Premier League

1. A fost unul din cele mai dezechilibrate derby-uri din ultima vreme. United, care a pierdut 3 din ultimele 5 meciuri de campionat, a fost mai răsuflată decât o sticlă de şampanie uitată pe plajă. Liverpool, atât de efervescentă după revenirea lui King Kenny, a fost robustă în defensivă, energică la mijloc şi inspirată pe fază de atac.

Aproape fiecare jucător al lui Liverpool s-a remarcat, în timp ce nici unul al lui United n-a intrat în meci. Angajamentul şi mişcarea în teren a lui Liverpool de la mijloc în sus au fost ceva ce nu vezi în fiecare zi. Nu mi-au plăcut atât golurile lui Kuyt, trebuie să fi fost unul din cele mai urâte hat-trick-uri marcate vreodată, cât încrâncenarea cu care a urmărit aproape orice minge.

2. Nu se întâmplă des să scriu asta, dar Sir Alex Ferguson a greşit tactica. Rar o vezi pe Man Utd începând un derby în deplasare cu patru oameni la mijloc, şi cu atât mai curios a fost s-o vedem făcând asta ieri, când cuplul de fundaşi centrali avea nevoie să fie protejat mai mult ca de obicei. Fergie a încercat să fie îndrăzneţ şi a plătit pentru asta. Liverpool a avut mereu un om care venea din spate, de obicei Meireles, şi crea superioritate pe fază de atac.

Apărarea peticită nu e o scuză pentru ce s-a întâmplat. Cu Agger şi Kelly accidentat şi Aurelio ieşit în prima jumătate de oră, Liverpool a avut probleme şi mai mari, de care s-a ocupat admirabil.

3. Cu fiecare etapă care trece, Luis Suarez pare un transfer inspirat. A adus pe Anfield o pasiune şi o energie care l-au făcut uitat pe apaticul Torres. Pune cineva pariu că va marca mai mult decât spaniolul sezonul viitor?

Suarez e puternic, e iute, e ambidextru şi, judecând după meciul de ieri, ştie să-şi tragă adversarii de păr că nimeni altul. Ce-mi place la el e că are o anumită imprevizibilitate, eşti mereu curios să vezi cum va rezolva faza. Şi într-adevăr când va intra Carroll, cred că Liverpool va avea cel mai bun atac din campionat.

4. Intrarea lui Carra la Nani. Roşu direct, fără discuţie, deşi admit că până să văd reluarea şi imaginile cu tăietura, nu mi s-a părut o intrare atât de periculoasă.

Acum să discutăm despre reacţia lui Nani. Da, portughezul a devenit de-a lungul timpului unul dintre cei mai detestabili jucători pentru simulările, văicăreala şi pantomima pe care le-a adus de pe maidanele din Amadora în Premier League. Da, reacţia imediată, de a-i cere socoteală lui Dowd, a făcut că suferinţa care a urmat-o să pară caraghioasă. Dar acum ştim că n-a fost.

Cultura bărbătească a fotbalului englez nu lasă loc pentru lacrimi. „Bryan Robson never cried. Roy Keane never cried.” Nici măcar Alan Smith n-a plâns când şutul lui Riise i-a dat glezna peste cap.

„Sod off!” mi-am zis când am văzut reacţia „muierească” a lui Nani. Dar când i-am văzut chipul schimonosit de durere am înţeles că nu e nici o simulare. E durerea unui om cu o tăietură până la os, şi durerea unui fotbalist căruia îi e frică să nu rateze tot sezonul. Poate ceva mai multă compasiune n-ar strica…

5. Silenzio-stampa. După meci, nimeni de la Man U n-a vorbit cu presa, nici măcar cu televiziunea clubului. Dacă e să mă întrebați pe mine, ăsta e un gest de neam prost.

Nu mai vorbesc de contractul cu Sky-ul, care varsă zeci de milioane de lire anual în contul clubului, contract care îl obligă pe Fergie să dea un interviu după meci, dar e şi o profundă lipsă de respect faţă de suporterii care erau curioşi să alfe părerea antrenorului lor într-un punct atât de critic al sezonului. Să fie clar: dacă n-ar fi suporterii ăştia care să cumpere abonamente şi tricouri în fiecare ani, Fergie n-ar mai fi fost cine e.

Nu e prima dată când Sir Alex fentează presa, dar e o ineleganţă pe care la Wenger spre exemplu n-am văzut-o niciodată, indiferent cât de greu i-a fost să vină în faţa microfonului.

Apropo de interviuri de după meci, Dalglish a fost mucalit ieri:

Interviewer: Was Carragher fortunate to stay on the pitch after the tackle on Nani?
Dalglish: He’s fortunate to be playing for Liverpool on a day like this
Interviewer: So you’re not going to talk about the tackle?
Dalglish: I thought I just did.

