Jurnalism

Pe site-ul Digi Sport, a apărut un banner cu o adresă de mail la care poţi să trimiţi sugestii direct conducerii postului.

Mai ales după reacţiile venite la postarea de ieri, e clar că suntem destui care avem o problemă cu calitatea îndoielnică a comentariilor.

Aşa că m-am gândit să adun opiniile voastre şi să le fac un mail cu feedbackul nostru, pe care o să-l public pe blog înainte să-l trimit.

Nu ştiu dacă o să-l citească cineva, dar cred că e o șansă bună să ne facem auzite frustrările legate de transmisiunile lor. Aştept gafe puctuale sau impresii generale, orice chestie care te face să apeşi „mute”.

Feedback au vrut, feedback le dăm!

There’s never been a better time, I tell students, to be a journalistic entrepreneur – to invent your own job, to become part of the generation that figures out how to produce and, yes, sell the journalism we desperately need as a society and as citizens of a shrinking planet. The young journalists who are striking out on their own today, experimenting with techniques and business models, will invent what’s coming. Dan Gillmor

Cătălin Tolontan: „Criza a compactat foarte mult piaţa de publicitate din România, fapt care ne-a afectat şi pe noi. Avem o datorie de 600.000 euro la tipografia Ringier pe care nu o putem suporta, aşa că singura soluţie viabilă e falimentul” a declarat redactorul-şef al Gazetei Sporturilor.

E adevărat ce am scris mai sus? Nu, e doar un exerciţiu de a inventa ştiri toxice, de tipul celor pe care GSP le inventează zilnic.

„Fernando Torres pleacă de la Liverpool” titrează mare site-ul Gazetei. Ruşinat că nu aflasem de o asemenea tranzacţie deschid articolul. „Ar putea fi marele transfer…” Aerul de certitudine s-a diluat de la titlu până la lead: ce era dat drept sigur în titlu e doar o ipoteză în prima frază din text.

Ok, hai să vedem pe ce se bazează, mi-am zis. GSP preia un citat din Daily Star, care tocmai ce vă spuneam că inventează poveşti mai ceva ca Hans Christian Andersen. Citesc citatul, dar nu sună deloc a ceva ce ar spune un fotbalist pe care îl ştiam loial scouserilor.

„Se anunţă o nouă stagiune fără trofee, iar eu vreau să cîştig trofee. Şi dacă nu pot aici, o voi face în altă parte”.

Confuz, caut articolul original -€“ doar nu erau proşti GSP-ul să pună link către sursă. „Fernando Torres e pregătit să plece de la Liverpool”. Caut citatul. Nu există nici un citat. GSP-ul a inventat o declaraţie ca să-şi susţină un zvon preluat de la un tabloid pe lângă care The Sun pare etalon deontologic.

Ăsta e ziarul despre care Tolo spune că e „o fabrică de conţinut de calitate.” Eu aş zice că e numai bun de şters geamurile.

Şi ca să închei ca un bun lup moralist:

„Journalism’€™s first obligation is to the truth. The desire that information be truthful is elemental. Since news îs the material that people use to learn and think about the world beyond themselves, the most important quality is that it be usable and reliable.” Elements of Jounalism, Kovach & Rosenstiel

Sâmbătă la Match of the Day, Alan Shearer a dat măsura ignoranţei sale spunând că „nimeni nu ştie prea multe despre Ben Arfa”. A fost paiul care a rupt spinarea cămilei, vorba englezului.

De când a început să apară la MOTD, Shearer a lăsat impresia unui pundit inept care nu aduce nici un soi de valoare discuţiei. Acum însă era deja prea mult. În următoarele zile, a fost pur şi simplu făcut bucăţi în presă, pe Twitter şi alte reţele sociale de oameni care se săturaseră să-l asculte.

Jonathan Liew de la The Telegraph îl numeşte „un copil foarte mare şi foarte bine plătit, care se întâmplă să stea pe o canapea sâmbătă seara şi să fie filmat.”

