Blackpool promoveaza in Premier League

Blackpool şi-a câştigat biletul de aur pentru Premier League, devenind cea mai mică echipă care ajunge în elită sub noul format, din 1992 încoace.

O primă repriză absolut senzaţională, una din cele mai dramatice pe care le-am văzut sezonul ăsta. Să recapitulăm:

‘€˜9 – Chopra, vulpoiul lui Cardiff, se retrage doar cât să fie pe linie cu ultimul fundaş, ţâşneşte din nou spre poartă şi trage execelent din marginea careului, jos, lângă bară.

’13 – Lovitură liberă de la 25 de metri. Bate Charlie Adam, talismanul lui Blackpool de care vă spuneam ieri. 1-1.

’37 – Ledley o aduce din nou pe Cardiff în avantaj după un un-doi cu Whittingham.

‘€™40 – Gary-Taylor Fletcher şutează în bară din voleu.

’41 -€“ la cornerul care a ieşit din fază anterioară, acelaşi Fletcher egalează pentru Blackpool, reluând cu capul o minge bâlbâita în careu.

’45 -€“ când toată lumea era cu ochii pe DJ Campbell la un atac al lui Blackpool, mingea ajunge la Ormerod, care o izbeşte cu sete în plasă din câţiva metri.

Şi cam asta a fost sincer. Blackpool a sedat jocul în partea secundă şi şi-a păstrat avantajul. Fluierul final l-a găsit pe Jimmy Armfield ștergându-și lacrimile în timp ce pe Wembley răsuna Journey – Don’t stop believing. Emoționant.

Şi nişte statistici:
– e a şasea oară consecutiv când echipă de pe locul 4 pierde finala play-off-ului; Blackpool nu părea să mai aibă vreo şansa în martie când erau pe locul 9 în Championship.
– 11 din 18 echipe care au câştigat play-off-ul au retrogradat imediat înapoi. Pentru Blackpool nu prea mai contează, deja şi-a împlinit visul, schimbând destinul financiar al clubului pentru câţiva ani buni de-acum încolo.
– 42 °C la nivelul gazonului de pe Wembley
– Blackpool are cotă 10.000/1 să câştige Premier League sezonul viitor
– 12.555 de locuri are Bloomfield Road, stadionul lui Blackpool

Povestioara apocrifa cu Gascoigne

Pe vremea când juca la Spurs, iese el la băut cu Lineker. La sfârşitul serii, Gazza se urcă semi-matol într-un autobuz in Trafalgar Square şi îl întreabă pe şofer:

„Oi, poti să ne duci la Lineker acasă?”

Şoferul îi explică politicos că nu e pe traseul lui casa lui Lineker, dar dacă pasagerii ar fi de acord, el i-ar duce cu plăcere. La care Gazza se întoarce şi întreabă tot autobuzul:

„Shall we go to Lineker’s house?”

„Yeeeeeees” au urlat toţi. Şi tot drumul Gazza a condus corul care cânta „We’€™re All Going on a Summer Holiday”.

Blackpool Football Club

Blackpool şi Cardiff City dispută mâine finala play-off-ului din Championship. Un meci despre care se spune că e cel mai bogat din fotbalul mondial, promovarea aducând căştigătoarei aproximativ £90m. Dacă pe Cardiff o cunoaşteţi poate mai bine, Blackpool revine în lumina reflectoarelor după mulţi ani de obscuritate. Vă invit s-o descoperim împreună.

Blackpool e un club relativ mic după standardele englezeşti, nu strâng mai mult de 8000 de suporteri în fiecare săptămână, şi poate şi din cauza asta, nu prea sunt luaţi în serios de presă. Toată lumea s-a mirat că a bătut-o pe Notts Forest cu 4-3 în deplasare deşi o mai bătuse de trei ori în acest sezon. Şi uite aşa, Little Blackpool bate la uşa Premier League.

Formată în 1887, Blackpool avea să impresioneze abia în perioada postbelică. Ca o curiozitate, Blackpool e echipa engleză care a stat cel mai mult timp în vârful clasamentului, nu pentru că ar fi fost invincibilă, ci pentru că 3 septembrie 1939, începutul celui de-al Doilea Război Mondial i-a prins pe primul loc.

Cea mai însemnată realizare din istoria clubului e câştigarea Cupei în 1953, în probabil cea mai celebră finală până azi, the Matthews Final, în care Seasiders au revenit de la 1-3 şi au câştigat cu 4-3 în faţa rivalilor de la Bolton Wonderers. După nume, aţi putea crede că Stan Matthews a rezolvat meciul de unul singur, dar de fapt celălalt Stan, Mortensen, e cel care a reuşit hat-trick-ul. I s-a spus afectiv, the Matthews Final, pentru că o naţiune întreagă voia ca „Vrajitorul” să câştige Cupa, după două finale pierdute în 1948 şi 1951.

