Comentarii recente:

Laune Rangers 5-12 v 1-10 Killarney Legion (Minor Football League Div 1)

Să zicem că vă prinde o vineri prin Irlanda, ați făcut o tură prin Ring of Kerry  și aveți chef seara să rezolvați un puzzle, dar neapărat fără să apelați la amicul Gugăl (nici măcar un moment). E foarte greu, știu. Mă refer la partea cu Gugăl.

La ce puteți să vă așteptați:

  • Să vă opriți la întâmplare într-un mic orășel, in cazul nostru Killorglin, și să intrebați daca este vreun meci de fotbal. Aflați ușor și sunteți indrumați spre stadionul local.
  • Să vă salute lumea pe stradă. La primul am crezut că mă confundă cu cineva. Al doilea (o mama cu doi copii) m-a băgat la îndoieli. La al treilea, un tânar de vreo 19 ani, m-am prins ce se întamplă.
  • Să vedeți un afiș de genul acesta care să vă explice ce se așteaptă de la voi

Să fie puțină lume in tribune, deși spectacolul e pe gratis

  • Terenul să fie mai lung si mai lat, jucătorii mai mulți, porțile mai mici, dar să aiba si prelungiri ca la rugby
  • Mingea să fie rotundă și jucătorii să o ia in brațe, să alerge cu ea, uneori batând-o de pământ, alteori dându-și autopase cu piciorul
  • Sa fie portar, dar uneori echipa în atac sa prefere sa tragă la bețe nu să bage mingea în plasă (ambele acțiuni erau marcate pe tabela de marcaj)
  • Să nu vă fie clar care sunt procedeele de apărare. Nu sunt permise placajele. Se incerca lovirea mingii când era purtată de un jucator. Uneori arbitrul dicta fault. Erau dueluri mai aspre ca la fotbal. Jucătorii purtau apăratori dentare ca la rugby.
  • Să vă uitați la scor și să nu stiți de fapt cine câștigă. Dar meciul să fie antrenant.
  • La pauză, arbitrul, în drum spre cabine, să va salute dacă vă aflați in raza lui vizuală și sa vă mărturisească că la vârsta lui (60-70 de ani): “Me need a new pair of legs” după ce ați comentat admirativ că are mult de alergat. Sau a zis ceva asemănător, ca vorbea cu un accent pronunțat irlandez

  • Să vedeti un jucător talentat. Eu l-am remarcat eu pe numărul 15 de la oaspeți. Baiatul ăla chiar era dotat, un fel de Messi local. Va ajunge mare. Cel puțin asa mi s-a părut mie după vreo 25 de minute vizionate. Îmi plăcea cum cum se concentra la lovituri libere cu spatele la poartă, cu mingea in mână, se intorcea fulgerător si băga sus între bețe. A băgat vreo 4 așa.
  • Să vedeți cum ar fi dacă la fotbal s-ar renunța la regula ofsaidului. Vreo 3-4 perechi de jucatori ar fi foarte izolați de locul unde se petrece acțiunea, pe partea opusă a terenului, stand la “pomană” cum se zice la fotbalul din curtea școlii în România. Fără ofsaid și atât de izolați între unele perechi s-ar putea lega prietenii durabile. De exemplu Herrera-Hazard sau Ramos-Messi.

  • Să vă dați seama că asistați la un meci de fotbal gaelic, un joc care se practică pe scară largă doar in Irlanda
  • Să va propuneți cândva sa reveniți pentru un All Ireland. Ca să puteți să vă dați puțin în petec și să puteti să strigați la arbitru diverse “amabilitați”.

Heidenheim-Ingolstadt 1-2 (Budesliga 2)

Să zicem că vă prinde o sâmbată prin Germania, vi se ivește o fereastră limitată de timp liber pe neasteptate și aveți chef să vedeți un meci de fotbal la oricare din primele 3 nivele, pe cel mai apropiat stadion de locul unde vă aflați.

