Jurnalism

Am văzut recent Starsuckers, un documentar tare bun despre cum a otrăvit presa tabloidă jurnalismul, profitând de obsesia publicul pentru faimă şi vedete. „When the media makes a star… you get made the sucker” e sloganul filmului şi nu mai are nevoie de nici o traducere. În acest documentar am descoperit vocea unui jurnalist foarte deştept, Nick Davies, fost jurnalist al anului în Anglia, care denunţă practicile infecte ale presei tabloide. Iată câteva idei pe care le-am transcris şi care veţi vedea că sunt dureros de valabile şi în cazul presei sportive româneşti:

Despre „asta vrea publicul”:

Whenever newspapers are challenged about these kinds of stories they say they’re only giving the public what they want. Well that might be… You could justify throwing Christians to lions in Rome that way, couldn’t you? But that doesn’t mean it’s good and it certainly doesn’t make it legal.

Despre degradarea meseriei de reporter:

The big corporations who’ve taken over the media outlets on the whole have cut editorial staffing levels and at the same time they’ve increased our outputs, and got masses of supplements and newspapers.And that quite simply reduces the time that we have to do our job in. And if you take away the time from reporters you’re taking away they’re most important working asset.
So by and large, most reporters, most of the time, no longer go out and find stories, make contacts or even check facts.

Despre unicul scop al presei tabloide:

It ceases to matter to these people, big media organizations, whether it’s true, whther it’s legal, whether it’s right, whether it’s important. It’s just a story. They’re not in the business of telling the truth. Big media organizations are in the business of being in a business, making money.

Despre degradarea stirilor (din perspectiva celor care le produc):

Your need to have this kind of information, combined with our ability to sell it to you, has created a demand for infinite content. Not too long ago there were enough journalists around to verify their stories before they were printed. As news operations became streamlined, checking facts and sourcing leads became a luxury they could no longer afford. This irreversably changed the type of news they had time to write about.

Daniel Conțescu de la EVZ în interviul cu Hagi: „Condiţii meteo asemănătoare cu cele întâlnite de Generaţia de Aur în 1994. La meciul cu SUA erau 42 de grade la un metru de sol!”

Şi acum lecţia de geografie de gimnaziu: când în emisfera nordică e vară, în cea sudică e iarnă. Africa de Sud e, cine ar fi crezut, în emisfera sudică. Deci Mondialul se va desfăşura în condiţiile unei ierni mai blânde, cu temperaturi de 18-19 °C ziua care coboară sub 0 °C în timpul nopţii, mai ales în oraşele aflate la altitudine ca Johannesburg. De asta cam toate echipele sunt acum prin munți, ca să se obișnuiască cu temperaturile mai joase și cu altitudinea.

Ignorance is bliss, mate!

Mare scandal în Anglia pe marginea candidaturii pentru a găzdui Mondialul din 2018. Ediţia de duminică a Daily Mail a publicat stenograma unei conversaţii în care şeful Football Association, lordul Triesman spune că „Spania caută ajutor de la Rusia pentru mituirea unor arbitrii”.

Scandalul vine la doar două zile dupe ce Beckham depusese la Zurich cartea de 1752 de pagini care conţinea proiectul Angliei. Evident, în urma dezvăluirilor, lordul Triesman a fost obligat să demisioneze, în timp ce şansele Angliei de a mai găzdui Campionatul Mondial din 2018 sunt compromise.

Cum a pus mâna tabloidul pe înregistrare? Ei bine, Triesman a luat masa cu amanta sa, o anume Melissa Jenkins, care purta un microfon de tipul celui pe care-l poartă agenţii sub acoperire, şi care l-a tras de limbă pentru bani. În schimbul deranjului, femeia de 37 de ani a primit de la Daily Mail o sumă între 75 şi 100 de mii de lire sterline, conform BBC.

Dacă poliţia ar fi făcut asta, ar fi comis o ilegalitate care se cheamă „entrapment”, adică provocarea cuiva să facă ceva ce în mod normal nu ar fi făcut. Dacă o face un tabloid, e în regulă. E moral să publici ce spune un om într-o conversaţie privată în care nu ştie că e înregistrat? Evident că nu, dar mai contează deontologia în junglă tabloidă? O să vedeţi că da.

