anglofil.ro

„O să jucăm la fel cum am jucat şi până acum” anunţa Wenger în dimineaţa meciului, în faţa unei audienţe care ridica din sprâncene. Puţini l-au crezut. Ar însemna să fii un pic inconştient că să-ţi închipui că poţi să pui probleme Barcelonei atacând-o. E că şi cum te-ai bate cu mâinile goale cu un samurai.

Repriza in care s-a inclinat terenul

De când mă uit la fotbal, nu mi-a fost dat să văd o echipă luată pe sus mai abitir decât a fost Arsenal în prima jumătate de oră. Superioritatea Barçei a fost atât de pătrunzătoare încât a redus-o pe Arsenal la nivelul lui Scunthorpe. Prima ocazie a venit în secunda 40, primul şut pe poartă 30 de secunde mai târziu. Fazele au curs la poarta lui Almunia de parcă am fi urmărit rezumatul unui meci care deja se jucase. Într-un atac prelungit la capătul primului sfert de ceas, Barça avea să tragă pe poartă de cinci ori, mai mult decât a făcut-o Arsenal în întreaga partidă. Şi totuşi, cumva, nu mă puneţi să explic cum, Arsenal a ieşit din acest calvar plină de cucuie, dar fără capul spart. 0-0 la pauză, după o repriză în care Barcă a avut posesie 70% şi a şutat de şapte ori pe poartă. Nimeni în istoria Emirates-ului, şi probabil nici a Highbury-ului, nu monopolizase posesia într-o manieră atât de jenantă pentru gazde. Asta e tiki-taka-ul hipnotic care face din această Barcelonă, una din marile echipe ale istoriei, după Real-ul anilor ’50, Ajax-ul anilor ’70 si Milanul lui Arrigo Sacchi!

Imediat după pauză, Ibrahimovic scapă din marcajul lui Song, urmăreşte pasa lobată a lui Pique şi îl lobează la rându-i pe Almunia. Trecuseră 23 de secunde de la reluare. Ceva mai târziu vine şi bisul – pasă lobată peste apărare, Ibra scapă din marcaj, doar că de data asta are timp să preia şi să șuteze cu sete pe lângă Almunia. Dacă suedezul ar fi fost la fel de clinic şi în prima parte, calificarea ar fi fost rezolvată.

Viteza arzătoare a lui Walcott o ţine pe Arsenal in joc

They think it’s all over, e poate cea mai celebră replică din folclorul fotbalistic britanic. Barça credea că s-a terminat. Wenger însă a avut inspiraţia să facă singura mutare care mai putea da peste cap un mecanism atât de bine lubrifiat -€“ l-a băgat pe Walcott, un velocista prin excelenţă, care după câteva minute de la intrare s-a desprins de Maxwell şi a şutat mai degrabă slab, dar de ajuns cât să-l învingă pe Valdés.

Un pic iritată de obrăznicia adversarei, Barça n-a reușit să revină la ritmul pe care îl dictase până în acel moment. Cu cinci minute înainte de final, Bendtner judecă foarte inteligent o centrare deviată, şi îi pasează cu capul lui Fabregas, care rămâne singur cu Valdés; Cesc pendulează pregătindu-şi voleul dar Puyol, venit din spate, îi agăţă piciorul în aer. Penalty şi roşu (cam mult) pentru Puyol. Fabregas ia mingea, o așază, şi în timp ce îşi face paşii are privirea unui are privirea unui matematician care încearcă să rezolve o ecuaţie contratimp. Se vede că răsfoieşte în minte toate opţiunile pe care le are. Alege să şuteze tare, cu ristul, o execuţie care are ceva din revolta puştiului alungat de clubul pe care a fost crescut să-l iubească.

Arsenal v Barcelona

Cum a ajuns Arsenal sa fie sufocată pe Emirates?

Explicaţia stă în autismul tactic cu care Wenger a abordat partida. Francezul n-a învăţat nimic din lecţiile echipelor care învinseseră Barça sezonul asta, el ştia una şi bună, că Arsenal are datoria să câştige frumos. Or când încerci să câştigi frumos cu Barça, rişti să pierzi şi mai frumos. Pentru statisticieni, Barcelona a avut de doua ori mai multe pase reușite decât Arsenal, 533-265!

Catalanii au probleme când întâlnesc echipe care ţin liniile aproape una de cealalată (Atletico Madrid), care se apără aglomerat (Rubin Kazan) şi care le pun mijlocaşii într-o cămaşa de forţă (Sevilla). Arsenal a făcut totul de pe dos: a lăsat un hectar între apărare şi mijloc, a jucat cu trei vârfuri şi, cel mai grav, i-a lăsat spaţiu lui Xavi, nepunandu-i nici un gardian. Wenger nu putea să o ajute mai mult pe Barça decât dacă le lăsa catalanilor şi nişte sticle de bere la gheaţă în vestiar.

A două greşeală a fost prezenţa lui Fabregas în primul XI. Testul fizic la care a fost supus Cesc în ziua meciului n-a implicat atingerea balonului, iar decizia asupra titularizării lui a fost luată abia după încălzire. Influenta lui asupra jocului a fost limitata serios de condiția fizica precara. Concret, Xavi a dat de trei ori mai multe pase reușite decât Fabregas, care e văzut drept urmașul său natural la națională. Forţându-l pentru un meci, Wenger s-ar putea să-l fi pierdut pentru restul sezonului. Fabregas a ieşit în cârje de la vestiar, mărturisind că se teme că şi-a rupt piciorul.

2-2 inseamnă practic că Arsenal e obligată să bată pe Nou Camp, ceea ce ar fi un mic miracol. Dar ceva îmi spune că „tunarii” şi-au consumat deja miracolele pentru sezonul in curs, căci cum altfel să ieşi cu un egal dintr-un meci pe care puteai la fel de bine să-l pierzi cu 7-2?

Doar un gând despre meciul de ieri. Minutul 70. Ai 1-0 în deplasare, dar adversarul simte miros de sânge şi vine peste tine. Ce faci? Scoţi un mijlocaş care excelează in pressing şi bagi un atacant cu glezna fină? This can’€™t be right. Foarte ciudată mutarea lui Fergie! E clar că a simţit că e loc de încă un gol, dar fapt e că şi-a lăsat echipă să se apere cu un om mai puţin. Dacă e cineva care merită hairdryer-ul, e Bătrânul Nas Roşu însuşi.