Liverpool pierde în deplasare, de ce nu ne miram?

Liverpool a făcut încă un meci mizerabil în deplasare, fiind învinsă de o echipă care nu mai câştigase în Europa din august 2009. Iertaţi-mă că nu scriu o cronică întreagă, dar a fost un meci plictisitor ca o meditaţie la chimie. Liverpool a reuşit să fie mai mediocră decât de obicei, reprimandu-şi orice intenţie de juca ofensiv. Fără Torres, cormoranii sunt la fel de periculoşi ca Stoke. Apropo de Nando, Mancini a sugerat public pentru prima dată că City au £50m puşi deoparte şi un salariu săptămânal de £200 de mii pentru a-l aduce în Eastlands.

Fanii vor mai mult de la N’Gog, dar dacă el e omul pe care-l aştepţi să decidă calificarea într-o semifinală europeană, e clar că ai greşit pe undeva. Francezul e un puşti de 21 de ani, adus cu £1.5m, şi livrează exact ce te-ai aştepta la banii ăştia -€“ adică nu prea mult. Calificarea nu e nici pe departe jucată, să nu uităm că fundaşii centrali ai spaniolilor sunt de-a dreptul caraghioşi, dar cineva va trebui să-i încerce pe Anfield ca să le dea şansa să greşească. Dacă Liverpool ratează finala, n-aş vrea să fiu acolo când se va trage linie după acest sezon. Vara îi prinde pe „cormorani” având nevoie de jucători noi, de un antrenor nou, de proprietari noi şi de un stadion nou. Însă cu Torres, Gerrard şi Benitez pe picior de plecare, Liverpool îşi vede dizolvate ambiţiile de a îşi păstra poziţia în elită.

Partea bună acestui meci e că mi-a dat şansa să aflu mai multe despre Atletico, o echipă fermecătoare despre care am să scriu mai multe în ajunul returului de săptămâna viitoare.

De ce fotbalul conteaza

Am auzit multă lume plângându-se de poziţia privilegiată pe care o ocupă fotbalul în paginile de sport. Prea mult fotbal dom’le, de ce nu scrieţi şi despre scrimă? Cea mai bună explicaţie am găsit-o într-o carte scrisă cu peste 40 de ani în urmă. Aşa îşi începe Arthur Hopcraft povestea:

Football is inherent in the people. It is built into the urban psyche, as much a common experience to our children as are uncles and schools. It is not a phenomenon, it is an everyday matter. There is more eccentricity in deliberately disregarding it than in devoting a life to it. It has more significance in the national character than theatre has. Its sudden withdrawal from the people would bring deeper disconsolation than to deprive them of television. The way we play the game, organise it and reward it reflects the kind of community we are.

Arthur Hopcraft, The Football Man: People and Passions in Soccer, 1968

Mai bine nu scrieti nimic

După cum ne-am obişnuit, s-a scris mult şi prost în presa noastră despre meciul de aseară. Avem jurnalişti care reciclează acelaşi limbaj standardizat pentru că nu sunt echipaţi pentru a decoda fiecare meci în parte. Ei au câteva sertare şi fiecare meci trebuie să între în unul din ele. De fiecare dată când citesc o cronică stereotipă ca asta, îmi aduc aminte de sfatul lui David Randall către jurnalişti:

Pentru a explica ceva altora, trebuie mai întâi să înţelegi tu însuţi, pe deplin, acel lucru. Până nu reuşiţi, nu scrieţi nimic.

Doar două idei despre ce s-a întâmplat aseară:

– Ibrahimovic nu avea ce căuta în teren. Letargia lui a subminat întrega maşinărie de fotbal a Barcei, care e nevoită să joace un alt fel de fotbal cu suedezul în teren. În primul rând, Ibra limitează foarte mult spaţiul în care operează Messi – dacă argentinianul n-a strălucit aseară, e mai dergabă „€œmeritul” lui Ibra decât al lui Mourinho. În al doilea rând, prezenţa lui Ibra în careu îi obligă pe mijlocaşi să joace pase ceva mai lungi, un joc care nu convine întotdeauna catalanilor. În al treilea rând, a lăsat flancul stâng expus, problemă corectată prin introducerea lui Abidal. Dacă Barca ar fi început în această formulă, e greu de crezut că Interul ar mai fi marcat de trei ori.