Alţi doi jucători legendari pe Bloomfield Road sunt Alan Ball, motorul roşcat al echipei care devenea campioană mondială în 1966, şi Jimmy Armfield, căpitan al „Albionului” care a jucat peste 600 de meciuri pentru Blackpool. Cu toate astea, în anii €™’60-’70, Blackpool era genul de echipă yo-yo, plimbându-se între primele două divizii. 1971 a fost ultimul an al „mandarinelor” în prima ligă, ei încercând de aproape patru decenii să revină în elită.

După ce a fost de câteva ori aproape de faliment, norocul lui Blackpool pare să se fi schimbat o dată cu venirea milionarului leton Valeri Belokon în 2006, care a investestit destul de consistent. Jucătorul lor cheie e Charlie Adam, un mijlocaş foarte bun adus de la Rangers cu doar jumătate de milion de lire.

Dar ce s-o mai lungim: adevăratul motiv pentru care eu, şi cam orice neutru, vrea s-o vadă pe Blackpool în Premier League e omul ăsta: antrenorul Ian Holloway, de departe cel mai amuzant om din fotbalul britanic. Tocmai pentru că furnizează atâtea citate hilare săptămâna de săptămână, presa tinde să uite că Holloway ştie meserie. De când a venit la Blackpool el a zis că e adeptul jocului ofensiv, care aduce lumea la stadion, astfel că echipa sa joacă azi un 4-3-3 modern, mai rar întâlnit în Championship.

C’mon you tangerines!

Orasul in care se fac mingile de fotbal

Sialkot e oraşul pakistanez care de aproape un secol dă lumii majoritatea mingilor de fotbal. În timpul Primului Război Mondial, de aici plecau mingile pentru trupele britanice din toată lumea. După câştigarea independenţei, oraşul a devenit treptat capitala mondială a producţiei de mingi de fotbal. Recunoaşterea a venit o dată cu celebra minge Tango a Campionatului Mondial din 1982. Mingile Nike cu care se joacă în Premier League sunt făcute tot aici. De fapt, dacă aţi tras vreodată un şut la poartă, aţi făcut-o probabil cu o minge cusută în Sialkot.

Treptat însă, tehnologia subminează meşteşugul cusătorilor de mingi pakistanezi. Previzibil, China vine din urmă. Asiaticii au deja un deceniu de când produc mingi cusute şi lipite la maşină, de o calitate inferioară dar mult mai ieftine. O maşină de cusut produce 36 de mingi pe zi faţă 6 ale unui cusător priceput, care câştigă 4$ pe zi. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, Mondialul din Africa de sud va fi primul în care mingile oficiale nu vor fi produse în Pakistan. „Jabulani” mingea brevetată de Adidas, va fi produsă tot în China printr-un proces elaborat de lipire la temperaturi ridicate. Va costa însă 150$ faţă de 25$ cât costă o minge pakistaneză.

Sialkot-ul încearcă astăzi să găsească un echilibru între tradiţie şi tehnologie. Fabricile pakistaneze au început să automatizeze treptat multe din procese pentru a tăia din costuri. Ele păstrează o cotă de piaţă de 40% prin mingile de calitate cusute de mână, dar în acelaşi timp încearcă să devină din nou furnizorul marilor turnee de fotbal. Forward Group, una din fabricile importante, a convins Adidas să-i permită să producă mingile pentru finala Ligii Campionilor de la Madrid, folosind aceeași tehnică de lipire la temperaturi ridicate. E primul pas pentru a câștiga înapoi dreptul de furniza mingile Campionatului Mondial din Brazilia.

Surse: Wall Street Journal, Der Spiegel

O viata un pic mai splendida

To say that these men paid their shillings to watch twenty-two hirelings kick a ball is merely to say that a violin is wood and catgut, that Hamlet is so much paper and ink. For a shilling the Bruddersford United AFC offered you Conflict and Art; it turned you into a critic, happy in your judgement of fine points, ready in a second to estimate the worth of a well-judged pass, a run down the touch line, a lightning shot, a clearance kick by back or goalkeeper; it turned you into a partisan, holding your breath when the ball came sailing into your own goalmouth, ecstatic when your forwards raced away towards the opposite goal, elated, downcast, bitter, triumphant by turn at the fortunes of your side, watching a ball shape Iliads and Odysseys for you; and what is more, it turned you into a member of a new community, all brothers together for an hour and a half, for not only had you escaped from the clanking machinery of this lesser life, from work, wages, rent, doles, sick pay, insurance cards, nagging wives, ailing children, bad bosses, idle workmen, but you had escaped with most of your neighbours, with half the town, and there you were cheering together, thumping one another on the shoulders, swopping judgements like lords of the earth, having pushed your way through a turnstile into another and altogether more splendid kind of life, hurtling with Conflict and yet passionate and beautiful in its Art. Moreover it offered you more than a shilling’s worth of material for talk during the rest of the week.

J. B. Priestley, The Good Companions, 1929