Toată povestea ridică o întrebare cu sâmbure etic: la ce bun aceste dezvăluiri obţinute în cel mai scârnav mod cu putinţă? Cui servesc ele? În urma acestui scandal Anglia pierde practic orice şansa de a găzdui un Mondial care ar fi generat mii de locuri de muncă şi invetitii de miliarde de lire sterline. Şi cu ce scop? Ca să vinzi câteva ziare în plus.

Ei bine, povestea s-a întors că un bumerang asupra cotidianului, care şi-a atras dispreţul englezilor. Deja s-a pornit o campanie naţională de boicotare a DM-ului care a ales să pună tirajul propriul înaintea interesului public. Dacă vi se pare un demers superfluu, gândiţi-va că Sun-ul se vinde şi acum teribil de prost în Liverpool din cauza măgăriilor pe care le-au scris acum 21 de ani despre tragedia de la Hillsbrough.

Daily Mail-ul va plăti cu vârf şi îndesat pentru meschinăria de care a dat dovadă. Mail-ul a preluat subiectul după ce alte câteva ziare l-au refuzat, se pare, înţelegând că e o miză măruntă faţă de binele comun. Culmea e că subiectul a fost preluat de un ziar cu pretenţii de păstrare a valorilor tradiţionale britanice, chipurile, care de ani de zile publică articole xenofobe de tipul „strainii ăştia vin să ne fure slujbele”. Ce uşor jonglează presa de canal cu principiile!

Ca să închei într-o notă mai puţin gravă, vă recomand un comentariu pur şi simplu genial la un articol pe această temă din Guardian. Nu-l rataţi, vă promit că o să râdeţi convulsiv!

Chaps and chappetes, de azi încep o colaborare cu Vox Publica, unde am un blog pe care o sa public articolele mai… continentale, cele despre Liga Campionilor, Mondial, gazetăria sportivă și altele. Chestiile insulare rămân aici, for the happy few. Concret, n-o sa fie nimic din ce nu e și aici, doar că vizibilitatea o sa fie infinit mai mare. Sper. Wish me luck, e a patra tentativă de a-mi găsi un loc în mainstream!

Din iunie, cititorii The Times vor fi nevoiţi să plătească o taxă sau un abonament dacă vor să acceseze conţinutul online al ziarului. Concret va fi impusă o taxă de £1 pe zi sau £2 pe săptămână, în acelaşi timp fiind dezvoltată şi o platformă nouă, Times+, pentru care abonamentul va costa £50 pe an. E o mutare curajoasă pe timp de criză, care va afecta aproape 20 de milioane de cititori. „Jurnalismul de calitate nu e iefitn” spunea Rupert Murdoch, magnatul din spatele acestei decizii.

Times-ul nu era oricum my cup of tea, Guardian-ul e mult mai bun pe sport. Intram rar, şi aproape exclusiv pentru articolele lui Gabriele Marcotti, singurul condei din redacţia lor pe care îl apreciez. Dacă Times-ul vrea bani pentru conţinutul fotbalistic, trebuie să-mi dea ceva ce nu găsesc în altă parte. Şi n-o face. Spre exemplu, unul din jurnaliştii pe care aş plăti să-i citesc e Jonathan Wilson sau Sid Lowe. De asemena aş plăti pentru podcast-ul de la Guardian.

Principial, mi se pare normal să plăteşti pentru jurnalismul de calitate. Şi nu vorbesc de materiale despre ce a zis Fergie la o conferinţă de presă, ci de reportaje pentru care trebuie să sapi câteva săptămâni. Dar cum în anii ’90 presa nu şi-a dat seama că postând conţinutul gratis pe internet își sapa singură groapa, acum e greu, dacă nu imposibil, să schimbi năravul cititorului care nu prea poate să accepte ideea că trebuie să scoată bani din buzunar pentru ceva ce ieri primea pe gratis.

Eu unul, sunt foarte curios dacă acest model de afacere va fi rentabil. Taxând pentru conţinut, Times-ul îndepărtează majoritatea publicului sau. Asta înseamnă mai puţini bani din publicitatea online tradiţională. Dacă deficitul asta va fi mai mic decât valoarea abonamentelor, asta nu ştie nimeni încă.

Voi cum vedeți lucrurile, e vreun gazetar sportiv, de la noi sau de la ei, pe care ați plăti ca să-l citiți dacă ar fi cazul?