Cum se fac statisticile meciurilor

Dupa Barcelona – Inter, am dat posesia gazdelor ca fiind 86.4%, un număr diferit fata de ce a apărut în presa romanească, care a preluat statisticile UEFA. Cineva chiar radea ca m-am luat după un cont de Twitter. Acel cont era al OPTA și mai jos puteți vedea cine sunt și cu ce se ocupă:

Ca sa înțelegeți la ce folosește OPTA, iată câteva date interesante pe care le-am aflat de la ei:

– Pele a comis cele mai multe faulturi la Mondialul din ’70 – 23

– Mourinho a pierdut în carieră un singur meci de campionat pe teren propriu

– topul pasatorilor de la Mondiale (procentajul paselor reușite): Vogts (87.9), Littbarski (87.87), Berthold (87.45) și Scirea (86.96). 3 nemți pe podium.

– din 2000 încoace, Anglia a câștigat 68% din meciuri cu Gerrard in teren, și doar 38% fără el.

Campionatul Mondial: analiza grupei A

După mine, e cea mai echilibrată/imprevizibilă grupă, pentru că fiecare echipă e un soi de enigmă în confederaţia din care face parte.

Africa de Sud

După Coreea de Nord e cea mai slab cotată echipă în clasamentul FIFA. Chiar şi aşa, Bafana Bafana are trei avantaje însemnate:

tradiţia: din 1930 încoace, toate echipele gazdă au trecut de grupe
antrenorul: Carlos Alberto Parreira e un meseriaş aflat la a şasea Cupă Mondială, care ştie să scoată la iveală calităţile echipelor limitate.
forma de moment: de la Cupă Confederaţiilor de anul trecut, unde au făcut un turneu remarcabil (Spania i-a bătut greu în prelungiri în finală mică), Africa de Sud a legat un şir de meciuri foarte bune, doar două înfrângeri în ultimele 10 partide.

Scheletul echipei joacă în Anglia: Aaron Mokoena, fundaşul central al lui Pompey, e căpitanul şi jucătorul cel mai experimentat, Steven Pienaar, dinamul de la mijloc al lui Everton, şi Benni Mccarthy, omul cu golul. Mai ţineţi-i minte şi pe Teko Modise, aripă stânga care e urmărit de Milan, Inter şi City, colegul lui Mokoena din centrul apărării,singurul jucător alb din lot, Matthew Booth of Mamelodi Sundowns care are doi metri, şi mijlocaşul cu nume Shakespearian de la Rubin Kazan, Macbeth Sibaya.

Mexic

De când a venit Javier Aguirre, El Tri e o echipă mult mai coerentă şi mai stabilă. De la mijloc în sus sunt explozivi de-a dreptul, însă rămân vulnerabili pe contraatac şi la mingile pe sus. Deşi Torrado şi Cuauhtemoc Blanco au peste 100 de selecţii fiecare, schimbul de generaţii s-a cam făcut, băieţii ăştia care vin din urmă având talent cu carul. Portarul Memo Ochoa e la primul Mondial şi va încerca să impresioneze (în Germania a fost rezervă), Carlitos Vela, de la Arsenal, tocmai a declarat ieri că speră ca Mondialul să-i deschidă nişte uşi, Chicarito Henandez, noua achiziţie a lui Man U, a marcat deja de patru ori pentru Mexic anul asta. Şi apoi mai sunt aripile, Gio dos Santos crescut la Barcelona şi Guardado de la Deportivo la Coruna, doi puşti extrem de rapizi care n-au rupt gura târgului până acum în Europa, aşa că asta s-ar putea să fie şansa lor. Să nu uităm că mexicanii sunt printre puţinii jucători obişnuiţi cu altitudinea.

Uruguay

Una din echipele mele preferate, Los Charruas au câştigat multă subtilitate în joc de la venirea lui Oscar Tabarez. De când a preluat echipa acum 4 ani, a pus la punct o strategie conform căreia toate echipele naţionale, de la juniori până la echipă mare, să fie croite pe sistemul 4-3-3. Astfel, Uruguay-ul a impresionat la Mondialele U-17 şi mai ales U-20 de anul trecut, câţiva dintre puşti făcând pasul către echipa mare.

