Echipa castigatoare nu se schimba!

Întotdeauna un maestru în a devia atenţia de la adevăratele probleme, Sir Alex a avut grijă să nege zvonurile că sezonul următor ar fi ultimul la cârma lui United. O diversiune abilă care a distras atenţia presei şi adversarilor de la principală îngrijorare a scoţianului: accidentarea lui Rooney la antrenamentul de joi. Practic nimeni nu ştia înainte de începutul partidei că Wazza făcuse o întindere la inghinali şi va rata sfârşitul sezonului.

Spurs nu mai câştigase pe terenul unei echipe din Big Four de 66 de meciuri, dar după ce luase două scalpuri pe White Hart Lane, părea mai mult decât capabilă să mai ia unul pe Old Trafford. Harry Redknapp însă, pe care-l credeam ceva mai înţelept, a făcut o nefăcută: a schimbat echipa care impresionase în meciurile cu Arsenal şi Chelsea. Pe Benoit Assou-Ekotto l-a mutat de pe stânga pe dreapta, pe Gareth Bale l-a retras fundaş stânga, iar pe Luka Modric l-a scos din centrul liniei mediene în stânga. Cu ce scop atâtea mişcări de trupe, o să mă întrebaţi. Toate astea ca să-i facă loc lui Wilson Palacios, revenit după o suspendare de două meciuri. Ei bine, jucând pe poziţii noi, tustrei susnumiții au avut o parte de vină la golurile lui United. Well done ‘Arry!

Prima repriză n-a reflectat importanţa partidei, ambele echipe practicând un fotbal constipat. Paralizată de gândul că nu-şi permite să greşească, United a părut lipsită de inspiraţie şi creativitate. Una din cauze ar fi că fundaşii laterali ai lui United au fost neobişnuit de timizi în prima parte, ei trecând rareori mijlocul terenului. Când au început să urce, în partea secundă, au început problemele pentru Spurs. După aproape o oră de joc, Evra a fost pus la pământ în careu de o alunecare stupidă a lui Assou- Ekotto. Giggs a bătut impecabil în dreapta lui Gomes, şi chiar dacă pare neverosimil, acesta a fost primul penalty bătut de galez în Premier League!

Nu i-a luat mult lui Spurs să reintre în joc după ce Ledley King a marcat cu capul dintr-un corner al lui Bale. Ledley King pe care Redknapp îl creditează cu şanse de a prinde avionul pentru Africa de Sud deşi are nevoie de şase zile de recuperare între meciuri a€“ „he’€™s thaaat good” zice dânsul. Man U mai avea doar 20 de minute că să demonstreze că. Macheda, wild-card-ul lui Fergie pentru finalurile tensionate a intrat când mai era un sfert de oră, şi la una din primele atingeri l-a servit ideal pe Nani, care, dintr-un unghi incomod a ciupit delicios mingea peste Gomes. Execuţia aproape obraznică a portughezului a smuls complimentele lui Sir Alex Ferguson, care i-a dat după meci „ten out of ten” pentru curajul de încerca aşa ceva în faţa Stretford End când ştii că tot sezonul atârnă de acel lob. Câteva minute mai târziu, tot portughezul a obţinut penalty-ul din care Giggs a rezolvat partida.

Forma lui Nani din ultimele luni spune multe şi despre inteligenţa cu care Fergie a ştiut de dezamorseze conflictul din toamnă. În noiembrie, Nani aproape ca şi-a semnat demisia de la club, acuzându-l pe scoţian că e „un om complicat şi dificil” într-un cotidian portughez. „Eu am un joc spectaculos, dar faptul că nu joc în meciurile importante îmi spulberă încrederea în mine” spunea Nani la acea vreme. Sir Alex a renunţat la jucători mult mai mari, ca Beckham sau Jaap Stam, pentru ofense mult mai mici, aşa că Nani părea condamnat. Psiholog priceput, Ferguson a ştiut să lase de la el, intuind în Nani jucătorul decisiv care a ajuns să fie azi.

Şi nu e vorba doar de Nani, ci de spiritul care o ţine în mişcare pe Man U. După întâlnirea din tur Harry Redknapp povestea impresionat:

„De asta United sunt ce sunt. Sunt o echipă şi sunt împreună. Când am jucat cu ei pe WHL săptămâna trecută, secunzii mei au stat în tribună lângă jucătorii lui United care n-au prins banca de rezerve. Săreau în sus şi-n jos la fiecare decizie şi la fiecare gol. Mentalitatea asta de învingător e amprenta clubului. Gibson şi ceilalţi băieţi voiau să joace, normal, dar pe de altă parte aveau sentimentele astea pe care nu le ascundeau. Nu-s multe cluburi unde vezi asta. E ceva ce încerci să dezvolţi. E greu să schimbi unii oameni dar aşa se fac echipele câştigatoare.”

Liverpool pierde în deplasare, de ce nu ne miram?

