Comentarii recente:

Comentatorii sportivi de la TVR sunt o rusine

Singurul motiv pentru care nu urmăresc meciurile din Liga Campionilor fără sonor e că mi-am descoperit o plăcere echivocă în a-i asculta comentatorii televiziunii române. Impostura lor nu încetează să mă uimească.

Un pic de context: în primăvara lui 2008, TVR a câştigat drepturile de televizare pentru Liga Campionilor până în 2012, plătind o sumă colosală, 35 de milioane de euro. Pro TV n-a putut ţine pasul, pentru că ştia că la acest preţ, investiţia nu e rentabilă. Şi TVR-ul ştia, fără îndoială. De ce au făcut-o? Pentru că au putut. Necazul e că la scurt timp după acest moft plătit din bani publici, departamentul de sport şi-a pierdut cei mai buni oameni: Emil Grădinescu, Vlad Enăchescu, Radu Naum şi Bogdan Cosmescu. Cu câteva luni înaintea de startul noului sezon Champions League, TVR-ul a rămas cu pantalonii în vine. Nu aveau oamenii care să susţină un proiect atât de amplu. Asta nu i-a oprit în nici un caz. Au scos de la naftalină figuri decrepite sau specializate pe extra-fotbal.

Aşa ne-am pricopsit astăzi cu o echipă de comentatori de conjunctură, sfertodocţi brutal de necalificaţi pentru sarcina la care s-au înhămat. Predocumentarea precară e atât de evidentă încât nici o transmisiune nu se încheie fără o serie de pronunţii greşite şi erori spectaculoase. Ieri seară, Walcott a fost Walker, iar Xavi -€“ Xabi Alonso. Rooney a fost in pericol să rateze Mondialul când toată presa din Insulă titra: Rooney fit for World Cup. Erorile factuale sunt dublate şi de o lipsă de înţelegere elementară a jocului: cum altfel să afirmi că Ribery a mizat pe o deviere din zid a loviturii libere, că aşa a vrut să tragă? E o aberaţie rizibilă.

E deprimant că meciuri atât de frumoase sunt stricate de calitatea îndoielnică a comentariului și încă n-am găsit o variantă de le vedea pe net fără să pierd din calitatea imaginii. Mi-a venit greu să accept asta când m-am întors din Anglia, păstrând în minte eleganţa şi ritmul frazei lui Martin Tyler. Dar dintr-o dată, am învăţat să îi apreciem pe Vadim Vâjeu, Mihai Mironica şi Costi Mocanu, fiecare cu cusururile lui desigur, dar care aveau de partea lor atu-ul pasiunii.

Închei cu un gând bun pentru băieţii de pe Eurosport 2, pe care suntem privilegiaţi să-i avem drept comentatori la meciurile care ne plac mai mult, cele din Anglia. Am o mare preţuire pentru Ioan Viorel în special, care interepretează desăvârşit jocul şi reuşeşte să îl explice aşijderea. Kudos şi lui Emil Grădinescu, Bogdan Nevel, Cristi Petre şi Manolo Terzian! Efortul vostru e apreciat.

Arsenal supravietuieste Barcelonei

O să jucăm la fel cum am jucat şi până acum” anunţa Wenger în dimineaţa meciului, în faţa unei audienţe care ridica din sprâncene. Puţini l-au crezut. Ar însemna să fii un pic inconştient că să-ţi închipui că poţi să pui probleme Barcelonei atacând-o. E că şi cum te-ai bate cu mâinile goale cu un samurai.

Repriza in care s-a inclinat terenul

De când mă uit la fotbal, nu mi-a fost dat să văd o echipă luată pe sus mai abitir decât a fost Arsenal în prima jumătate de oră. Superioritatea Barçei a fost atât de pătrunzătoare încât a redus-o pe Arsenal la nivelul lui Scunthorpe. Prima ocazie a venit în secunda 40, primul şut pe poartă 30 de secunde mai târziu. Fazele au curs la poarta lui Almunia de parcă am fi urmărit rezumatul unui meci care deja se jucase. Într-un atac prelungit la capătul primului sfert de ceas, Barça avea să tragă pe poartă de cinci ori, mai mult decât a făcut-o Arsenal în întreaga partidă. Şi totuşi, cumva, nu mă puneţi să explic cum, Arsenal a ieşit din acest calvar plină de cucuie, dar fără capul spart. 0-0 la pauză, după o repriză în care Barcă a avut posesie 70% şi a şutat de şapte ori pe poartă. Nimeni în istoria Emirates-ului, şi probabil nici a Highbury-ului, nu monopolizase posesia într-o manieră atât de jenantă pentru gazde. Asta e tiki-taka-ul hipnotic care face din această Barcelonă, una din marile echipe ale istoriei, după Real-ul anilor ’50, Ajax-ul anilor ’70 si Milanul lui Arrigo Sacchi!

