De ce fotbalul conteaza

Am auzit multă lume plângându-se de poziţia privilegiată pe care o ocupă fotbalul în paginile de sport. Prea mult fotbal dom’le, de ce nu scrieţi şi despre scrimă? Cea mai bună explicaţie am găsit-o într-o carte scrisă cu peste 40 de ani în urmă. Aşa îşi începe Arthur Hopcraft povestea:

Football is inherent in the people. It is built into the urban psyche, as much a common experience to our children as are uncles and schools. It is not a phenomenon, it is an everyday matter. There is more eccentricity in deliberately disregarding it than in devoting a life to it. It has more significance in the national character than theatre has. Its sudden withdrawal from the people would bring deeper disconsolation than to deprive them of television. The way we play the game, organise it and reward it reflects the kind of community we are.

Arthur Hopcraft, The Football Man: People and Passions in Soccer, 1968

Mai bine nu scrieti nimic

După cum ne-am obişnuit, s-a scris mult şi prost în presa noastră despre meciul de aseară. Avem jurnalişti care reciclează acelaşi limbaj standardizat pentru că nu sunt echipaţi pentru a decoda fiecare meci în parte. Ei au câteva sertare şi fiecare meci trebuie să între în unul din ele. De fiecare dată când citesc o cronică stereotipă ca asta, îmi aduc aminte de sfatul lui David Randall către jurnalişti:

Pentru a explica ceva altora, trebuie mai întâi să înţelegi tu însuţi, pe deplin, acel lucru. Până nu reuşiţi, nu scrieţi nimic.

Doar două idei despre ce s-a întâmplat aseară:

– Ibrahimovic nu avea ce căuta în teren. Letargia lui a subminat întrega maşinărie de fotbal a Barcei, care e nevoită să joace un alt fel de fotbal cu suedezul în teren. În primul rând, Ibra limitează foarte mult spaţiul în care operează Messi – dacă argentinianul n-a strălucit aseară, e mai dergabă „€œmeritul” lui Ibra decât al lui Mourinho. În al doilea rând, prezenţa lui Ibra în careu îi obligă pe mijlocaşi să joace pase ceva mai lungi, un joc care nu convine întotdeauna catalanilor. În al treilea rând, a lăsat flancul stâng expus, problemă corectată prin introducerea lui Abidal. Dacă Barca ar fi început în această formulă, e greu de crezut că Interul ar mai fi marcat de trei ori.

Andrei Niculescu crede că anihilarea lui Xavi a fost cheia meciului, dar statisticile UEFA arată că Xavi a dictat ritmul partidei cu aceeaşi autoritate ca de obicei – cu 93 de pase reuşite, Xavi a fost detaşat cel mai bun pasator al meciului. Şi încă un detaliu impresionant: cu excepţia lui Ibrahimovic, care a fost schimbat, orice jucător al Barcei, inclusiv Valdés, a pasat mai mult decât orice jucător al Inter-ului! 521-158 e raportul paselor reuşite în favoarea Barcei.

Quiz no. 2

Sa vedem cine și-a făcut lecțiile:

1. Cine deţine recordul Premier League pentru cel mai rapid hat-trick (de la start)? Dwight Yorke, in 22 de minute in Man U – Arsenal 6-1.

2. Care dintre managerii actuali din Premiership are cele mai multe selecţii la naţională ca jucător? Alex Mcleish, 77 de selecții pentru Scoția.

3. Cine a marcat ultimul gol din secolul 20 în Premier League? Jody Morris pe 29 decembrie 1999.

4. Care a fost primul jucător britanic care a costat £2m? Mark Hughes

5. Care e fundaşul cu cele mai multe goluri în istoria Premier League (post ’92)? David Unsworth, 38.

Scholsey o pastreaza pe Man United in lupta pentru titlu

Trebuia să fie meciul care să marcheze apusul unei ere. Cum se întâmplă adesea în derbyurile mult-trâmbiţate, acţiunea din teren nu s-a ridicat la nivelul anticipat de presă. A fost un meci searbăd, cu United vag superioară, creându-şi câteva şanse bune în prima repriză. De cealaltă parte, vecinii gălăgioşi din Eastlands au fost ieri neaşteptat de tăcuţi. O explicaţie ar fi jocul modest al aripilor, care au avut probleme în a distribui mingi de calitate în careu.

90+6, 90+2, 90+3. Man U poate fi bănuită de sadism căci, pentru a treia oară în acest sezon, a aşteptat ultimele secunde pentru a marca împotriva rivalei. De data aceasta a fost rândul lui Paul Scholes să se furişeze în care şi lipească o lovitură de cap de bara din stânga a lui Given. Acelaşi Scholes, care îşi prelungise vineri cu încă un an, contractul pe care îl are încă din 1991 cu United. Aici merită amintit şi că Scholsey, un antidot la mercantilismul fotbalului modern, e unul din puţinii jucători din Premiership care nu au impresar. Milner se înscrie în aceeaşi categorie.