La ce puteți să vă așteptați:

  • Puteți să intrați pe internet de pe telefonul mobil, găsi cel mai apropiat meci si cumpăra un bilet online in 5 minute. Asta chiar cu cunostințe minime catre zero de limba germană când pagina de internet a clubului gazdă e doar in germană. Iar la stadion citirea codului de bare de pe mobil sa funcționeze conform așteptărilor
  • Dacă ajungeți la stadion cu o jumătate de oră înainte de ora de începere să găsiți loc de parcare într-un cartier alăturat și să ajungeți în tribună cu 15 minute înainte de ora de începere
  • Asta bineînțeles cu ajutorul primului fan local cu care intrati în vorbă după ce ați parcat si i-ați explicat contextul. Iar respectivul să facă conversație in engleză si să vă însoțească păna la poarta corectă de intrare, chiar dacă el avea bilet în alta parte. Normal promițand că veți susține echipa locală, care are mare nevoie de puncte pentru a evita retrogradarea.
  • La steaguri mari fâlfâind inainte de meci

  • La prețuri rezonabile la băutură și mâncare

  • La obiceiuri ciudate ale galeriei oaspeților (vedeți steagurile)

  • La un meci de nivel bun, peste nivelul Ligii 1 din România, cu echipe in care joacă jucători componenți de echipe naționale
  • Să vedeți ambele echipe facând roata de sfat pe teren la final de meci, discutând cam 3-4 minute si apoi mergând să salute galeriile

  • Să vedeți suporteri ai echipei gazdă care nu și-au fluierat echipa, chiar dacă a pierdut, pentru că au luptat onest
  • Să rămâneți cu mulțumirea ca ați văzut un spectacol care merita prețul biletului (25 de euro)

Bineînțeles că a existat si o doză de noroc în toate cele descrise mai sus. Dar, în mare, cu mici variațiuni, cam asta e la ce vă puteți aștepta.

Cu ochii pe McTominay

Cel putin așa  era intenția mea când am văzut că Ungaria-Scoția se juca la Budapesta în perioada când eram acolo (27 martie). Dacă Mourinho s-a dus pe Hampden Park special pentru el, puteam și eu sa iau un tramvai până la stadion. Din păcate McTominay s-a accidentat la meciul cu Costa Rica (scor 0-1) disputat cu 4 zile înainte si nici n-a mai făcut deplasarea. A rămas să mă multumesc să îi văd pe viu pe ceilalți 3 componenți din PL ai lotului Scoției (Matt Ritchie de la Newcastle se accidentase și el în același meci). Cam puțini, semn ca Scoția o duce rău cu talentele. Ce să mai zic, în centrul defensivei juca un fundas de League One de la Blackburn (singurul jucator peste 30 de ani într-un lot cu medie scăzută de vârsta) care s-a și remarcat ratând un penalty.

Robertson

Sigur pe el, tehnic, nu s-a forțat, poate și jucat prea puțin fiindcă doi din fundașii din linia de trei fiind de piciorul stând preferau lansările catre fundașul aripă dreapta. A produs niște emoții după ce a suferit o intrare mai tare, dar și-a revenit si a ieșit imediat. Sper sa nu fie nimic grav și sa continue sezonul foarte bun cu Liverpool.

Fraser (Bounemouth)

Mi se părea că la echipa de club juca mai mult mijlocaș dreapta. Aici a jucat fundaș lateral ofensiv și a fost omul decisiv. A primit multe lansări, pentru care s-a bătut, a scos un penalty, a centrat la gol. De urmarit în continuare.

Matt Phillips

A jucat vărf, o mișcare considerată ciudată de multă lume luată de noul selecționer Alex McLeish. Dar a dat rezultate, el marcând golul victoriei. Sunt cătiva jucători obscuri, pentru care eu am o slăbiciune. Matt e unul dintre ei. L-am avut in echipa de draft fantasy în ultimul sezon al lui QPR și m-a ajutat foarte mult. Când va voi explica pe indelete despre liga draft fantasy Anglofil de anul viitor veți înțelege de unde vine simpatia mea.

