Quiz no. 2

Sa vedem cine și-a făcut lecțiile:

1. Cine deţine recordul Premier League pentru cel mai rapid hat-trick (de la start)? Dwight Yorke, in 22 de minute in Man U – Arsenal 6-1.

2. Care dintre managerii actuali din Premiership are cele mai multe selecţii la naţională ca jucător? Alex Mcleish, 77 de selecții pentru Scoția.

3. Cine a marcat ultimul gol din secolul 20 în Premier League? Jody Morris pe 29 decembrie 1999.

4. Care a fost primul jucător britanic care a costat £2m? Mark Hughes

5. Care e fundaşul cu cele mai multe goluri în istoria Premier League (post ’92)? David Unsworth, 38.

Scholsey o pastreaza pe Man United in lupta pentru titlu

Trebuia să fie meciul care să marcheze apusul unei ere. Cum se întâmplă adesea în derbyurile mult-trâmbiţate, acţiunea din teren nu s-a ridicat la nivelul anticipat de presă. A fost un meci searbăd, cu United vag superioară, creându-şi câteva şanse bune în prima repriză. De cealaltă parte, vecinii gălăgioşi din Eastlands au fost ieri neaşteptat de tăcuţi. O explicaţie ar fi jocul modest al aripilor, care au avut probleme în a distribui mingi de calitate în careu.

90+6, 90+2, 90+3. Man U poate fi bănuită de sadism căci, pentru a treia oară în acest sezon, a aşteptat ultimele secunde pentru a marca împotriva rivalei. De data aceasta a fost rândul lui Paul Scholes să se furişeze în care şi lipească o lovitură de cap de bara din stânga a lui Given. Acelaşi Scholes, care îşi prelungise vineri cu încă un an, contractul pe care îl are încă din 1991 cu United. Aici merită amintit şi că Scholsey, un antidot la mercantilismul fotbalului modern, e unul din puţinii jucători din Premiership care nu au impresar. Milner se înscrie în aceeaşi categorie.

Chiar şi înainte să marcheze, Scholes făcuse unul din cele mai bune meciuri ale sezonului. Protejat de perechea Gibson – Fletcher din faţa sa, roşcovanul a benficiat de mult spaţiu în zona centrală, pulverizând constant pase de o acuitate remarcabilă. Era probabil în fisa postului lui Tevez să se retragă cu Scholes şi refuzul de a face asta i-a costat pe „cetăteni”. Dă-i timp şi spaţiu la balon lui Scholes, şi va desface orice apărare până la urmă.

Înaintea acestui weekend, Chelsea părea cocoţată atât de comfortabil pe primul loc încât unii bookmakeri din Insulă au plătit deja pariurile care o dădeau campioană. Pierzând cu Spurs însă, Chelsea şi-a cheltuit marjă de eroare, cum inspirat a titrat Marca după egalul Barcei la Espanyol. Man Utd se apropie la un punct după această etapă, în timp ce Ancelotti, calm-nervos ca un pilot care tocmai a pierdut un motor, îşi sfautieste elevii: „Must not panic!” Şi nici nu s-ar panica „pensionarii” probabil, dacă n-ar fi acea deplasare pe Anfield pe 2 mai. Cât de mult va pune umărul Liverpool la un al 19-lea titlu al lui Man U, asta rămâne de văzut.

Fanus Neagu – cronicar sportiv

Citind interviul excelent luat de Ioaniţoaia lui Fănuș Neagu acum câteva săptămâni primul gând a fost: „Cât talent răzbate din omul ăsta, chiar şi dintr-o rezervă de spital! Ce cronici trebuie să fi scris la vremea lui!” Am săpat un pic şi am dat de un volum mai vechi care adună cronicile sportive din perioada ‘€™72-‘€™77. L-am citit pe nerăsuflate, descoperind acel stil „fănuşian” de care vorbea Eugen Simion, un condei atât de diferit de toate celelalte încât textele sale se apropie mai mult de poezie decât de cronică sportivă.

Două chestii m-au uimit la scriitura lui Fănuş. Primul, că e aproape neverosimil succesul pe care îl avea în acea vreme ţinând cont de cât de subtil şi inteligent scria. Textele lui mizează pe capacitatea de decodare a cititorului iar aprecierea largă de care se bucura în acei ani vorbeşte mult despre nivelul de cultură al cititorului de presă sportivă de atunci. Ca să vă faceţi o idee despre popularitatea cronicilor lui Fănuş Neagu, iată ce povesteşte Alex Ştefănescu:

Acum douăzeci-treizeci de ani, în subsolurile întunecoase ale Casei Scânteii, tipografii se adunau în fiecare noapte în jurul linotipistului care culegea cronica sportivă a lui Fănuș Neagu şi o citeau pe măsură ce era culeasă. Nici un scriitor român nu se mai bucură de o asemenea popularitate. Nichita Stănescu era iubit, Marin Preda – respectat, Mircea Dinescu – simpatizat, dar numai de către cunoscătorii de literatură. Fănuş Neagu avea mii de cititori şi în rândul celor care ignorau literatura în viaţa lor de fiecare zi.

Al doilea aspect uimitor e actualitatea unora dintre fragmente. Uneori ai zice că fotbalul românesc a stat în loc:

În Bucureşti nu mai avem echipe mari de fotbal, în schimb la federaţia de specialitate s-a ţinut o şedinţă de consiliu care dealtfel n-a mai avut loc.

Fotbalul nostru, orb şi fără muguri, dacă-şi mai atârnă de gât şi gloria de-a trimite arbitrii pe pat de spital a€“ indiferent că aceștia sunt uneori de o rea-credinţă strigătoare la cer a€“ riscă să-şi piardă şi puţinii spectatori pe care-i mai are.