You know the drill: vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 29.

Duminică de la 15:30, Liverpool – Manchester United. De urmărit cum îi vor face faţă Wes Brown şi Chris Smalling alunecosului Luis Suarez, care trage tare la antrenamente după cum se vede. Eu merg pe un gol al uruguayanului, mai ales că United a primit gol în ambele meciuri în care Brown a fost titular sezonul asta. Şi încă îl avea pe Vidic să-i ţină spatele.

Ştirea sfârşitului de săptămână în Anglia trebuie să fie prelungirea contractelor lui Carrick şi Fletcher, o decizie pe undeva curioasă a lui Fergie, ţinând cont că ambii au avut un sezon dezamăgitor până acum. Vestea şi mai proastă e că noile contracte sugerează faptul că Scholesy se va retrage la finalul sezonului.

Hai să zic că înţeleg de ce l-a păstrat pe Fletcher, care a fost un adevărat soldat în precedentele două sezoane, genul de jucător care nu se fereşte să „get stuck in”, cum zic englezii. Dar Carrick e ieşit din formă de câţiva ani buni. Mă chinui să-mi amintesc un meci mare de-al lui, în care să fi tras sforile la mijloc, cum a făcut Wilshere cu Barça, ca să avem un punct de reper.

E drept, Carrick păstrează posesia, distribuie mingea excelent şi recuperează cel mai mult dintre mijlocaşii lui United. Dar fapt e că de când a venit la club, United a câştigat mai multe meciuri cu el pe bancă decât în teren.

Una peste alta, Carrick şi Fletcher or fi utili, cară pianul ca nimeni alţii, dar cu ei în teren United nu arată ca o echipă de „world beaters”. Man Utd are nevoie de sânge proaspăt la mijloc, de un mijlocaş de creaţie care să lege jocul. Dar parcă nici Rodwell/Henderson în locul lui Carrick n-ar fi stricat.

Şi dacă tot suntem la United, e greşit să recunosc că mi-a plăcut declaraţia lui Cantona de ieri?

It is a dream for some people to kick these kind of people (hooligans) — so I did it for them…so that they are happy.

It’s a kind of freedom for them — so they speak about that incident because they felt something special physically.

Maybe it was a different feeling. It is a great feeling — but different. I have seen so many players scoring goals and they know what that feels like, but this one — a player jumping and kicking a hooligan — it’s not the kind of thing you see every day!

It was a mistake but that’s life — that’s me. You either take it or not. I’m strong enough to come back.

He is not a man, he is Cantona!

Gata, vă las cu Vinnie Jones care încă mai știe sa dea „a proper bollocking”:

1. Înainte de toate, a fost un minunat meci de fotbal, aprig şi deschis, jucat cu o intensitate şi o viteză la care fanii Serie A, spre exemplu, nici nu îndrăznesc să viseze. Nu pierdeţi din vedere asta, înainte să intrăm pe terenul minat care e dezbaterea pe marginea arbitrajului.

2. Arbitrajul – prost, dar mă feresc să spun că Atkinson i-a dat meciul lui Chelsea.

Să le luăm pe rând: golul lui Terry de la început a fost valabil, dar se fluierase cu o secundă sau două înainte. Pe reluare se vede clar cum Evra, care apără colţul respectiv, iese de pe linia porţii, înţelegând că faza s-a încheiat.

David Luiz trebuia eliminat la piedica pe care i-o pune lui Rooney (era totuşi minutul 75), dar Vidic putea la fel de bine să iasă mai devreme.

La penalty, Smalling n-avea cum să se dea la o parte, iar Zhirkov a căutat să cadă. Privind reluarea din toate unghiurile, eu nu l-aş fi dat, dar e o decizie care ca arbitru o iei într-o fracţiune de secundă. Atkinson a văzut contact şi a dat 11 metri.

Au mai fost câteva faulturi pe care Atkinson le-a judecat în favoarea lui Chelsea, îmi vine în minte ciocnirea lui Torres de Evra, care nu ştiu ce ar fi trebuit să facă. United a fost dezavantajată serios, dar meciul s-a pierdut în altă parte.

Şi dacă tot suntem la arbitraj, e atâta ironie să-l vezi pe Sir Alex plângându-se că Luiz n-a fost eliminat la doar trei zile după ce tot dânsul spunea despre Rooney că a fost „un pic norocos” la Wigan. Ei na, că a fost şi Luiz un pic norocos.

Penalty-ul de ieri n-a fost cu nimic mai prejos decât cel al lui Berbatov cu Liverpool în Cupă, când Fergie spunea:

Dimitar says he was definitely clipped. The replay shows he slightly touched him but the momentum is enough to bring the player down. There is no reason for him to go down anyway. He is not that kind of player.

Mhmm, nici Zhirkov nu e. Instant karma is a motherf***er!