Liverpool a făcut încă un meci mizerabil în deplasare, fiind învinsă de o echipă care nu mai câştigase în Europa din august 2009. Iertaţi-mă că nu scriu o cronică întreagă, dar a fost un meci plictisitor ca o meditaţie la chimie. Liverpool a reuşit să fie mai mediocră decât de obicei, reprimandu-şi orice intenţie de juca ofensiv. Fără Torres, cormoranii sunt la fel de periculoşi ca Stoke. Apropo de Nando, Mancini a sugerat public pentru prima dată că City au £50m puşi deoparte şi un salariu săptămânal de £200 de mii pentru a-l aduce în Eastlands.

Fanii vor mai mult de la N’Gog, dar dacă el e omul pe care-l aştepţi să decidă calificarea într-o semifinală europeană, e clar că ai greşit pe undeva. Francezul e un puşti de 21 de ani, adus cu £1.5m, şi livrează exact ce te-ai aştepta la banii ăştia -€“ adică nu prea mult. Calificarea nu e nici pe departe jucată, să nu uităm că fundaşii centrali ai spaniolilor sunt de-a dreptul caraghioşi, dar cineva va trebui să-i încerce pe Anfield ca să le dea şansa să greşească. Dacă Liverpool ratează finala, n-aş vrea să fiu acolo când se va trage linie după acest sezon. Vara îi prinde pe „cormorani” având nevoie de jucători noi, de un antrenor nou, de proprietari noi şi de un stadion nou. Însă cu Torres, Gerrard şi Benitez pe picior de plecare, Liverpool îşi vede dizolvate ambiţiile de a îşi păstra poziţia în elită.

Partea bună acestui meci e că mi-a dat şansa să aflu mai multe despre Atletico, o echipă fermecătoare despre care am să scriu mai multe în ajunul returului de săptămâna viitoare.

De ce fotbalul conteaza

Am auzit multă lume plângându-se de poziţia privilegiată pe care o ocupă fotbalul în paginile de sport. Prea mult fotbal dom’le, de ce nu scrieţi şi despre scrimă? Cea mai bună explicaţie am găsit-o într-o carte scrisă cu peste 40 de ani în urmă. Aşa îşi începe Arthur Hopcraft povestea:

Football is inherent in the people. It is built into the urban psyche, as much a common experience to our children as are uncles and schools. It is not a phenomenon, it is an everyday matter. There is more eccentricity in deliberately disregarding it than in devoting a life to it. It has more significance in the national character than theatre has. Its sudden withdrawal from the people would bring deeper disconsolation than to deprive them of television. The way we play the game, organise it and reward it reflects the kind of community we are.

Arthur Hopcraft, The Football Man: People and Passions in Soccer, 1968

Mai bine nu scrieti nimic

După cum ne-am obişnuit, s-a scris mult şi prost în presa noastră despre meciul de aseară. Avem jurnalişti care reciclează acelaşi limbaj standardizat pentru că nu sunt echipaţi pentru a decoda fiecare meci în parte. Ei au câteva sertare şi fiecare meci trebuie să între în unul din ele. De fiecare dată când citesc o cronică stereotipă ca asta, îmi aduc aminte de sfatul lui David Randall către jurnalişti:

Pentru a explica ceva altora, trebuie mai întâi să înţelegi tu însuţi, pe deplin, acel lucru. Până nu reuşiţi, nu scrieţi nimic.

Doar două idei despre ce s-a întâmplat aseară:

– Ibrahimovic nu avea ce căuta în teren. Letargia lui a subminat întrega maşinărie de fotbal a Barcei, care e nevoită să joace un alt fel de fotbal cu suedezul în teren. În primul rând, Ibra limitează foarte mult spaţiul în care operează Messi – dacă argentinianul n-a strălucit aseară, e mai dergabă „€œmeritul” lui Ibra decât al lui Mourinho. În al doilea rând, prezenţa lui Ibra în careu îi obligă pe mijlocaşi să joace pase ceva mai lungi, un joc care nu convine întotdeauna catalanilor. În al treilea rând, a lăsat flancul stâng expus, problemă corectată prin introducerea lui Abidal. Dacă Barca ar fi început în această formulă, e greu de crezut că Interul ar mai fi marcat de trei ori.

Andrei Niculescu crede că anihilarea lui Xavi a fost cheia meciului, dar statisticile UEFA arată că Xavi a dictat ritmul partidei cu aceeaşi autoritate ca de obicei – cu 93 de pase reuşite, Xavi a fost detaşat cel mai bun pasator al meciului. Şi încă un detaliu impresionant: cu excepţia lui Ibrahimovic, care a fost schimbat, orice jucător al Barcei, inclusiv Valdés, a pasat mai mult decât orice jucător al Inter-ului! 521-158 e raportul paselor reuşite în favoarea Barcei.

Quiz no. 2

Sa vedem cine și-a făcut lecțiile:

1. Cine deţine recordul Premier League pentru cel mai rapid hat-trick (de la start)? Dwight Yorke, in 22 de minute in Man U – Arsenal 6-1.

2. Care dintre managerii actuali din Premiership are cele mai multe selecţii la naţională ca jucător? Alex Mcleish, 77 de selecții pentru Scoția.

3. Cine a marcat ultimul gol din secolul 20 în Premier League? Jody Morris pe 29 decembrie 1999.

4. Care a fost primul jucător britanic care a costat £2m? Mark Hughes

5. Care e fundaşul cu cele mai multe goluri în istoria Premier League (post ’92)? David Unsworth, 38.