Cultură fotbalistică britanică

anglofil.ro

Comentarii:

community.anglofil.ro

Tottenham – Arsenal 1-4

By In Cupa Ligii

Arsenal a bătut Tottenham pe White Hart Lane în runda a treia a Cupei Ligii

Previzibil, ambii antrenori şi-au odihnit titularii obişnuiţi. Tottenham a avut un singur jucător care a început şi meciul cu Wolves de sâmbătă. Redknapp, poate un pic naiv, i-a oferit debutul puştiului de 18 ani Steven Caulker, fundaş central, şi l-a titularizat pentru prima dată pe Jake Livermore, 20 de ani. Brazilianul Sandro, venit pentru £6m de la Internacional, a debutat şi el.

Wenger, tratând competiţia cu mai mult respect ca în anii trecuţi, a păstrat trei din titularii din ultima etapă de campionat.

Jack Wilshere a făcut un meci excelent, dictând ritmul jocului cu o autoritate uluitoare pentru un puşti de 18 ani. Căutând mereu mingea şi asumându-şi responsabilităţi, Wilshere a dat 138 de pase, dintre care două decisive. Prima din ele a fost o centrare şutată în faţa porţii la care Lansbury a pus latul dintre patru fundaşi adverşi.

Robbie Keane a egalat pentru Spurs la scurt timp după pauză, beneficiind de încă o eroare a lui Fabianski, care a scăpat balonul printre mâini. Polonezul a primit acum 6 goluri din ultimele 7 şuturi pe spaţiul porţii primite pe White Hart Lane. Ăsta e omul despre care Wenger declara înainte de meci că e „convins că e un portar de clasă mondială.”

În repriza secundă au mai intrat, pe lângă Keane (care a mai avut o bară), Lennon, Arshavin şi Chamakh. Deşi garniturile se apropiau treptat de cele obişnuite, meciul s-a stins treptat şi a intrat în prelungiri.

Arsenal a rezolvat meciul încă din prima repriză de prelungiri prin două penalty-uri ale lui Nasri şi un şut la colţul lung al lui Arshavin. 4-1 pentru Arsenal, şi galeria tunarilor a început să cânte „Shall we make the DVD?” apropo de ultima întâlnire din cupa de lapte.

Stadionul s-a golit cu sfert de ceas înainte de final, fanii yid plecând în timp ce goonerii din tribune cântau „Is there a fire drill?”

Quiz no. 3

By In Quiz

1. Invincibilitatea Angliei după Campionatul Mondial din 1966 a durat doar 4 meciuri. Cine a fost prima echipă care a învins-o?

2. Care a fost primul jucător care a marcat 4 goluri în Premiership (post ’92)?

3. Care e singura echipă care a primit 100 de goluri în Premiership (post ’92)?

4. Ce jucător englez a fost împrumutat în 2000 la o echipă suedeză din liga a doua pentru care a marcat un hat-trick?

5. Cine a spus: „N-am putut să mă stabilesc în Italia, parcă eram într-o ţară străină.”?

Manchester United – Liverpool 3-2

By In Premier League

Manchester United începe să nu mai aibă în Liverpool un adversar pe măsură

La capătul unei prime reprize pe care a controlat-o, United a punctat din corner. Torres a făcut ceea ce trebuie să fi fost cel mai timid marcaj din istoria fotbalului la Berbatov, bulgarul deviind cu capul mingea către bara din stânga, acolo unde trebuia să fie Konchesky, care însă ajunsese inexplicabil în spatele lui Reina.

Apăsat de banalitatea golului pe care îl marcase, ceva înăuntrul lui Berbatov vibra: geniul îşi cerea tributul. Şi vine centrarea lui Nani (care l-a avut pe Konchesky în buzunar tot meciul) din dreapta , stop pe genunchi cu spatele la poartă, semi-foarfecă din cădere. Un gol făcut sublim de îndrăzneala execuţiei.

La fel ca lobul lui Cantona cu Sunderland, acesta va fi semnătura lui Berbatov în memoria colectivă mancuniana. „Old Trafford, ăsta sunt şi asta ştiu să fac!”

Până în acest punct, Liverpool fusese atât de discretă încât undeva în subconştient cred că nimeni de la United n-o mai credea capabilă să revină. Nu numai că revenit dar a făcut-o în doar 6 minute. Gerrard a bătut perfect un penalty şi o lovitură liberă la care Giggs n-a mai avut încă o mână ca să-l pironească şi pe Fltecher.

Liverpool n-a creat însă nimic pe lângă aceste două faze fixe, şi un punct furat din acest meci ar fi fost nedrept faţă de efortul şi îndemânarea gazdelor. Berba a mai punctat o dată cu capul, un gol clasic de atacant central, completând primul hat-trick în derby-ul englez din 1946 încoace.

Problema e că bulgarul nici măcar nu are un joc de cap de speriat – o medie de un gol pe sezon marcat cu capul în Anglia. Faptul că a marcat două în acelaşi meci spune multe despre defensiva „cormoranilor”.