McBurnie

Fost la Swansea, chiar a prins 11 meciuri în sezonul actual (multe din ele parțial) fara să înscrie vreun gol. Împrumutat pentru primăvară la Barnsley in Championship, unde are 6 goluri în 9 meciuri. Un fel de Murray care odată își va da drumul și în PL. Remarcat prin nume si felul de modă veche în care poartă jambierele.

În final un cuvânt bun pentru cei vreo mie de suporteri scoțieni care au făcut deplasarea la Budapesta (foarte neașteptat pentru mine ca număr). I-am vazut în cursul zilei prin oras etalându-și picioarele în traditionalele kilturi. Au cântat, au scandat si au incheiat meciul in forță cu un refren care îl folosesc multe echipe: “Every where we gooooo…”. Pe care, la rezultatele recente ale Scoției în deplasare, au ocazia să îl folosească foarte rar.

 

 

Automatizarea deciziilor în fotbal

Un articol de COYS

Încep aici o serie de trei articole despre cum văd eu viitorul fotbalului în trei direcții: sistemul automat de detecție a neregularităților (ofsaid, fault, henț), folosirea BigData & Analytics în analiza meciurilor și furnizarea de statistici relevante și experiența virtuală de stadion (monetizarea experiențelor virtuale într-un stadion de fotbal). Paradoxal, ordinea în care văd eu apariția celor trei e exact inversă; într-o epocă în care turismul virtual a devenit deja realitate și în curând vom asista și la experiența virtuală a unui concert Beyonce, nu cred că va trece mult până când cluburile de fotbal de anvergură ca Mancheter United, Real sau Barcelona (sau nu numai ele ci și altele în parteneriat, folosind eco-systems și eco-platforms care reprezintă viitorul tehnologiei) vor realiza că nu pot extinde la nesfârșit un stadion fizic și că bani se pot face și din experiențe virtuale de meci. În ordinea numerelor de pe tricouri văd apoi BigData&Analytics (sau un xG care are sens) întrucât nu depinde numai de cluburi ci și de manageri deschiși la minte la inovații iar ultima e sistemul automat de detecție întrucât va depinde de federații și  UEFA sau FIFA.

De ce un sistem automat de detecție a neregularităților când avem (vom avea) VAR? Din mai multe motive:

  1. VAR nu e potrivit pentru scop, e doar un arbitru adițional care se uită la televizor din Stockley Park (în Anglia). Nici măcar unul în activitate, ci unul care poate pe vremuri a zis că două galbene nu fac un roșu. Deci un element uman adițional fără garanția calității. Sau altfel spus, am mai multă încredere în deciziile pe care le iau unii arbitri pe teren decât în cele luate/recomandate de comentatorii de la Match of the Day (MOTD).
  2.  VAR nu acoperă toată gama de iregularități. Doar fazele extrem de clare (în accepțiunea arbitrului adițional sau în cazurile în care cel de centru nu e sigur). VAR nu acoperă ofsaid-urile mici (toleranță de 2 sau 3 metri), nu poate spune cu siguranță dacă a fost sau nu henț la Valencia sau fault la Mane (exemple din meciul Manchester United – Liverpool), nu revine asupra faultului lui Van Dijk la Lamela și nu schimbă decizia de la penalty-ul lui Kane tot împotriva lui Liverpool (din meciul Liverpool-Tottenham). De ce? Pentru că VAR e doar un alt arbitru dotat cu televizor și reluări, la fel ca și comentatorii de la MOTD care în cele mai multe cazuri nu se pot pune de accord asupra deciziilor pentru că nu au faptele, ci doar opinii.
  3.  VAR e redus la un număr limitat de meciuri, din motive de număr necesar de arbitri.
  4.  VAR oferă doar un trade-off la fluiditatea jocului. Ori decizii cât mai documentate care necesită timp, ori decizii care pot fi luate doar în câteva zeci de secunde (pe acest considerent, celebrul henț al lui Maradona ar trece necontestat de VAR întrucât ar necesita măcar două reluări).
  5.  VAR nu acoperă cazurile de contacte fără balon și care nu sunt surprinse de camera video sau arbitrul asistent.

