Premier League

Debutul lui Wayne Bridge la West Ham trebuie să fi fost unul din cele mai proaste din istoria Premier League. Faptul că l-a avut pe Walcott adversar direct nu l-a ajutat, făcându-l să semene cu un bunic care a ieşit cu nepotul la joacă după o operaţie la şold. Bridge a fost de vină la toate trei golurile „tunarilor” iar statistica alunecărilor reuşite nu-l flatează câtuşi de puţin – 0/4.

Nu vreau să-l crucific pe Wayne Bridge, nu e fotbalist care nu facă un meci de c***t din când în când. Problema mea e cu orgia salariilor din fotbalul modern. Un fotbal în care un fotbalist atât de limitat precum  Bridge ia £90 de mii pe săptămână, ca să joace două meciuri de campionat până în ianuarie, e un fotbal stricat şi mercantil. £90 de mii, tot atât ia şi Joe Cole! În fiecare luni, băieţii ăştia se trezesc cu un Aston Martin în parcare. Poate-s naiv, dar vă întreb cam cât o lua Bozovic, care înţeleg că fost cel mai bun fundaş stânga din Ligă 1. O mie, două, pe săptămână? Socialist rant over.

Sir Alex Ferguson a aşezat-o pe United într-un 4-4-2 standard pe White Hart Lane. Cu Scholes şi Anderson pe bancă, zona centrală a mijlocului le-a revenit lui Fletcher şi Carrick care au împreună cam tot atâta creativitate cât un buştean. Aşa se face că singurele şuturi pe poartă ale lui United au fost câteva încercări optimiste ale lui Rooney si Rafael.

Dacă United a fost ieri o echipă Fletcher-ească, Spurs a fost una Modric-ească. Croatul e un butoi de creativitate şi are un fler, o clarviziune, care o ţine în viaţă pe Tottenham chiar când lui Bale sau van der Vaart nu le iese jocul. Harry avea perfectă dreptate după meci, Modric e un jucător uimitor, care găseşte mereu timp şi spaţiu atunci când ceilalţi nu reuşesc.

King Kenny Dalglish s-a întors ca antrenor pe Anfield după 20 de ani şi a fost primit exact cum vă imaginaţi. Prima repriză din Merseyside derby a fost poate cea mai vocală şi electrizantă desfăşurare a unei peluze în acest sezon. Dacă King Kenny mai are resursele pentru a o redresa pe Liverpool după un deceniu petrecut pe margine, asta e altă discuţie. Până una altă, l-a mutat pe Glen Johnson în stânga, pentru a-i face loc lui Kelly, în care pare să aibă multă încredere, în dreapta.

S-a stins Nat Lofthouse, una din legendele autentice ale fotbalului postbelic din Insulă, atacant central care a marcat de 30 de ori în 33 de meciuri pentru Albion, şi de 255 de ori 452 de meciuri pentru clubul la care a jucat toată viaţă, Bolton Wonderers. Iată ce spunea acest domn, despre vremea când fotbaliştii nu purtau ghete roz:

In my day, there were plenty of fellas who would kick your bollocks off. The difference was that at the end of the match they would shake your hand and help you look for them!

Rest in peace Nat Lofthouse!

Revin după o boierie de două săptămâni în care scrisul a fost invers proporțional cu fotbalul insular. Iată ce s-a întâmplat intre timp:

• Faptul că regina l-a făcut pe Fergie cavaler al Imperiului Britanic acum ceva timp, îl face în mintea multora infailibil. Toată găinăria cu jucătorii împrumutaţi la Preston demonstrează că nu e. Ce s-a întâmplat acolo? Pe scurt, Man United avea împrumutaţi trei jucători la Preston North End – Ritchie de Laet, Joshua King şi Matty James. După ce Preston, ultimul loc în Championship, l-a dat afară pe fiul lui Sir Alex, Darren Ferguson, scoţianul a bătut cu pumnul în masă şi şi-a chemat jucătorii înapoi. O decizie nerezonabilă, revanşarda şi meschină.

• Comparativ cu situaţia de la jumătatea campionatului trecut (după 19 etape) iată cum se prezintă principalele echipe: United – 1 punct in plus, Chelsea – 8 puncte in minus, Arsenal – 5 puncte in minus, City – are tot atatea puncte ca anul trecut, Spurs – 1 punct in minus, Liverpool – 5 puncte in minus.

• Faptul că United e neînvinsă deşi i-a pierdut pe Ronaldo, pe Tevez, şi într-o oarecare măsură pe Rooney (care a marcat ieri din acţiune după opt luni de secetă) trebuie să fie descurajant pentru urmăritori. Tradiţia ne spune că United creşte cadenţa în săptămânile astea, încât e greu să mai vezi pe cineva ţinându-se de ei. Invincibles 2011? Poate, dar ar fi cei mai străvezii invincibili de la Perugia 1978-1979 încoace.

• Man City s-a înţeles cu Wolfsburg pentru Dzeko, pe care va plăti £27m. Bosniacul e aşteptat pentru vizita medicală astăzi sau mâine. Tot la capitolul transferuri, Beckham s-a întâlnit cu Jamie Redknapp la Harrods în timp ce făceau cumpărături de sărbători, şi se pare că n-ar zice nu unui împrumut la Spurs. Aflăm săptămâna asta dacă Galaxy îi dă drumul.

• Chelsea a căzut sub Spurs în clasament, ceea ce la începutul toamnei părea de-a dreptul inimaginabil. Dacă egalul dramatic cu Villa a demonstrat ceva, e că Ancelotti încă mai are peluza şi mai ales vestiarul de partea sa. La 1-2, când „villanii” îi cântau lui Carletto „getting sacked în the morning”, „albaștrii” au strâns rândurile, şi s-au bătut cu sânge, sudoare şi lacrimi pentru antrenorul lor, faţă de care şi-au arătat loialitatea la ultimul gol. Necazul e că la fel se întâmpla şi cu Scolari, după o victorie în ultimele minute cu Stoke, care însă nu i-a salvat postul.