6 goluri în 5 etape pentru Berbatov, după două sezoane în care cei mai mulţi suporteri îşi pierduseră speranţa de a vedea o recompensă pe măsură investiţiei colosale făcute de Sir Alex Ferguson. Berbatov are acest stil letargic-elegant, care poate trece drept lene într-o ligă engleză în care se macină oase. Dar aţi face o greşeală să credeţi că e leneş.

Sezonul trecut a bifat 12 goluri în campionat (decent ţinând cont de formă lui Rooney) şi a fost atacantul care a creat cele mai multe şanse de gol. Dar tot apatia din meciul cu Chelsea a atârnat mai greu!

În România, cred că Berba are această reputaţie de „Mutu al bulgarilor”. Retras, modest, de un bun-simţ atipic pentru Balcani, Dimitar e mai degrabă opusul lui Mutu. Iată ce spune într-un interviu pentru o televiziune din Bulgaria, la scurt timp după meciul de ieri:

– Mitko, ai avut o perioadă dezamăgitoare la Manchester, se poate spune aşa?
– Am fost dezamăgit de mine pentru că n-am putut să-i mulţumesc pe suporteri. Am mai spus-o, oamenii din Manchester sunt cei care mă judecă şi aşa trebuie să fie. E echips lor. Eu sunt un oasepte. Un oaspete privilegiat.

Take a bow, son!

Declaratia anului

By In Recomandari

Dacă beți ceva, înghițiți întâi și abia după asta citiți ce urmează. Nu vreau să aud ca v-ați puleverizat monitoarele cu bere din cauza râsului incontrolabil. Ați fost avertizați!

„Nu sunt potrivit pentru Bolton sau Blackburn, aș fi mai potrivit pentru Inter sau Real Madrid. N-ar fi o problemă pentru mine să mă duc și să antrenez cluburile respective pentru că aș câștiga dubla sau campionatul de fiecare dată. Dați-mi Manchester United sau Chelsea și as face la fel, n-ar fi o problemă.” Sam Allerdyce

Fat Sam? Același care n-a rezistat nici un sezon la Newcastle? Sod off!

Istoria fotbalului – prima parte

By In Best of

Am început să citesc o carte uimitoare care te avertizează încă de pe copertă că ţine locul unui raft întreg. The Ball is Round: A Global History of Football e exact ce spune titlul, o istorie exhaustivă a jocului de fotbal. Aproape 1000 de pagini care încep cu China antică şi se termină cu Mondialul din 2006. Dacă e cineva sau ceva care a contat în fotbal, atunci povestea lui e în cartea asta.

Iată câteva idei/poveşti care mi-au plăcut din primele capitole:

– Billy Mosforth, unui din cei mai buni jucători din Sheffield în anii 1880, trebuia să joace pentru Hallam în derby-ul cu Sheffield. Dar când un suporter a strigat „jumate de liră şi dau de băut toată săptămâna, Billy, dacă-ţi schimbi tricoul”, Mosforth s-a întors în vestiar şi a ieşit în culorile lui Wednesday.

– Fotbalul n-a fost de la început jocul oamenilor de rând. „Contributia clasei muncitoare la răspândirea jocului de fotbal a fost minima, importantă ei mitică sau marginală”. Înainte de Primul Război, fotbalul era jocul elitelor urbane din Europa şi America Latină. Îl jucau militarii, profesorii sau doctorii şcoliţi în Anglia sau negustorii care îşi luau marfa de la Londra sau Geneva.

– Pare cinic, dar Primul Război a catalizat dezvoltarea fotbalului, cum nimic altceva n-ar fi putut-o face. S-au întâmplat două chestii: structurile de putere existenţe au fost zguduite din temelii, astfel încât clasa muncitoare şi-a însuşit fotbalul, un joc al elitelor până atunci. Apoi, după trauma unui război teribil, toţi oamenii simţeau nevoia să scape şi să uite. Au făcut-o căutând joaca şi plăcerile. Iar una din plăcerile cele mai la îndemână a fost fotbalul.

– Înainte de Primul Război Mondial, Glasgow-ul găzduia cele mai mari trei stadioane din lume: Ibrox, Celtic Park şi Hampden

– De ce sunt brazilienii atât de buni? Pentru că nicăieri fotbalul nu s-a propagat mai repede şi mai pătrunzător dinspre aristocraţie către orășeanul de rând. În 20 de ani a ajuns din salon în fabrică, un drum pe care alte naţii l-au făcut în 50 de ani.

– Curios, prima ţară continentală care a adoptat fotbalul a fost Danemarca. Danezii au avut un deceniu avans faţă de restul Europei, câştigând argintul la Olimpiadele din 1908 şi 1912. Fratele celebrului fizician Niels Bohr a jucat în echipă naţională.

– FC Sochaux a fost creată în 1929 de Jean-Pierre Peugeot, fonadatorul şi proprietarul fabricii de maşini cu acelaşi nume.

Închei cu răspunsul autorului la întrebarea: „La ce bun fotbalul asta, dom’le?”

And all for what? Because football matches do not change social structures. Because no victory, however comprehensive, can shift the real balance of power, or change the actual distribution of wealth and status. It is for the glory. For winning, and winning in style. For winning because you were the best, the quickest, the cleverest. Because, when it came to it on the pitch, when the whistle blew and money, power, status, reputation and history were all sent to the bench, you wanted it more.