Tabloidizarea dăunează grav fotbalului

Mare scandal în Anglia pe marginea candidaturii pentru a găzdui Mondialul din 2018. Ediţia de duminică a Daily Mail a publicat stenograma unei conversaţii în care şeful Football Association, lordul Triesman spune că „Spania caută ajutor de la Rusia pentru mituirea unor arbitrii”.

Scandalul vine la doar două zile dupe ce Beckham depusese la Zurich cartea de 1752 de pagini care conţinea proiectul Angliei. Evident, în urma dezvăluirilor, lordul Triesman a fost obligat să demisioneze, în timp ce şansele Angliei de a mai găzdui Campionatul Mondial din 2018 sunt compromise.

Cum a pus mâna tabloidul pe înregistrare? Ei bine, Triesman a luat masa cu amanta sa, o anume Melissa Jenkins, care purta un microfon de tipul celui pe care-l poartă agenţii sub acoperire, şi care l-a tras de limbă pentru bani. În schimbul deranjului, femeia de 37 de ani a primit de la Daily Mail o sumă între 75 şi 100 de mii de lire sterline, conform BBC.

Dacă poliţia ar fi făcut asta, ar fi comis o ilegalitate care se cheamă „entrapment”, adică provocarea cuiva să facă ceva ce în mod normal nu ar fi făcut. Dacă o face un tabloid, e în regulă. E moral să publici ce spune un om într-o conversaţie privată în care nu ştie că e înregistrat? Evident că nu, dar mai contează deontologia în junglă tabloidă? O să vedeţi că da.

Toată povestea ridică o întrebare cu sâmbure etic: la ce bun aceste dezvăluiri obţinute în cel mai scârnav mod cu putinţă? Cui servesc ele? În urma acestui scandal Anglia pierde practic orice şansa de a găzdui un Mondial care ar fi generat mii de locuri de muncă şi invetitii de miliarde de lire sterline. Şi cu ce scop? Ca să vinzi câteva ziare în plus.

Ei bine, povestea s-a întors că un bumerang asupra cotidianului, care şi-a atras dispreţul englezilor. Deja s-a pornit o campanie naţională de boicotare a DM-ului care a ales să pună tirajul propriul înaintea interesului public. Dacă vi se pare un demers superfluu, gândiţi-va că Sun-ul se vinde şi acum teribil de prost în Liverpool din cauza măgăriilor pe care le-au scris acum 21 de ani despre tragedia de la Hillsbrough.

Daily Mail-ul va plăti cu vârf şi îndesat pentru meschinăria de care a dat dovadă. Mail-ul a preluat subiectul după ce alte câteva ziare l-au refuzat, se pare, înţelegând că e o miză măruntă faţă de binele comun. Culmea e că subiectul a fost preluat de un ziar cu pretenţii de păstrare a valorilor tradiţionale britanice, chipurile, care de ani de zile publică articole xenofobe de tipul „strainii ăştia vin să ne fure slujbele”. Ce uşor jonglează presa de canal cu principiile!

Ca să închei într-o notă mai puţin gravă, vă recomand un comentariu pur şi simplu genial la un articol pe această temă din Guardian. Nu-l rataţi, vă promit că o să râdeţi convulsiv!

Jurnalismul e suspect, nu fotbalul

S-a terminat şi campionatul nostru şi o dată cu el şi psihoza blaturilor alimentate de presa sportivă. Întrebările cu răspunsul conținut au dominat site-ul Gazetei: „Vi s-a părut suspectă a doua repriză a meciului Craiova a€“ CFR?”, „Va ceda Steaua meciul Craiovei?”. La noi, totul e suspect, toate echipele pleacă cu prezumţia de vinovăţie. Cum? N-a trântit Steaua meciul? Detalii mundane. Pe de altă parte avem un campionat atât de puternic încât nici un jucător nu-şi permite să facă un meci prost. Dacă îl face, e blatist. Asta i s-a întâmplat bietului Viera care, nu-i aşa, „a făcut tot posibilul a Interul să nu strice sărbătoarea gazdelor”. Adică s-a dat la o parte, asta spuneţi? „Noi nu spunem nimic, dar e suspect.” ar răspunde probabil redactorii Gazetei.