– Andrei Niculescu crede că anihilarea lui Xavi a fost cheia meciului, dar statisticile UEFA arată că Xavi a dictat ritmul partidei cu aceeaşi autoritate ca de obicei – cu 93 de pase reuşite, Xavi a fost detaşat cel mai bun pasator al meciului. Şi încă un detaliu impresionant: cu excepţia lui Ibrahimovic, care a fost schimbat, orice jucător al Barcei, inclusiv Valdés, a pasat mai mult decât orice jucător al Inter-ului! 521-158 e raportul paselor reuşite în favoarea Barcei.

Quiz no. 2

Sa vedem cine și-a făcut lecțiile:

1. Cine deţine recordul Premier League pentru cel mai rapid hat-trick (de la start)? Dwight Yorke, in 22 de minute in Man U – Arsenal 6-1.

2. Care dintre managerii actuali din Premiership are cele mai multe selecţii la naţională ca jucător? Alex Mcleish, 77 de selecții pentru Scoția.

3. Cine a marcat ultimul gol din secolul 20 în Premier League? Jody Morris pe 29 decembrie 1999.

4. Care a fost primul jucător britanic care a costat £2m? Mark Hughes

5. Care e fundaşul cu cele mai multe goluri în istoria Premier League (post ’92)? David Unsworth, 38.

Scholsey o pastreaza pe Man United in lupta pentru titlu

Trebuia să fie meciul care să marcheze apusul unei ere. Cum se întâmplă adesea în derbyurile mult-trâmbiţate, acţiunea din teren nu s-a ridicat la nivelul anticipat de presă. A fost un meci searbăd, cu United vag superioară, creându-şi câteva şanse bune în prima repriză. De cealaltă parte, vecinii gălăgioşi din Eastlands au fost ieri neaşteptat de tăcuţi. O explicaţie ar fi jocul modest al aripilor, care au avut probleme în a distribui mingi de calitate în careu.

90+6, 90+2, 90+3. Man U poate fi bănuită de sadism căci, pentru a treia oară în acest sezon, a aşteptat ultimele secunde pentru a marca împotriva rivalei. De data aceasta a fost rândul lui Paul Scholes să se furişeze în care şi lipească o lovitură de cap de bara din stânga a lui Given. Acelaşi Scholes, care îşi prelungise vineri cu încă un an, contractul pe care îl are încă din 1991 cu United. Aici merită amintit şi că Scholsey, un antidot la mercantilismul fotbalului modern, e unul din puţinii jucători din Premiership care nu au impresar. Milner se înscrie în aceeaşi categorie.

Chiar şi înainte să marcheze, Scholes făcuse unul din cele mai bune meciuri ale sezonului. Protejat de perechea Gibson – Fletcher din faţa sa, roşcovanul a benficiat de mult spaţiu în zona centrală, pulverizând constant pase de o acuitate remarcabilă. Era probabil în fisa postului lui Tevez să se retragă cu Scholes şi refuzul de a face asta i-a costat pe „cetăteni”. Dă-i timp şi spaţiu la balon lui Scholes, şi va desface orice apărare până la urmă.

Înaintea acestui weekend, Chelsea părea cocoţată atât de comfortabil pe primul loc încât unii bookmakeri din Insulă au plătit deja pariurile care o dădeau campioană. Pierzând cu Spurs însă, Chelsea şi-a cheltuit marjă de eroare, cum inspirat a titrat Marca după egalul Barcei la Espanyol. Man Utd se apropie la un punct după această etapă, în timp ce Ancelotti, calm-nervos ca un pilot care tocmai a pierdut un motor, îşi sfautieste elevii: „Must not panic!” Şi nici nu s-ar panica „pensionarii” probabil, dacă n-ar fi acea deplasare pe Anfield pe 2 mai. Cât de mult va pune umărul Liverpool la un al 19-lea titlu al lui Man U, asta rămâne de văzut.