Ok, nu voi pretinde că VAR e complet inutil, e clar acel ceva mai mult decât arbitrajul rămas la fel că acum 150 de ani și bazat doar pe ochiul “cavalerului cu fluier”. Însă, cu toată zarva din jurul său, consider că e un pas mărunt în obiectivizarea jocului de fotbal.

Cum ar funcționa un system automat de detecție a principalelor neregularități ce se manifestă într-un meci de fotbal? Tot în ordinea numerelor de pe tricouri: ofsaid, henț, fault (de joc sau fără balon).

Ofsaid-ul e cel mai ușor de detectat și implementat în paralel cu folosirea VAR într-o prima fază. Tehnologia Internet of Things (IOT) oferă astăzi numeroase variante pentru detecția ofsaidului bazat pe trei elemente:

  1. Minge inteligentă dotată cu senzori. Adidas Smart Ball MyCoach e deja pe piață de vreo 4 ani, e un balon care analizează impactul, forța, rotația, traiectoria și care este folosită la antrenamente la grupele de copii de 8 ani. În NFL, Zebra Technologies au introdus senzorii în balonul de fotbal care sunt folosiți pentru grămezi de statistici in timp real, nu numai pentru velocitatea și forța cu care e lovită mingea dar până și pentru măsurarea vitezei de reacție a quarterback-ului (între momentul prinderii și când lansează mingea) – elemente de care mă voi lega și în BigData&Analytics în slujba unor statistici care sa aiba sens și a tacticii. Pentru detectarea ofsaidurilor nici nu e nevoie de detectarea rotatiei sau alte elemente sofisticate, ci doar de senzorii de proximitate și de mișcare (și/sau audio).
  2.  Senzori inteligenți în tricouri. Altă invenție care deja nu mai este de data recentă. Echipamentele cu senzori sunt folosite de mai toate echipele de fotbal și de marea majoritate a producătorilor pentru a analiza componentele medicale (astăzi) de gen efort, capacitatea organismului de susținere la efort prelungit, oboseala etc. Adăugarea senzorilor inteligenți de proximitate (de exemplu într-o bandă pe mâneci) nu e o chestie futuristă, ci o realitate deja. Din nou mă refer la NFL pentru că e primul exemplu care îmi vine în minte, senzorii de mișcare la jucători au fost introduși în 2016 în aparatoarele de pe umeri și funcționează pe bază de radio frecventa (RDIF) însă avansul tehnologic poate permite și soluții mai performante. La fel, acești senzori pot fi folosiți și mă voi lega de asta în partea de Analytics pentru o analiză întimpul jocului a jucătorilor, și cum se poate optimiza xG-ul luând în calcul și gradul de oboseală, momentul în meci când intervine o ocazie etc. În NFL de fapt pentru asta sunt folosiți senzorii, pentru a lua decizii tactice în funcție de parametrii jucătorilor.
  3. O cameră video inteligentă în legătură cu senzorul din mingea inteligentă care să urmărească traiectoria mingii și modul în care un jucător (detectat în ofsaid pasiv) afectează fază. Un fel de Hawkeye pe steroizi.

Și desigur, echipmentul IT care să primească datele respective de la senzori și să analizeze fazele respective. Adică exact tehnologia IOT in esență.

De la bun început trebuie stabilit că senzorii inteligenți vor trebui să fie nu foarte ușori ci insesizabili, altfel totul e impracticabil. Din câte înțeleg asta a fost o problemă când s-a vrut introducerea mingii conectate în NBA, pentru că senzorii erau mult prea grei, la NFL a fost mai ușor datorită greutății mai mari a mingii. La fel la cursele acvatice, cei de la AzkoNobel participanți și câștigători la Volvo Ocean racing aproape că au căzut în apa când au văzut primul echipament oferit pentru măsurarea parametrilor în timpul cursei și care ar fi încetinit barcă substanțial. Însă totul e posibil în termen extrem de scurt.