Wenger vorbea înainte de meci de „obstacolul mental” care e Chelsea. Nu-şi închipuia probabil că obstacolul e făcut din pandişpan.

Greu de înţeles cum o echipă atât de solidă poate să se deterioreze atât de repede. Campioana de anul trecut, începea noul sezon la fel cum îl terminase pe cel dinainte -€“ 15 puncte din 15, golaveraj 21-1. Treptat, au apărut paşii greşiţi, cu City, cu Newcastle, cu Sunderland. Ray Wilkins a fost dat afară ca un găinar. Apoi au venit accidentările, care n-au făcut decât să camufleze declinul „albaștrilor”. „Stai să vezi când revin Lamps, Terry, Essien şi Drogba…”

Iată că au revenit cu Arsenal, doar cât să confirme faptul că problemele sunt mai profunde decât o întindere de ligament sau un nerv la coloană. Chelsea are un lot bătrânicios, subţire, şi un joc construit pentru un atacant, care la 33 de ani nu mai e nici prea iute şi nici prea tehnic. Dacă Drogba face un meci prost, cum se întâmplă tot mai des, nu e nimeni care să-i ţină locul. În nici un caz Kalou, versiunea ivoriana a lui Claudiu Răducanu.

Nici banca nu-i ajută pe pensionari. Dacă Wenger îi avea ieri la dispoziţie pe Chamakh, Arshavin sau Rosicky, Ancelotti a încercat să întoarcă jocul cu Ramires, care are toate argumentele pentru a fi noul Kleberson. Chelsea nu are un plan B pentru că nu are cu cine să-l execute.

Nimic din ce-am scris mai sus n-ar trebui să ştirbească meritele tunarilor, care au fost excelenţi aseară. Au pasat inteligent, au presat fără milă şi au avut sânge rece în faţa porţii. Cesc a dirijiat mijlocul că în vremurile bune, Walcott e din ce în ce mai tăios, bifând deja tot atâtea goluri până la Revelion cât în cele două sezoane anterioare împreună. O menţiune şi pentru Johan Djorou, care în ultimele două luni a fost impecabil de fiecare dată când Wenger a apelat la el.

Până la urmă, meciul s-a pierdut/câştigat pe fondul acelei calităţi a jocului pe care Ancelotti o aminteşte des în interviuri: intensità . Chelsea şi-a pierdut intensitatea nemiloasă cu care lua meciurile by the scruff of the neck, în timp ce Arsenal şi-a descoperit intensitatea care-i permite să recupereze mingea sus şi să ţină pericolul departe de o linie de fund vădit vulnerabilă.

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a optișpea. Lampard revine la Chelsea, care după ce n-a câștigat de 5 meciuri, speră să redevină mașina nemiloasă de fotbal tocmai cu United pe Stamford Bridge.

Digi Sport, sambata 14:45 Sunderland – Bolton

Digi Sport, sambata 17:00 Arsenal – Stoke

Digi Sport, sambata 19:30 Liverpool – Fulham

Digi Sport Plus, duminica 14:00 WBA -Wolves

Digi Sport, duminica 18:00, Chelsea – Man United

Digi Sport, luni 22:00 Man City – Everton

A fost un meci prost, mărturie a deteriorării din ultimii ani a campionatului englez. Dârzenia e tot acolo, fără îndoială, dar gleznele sunt din ce în ce mai pătrate. S-a dus de mult vremea când Arsenal avea un vârf capabil să facă asta. Sid Lowe a încins Twitterul, întrebând câţi dintre titularii de aseară ar fi titulari într-o echipă Barça/Real. Poate Evra, şi cam atât.

Deşi regulile s-au schimbat de ani buni, nivelul de ignoranţă în privinţa henţurilor e uimitor. Aseară, în studioul de după meci, discutând henţul lui Clichy au fost invocate vechile argumente: că Nani ar fi scăpat spre poartă, că francezul şi-a creat avantaj etc. Oameni buni, regulile sunt clare:

Handling the ball involves a deliberate act of a player making contact with the ball with his hand or arm.

Dacă nu există intenţie nu e infracţiune, oricât de clar ar fi henţul. La recomandările făcute arbitrilor pentru a identifica dacă a existat sau nu intenţie, primele două argumente sunt: dacă mingea se duce către mână sau mâna către minge şi distanţa de la care vine mingea. Ei, Clichy avea mâna fixată în pământ, iar minge îl loveşte de la mai puţin de un metru. A fost orice numai penalty nu.

Rafael are toate şansele să devină cel mai bun fundaş dreapta din lume în câţiva ani. După ce l-a avut în buzunar pe Bale în meciul direct, l-a anulat ieri pe Arshavin şi ocazional pe Nasri când a schimbat partea.

La 1-0, cu 5 minute înainte de final, „tunarii” se plimbau pe teren cu vâna unor poştaşi pe final de tură. Aceiaşi umeri plecaţi pe care i-am mai văzut de câteva ori sezonul asta. Nu e greu de imaginat că inversând rolurile, United ar fi aruncat chiuveta înspre adversari, vorba englezului. E o moleşeală psihică din care Arsenal trebuie să iasă dacă are de gând să mai câştige ceva.

De la începutul lui 2009, Arsenal a jucat 11 meciuri cu Chelsea şi Man United, pierzând 10 şi remizand unul, în care United avea nevoie doar de egal pentru a-şi asigură titlul. Golaveraj 23-5. Can’€™t win anything with kids, anyone?