Chiar şi înainte să marcheze, Scholes făcuse unul din cele mai bune meciuri ale sezonului. Protejat de perechea Gibson – Fletcher din faţa sa, roşcovanul a benficiat de mult spaţiu în zona centrală, pulverizând constant pase de o acuitate remarcabilă. Era probabil în fisa postului lui Tevez să se retragă cu Scholes şi refuzul de a face asta i-a costat pe „cetăteni”. Dă-i timp şi spaţiu la balon lui Scholes, şi va desface orice apărare până la urmă.

Înaintea acestui weekend, Chelsea părea cocoţată atât de comfortabil pe primul loc încât unii bookmakeri din Insulă au plătit deja pariurile care o dădeau campioană. Pierzând cu Spurs însă, Chelsea şi-a cheltuit marjă de eroare, cum inspirat a titrat Marca după egalul Barcei la Espanyol. Man Utd se apropie la un punct după această etapă, în timp ce Ancelotti, calm-nervos ca un pilot care tocmai a pierdut un motor, îşi sfautieste elevii: „Must not panic!” Şi nici nu s-ar panica „pensionarii” probabil, dacă n-ar fi acea deplasare pe Anfield pe 2 mai. Cât de mult va pune umărul Liverpool la un al 19-lea titlu al lui Man U, asta rămâne de văzut.

Fanus Neagu – cronicar sportiv

Citind interviul excelent luat de Ioaniţoaia lui Fănuș Neagu acum câteva săptămâni primul gând a fost: „Cât talent răzbate din omul ăsta, chiar şi dintr-o rezervă de spital! Ce cronici trebuie să fi scris la vremea lui!” Am săpat un pic şi am dat de un volum mai vechi care adună cronicile sportive din perioada ‘€™72-‘€™77. L-am citit pe nerăsuflate, descoperind acel stil „fănuşian” de care vorbea Eugen Simion, un condei atât de diferit de toate celelalte încât textele sale se apropie mai mult de poezie decât de cronică sportivă.

Două chestii m-au uimit la scriitura lui Fănuş. Primul, că e aproape neverosimil succesul pe care îl avea în acea vreme ţinând cont de cât de subtil şi inteligent scria. Textele lui mizează pe capacitatea de decodare a cititorului iar aprecierea largă de care se bucura în acei ani vorbeşte mult despre nivelul de cultură al cititorului de presă sportivă de atunci. Ca să vă faceţi o idee despre popularitatea cronicilor lui Fănuş Neagu, iată ce povesteşte Alex Ştefănescu:

Acum douăzeci-treizeci de ani, în subsolurile întunecoase ale Casei Scânteii, tipografii se adunau în fiecare noapte în jurul linotipistului care culegea cronica sportivă a lui Fănuș Neagu şi o citeau pe măsură ce era culeasă. Nici un scriitor român nu se mai bucură de o asemenea popularitate. Nichita Stănescu era iubit, Marin Preda – respectat, Mircea Dinescu – simpatizat, dar numai de către cunoscătorii de literatură. Fănuş Neagu avea mii de cititori şi în rândul celor care ignorau literatura în viaţa lor de fiecare zi.

Al doilea aspect uimitor e actualitatea unora dintre fragmente. Uneori ai zice că fotbalul românesc a stat în loc:

În Bucureşti nu mai avem echipe mari de fotbal, în schimb la federaţia de specialitate s-a ţinut o şedinţă de consiliu care dealtfel n-a mai avut loc.

Fotbalul nostru, orb şi fără muguri, dacă-şi mai atârnă de gât şi gloria de-a trimite arbitrii pe pat de spital a€“ indiferent că aceștia sunt uneori de o rea-credinţă strigătoare la cer a€“ riscă să-şi piardă şi puţinii spectatori pe care-i mai are.

Ca soldat neinstruit şi fără cal de defilare, trebuie să spun că Dinamo şi Steaua au evoluat la nivelul marilor echipe europene. Deci ştim să jucăm şi foarte bine. Şi dacă ştim, vin şi-ntreb: de ce naiba jucăm atât de balaoacheş şi cu mielul sub tricou aproape treisferturi din an?! Nu-i nici o şmecherie s-o faci pe prostul când poţi să fii deştept.

Campionatul diviziei A s-a scrântit la minte. Aceasta e concluzia spectatorilor şi ziariştilor care au asistat, săptămâna trecută, la înfrângerea, pe teren propriu, a echipelor Steaua şi Dinamo Bucureşti. Nu ideea că cele două formaţii au fost bătute măr şi tocate cu meliţa în ograda lor, căptuşită cu puf şi mâţişori de salcie stropiţi cu lapte, a enervat lumea, ci faptul că atât Steaua cât şi Dinamo au făcut cele mai proaste meciuri din istoria lor.

La radio am prins penultima etapă a campionatului nostru şi am rămas bujbe. Atât Politehnica Iaşi, cât şi C.F.R. Cluj, echipe ce mergeau braţ la braţ spre fundul baltii, au reuşit să câştige în deplasare că prin minune. Vorba lui Nea Iancu: „Curat murdar!” Pe colacul de salvare al clujenilor trebuie scris cuvântul: furat şi apoi adăugat: că-n codru.

Multă sănătate maestre!

Fănuş Neagu – Cronici afurisite, 1977, Editura Sport-Turism