Iain Macintosh spune că dacă ai face asta în orice altă zonă a televiziunii, ai fi concediat a două zi.

Tom Williams nu intelege cum Shearer nu şi-a luat 15 minute din timp ca să-şi facă o idee asupra lui Ben Arfa, când Wikipedia şi Youtube sunt la îndemână.

Mergând mai departe, Sid Lowe se întreba pe Twitter cine o fi acest Ben Fairthorne, care săptămâna după săptămâna vine cu câte un interviu cu o super-vedetă din fotbal. A devenit din ce în ce mai clar că interviurile sunt inventate, după care pseudo-jurnalistul de la Daily Star şi-a primit şi el porţia de umilinţă pe Twitter:

„Ben Fairthorne can be as good as David Frost and Bob Woodward, says Barack Obama”

Unde vreau să ajung? La faptul că într-o societate sănătoasă la cap, unde valorile sunt aşezate, impostura şi incompetenţa sunt marginalizate, chiar dacă vorbim de amănunte aparent frivole cum ar fi calităţile lui Ben Arfa.

La noi, Narcis Selaru îi spune „Ceacarito” lui Javier Henandez şi „Bale”, citit cum se scrie, mijlocaşului de la Spurs.

Meme Stoica, punditul, spune în pauza Man Utd – Liverpool că oaspeţii n-or să fie o echipă legată cât timp Gerrard joacă vârf retras. He fuckin€™’ isn’€™t, mate!

Comentatorul de la Chelsea – Blackpool ne anunţă că urmează, I kid you not, „derbyul etapei din Anglia, dacă e să ţinem cont de locurile din clasament”. Asta într-o zi în care se juca United -€“ Liverpool!

Râdem înăuntrul nostru de nepriceperea spectaculoasă a tuturor oamenilor ăştia, şi cam atât. Nu suntem nici destul de mulţi sau nici destul de vocali că să schimbăm „establishment-ul”.

Ovidiu Tichindeleanu, doctor în filosofie, face în numărul 32 al revistei IDEA o radiografie excelentă a presei sportive din România:

Modul de producţie al discursului din jurnalismul sportiv e un aparat de alienare. Între sursă, procesul de producţie şi produsul gazetăresc intervine o întreagă mașinărie de modulat realitatea. Raporturile dintre subiect, imagine şi text sunt importate şi copiate de publicaţiile româneşti după cele ale tabloidelor occidentale.

Din disperarea de a crea subiecte, de a produce un număr mare de subiecte pe zi pentru a satisfice ritmul frenetic al industriei culturale, discursul abandonează realitatea, operând cu zvonuri, variante, posibilităţi, ficţiuni. Gazeta de sport nu produce discurs pornind de la un fapt real, iar evenimentul însuşi nu e sufficient: zvonul şi mai apoi infirmarea sa produc în mod eficient realitatea culturală a încă două ştiri.

Falsa atribuire e regulă în presa sportivă (ca în tabloide), în fiecare zi fiind publicate enunţuri de tipul NUME: „declarație”, care nu îi aparţin în mod riguros autorului. Modul generalizat de realizare a emisiunilor şi ştirilor sportive e interviul lipsit de substanţă, în care intervievatorul pare să fie mulţumit să nu aibă nimic de zis: „X a zis că Alpha e Beta [microfon băgat în faţă] Cum comentaţi?” Dialogul devine astfel un monolog al puterii. Realitatea unui singur interviu e apoi spartă în fragmente, ce sunt apoi vândute separat: un singur interviu produce o multitudine de subiecte. De la o vreme, nimeni nu mai ştie cine ce a zis, şi nici nu mai contează.

Ah, era să uit: Joi, 2 septembrie, exclusiv cu Gazeta, ai două albume cu muzică lăutărească şi de petrecere, la preţul de 5,99 lei ziar plus un CD.