Premier League

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 33, una care stă în umbra semifinalelor de Cupă. Tabloidele vor umfla derbyul mancunian mutat pe Wembley, făcându-l cel mai important din istorie dar nu trebuie uitat că City şi United au mai jucat o semifinală de Cupă în 1926.

City a bătut cu 3-0, dar avea să piardă finala cu Bolton şi să retrogradeze la finalul sezonului. Era o vreme când „albastrii” şi „rosii” mergeau către Sheffield cu acelaşi tren, făceau caterincă pe drum, se mai şi încăierau, dar rămâneau împreună ştiind că: ‘Tha’ll be slashed to ribbons wi’ th’ gangs at Sheffield!’

Cu Tevez absent, Dzeko şi Balotelli trebuie să demonstreze azi că Mancini n-a cheltuit £52m degeaba. The honeymoon is over, nu mai e loc de explicatii sau scueze. Pentru United e mai degrabă business as usual. John Nicholson spune asa:

I think we take United’s success for granted to the point where we almost blank it out now. We’re so used to them winning trophies that to the neutral fan, there is nothing exceptional or notable about it anymore. But if you pause for a minute and take a look at their 20 year haul, it is incredible by any team’s standards: 11 league titles, probably 12 with this year’s looking already in the bag. It’s amazing. Add in the FA and League Cups and a couple of Champions Leagues too. Incredible.

Even this season when they haven’t always been that good, they have never let their winning spirit flag. They are winners. It comes with the DNA of the club now and if you’re not a winner you won’t last long at Old Trafford. The will to win and the determination to beat your opponents, even if they have better players than you, is what defines them. They just don’t know when they are beaten and no amount of money can buy that. It is ingrained into the character of the players by the club and the manager.

Cealaltă semifinală va avea loc duminică, între Birmingham şi Bolton. Tot duminică se joacă Arsenal – Liverpool.

În weekend Asociaţia Fotbaliştilor din Anglia (PFA) va anunţa jucătorul anului şi jucătorul tânăr al anului după ce saptamana trecută au fost publicate nominalizările. Câteva observaţii:

• Nani e jucătorul sezonului şi faptul că n-a prins nici măcar lista scurtă e caraghios. Cum la fel de caraghios e să-l vezi nominalizat pentru „jucatorul tânăr al anului” la 24 de ani. Dacă Rooney ar fi făcut ce a făcut Nani sezonul asta, nici măcar n-am mai fi purtat discuţia asta.

Sezonul 2010-2011:

Nani: 9 goluri, 16 assisturi
Bale: 7 goluri, 1 assist
Nasri: 9 goluri, 1 assist

De la 1 ianuarie:
Nani: 5 goluri, 5 assisuri
Bale: 1 gol, 0 assisturi
Nasri: 1 gol, 0 assisturi

• Cum se întâmplă cu orice vot, e multă politică la mijloc. Pe Nani îl trage în jos tot ce a luat cu el de pe maidanele din Lisabona: simulările, văicărelile, datul în spectacol. Nu e de ajuns să fii cel mai bun ca să fii desemnat cel mai bun, trebuie să mai şi bifezi nişte căsuţe, iar Nani bifează prea puţine din ele la fel cum Scott Parker le bifează aproape pe toate.

• Cu Nani omis, Vidic devine favorit într-un sezon în care fost constant meci după meci la cel mai înalt nivel. Hard as nails şi citind jocul exemplar, Vidic s-a adaptat perfect la jocul din Anglia.

• Sigur că se pot face pledoarii şi pentru alţi fotbalişti care lipsesc de pe lista: Van der Sar, Leighton Baines sau Berbatov. Părerea mea e că singura omisiune curioasă pe lângă cea a lui Nani e cea a lui Kompany, care alături de Vida, a fost cel mai bun apărător central sezonul ăsta.

• Bale nu avea ce să caute pe listă. Da, e iute ca vântul, dar a lipsit câteva luni bune şi oricum cele mai bune meciuri le-a făcut în Europa.

• Van der Vaart a început sezonul având “fire in his belly” dar a pierdut asta undeva prin iarnă. Luând sezonul ca întreg, cred că şi cei mai mulţi yids ar fi de acord că Modric a fost mai influent în jocul lui Spurs.

• Mă bucur să-l văd pe Seamus Coleman, pe care l-am avut tot sezonul în echipa fantastică, nominalizat la tineri. Dintre toţi oamenii de pe listă, Everton a făcut cea mai bună afacere cu el, luându-l cu £150 de mii din Irlanda.