Urmărind vag tot caraghioslâcul asta căruia ne încăpăţânăm să-i spunem în continuare fotbal mi-am amintit de cartea „In spatele cortinei”, scrisă de Jonathan Wilson, corespondentul Guardian-ului pe fotbal est-european. La capitolul României, e un paragraf care prinde perfect demenţa suspiciunilor care e atât de bine gravată în ADN-ul nostru:

„Sunt părţi din fotbalul românesc care n-au fost scrise de Edgar Allen Poe, cât mai degrabă visate de Thomas Pynchon: paranoia e universală. Într-un bar înaintea derby-ului Steaua-Dinamo de pe Ghencea în martie 2002, toată lumea se întreba dacă victoria lui Chelsea, 3-2 cu Fulham cu câteva zile înainte a fost blat. Pentru români, un gol venit târziu, în special când echipa adversă tocmai egalase, e mereu suspicios. Am fost oarecum surprins că totuşi cineva a adus în discuţie probitatea jocului englez, dar s-a dovedit că era interesant doar de cotele la casele de pariuri. Recunosc că majoritatea românilor pe care îi cunosc se pricep la fotbal, dar obişnuinţa de a căuta blaturi rămâne extrem de populară. De fiecare dată când eram în birourile Gazetei Sporturilor, nu prea se vorbea de altceva în afară de asta, şi încă mai primesc mail-uri vinerea, în care sunt întrebat spre exemplu dacă Kevin Kyle are probleme cu spatele, ca să ştie oamenii dacă Sunderland bate acasă pe Gillingham.”

Şi o notă nefotbalistică în aceeaşi carte, în caz că va întrebaţi cum se vede Bucureştiul din afară:

Romania nu e o ţară care să-ţi placă uşor, un amestec incomod de atrăgător şi respingător. Noaptea, Bucureştiul e împânzit de turme de câini maidanezi, urmaşii câinilor rămaşi în stradă după ce Ceauşescu a forţat familiile să se mute la bloc, şi sunt momente când, plimbându-te pe aleile mirosind a urină, inonjurat de blocuri hidoase de beton, te întrebi dacă asta n-o fi cea mai deprimantă capitală din Europa. Apoi faci colţul, şi vezi în faţa ta o biserică de o frumuseţe excepţională.”

Sursa: Behind the Curtain: Travels in Eastern European Football, Jonathan Wilson, 2006

Marele sondaj fotbalistic al blogosferei romanesti

Băieții de la BDF au pornit nici mai mult nici mai puțin decât „Marele sondaj fotbalistic al blogosferei românești”. Știu, știu n-ai cum să compari mijlocași sau echipe din epoci diferite dar nu pot să mă abțin.

Vă poftesc să chibițați și voi. Vorba lui nea Vanea Chirilă, în fotbal orice părere are drept de circulație.

1. Cine este cel mai bun fotbalist din istorie? Dar cel mai bun fotbalist român?
Maradona/Hagi.

2. Cine este cel mai bun antrenor din istorie? Dar cel mai bun antrenor român?
Helenio Herrera/ Mircea Lucescu

3. Cea mai bună echipă a tuturor timpurilor?
Milanul lui Sacchi ’89-’92

4. Cel mai frumos gol?
Un pic obscur, un fotbalist absolut mediocru, dar ce execuție! Cum să încerci asa ceva, explicați-mi și mie? Tre’ să fii diliu. Nici la PES nu mi-ar trece prin cap să fac din astea. Mauro Bressan, Fiorentina – Barcelona 3-3, 1999.