Cum ar funcționa toată treaba? Senzorii de proximitate din tricouri ar determina în orice moment când un jucător e în ofsaid (depășind linia jucătorilor adverși), însă evident că nu se oprește aici, acel ofsaid e momentan ofsaid pasiv. Senzorii din mingea inteligentă detectează lovirea balonului de către un jucător și datorită celor de proximitate, echipa jucătorului ce a lovit e determinată instantaneu. În acest moment ofsaid-ul e încă pasiv întrucât balonul poate fi destinat unui alt jucător neaflat în ofsaid. Însă smartball-ul și senzorii de proximitate detectează în continuare distanța către cel mai apropiat jucător și traiectoria (dacă e însoțită de camera inteligentă) și în momentul în care jucătorul în ofsaid devine mai apropiat de balon decât orice alt jucător al echipei care a lovit balonul și/sau traiectoria indică clar că direcția e spre jucătorul în ofsaid atunci devine ofsaid activ. Asta în cazul în care jucătorul aflat în ofsaid nu a lovit încă balonul, în cazul lovirii balonului deja nu mai e nici o discuție. Dacă balonul se duce pe poartă direct sau e respins de portar și ajunge la jucătorul aflat în ofsaid pasiv iarăși ofsaid-ul se reactivează întrucât jucătorul detectat în ofsaid rămâne cu senzorul activat până când revine din pozitia de ofasid iar mingea l-a depășit în direcția opusă. Dacă balonul intră în poartă fără ca jucătorul în ofsaid pasiv să o atingă e analizată distanță dintre portar și jucător și o analiză în zona activă (o zonă determinate in care portarul e influențat de jucatori și care acoperă rază vizuală a portarului). Desigur că toate astea sunt la modul sumar și toate cazurile trebuie acoperite însă poziția jucătorilor e deja o chestie pe care Opta o face deja publică în timpul jocurilor (la fel cu distanța pe care se deplasează jucătorii și traiectoriile lor), deci nu e nimic fundamental nou aici. Toate deciziile de ofsaid automat vor fi însă controlate de arbitrii (central și asistenți) care pot trece peste decizia computerului. De asemenea, sistemul ar fi introdus inițial în test pentru a strânge o grămadă de date (APIs) și a îmbunătăți deciziile arbitrului computerizat.

Hențurile ar necesita aceeași senzori de proximitate și de mișcare, pentru a analiza distanța de la care mingea smart a fost șutată și dacă mână s-a mișcat din momentul în care mingea smart a pornit din piciorul jucătorului advers și direcția în care s-a mișcat (de aceea senzorii de mișcare și proximitate ar trebui implementați pe mâneca tricoului). Într-un sens și mai futuristic, senzorii de măsurare de pe piele, care ar putea transmite și date despre starea fizică a jucătorilor și a preîntâmpina momente tragice pe gazon.