Ca soldat neinstruit şi fără cal de defilare, trebuie să spun că Dinamo şi Steaua au evoluat la nivelul marilor echipe europene. Deci ştim să jucăm şi foarte bine. Şi dacă ştim, vin şi-ntreb: de ce naiba jucăm atât de balaoacheş şi cu mielul sub tricou aproape treisferturi din an?! Nu-i nici o şmecherie s-o faci pe prostul când poţi să fii deştept.

Campionatul diviziei A s-a scrântit la minte. Aceasta e concluzia spectatorilor şi ziariştilor care au asistat, săptămâna trecută, la înfrângerea, pe teren propriu, a echipelor Steaua şi Dinamo Bucureşti. Nu ideea că cele două formaţii au fost bătute măr şi tocate cu meliţa în ograda lor, căptuşită cu puf şi mâţişori de salcie stropiţi cu lapte, a enervat lumea, ci faptul că atât Steaua cât şi Dinamo au făcut cele mai proaste meciuri din istoria lor.

La radio am prins penultima etapă a campionatului nostru şi am rămas bujbe. Atât Politehnica Iaşi, cât şi C.F.R. Cluj, echipe ce mergeau braţ la braţ spre fundul baltii, au reuşit să câştige în deplasare că prin minune. Vorba lui Nea Iancu: „Curat murdar!” Pe colacul de salvare al clujenilor trebuie scris cuvântul: furat şi apoi adăugat: că-n codru.

Multă sănătate maestre!

Fănuş Neagu – Cronici afurisite, 1977, Editura Sport-Turism

Sperantele lui Arsenal la titlu, ingropate pe White Hart Lane

Un derby care îi reabilitează pe lillywhites după mai bine de un deceniu în care n-au găsit victoria în faţa rivalilor. Ieri însă au prins-o pe Arsenal cu coatele goale şi n-au ezitat.

Danny Rose n-a aşteptat nici măcar sfertul academic până să intre în folclorul derby-urilor nord-londoneze, marcând o curiozitate balistică la debutul în Premier League. Arsenal, şubrezită şi mai mult de pierderea prematură a lui Vermalen, a avut din nou probleme în a transforma posesia prelungită în faze de poartă. Imediat după pauză, Defoe, care atenţie pasase o singură dată în prima repriză, taie întreaga apărare a tunarilor cu o pasă filtrantă pentru Bale, care finalizează cu latul din colţul drept al careului mic. Inexplicabilă decizia lui Wenger de a păstra pe bancă un fundaş ca Silvestre, pe care nu se poate baza nici în acele două-trei meciuri ale sezonului când nu mai are la cine să apeleze.

Arsenal avea să se regăsească abia după intrearea lui Robin van Persie, în minutul 68, care a revenit după accidentarea gravă din noiembrie. În secunda în care olandezul – un fuoriclasse vero – a intrat pe teren, Arsenal a fost altă echipă. Pană să intre, Arsenal nu avusese nici măcar un șut pe poartă, după ce a intrat, Van Persie singur a șutat de trei ori pe poartă. Doar forma de zile mari a lui Gomes a stat în calea egalării, tunarii marcând o singură dată prin Bendtner, care a plonjat în faţa porţii pentru a agăţa centrarea lui Theo Walcott. Un impact atât de evident asupra jocului impune întrebarea: unde ar fi fost Arsenal astăzi cu un Van Persie valid tot sezonul?

Wenger a recunoscut după meci că titlul nu mai e la îndemâna echipei sale:

„Am pierdut un meci pe care nu ne permiteam să-l pierdem şi asta arată că nu suntem destul de maturi. Dacă vrei să câştigi titlul, asta e genul de joc pe care n-ai voie să-l pierzi. Până a intrat Van Persie şi ne-a schimbat jocul în treimea finală, am fost ineficienţi pentru că n-am pasat destul de repede. Am luat un gol ieftin în repriza a doua şi totul a devenit foarte dificil pentru noi.”

N-am de gând să lovesc într-un cal mort, vorba englezului, când e destul de evident pentru toată lumea că accidentările au limitat-o mult pe Arsenal în acest sezon. Cu toate astea, accidentările sunt parte a jocului fizic şi intens din Premier League, Wenger o ştie, şi va fi nevoit să dea mai multă profunzime lotului în vară. Cele £45m pe care se spune că le are la dispoziţie, sigur nu strică. La fel cum nu strică nici asigurarea dată de Peter Hill-Wood, chairman-ul lui Arsenal, care a anunţat ieri că are promisiuni ferme de la Barcelona că Fabregas nu va fi ofertat în această vară.

Update: Txiki Begiristain, directorul sportiv al Barcelonei, a infirmat înțelegerea pe care a invocat-o Hill-Wood.

Entertainment uber alles!

Andrei Pleșu despre ce a ajuns divertismentul în România, un fragment care se aplică perfect posturilor de sport:

Televiziunile, cu deosebire cele autohtone, se chinuie până la nevroză să-şi distreze, prin orice mijloace, clienţii. N-ar fi nici prea neobişnuit, nici prea grav, dacă soluţiile n-ar fi căutate mereu la nivelul cel mai de jos. Se cultivă, pe toată linia, spectacolul ieftin, gluma groasă, inventivitatea şuie. Dincolo de prost gust, această mentalitate a ajuns să fabrice proaste maniere, false vedete, vipuri de bodegă, politicieni deşuchiaţi (dar influenţi prin grotesca lor popularitate).