5. Cel mai bun portar?
Gigi Buffon, desi Yashin s-ar putea să fi fost mai bun dar existaă prea puține filmări cu el.

6. Cel mai bun apărător?
Franz Beckenbauer

7. Cel mai bun mijlocas?
Zinedine Zidane

8. Cel mai bun atacant?
Johan Cruijff, cel mai inteligent fotbalist care a existat.

9. Primul meci de fotbal pe care ți-l amintești?
Tara Galilor – România 1-2 în preliminariile pentru WC ’94

10. Cea mai frumoasă finală văzută?
Previzibil dar inevitabil: Liverpool 3-3 Milan in finala Champions League 2005

11. Ce este fotbalul?
Dintre toate lucrurile neimportante, fotbalul e cel mai important, zicea Papa Ioan Paul al II-lea

12. Steaua 1986 sau Naționala 1994?
Naționala ’94.

13. Hagi sau Dobrin?
Hagi. De asta.

14. Cel mai frumos stadion din lume?

Allianz Arena.

15. Cea mai frumoasă galerie din lume? Din România?
La Doce de Boca Juniors/pas

16. Cel mai derby dintre toate derby-urile?
Superclasico: Boca Juniors – River Plate. Să ajung la unul e pe bucket list-ul meu.

17. Cea mai frumoasă amintire din fotbal?
Wembley-ul văzut pe viu mi-a muiat picioarele. Well and truly breathtaking!

18. Cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală?

Leo Messi.

19. Cel mai bun fotbalist român la ora actuala?
Cristi Chivu

20. Cel mai frumos campionat?
Bundesliga. Mai frumos, nu mai tare, atenție. Un campionat care încă nu și-a vândut sufletul, ca Premier League-ul. Germania rămâne un campionat pentru suporterul de rând, nu pentru corporatiști sau piața asiatica, cu bilete accesibile și terase fabuloase, unde vii să mănânci un bratwurst și să bei o bere. Revin cu un post detaliat pe subiectul ăsta.

Drogba ii aduce prima Dubla din istorie lui Chelsea

„You’€™ll never break our spirit” scria pe banner-ele suporterilor lui Pompey. Ei veniseră pe Wembley cu speranţa unei consolări mult-aşteptate după un sezon chinuitor. ’twas not to be.

Prima repriză a amintit de prima parte a duelului de pe Emirates dintre Arsenal şi Barcelona. Chelsea a înghesuit-o pe Pompey în jumătatea proprie, „albaștrii” lovind bara de cinci ori, cât Pompey în întreg sezonul! Una din bare i-a aparținut lui Kalou, care din doi metri, poziţie centrală, cu toată poarta (goală) în faţă, a reuşit să trimită mingea în transversală. Nu-mi amintesc o ratare mai mare sezonul ăsta. Cumva, Pompey a reuşit să intre la cabine fără gol primit, un mic miracol având în vedere nu doar barele, cât faptul că raportul suturilor la poartă a fost 16-1.

Curios, Pompey a ieşit de la vestiare cu un tupeu aproape inconştient, la care Chelsea nu prea a ştiut să răspundă. După 10 minute, Dindane vine din flancul stâng, dă mingea pe lângă Belletti, îi ia faţă, după care e trântit la pământ de brazilian. Penalty! Un-fuckin-beeelievable! Kevin Prince-Boateng îşi asumă responsabilitatea dar se sufocă în faţă unei peluze albastre, şi trage cum nu se poate mai prost, încet şi pe mijloc, dându-i şansa lui Cech să respingă cu picioarele deşi plecase în dreapta.

Cinci minute mai târziu, Drogba face ce a făcut întotdeauna pe Wembley: înscrie. Lovitură liberă de la 20 de m, ivorianul trage cu latul pe colţul portarului, dar loveşte mingea cu acel backspin ciudat împrumutat de la Cristiano Ronaldo, James face un pas în direcţia opusă şi nu mai are timp să ajungă la mingea care muşcă bara din stânga sa înainte să intre în plasă. Al şaselea meci consecutiv în care Drogba marchează pe Wembley! Şi a şasea Cupă pentru Ashley Cole!