La faulturi și plonjoane soluția e mult mai complicată și aici nu am un răspuns sau o idee clară conturată, ci doar variante. La prima vedere am variantă camerei de urmărire a jucătorilor aflați în preajma mingii inteligente  și o analiză bazată pe proximitatea față de ea pentru a acoperi cazurile simple (“a atacat mingea” și “a fost contact”) însă cazurile de căzături mult prea ușoare sunt evident mult mai greu de scanat. Din nou, o posibilă soluție ar fi machine learning din analiza milioanelor de cazuri intervenite în două-trei sezoane de fotbal și individuale chiar (pe jucător, spre exemplu ar fi identificată tendința unora de a forța faulturile). O altă chestie de care am dat curând e o cameră mobilă; în Germania există un centru creativ, un networking pentru companii start-up, inovație digitală la care mereu participă și reprezentanți ai marilor concerne (Microsoft, Accenture, SAP, Google etc) – numită DE:Hub pentru cei interesați și aflați în zonă. La fiecare intâlnire se dezbat la început temele de discuție, chiar se votează  cele mai  interesante idei pentru publicul prezent. Acum câteva săptămâni am asistat la Munchen la un De:hub meeting  la care ideea votată    fost o  camera video  mobilă smart. Practic  avea tot felul de senzori  pe o cameră  video  de mărimea unei mingi de tenis (aproximativ). Senzorii respectivi măsurau  în orice moment diverși parametri  și în momentul  care sesizau  ceva schimbat camera se  deplasa rapid  spre sursa de unde informațiile primite nu corespundeau cu ceea ce se aștepta să  primească.  Spre exemplu un zgomot fin, un suflu de aer, o mișcare. Evident direcția primară era pentru o casă unde camera video smart ar înlocui 5-6 camere fixe de supraveghere sau senzorii de fum, sau de a preveni o inundație, un incendiu, însă discuția s-a purtat mai mult în sfera cum ar putea fi utilizată camera sau ideea respectivă într-un eco-platform și ce posibilități de folosire s-ar putea găsi sau dezvolta pe baza ei. La care imediat mi-a venit în minte o cameră suspendată care s-ar putea deplasa urmărind ceva anume, mișcări, emoții, de exemplu. Sau mai multe camere suspendate la un meci de fotbal. Lucrez la idee, mă obsedează de atunci, aviz amatorilor care participă la astfel de networking si brainstorming, duce ușor la dependență.

Dacă pe partea faulturilor și a actelor nesportive gen simulări soluția e mult mai dificilă (nu imposibilă), eu zic că măcar problema ofsaidurilor și a hențurilor ar fi rezolvată ușor și eficient de tehnologia existența astăzi care ar limita la minimum elementul decizional uman. Plus că ar fi folositoare și pe partea de Analytics, chestie la care revin în partea a doua.

Adio Wembley: Tottenham-Juventus 1-2 în Liga Campionilor

Am mai tăiat un stadion și o experiență de pe listă. Știți despre care listă vorbesc, aia cu lucrurile pe care trebuie să le faci odată în viață. Cam asta e concluzia. Influențată foarte mult de rezultat, dar nu am nici un fel de regret. A meritat din plin și odată în viață trebuie să mergi ca să vorbești în cunoștință de cauză.

 

Puteți să verificați verificați setul de fotografii  ca să vedeți la ce mă refer. De când m-am hotărât să merg la acest meci am avut o singură dorință: meciul din țur să fie destul de strâns pentru ca returul de pe Wembley să aibă o miză reală. S-a întâmplat cum mi-am dorit, dar asta a făcut că dezamăgirea din final să fie cu atât mai cruntă. Pentru că e foarte posibil că după această generație să urmeze iarăși alți 20 de ani în care Spurs să se îndepărteze de elita de care e mai aproape acum decât oricând în istoria recentă a clubului.

Sunt câteva imagini care îmi vor rămâne în minte referitoare la stadion. Cea mai plăcută, cel puțin pentru mine a fost ieșirea din metrou. Când vezi aleea acea largă care duce la arenă plină de oameni. Primul gând e dacă vor încăpea. Pentra că păreau foarte mulți, chiar cu 2 ore înainte de începerea meciului. Am făcut o baie de mulțime, am tras cu urechea la discuții, m-am bucurat să aud destul de des vorbindu-se italiană fără că cineva dintre suporterii echipei gazdă să arate adversitate. Ca de obicei foarte mulți străini, în special obișnuitul contingent din țările scandinave, semn că popularitatea lui Tottenham e în creștere pe acele meleaguri. Și bineînțeles asiatici, cu precădere coreeni, de înțeles prin ascensiunea lui Son.

Am făcut o tură prin exterior și m-au atras mai mult macaralele din zona adiacentă stadionului, unde pare că se construiește foarte mult, decât structura oarecum banală a stadionului. Am trecut și pe la statuia lui Bobby Moore și am încercat niște poze artistice cu arcul de deasupra stadionului.

