Sir Alex Ferguson anticipa acum câteva zile că titlul s-ar putea decide la golaveraj şi nimeni n-a luat avertismentul mai în serios decât Chelsea. Dacă marţi erau la cinci goluri în spatele lui United, duminică aveau deja două în faţă.
Ancelotti a declarat vineri că meciul cu Villa îi va arăta dacă echipa sa se poate bate la titlu. Aştepta să întâlnească o echipă de gladiatori disciplinaţi, care veneau pe Stamford Bridge ca să moară cu „albastrii” de gât. De fapt, elevii lui Martin O’Neill s-au mişcat de parcă un soi de hepatită fotbalistică le-ar fi răpit ambiţia şi sârguinţa care îi adusese atât de sus. Lipsa de agresivitate a oaspetilor s-a vazut si in statisticile meciului: doar sase faulturi in toata partida, jumatate fata de Chelsea. Întrebat despre şansele la locul patru, antrenorul Villei a decalarat după meci că „dupa ce am arătat azi n-avem şanse nici la locul 44.”
The game
Chelsea a controlat prima repriză, Lampard marcând o dublă, însă a fost prinsă descoperită la singura fază consistentă a Villei, când Carew s-a desprins de Zhirkov şi a marcat din câţiva metri. Rusul avea însă exceleze pe fază de atac, el scoţând ambele penalty-uri transformate de Lampard.
Dacă Villa era încă în meci la pauză, în repriza secundă s-a predat inexplicabil. Iar Chelsea, o echipă care nu ia prizonieri, a pedepsit-o crunt pentru refuzul de a juca fotbal. Lampard, Malouda, Anelka şi Joe Cole au format un mecanism nemilos de pase, sufocandu-şi adversarul prin jocul de posesie. Malouda în special a încântat prin efervescenţa din banda stangă, el începând să semene cu aripa de acum cinci ani de la Lyon.
Mai fericiţi chiar decât fanii lui Chelsea, vor fi cei care îl au pe Lampard în echipa fantastică. Pare să îi convină mult mai mult rolul de trequartista pe care i l-a dat Ancelotti în sistemul 4-5-1, decât cel de margine a rombului de la mijloc, cum începuse sezonul. Cu patru goluri marcate, Lampard a atins borna 150 pentru Chelsea, devenind al treilea marcator din istorie clubului londonez. Mai mult, Lamps bifează al şaselea sezon consecutiv cu 20+ goluri, un randament absolut remarcabil pentru un mijlocaş. Ray Wilkins asistentul lui Carletto, care era ocupat cu un pahar de vin roşu după meci, l-a lăudat pe Lampard: „World class. Ia-i golurile şi tot a fost o evoluţie foarte bună. Are o etică a muncii uimitoare, coboară şi urcă pe tot terenul, se antrenează la fel cum joacă, şi dacă sunt puşti care mă urmăresc acum, Frank Lampard e exemplul de urmat.”
Nu surprinde prăbuşirea Villei, aceeaşi disoluţie vernală cu care ne-a obişnuit în ultimele sezoane şi care a ajuns sa fie numită „March madness” pentru precizia cu care vine în fiecare an. Villa plăteşte preţ lotului scurt pe care îl are. În sezonul 1980-1981, Villa a luat campionatul după 71 de ani, folosind în 42 de meciuri doar 14 jucători, jumătate din ei fiind titulari în fiecare meci. Acest tip de abordare s-a păstrat pe Villa Park dar jocul a evoluat mult faţă de ce se juca atunci. Astăzi, o bancă de rezerve puternică poate face diferenţa între Liga Campionilor şi Liga Europa. La mijlocul săptămânii, Spurs aveau probleme mari cu Fulham, fiind conduşi la pauză pe WHL. ‘Arry i-a băgat pe Bentley şi Pavlyuchenko care au galvanizat echipa şi au dus-o în semifinala Cupei. Semifinală în care şi Villa va avea şansa să îşi ia revanşa peste două săptămâni, dar ţinând cont de ritmul in care se degradează jocul „leilor”, Chelsea nu poate fi prea îngrijorată.