Unul ar fi fundaşul central Sebastian Coates, care s-a integrat perfect lângă căpitanul foarte apreciat, Diego Lugano de la Fenerbahce. Altul, şi ţineţi minte numele ăsta, e playmakerul Nicolas Lodeiro, despre care se spune c-ar fi cel mai talentat jucător uruguayan de la Enzo Francescoli încoace. Are un stâng extraordinar cu care face absolut tot ce vrea şi probabil va exploda la Ajax sezonul viitor.

Căpitanul lui Ajax este, evident, Luis Suarez care a marcat de 74 de ori în 97 de meciuri pentru olandezi, care nu văd cum ar putea să-l păstreze dincolo de vara asta. Suarez se complementează excelent cu Diego Forlan, care la 31 de ani pare să fie în cea mai bună forma a carierei. Şi cum nici o echipă sud-americană nu e completă fără un El Loco, Sebastian Abreu de la Botafogo mai are câteva goluri şi dărâmă un record vechi de 78 de ani in Uruguay. Să nu-l uit nici pe Alvaro Perreira, fostul fundaș stânga al Clujului, devenit titular incontestabil la naționala de când a venit Tabarez. După mine, e cel mai bun străin care a jucat vreodată în Liga 1.

Ofensivi din cale afară, uruguayenii au două probleme: defensiva – rar vezi un meci în care să nu primească gol, şi evoluţiile din deplasare, iarna sud-africană nefiind anotimpul lor preferat cu siguranţă.

Franţa

Pe francezi îi ştiţi, aşa că n-am să insist asupra lor. E greu de înţeles cum de Domenech e încă antrenorul lor, ţinând cont de parcursul mediocru din ultimii ani. Înaintea meciului decisiv cu Serbia de anul trecut, Henry s-a plâns presei franceze că „echipa nu funcţionează, nu ştim ce să jucăm, unde să stăm, cum să ne organizăm. Nu se mai poate.” Din vară va veni Blanc dar până atunci francezii trebuie să se descurce cu cititorul în stele pe care-l au.

În ultimii ani, Franţa s-a chinuit cam cu toate echipele pe care le-a întâlnit, inclusiv Insulele Feroe, locul 125 mondial, de care au trecut greu. Cineva spunea că n-a mai văzut niciodată Franţa surclasata atât de categoric pe teren prorpiu cum a făcut-o Spania pe Parc de Princes. De la retragerea lui Zidane, Franţa joacă acelaşi 4-2-3-1, care funcţiona relativ bine cu Malouda şi Ribery pe post de aripi, dar n-a mers deloc în barajul cu Irlanda, când Domenech a pus doi atacanţi, Anelka şi Henry să joacă ca extreme. Bottom line, Franţa nu merita să fie la Mondial de la bun inceput şi înclin să cred că nu vor ieşi din grupe de data asta.

Anglia invinge dar nu convinge

Meciul cu Mexic îi va fi adus lui Capello mai multe întrebări decât răspunsuri

3-1 pare un rezultat liniştitor dar jocul Angliei, mai ales în prima repriză, îi va da de gândit lui Capello. Mexicul a avut 23 de şuturi şi un procentaj al paselor reuşite de 88%, în timp ce Anglia a şutat doar de 8 ori şi a avut un procentaj al paselor de doar 77%. Anglia a avut probleme mari în a păstra posesia, şi, mai îngrijorător, în a recupera balonul după ce îl pierde. Era clar că absenţa din primul XI a contingentului Chelsea (Terry, Ashley Cole, Lampard) o să se simtă, dar ca circulaţie a balonului, Anglia a părut o echipă închegată cu o oră înainte de meci, nu una care se antrenează de o săptămână în Austria.

Prima repriza a fost una nedreaptă faţă de Mexic, care deşi a dictat autoritar ritmul jocului, a intrat la vestiare condusă. Anglia n-a jucat mai nimic, dar a marcat de două ori din faze fixe prin King şi Crouch, goluri venite din centrările excelente ale lui Gerrard. Viteza şi mişcarea aripilor mexicane, Vela şi Giovani Dos Santos, a dat multe bătăi de cap cuplului de fundaşi centrali Rio -€“ King, care parut vulnerabil in multe momente. Vela a scăpat de două ori singur cu Green, dar portarul lui West Ham a avut două reflexe uimitoare. Imediat după pauză, Glen Johnson a luat o minge din flanc, a pătruns în mijloc şi a trimis o acoladă cu stângul din afara careului la care portarul Mexicului n-a mai putut ajunge. Gerrard a făcut schimb de locuri cu Milner şi Anglia a funcţionat mai bine după această mutare, dar partida s-a terminat 3-1.