Din păcate am fost dezamăgit de interior. Normal că e imposibil să faci un stadion ca un capacitate de peste 60.000 să  aibă o atmosferă intimă, iar spectatorii sa fie destul de aproape de terenul de joc. Plus că am fost blocat în zona în care aveam bilet (inelul inferior). Nu puteai face o tură întreagă pentru că zonele centrale erau închise. Nu puteai urca nici la inelul 2 sau 3 să vezi cum se vede de acolo. Fiindcă aveam loc în rândul 40 și inele superioare începeau cam de acolo cam îmi dau seama cum se vedea. Ce am câștigat eu fiind mai aproape de stadion se compensa cu perspectiva de pe un loc aflat mai la înălțime. Pentru că principală problemă a inelului inferior este că e prea plat și chiar dacă ești mai aproape să zicem pe rândul 20, tot ești destul de departe de gazon nu ai perspectiva înălțimii. Asta m-a deranjat pentru că pierzi unghiul ăla care îți permite să vezi mai bine așezarea jucătorilor în teren în perspectivă. De exemplu nu am văzut bine faultul făcut de Vertongen la Douglas Costa sau ofsaidul lui Kane la lovitura de cap trimisă în bară în minutul 90.

Sper ca noul stadion al lui Tottenham să aibă rezolvate aceste neajunsuri. Pentru că e clar că va fi mai plin de însemnele clubului, mai prietenos cu suporterii (alt lucru care mi-a lipsit mult). Wembley se simțea că o arenă de deplasare, cu prea puține semne că joacă Spurs acolo. Prea multe chestii corporatiste, un stadion făcut pentru națională. Am foarte mari îndoieli că celălalt item de pe lista mea referitoare la Wembley – o finală de cupă o voi tăia vreodată de pe listă. Poate la următoare echipă competitivă a lui Spurs, după ce va trece destul timp să mi se estompeze memoriile de acum, dacă cineva îmi garantează ca Spurs vor câștiga.

Voi sublinia acum cele două momente din meci care îmi vor rămâne în memorie pentru lung timp.

 Explozia din tribună după golul lui Son. Care venea după mai multe ratări. Există în tribună un oarecare tremur, o neliniște după o serie de ocazi mai mici sau mai mari ratate. Neliniște amplificated de raidurile lui Douglas Costă, periculos oricând cu mingea la picior. Dar cu atât mai puternică a fost dezlănțuirea. De necomparat cu un pub sau o acasă cu prietenii.

Un tackle monstruos făcut de Davinson Sanchez. Asta a fost chiar în fața mea. Putea fi un galben sau chiar un roșu dacă ar fi fost întârziat cu o fracțiune de secundă. Mai ales în ziua de azi când și în Anglia arbitrii scot ușor galbene și la tacklinguri perfecte. Care e un mare păcat, dacă mă întrebați pe mine. Dar ce s-a întâmplat după tackling a fost uluitor pentru mine. Tribună a scos un răget de mulțumire cum n-am auzit pe vreun stadion, parcă mai tare decât la gol. Era ceva extrem de primar în reacție, ceva de om primitiv răpunând un animal uriaș, mult superior fizic, cu sulița. Și mulțumirea că va avea cu să se hrănească pe o perioadă îndelungată. Imediat după răget un tribună  a erupt într-un strigăt de luptă: Yido! Yido! Yido! Care a durat minute bune. Asta e momentul pe care nu nu ai cum să îl prinzi la televizor. Și care e de neprețuit. Tare m-am bucurat că am putut fi acolo și am putut strigă cât de tare am putut.

Să  nu zic niciodată totuși. Voi mai merge pe Wembley  dacă vreodată   urmatoare echipă competitivă  a României va juca acolo un meci official în  care va avea șanse la victorie.  Șansele sa se întâmple sunt infime, dar  să nu ne pierdem speranța…