Şi iată că la final de sezon, când se trage linie, desemnarea lui Rooney drept jucătorul anului pare grăbită: Drogba a avut mai multe şuturi la poartă, mai multe goluri, de trei ori mai multe assisturi, toate astea dublate de medaliile cucerite anul asta. N-a avut însă şi naţionalitatea potrivită.

Strivită de şansa unică pe care a irosit-o, Pompey n-a mai reuşit să intre în joc. Chelsea a mai avut un penalty pe final de meci, ratat de Lampard, care a tras pe lângă poartă, o chestie care nu se mai întâmplase într-o finală de Cupă din 1913.

Făcând prima dublă din istoria clubului londonez, Ancelotti alungă de la început fantoma lui Mourinho de pe Stamford Bridge. Declaraţiile mereu provocatoare ale portughezului sunt înlocuite de bunul simţ care învăluie conferinţele de presă ale lui Carletto. Întrebat ieri care a fost rolul său în acest an istoric pentru Chelsea, el a răspuns modest: „Am avut norocul să fiu primit la cluburi că Milan şi Chelsea unde jucătorii mi-au făcut sarcina foarte uşoară.”

Trebuie spus şi că gazonul nou de pe Wembley, al 11-lea din 2007 încoace, a fost la fel de infect ca primele 10. Terry l-a calificat drept „inacceptabil” după meci şi le-a transmis oamenilor din federaţie că „trebuie să se decidă dacă vor că Wembley-ul să fie păstrat pentru fotbal sau pentru concerte”. Ce ironie, remarca cineva, să ai un stadion de un milion de lire sterline şi un gazon de două parale…

Cronica sezonului

Împrumut şi eu chestionarul de la Guardian pentru o recapitulare a sezonului:

Best match Man Utd -€“ Man City 4-3, meciul care l-a făcut pe Fergie să declare că, asta e, toţi avem vecini gălăgioşi, şi dacă vrei să scapi de ei, trebuie doar să dai televizorul mai tare.

Favourite moment Wayne Bridge evitând să-i strângă mână lui Terry. Priceless.

Least favourite moment Alunecarea cu care Shawcross i-a rupt piciorul lui Ramsey şi disperarea din privirile colegilor lui.

Unsung hero Uncle Avvy Grant, pentru demnitatea şi discreţia cu care o conduce pe Pompey într-un moment extrem de greu.

Villain John Terry, care când nu-şi închiriază loja de pe Wembley, sau când nu oferă tururi personalizate pe mulţi bani, îşi trădează în cel mai josnic mod prietenii din copilărie.

Owner of the season Daniel Levy, pentru că a reuşit să spargă Big Four-ul fără credite obscene, făcându-i pe Spurs financially sound într-o era a exceselor.

What we’€™ve learned Hegemonia europeană se păstrează cu cheltuială. Big Four-ul a chiulit în vară la transferuri şi aşa se face că n-au prins semifinalele Ligii.

Quote Nu pot să mă decid între Wenger: „It’s funny because he doesn’€™t do a lot but he is efficient in what he does. You would be surprised by the number of balls that he touched today. Drogba is in a period where he kicks the ball and it goes in.” şi Rafa: „We will finish fourth, don’t worry”. Muhahahaha.

In 20 years they’ll still be talking about recordul lui Chelsea de goluri marcate într-un sezon, care nu va cădea până atunci.

Premier League XI of the season (4-3-3) Van der Sar – Ivanovic -€“ King – Dawson -€“ Cole -€“ Fabregas -€“ Lampard – Milner – Rooney -€“ Drogba -€“ Tevez.

Dacă aveţi chef şi timp, aş citi cu plăcere versiunile voastre. Merge să puneţi şi răspunsul la una singură, sau câteva, dacă n-aveţi inspiraţie pentru toate. Cum vă vine!