Studs-Up despre obscenitatile auzite in fotbal:

Vestea că Stan Kroenke a devenit acţionarul majoritar al lui Arsenal aduce mai multe întrebări decât răspunsuri. Stricăciunile Glazerilor sau ale cuplului Hicks & Gillett au întărit aprehensiunea englezilor faţă de patronii de peste ocean.

„Call me old-fashioned, but we don’t need his money and we don’t want his sort. Americans know absolutely sweet f**k all about our football” spunea în 2007 chairman-ul Peter Hill-Wood.

Între timp însă, Kroenke i-a câştigat încrederea prin devotamentul faţă de club. Deşi are suficiente afaceri cu care să-şi ocupe timpul, Kroenke zboară lunar la Londra pentru şedinţa consiliului de administraţie. După ce şi-a cerut scuze, Hill-Wood a admis că Kroenke e „actionarul absolut potrivit” pentru Arsenal.

Cine e Stan Kroenke?

Stan Kroenke e un om de afaceri american, cu o avere estimată la 3 miliarde de dolari. Cei care îl cunosc îi fac portretul unui tip inteligent, sclipitor în afaceri fără să fie lacom, fără să calce pe cadavre pentru a obţine ce vrea. I se spune Silent Stan, datorită discreţiei cu care îşi conduce afacerile.

Kroenke nu se pricepe neapărat la fotbal, dar se pricepe la sport. În America deţine echipă de baschet Denver Nuggets, cea de hochei Colorado Avalanche şi cea de fotbal, Colorado Rapids.

Ca să înţelegeţi ce fel de om e, o anecdotă spune că imediat după ce a cumpărat una din cele mai bune vii din California, a aruncat butoaie de cabernet-sauvignon în valoare de 2 milioane de dolari, pentru că n-ar fi avut calitatea care se aştepta de la respectivul brand.

Ce se va întâmpla acum?

Nu vă aşteptaţi la schimbări majore. Arsenal are deja un model sănătos de business iar Kroenke n-a venit să strice asta. De fapt, el deja era acţionarul cu cea mai mare influenţă, directorul executiv Ivan Gaizidis şi directorul comercial Tom Fox fiind recrutaţi din MLS, respectiv NBA, la recomandarea sa.

Kroenke e un patron care gândeşte pe termen lung, care nu se fereşte să investească în jucători dacă e nevoie. La Nuggets i-a adus pe Carmelo Anthony, Allen Iverson şi Chauncey Billups, ultimul recunoscând meritele patronului după finală din 2004, când a ieşit MVP:

I take a lot of pride in what has happened in Denver, but you don’t recruit the players we have without Mr Kroenke’s commitment. For us, it’s simple: Mr Kroenke is the MVP.

Fotbalistic, status-quo-ul va fi păstrat probabil. Wenger are în noul acţionar majoritar un aliat, Kroenke apreciind filozofia francezului, a cărui diplomă de economist îl recomandă pentru a se ocupa de club în perioada de tranziţie către noile regulamente fiscale.

Schimbările cele mai importante vor fi probabil de ordin comercial. Arsenal se va orienta mai agresiv decât până acum spre piaţa americană şi cea asiatică, după modelul lui Man United.

Una peste alta, e de ajuns să priveşti la Glazeri, la Abramovici sau la şeicul Mansour ca să înţelegi că Arsenal s-ar fi putut căpătui cu un proprietar mult mai inadecvat decât Stan Kroenke.

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 32. Iarăşi avem o etapă cuminte, fără meciuri tari. Liverpool -€“ Man City e luni de la 22:00, dar cu Gerrard ratând tot sezonul, nu-i mai văd pe „cormorani” să tragă la locul 5, ultimul care duce în Europa.

Blackpool o primeşte pe Arsenal duminică de la 15:30. La conferinţa de presă, Ollie a fost simpatic ca de obicei:

I’ve just told the groundsman to dig up the pitch rather than mow it nice and flat. What’s he doing? It looks lovely.

Wenger le-a luat apărarea băieţilor lui, aceeaşi poliloghie despre tărie mentală, talent, „we have belief in our belief that we believe in our belief”, cum bine zicea Arseblog, dar a scăpat un porumbel care e probabil ultimul lucru pe care voiau să-l audă fanii „tunarilor”:

As long as you are second in the league, I am ready to sign for the next 20 years and stand up for that.”

Shanks avea altă părere:

If you are first you are first, If you are second you are nothing.