Sub privirile şeicului Mansour, aflat pentru prima dată în loja din Eastlands de când a preluat echipă în 2008, Man City a demonstrat nu numai că vrea, dar şi poate s-o înlocuiască pe Liverpool în aristocraţia fotbalului englez.
Dacă aveaţi nevoie de un exemplu pentru care 4-4-2-ul clasic devine o raritate în fotbalul modern, asta a fost meciul. Hodgson ştia că va avea de-a face cu un mijloc mai aglomerat decât un metrou japonez, dar inexplicabil a ales să nu-şi ia nici o măsură. Inferioritatea numerică din zonă mediană a sufocat-o pe Liverpool.
Păi şi ‘Arry tot 4-4-2 a jucat săptămâna trecută şi City n-a mişcat, o să spuneţi. Dar asta s-a întâmplat pentru că Spurs au atacat şi s-au apărat cu o intensitate remarcabilă, developând acel tip de fotbal britanic jucat la 100-de-mile-pe-oră.
Liverpool a părut o echipă dezarticulată, incoerentă, moale în pressing şi fără imaginaţie în posesie. Torres, nerecuperat nici fizic şi nici mental, a părut un străin în propria echipă. Gerrard, singurul capabil să producă o scânteie ofensivă, a fost limitat de rolul de închizător. Iar Danny Agger o să aibă coşmaruri după ceea ce a fost probabil cea mai bună partidă făcută de Adam Johnson în tricoul lui City.
Şi mai îngrijorător pentru cormorani e că City a lăsat impresia că mai avea câteva viteze peste ce a jucat aseară. „Cetatenii” n-au impresionat, mai degrabă s-au achitat eficient de sarcini, marcând trei goluri din trei şuturi pe poartă. Dar privind către banca de rezerve, cu Adebayor, David Silva, şi Balotelli în lojă, eşti înclinat să-l iei în serios pe Mancini când spune că antrenează o echipă capabilă să bată orice altă echipă din campionat.
Sursa foto: Dirty Tackle.
