dacă te uiţi la ultimele două sezoane, nu mai e aşa de greu. E exact aceeaşi suficienţă din derbyul nord-londonez de acum doi ani, când Arsenal avea 4-2 în minutul 89, din deplasarea la Wigan din sezonul trecut când aveau 2-0 în minutul 80 şi au pierdut, din meciul de la Donetsk de luna trecută.

Cu trei meciuri pierdute din ultimele patru pe teren propriu, Arsenal ar fi fost deja ieşită din cursa pentru titlu în oricare alt sezon. Nu şi acum, când toată lumea joacă ca într-un Bizzarro Premier League, în care primul loc înseamnă retrogradarea.

Sursa foto: dailymail.co.uk