Imediat după pauză, Ibrahimovic scapă din marcajul lui Song, urmăreşte pasa lobată a lui Pique şi îl lobează la rându-i pe Almunia. Trecuseră 23 de secunde de la reluare. Ceva mai târziu vine şi bisul – pasă lobată peste apărare, Ibra scapă din marcaj, doar că de data asta are timp să preia şi să șuteze cu sete pe lângă Almunia. Dacă suedezul ar fi fost la fel de clinic şi în prima parte, calificarea ar fi fost rezolvată.

Viteza arzătoare a lui Walcott o ţine pe Arsenal in joc

They think it’s all over, e poate cea mai celebră replică din folclorul fotbalistic britanic. Barça credea că s-a terminat. Wenger însă a avut inspiraţia să facă singura mutare care mai putea da peste cap un mecanism atât de bine lubrifiat -€“ l-a băgat pe Walcott, un velocista prin excelenţă, care după câteva minute de la intrare s-a desprins de Maxwell şi a şutat mai degrabă slab, dar de ajuns cât să-l învingă pe Valdés.

Un pic iritată de obrăznicia adversarei, Barça n-a reușit să revină la ritmul pe care îl dictase până în acel moment. Cu cinci minute înainte de final, Bendtner judecă foarte inteligent o centrare deviată, şi îi pasează cu capul lui Fabregas, care rămâne singur cu Valdés; Cesc pendulează pregătindu-şi voleul dar Puyol, venit din spate, îi agăţă piciorul în aer. Penalty şi roşu (cam mult) pentru Puyol. Fabregas ia mingea, o așază, şi în timp ce îşi face paşii are privirea unui are privirea unui matematician care încearcă să rezolve o ecuaţie contratimp. Se vede că răsfoieşte în minte toate opţiunile pe care le are. Alege să şuteze tare, cu ristul, o execuţie care are ceva din revolta puştiului alungat de clubul pe care a fost crescut să-l iubească.


Arsenal v Barcelona

Cum a ajuns Arsenal sa fie sufocată pe Emirates?

Explicaţia stă în autismul tactic cu care Wenger a abordat partida. Francezul n-a învăţat nimic din lecţiile echipelor care învinseseră Barça sezonul asta, el ştia una şi bună, că Arsenal are datoria să câştige frumos. Or când încerci să câştigi frumos cu Barça, rişti să pierzi şi mai frumos. Pentru statisticieni, Barcelona a avut de doua ori mai multe pase reușite decât Arsenal, 533-265!

Catalanii au probleme când întâlnesc echipe care ţin liniile aproape una de cealalată (Atletico Madrid), care se apără aglomerat (Rubin Kazan) şi care le pun mijlocaşii într-o cămaşa de forţă (Sevilla). Arsenal a făcut totul de pe dos: a lăsat un hectar între apărare şi mijloc, a jucat cu trei vârfuri şi, cel mai grav, i-a lăsat spaţiu lui Xavi, nepunandu-i nici un gardian. Wenger nu putea să o ajute mai mult pe Barça decât dacă le lăsa catalanilor şi nişte sticle de bere la gheaţă în vestiar.

A două greşeală a fost prezenţa lui Fabregas în primul XI. Testul fizic la care a fost supus Cesc în ziua meciului n-a implicat atingerea balonului, iar decizia asupra titularizării lui a fost luată abia după încălzire. Influenta lui asupra jocului a fost limitata serios de condiția fizica precara. Concret, Xavi a dat de trei ori mai multe pase reușite decât Fabregas, care e văzut drept urmașul său natural la națională. Forţându-l pentru un meci, Wenger s-ar putea să-l fi pierdut pentru restul sezonului. Fabregas a ieşit în cârje de la vestiar, mărturisind că se teme că şi-a rupt piciorul.

2-2 inseamnă practic că Arsenal e obligată să bată pe Nou Camp, ceea ce ar fi un mic miracol. Dar ceva îmi spune că „tunarii” şi-au consumat deja miracolele pentru sezonul in curs, căci cum altfel să ieşi cu un egal dintr-un meci pe care puteai la fel de bine să-l pierzi cu 7-2?

Rooney sta maxim o luna. Dar ce luna!

E oficial, Rooney va lipsi intre două și patru săptămâni după entorsa din meciul cu Bayern. Accidentarea vine în cea mai intensă perioadă a sezonului pentru United, cu meciuri decisive atât în campionat cât și în Ligă.