Câştigători: Green, Gerrard, Johnson. Pierzători: King, Milner. Carrick a jucat catastrofal şi probabil că acest meci îl va costa locul în avion, Huddlestone n-a impresionat dar oricum, a fost mult mai stăpân pe situație. Aproape tot angrenajul Angliei pare acum să depindă de recuperarea lui Gareth Barry a cărui lipsă s-a simţit teribil.

Se adună argumentele pentru un sistem cu un singur vârf. Anglia nu are un al doilea atacant de calitate, şi oricum sistemul actual obligă aproape toţi jucători de la mijloc în sus să joace altceva decât la club. Gerrard în special pare irosit în stânga şi s-ar putea să-l vedem în spatele lui Rooney în următorul amical, cu Japonia. Capello a subliniat că preferă să joace cu două vârfuri, dar prestaţia dezamăgitoare de ieri îndeamnă la flexibilitate.

Anglia: Green (Hart 46), Glen Johnson, Ferdinand (Carragher 46), King, Baines, Walcott (Lennon 77), Gerrard, Carrick (Huddlestone 61), Milner (Adam Johnson 85), Crouch (Defoe 46), Rooney.

Iasule, Iasule, mandra cetate?

Avertisment: textul următor e despre una din cele mai deprimante echipe din fotbalul românesc

Înjuraţi-mă sau ocoliţi post-ul asta, dar eu, unul, dau în clocot dacă nu-l scriu. Aşadar, Iaşul retrogradează într-un sezon în care a vut un antrenor mai bun, un lot mai bun şi mai mulţi bani decât înainte. Mai mult, a fost un sezon cu echipe submediocre în subsolul clasamentului, un sezon în care probabil era mai uşor să rămâi în Ligă I decât să pici. Cum ar zice Oasis, where did it all go wrong?

Rezumatul sezonului

Iulie. Grigoraş: „Mai bine stau şomer decât să mă lupt să evit retrogradarea.” Ceea ce a şi făcut.

Ianuarie. Poli termină turul pe 13, şi în jurul clubului e un vag sentiment că ar fi trebuit să fim un loc, două, mai sus. Retrogradarea părea o glumă sinistră. Asta e momentul în care Grig da afară jumătate din lot, şi îi înlocuieşte cu jucători împrumutaţi.

Martie. Batem şi Alba-Iulia în Copou, după Rapid. Locul 12, la 5 puncte de retrogradare Aveau să fie ultimul meci câştigat de Poli.

Aprilie
. Echipa e în derivă. Grig demisionează. Avem nevoie de un antrenor călit în lupte pentru evitarea retrogradării. Facem pe dos şi îl aducem pe Titi Dumitriu, care nu mai antrenase de 5 ani. Prima declaraţie: „Sînt convins că obiectivul va fi realizat şi că Iasiul, singurul oraş mare din ţara care nu a ajuns în cupele europene, se va bate la anul pentru a merge în Europa.”

Aprilie. E groasă, dar încă putem să ne salvăm.Trebuie să batem! Neapărat! Şi ce facem? Mergem în Ştefan cel Mare şi ratăm de trei ori cu poartă goală şi un penalty. Ştiţi ce simt despre blaturile închipuite, dar meci mai suspect că ăla nu cred c-a fost în tot sezonul!

Tabela

Primarul Iaşului ia decizia că ceea ce oraşul are neapărată nevoie pe timp de criză şi echipa în divizia secundă e o tabelă de marcaj modernă. Din surse confidenţiale, adică de la un vecin, am aflat că au fost firme care ar fi făcut tabela pe o treime din preţul cerut de Luxten. Dar au fost sfătuite politicos să nu depună dosarul. Întrebat la o televiziune locală de ce a votat pentru acest proiect, când se putea face cu o treime din preţ, un consilier îi răspunde jurnalistului: „Iti dăm ţie banii dom’€™le, dacă tot eşti aşa deştept, fă tu tabela!”