3. A game of two haleves -€“ prima a lui United, a doua a lui Chelsea. Cu precizarea că Chelsea a fost mai bună în primul sfert de oră, şi a avut cea mai mare ocazie a primei reprize, la lovitura liberă a lui Lampard. Or, Man United n-a contat în a doua repriză.

Am spus aseară după meci că un egal ar fi fost mai just, dar acum când mă uit pe statistici, am îndoieli. Pe lângă gol, United a avut un singur şut pe poartă, care de fapt a fost o centrare a lui Evra. Iar când te gândeşti că Chelsea a jucat fotbal vreo 60 şi United vreo 30, rezultatul nu mai pare atât de mincinos.

În orice caz, credit lui Chelsea pentru răspunsul din partea secundă. Nu ştiu câţi dintre noi îi mai credeam în stare la pauză să iasă de la cabine cu atâta vână şi să controleze jocul cu autoritatea cu care au făcut-o.

4. David Luiz -€“ încă de la pauză îi spuneam lui AG ca David Luiz mi se pare singurul „albastru” care încearcă să împingă jocul în faţă, şi nu pentru prima dată sezonul ăsta. Are ceva din Beckenbauer acest brazilian, care iese atât de elegant cu mingea la picior din apărare. Ieri a fost colosal, ca de altfel în mai toate meciurile de când a venit la Chelsea, şi pare deja un transfer mai nimerit decât Torres, cu care toată lumea pledează să avem răbdare până în vară.

5. Faultul lui Vidic din prelungiri e cel mai inutil al sezonului. De ce să iei al doilea galben şi să ratezi un meci crucial, pentru o cauză pierdută? United va fi pe Anfield duminică, cu Wes Brown şi Chris Smalling încercând să le reziste lui Andy Carroll şi Luis Suarez. Nu tocmai o sarcină la îndemână…

Astăzi se fac 20 de ani în cap de când Ryan Giggs a debutat în fotbalul mare, twenty years of tramping up and down that bloody wing, vorba lui Fergie. 20 de ani în care Giggsy n-a luat nici măcar un singur cartonaş roşu.

Cu Chelsea, Giggs a egalat recordul lui Bobby Charlton de meciuri jucate în prima divizie din Anglia – 606. Iar pentru meciul cu Arsenal (sau Leyton Orient) din Cupă, fanii i-au pregătit un banner, inspirat de chantul pe care i-l cântă la fiecare meci, inspirat la rându-i de piesa Joy Division -€“ Love will tear us apart.

Vă recomand interviul din Guardian şi o selecţie cu cele mai frumoase 10 goluri ale sale:

He turns up for this interview în a simple top, jeans and a £40 pair of Converse pumps. That kid of 1991, the boy who played football like a man, has become the man who plays football like a boy.

Aveam 7 sau 8 ani, când TVR Iași transmitea un fel de serial în care Giggs, el însuși un puști la vremea aia, te învăța cum să bați cornere, lovituri libere și toate cele. Ieșeam apoi pe terenul de zgură de lângă bloc, convins că am prins mișcarea. Si totuși cumva, niciodată nu-mi ieșeau cum ii ieșeau lui.

E uimitor când te gândești câte s-au schimbat de atunci… Ca sa înțelegeți ce înseamnă 20 de ani în fotbal, gândiți-vă că pe vremea aia Belodedici lua Cupa Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad, Jean Pierre Papin era Balonul de Aur al Europei, iar Jack Wilshere nici nu era născut.

Suntem cu toţii privilegiaţi că l-am putut vedea timp de 20 de ani pe acest domn, săptămână de săptămână, răsucind sângele fundaşilor din Anglia. Un fotbalist teribil care a ştiut să rămână un om normal, într-o lume în care asta pare să fie atât de greu, judecând după orgiile de după meciuri și studenții împuscați prin vestiare.Richard Whitall are dreptate: profesionalismul lui Giggs e desprins din alte vremuri. All Hail Sir Ryan!

Sursa foto, Flickr, Pat McDonald

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 28.

N-o să vă mint, nu e chiar cea mai captivantă etapă, dar măcar avem finala Milk Cup duminică. Arsenal încearcă să câştige primul trofeu din 2005 încoace împotriva lui Birmingham, fără Walcott şi Fabregas, accidentaţi. Ligă s-ar putea totuşi să-i facă o concesie spaniolului, şi să-i permită să fie primul care să ridice cupa, dacă va fi cazul.

In other news, Glazerii insistă că n-au de gând să vândă Man United qatarezilor, Sunderland i-a prelungit contractual lui Steve Bruce, iar Fergie crede că titlul e un „two-horse race” între ei şi Arsenal. Slow week really…

In other other news, vă recomand True Grit, chiar dacă nu vă plac western-urile!