Meciuri pe care le pierde sigur:

3 aprilie – Chelsea (acasa)
7 aprilie – Bayern (acasa)
11 aprilie – Blackburn (d)

Meciuri pe care riscă să le piardă:

17 aprilie – Man City (d)
21 aprilie – tur semifinală CL
24 aprilie – Spurs (a)
28 aprilie – retur semifinală CL

In aceeași notă, Dan Gosling va lipsi 9 luni după o ruptură la ligamentele încrucișate în partida de sambată cu Wolves.

Manchester United pierde pe mana lui Ferguson

Doar un gând despre meciul de ieri. Minutul 70. Ai 1-0 în deplasare, dar adversarul simte miros de sânge şi vine peste tine. Ce faci? Scoţi un mijlocaş care excelează in pressing şi bagi un atacant cu glezna fină? This can’€™t be right. Foarte ciudată mutarea lui Fergie! E clar că a simţit că e loc de încă un gol, dar fapt e că şi-a lăsat echipă să se apere cu un om mai puţin. Dacă e cineva care merită hairdryer-ul, e Bătrânul Nas Roşu însuşi.

Pronosticuri

Cu şase etape până la final, avem un campionat al naibii de strans si socratic, în care ştim că nu ştim nimic. Nu ştim campioana, nu ştim ultima echipă care merge în Liga Campionilor, şi nu ştim nici celelalte două retrogradate. Asta nu ne împiedică să pronosticăm.

Titlul

Cu un program oarecum accesibil, Arsenal nu avea voie să mai lase puncte până la final. Norocul lui Almunia e că Vasile Turcu n-are acţiuni în nordul Londrei. „Tunarii” mai au pe Spurs în deplasare şi City acasă, singurele coji de banană. 4 puncte (practic 5 din cauza golaverajului) faţă de United. All but impossible.

Man United ţinteşte la al patrulea titlu consecutiv, deşi are un program ceva mai greu. Spurs acasă, City în deplasare, şi o aşteaptă pe Chelsea pe Old Trafford la sâmbătă, partidă încadrată de dubla cu Bayern. Dacă bat, nu-i mai văd să se împiedice. În schimb dacă Chelsea ia puncte la Manchester, până pe 9 mai nu ştim campioana.

Locul 4

Un dans în trei între Spurs, City şi Liverpool. Spurs încă sunt pe 4, dar au un program diabolic, întâlnind echipele de pe podium în etape consecutive. Man City s-a apropiat la două puncte, după victoria cu Wigan, dar nu mi-aş pune ultimul pound pe ei. L-aş pune pe Liverpool care pe ultima turnantă pare să-şi fi găsit cadenţa. Rafa a abandonat prudenţa, l-a lăsat pe Lucas pe bancă şi „rosii” au făcut cel mai bun meci al sezonului cu Sunderland. În plus, tot ce-a fost mai greu a trecut pentru ei. Mai au Birmingham, Fulham, Burnley, Chelsea şi Hull. Altfel spus, 16 puncte până la final n-ar mira pe nimeni. Tradiţia arată că, de când a venit Rafa, Liverpool a defilat pe final de campionat, când ieşise din Ligă. Cred că aşa va fi şi anul asta.

Retrogradare

Nu ţin minte un sezon din ultimul deceniu în care să fi fost mai uşor să te salvezi de la retrogradare. Cu Pompey căzută în abisul administraţiei, au rămas doar două locuri de evitat, cu trei candidate plauzibile: Hull, Burnley, şi West Ham. Hull l-a trimis pe Phil Brown sa-si plivească buruienile, cautând proverbialul şoc la echipă. N-au adus cel mai competent antrenor în locul lui, dar astfel de mutări aduc câteodată punctele care fac diferenţa între Premiership şi Championship.

Entuziasmul promovării (si mâna lui Coyle) au alimentat-o pe Burnley în prima jumătate de campionat dar Clarets rămân o echipă mică, pentru care un sezon în prima divizie a fost deja un vis împlinit. Si-au făcut damblaua și se vor întoarce fericiți de unde au venit. West Ham ajunsese, cred, în primele 10 la un moment dat, dar cu 6 eşecuri în ultimele 6 etape, Zola a cam scăpat hăţurile din mână. Le-a dat liber trei zile jucătorilor in timp ce el s-a retras în Sardinia. „Ciocănarii” par să fi căzut în aceeași capcană ca in 2003, când s-au crezut „too good to go down” . Aşadar, văd o pereche vișinie alăturându-se lui Portsmouth în Championship.

Ziceţi, cine ia titlul, cine prinde Liga, şi cine pică?