Biletele

Ieri la stadion, ora 10. Se pun în vânzare biletele (3300) pentru finala cupei, doar celor cu buletin de Iaşi. Se vând maxim doua de om. O singură casă de bilete evident, cu primii veniţi la coadă încă de la 5:30. În trei sferturi de oră se epuizează. Începe scandalul. Un calcul simplu relevă faptul că e fizic imposibil să se fi vândut mai mult de 800 de bilete.

Miercuri, finala Cupei României: „Băiatu’, băiatu’€™, îţi dau un bilet?”

În timp ce scriu îl privesc pe Liviu Ganea cum îşi prezintă la tv CLS-ul pe care admite că nu şi l-a putut permite nici cu salariul și primele de anul asta adunate. Pentru că asta fac fotbaliştii mari când îşi iau maşină noua: o prezintă la televizor. Călăre pe noua lui limuzină, Ganea devine marţial: „Nu mai permit să stau pe bancă şi să mă uit la alţii cum joacă”. Pentru că asta fac fotbaliştii mari: dau ultimatumuri cluburilor la care joacă. Stai linistit Liviule, cum ar putea Talnar/Bergodi să ţină pe bancă un vârf cu un drept devastator, care șutează atât de bine în fotbaliști căzuți la pământ?

Gata, dacă ați ajuns pană aici, înseamnă că vă simțiți la fel de murdari ca mine. No worries, de maine incolo avem 50 de zile să ne clătim mințile fotbalistice cu Wêreldbeker-ul. Asa îi zice la Mondial in afrikaans.

Mourinho ii implineste visul lui Moratti

Inter câştigă meritat Liga Campionilor, după ce a învins campioanele Angliei, Spaniei şi Germaniei.

Meciul în sine n-a fost tocmai de povestit la nepoţi. Poate doar eficienta all’italiana a „Principelui” Milito – suturi: 2, pe poarta: 2, goluri: 2. Inter a jucat adânc, la fel ca în returul cu Barça, preferând să controleze spaţiul şi nu posesia. Astfel italienii devin prima echipă care cucereşte trofeul având o posesie mai mică de 35% în ultimele trei meciuri ale competiţiei. Se prea poate să fie una din cele mai importante inovaţii tactice ale deceniului.

Ca mai peste tot pe unde a trecut, Mourinho a venit, a cucerit, şi a plecat. „Vreau să devin primul antrenor care cucereşte Liga Campionilor cu trei cluburi diferite. Nu părăsesc Interul, părăsesc Italia.” Spuneţi ce vreţi despre portughez, dar când se trage linie el e omul pe mâna căruia aţi vrea să vă lăsaţi clubul. El e cel care face lucrurile să se întâmple. Fără scuze, fără sezoane de tranziţie, fără fotbal dantelat dar cu multe cupe şi medalii.

Zicea cinvea revoltat într-un comentariu pe Guardian: „Dom’€™le e bun Mourinho asta, nu zic, dar şi voi, presa, îi ridicaţi statuie. You all think the sun shines out of his arse.Daţi-mi voie să anticipez că Marca va demola orice barieră în privinţa osanalelor mouriniene. Mutarea lui la Madrid şi metanarativele care derivă din asta -€“ ce sezon ne așteaptă în Spania! Mourinho are tendinţa asta de a-şi face din echipă un trib, de a porni nişte scântei că să-şi motiveze jucătorii, noi-împotriva-lor… Ei bine, la Madrid s-ar putea să nu fie nevoie să spună nici măcar un cuvânt pentru că adversitatea catalano-castelană îi oferă deja cadrul perfect. Abia aştept!

Un cuvânt şi despre Cristi Chivu, care iese călit şi fericit dintr-un sezon la mijlocul căruia nu ştia dacă va mai putea juca fotbal. El devine astfel primul câştigător al Ligii Campionilor sub noul format. Înaintea lui a fost Belodedici. Amândoi s-au încăpăţânat să creadă în muncă, respect şi discreţie, când atâţia alţii din generaţia lor erau convinşi că talentul e de ajuns. Privindu-l pe Cristi cum îşi azvârle boneta în Big Old Ears au înţeles probabil că nu e.