Ratingurile sunt oameni

Contează să gândeşti cu capul tău. Contează să te fereşti de gunoaie. Dar asta nu schimbă faptul că cei mai mulţi din jurul nostru nu sunt în stare s-o facă. Şi asta ne afectează pe toţi.

Se spune că ducem lipsa de modele în România. Modele avem, doar că sunt strâmbe. Sunt modele croite de televiziunile şi siteurile cu care ne umplem 40 de ore pe săptămână. Oamenii care studiază lucrurile astea spun că ele devin fabrici de idoli.

Ai crede că de vină-s americanii, tehnologia sau capitalismul deşănţat. Dar lumea a avut dintotdeauna idoli căzuţi. Augustin scrie în Confesiuni despre viciile pe care Homer le inventa zeilor, which had the result that immorality was no longer counted immorality and anyone who so acted would seem to follow the example not of abandoned men but of the gods in heaven.

Nimic nu e nou sub soare. Zeii de ieri sunt vedetele de azi. Tabloidele fac bani de pe urma mahalalei care le soarbe fiecare mişcare.

Când ProTv-ul începe jurnalul cu un dement care s-a filmat mergând cu 250 la oră, mesajul pe care-l transmite e că asta e scurtătura către cele 15 minute de faimă. Când umplu paginile cu gagici extrem de goale sau filmează fotbalişti care vomită la ieşirea din club, tabloidele normalizează un comportament deviant.

Şi chiar dacă asta nu mă strică pe mine individual, ne strică pe noi ca societate.

Eu ştiu să mă apăr şi, în definitiv, puţin importă la ce mă uit eu personal într-o seară sau alta. Am însă dreptul, ba chiar obligaţia să fiu îngrijorat, ca publicist, de ”hrana” spirituală care se livrează, pînă la intoxicare, concetăţenilor mei, eventual nepreveniţi. Nu mi-e indiferent ce sunt puşi să ”consume” copiii mei, vecinii mei şi toţi cei care, cu un cuvînt vag dar decisiv, se cheamă ”electorat”. Ei votează şi hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Şi dacă minţile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane şi de trivialităţi de gang, mă tem pentru opţiunile lor, de la care atîrnă şi viitorul meu. (Andrei Pleșu)

E deprimant să vezi cum cele mai josnice site-uri şi televiziuni fac ratingurile cele mai mari, dar e şi mai deprimant când înţelegi că ratingurile nu sunt cifre, sunt oameni. Oameni care trăiesc, votează şi stau la semafor lângă noi. Oamenii smintiţi la propriu de tabloide.

As much as we want to think that these are just people behind computer screens, those people are living next door to you. They are people behind computer screens in schools. In hospitals. Working in Washington, D.C. These are real people. How many times does this stuff have to happen before we admit something really disturbing is going on here? I think one person tweeting ‘Fuck you, go kill yourself’ is disturbing. But when you get into the hundreds of those tweets? The thousands of those tweets? I see a lot of people out there with really volatile mental disorders that are not getting help. (Royce White)

Cât despre Tolo, care se întreabă dacă nu cumva alţii au o problemă… well that’s a bit rich! Jurnaliştii din redacţii de sticlă n-ar trebui să arunce cu pietre.

Sursa foto: Thomas Hawk

GSP și titlurile care te căpiază

Dacă intrați zilele astea pe gsp.ro o să dați peste o campanie online care face aluzie la titlurile agresive de pe sport.ro. Primul gând care-ți vine în minte e că doar nu sunt atât de ipocriți. Ba sunt, și englezii au expresia potrivită pentru treaba asta: the pot calling the kettle black.

Să ne-înțelegem: GSP-ul n-are o problemă cu conținutul știrilor sport.ro. N-au cum, de vreme ce ei fac trafic exact din aceleași mizerii pe care le condamnă. Nu, GSP-ul are o problemă stilistică: totul până la titluri.

În cursa fetidă către trafic, sport.ro le-o ia înainte fiind mai senzaționaliști. Asta îi deranjează de fapt. Tolontan a creat un tabloid josnic până la un punct și acum e dezamăgit că s-a găsit cineva care să meargă până la capăt. Zicea Tolo acum câteva zile:

Vorba lui Sorkin în ”Newsroom”: ”Lucrezi pentru profit 23 de ore, dar o orムlucreaz㠃 pentru noi!”.

Newsroom-ul n-am apucat să-l văd dar mi-a rămas în minte o vorbă din The Wire:

(If) you wanna play this game, you can’t cry when the game play you.

Și acolo, gangsterii erau șmecheri până a apărut unul fără mamă -fără tată, care a mers până la capăt. Ce erau să-i spună? Că nu se face, că nu e voie, că știi noi suntem gangsteri 23 de ore pe zi?

The system itself is the evil, Marlo is just another player, albeit more successful than most.

Problema nu e sport.ro. Problema e cursa tabloidă către traficul făcut cu orice preț, în care gsp-ul e unul din cei mai mari jucători. Iar Tolontan are grijă să evite discuțiile care duc în direcția asta.

El revine cu același două idei: facem anchete și facem profit. El e jurnalistul care păzește democrația și directorul general al unuia dintre puținele ziare care termină an de an pe plus.

Dar mai e ceva: e redactorul-șef al unui ziar care face trafic cu dicționare și unici din America de Sud, cu pornografie și minciuni. Doar ca despre asta n-o să-l vedeți dând prea multe interviuri. Oricum publicul e la fel de ipocrit ca jurnalistii, nu?

Un pic de rasism de la GSP

După meciul cu Anglia, Gazzetta dello Sport a facut o nefăcută și a publicat o caricatură cu Balotelli pe post de King Kong.

A urmat oprobriul si scuzele. Gazeta noastră a consemnat și dintr-un exces de creativitate două zile mai târziu a ieșit coperta asta:

Poate la asta s-o fi referit Tolo când a zis că va fi conținut diferit pe print si online.

Nu mă dau in vânt dupa obsesia corectitudinii politice, rom vs țigan și alte comicării. Dar n-ai cum în 2012 să asemeni pe prima pagină un om cu o gorilă.

Sursa foto: paginademedia.ro.

Sink or swim

Prieteni, acum un an pe vremea asta am făcut un pas înapoi. Între timp blogul a devenit mai mult al vostru decât al meu, așa că ar fi nedrept să nu vă întreb ce facem cu el mai departe.

Spuneam atunci că sunt două feluri de a face jurnalism sportiv: fie că angajat, fie pe cont propriu. La vremea aia ambele variante păreau înfundate așa că jurnalismul a devenit planul meu B.

Planul A era o mică afacere din care să pot să trăiesc decent, deși n-aveam nici banii cu care să încep și nici o idee clară despre ce vreau să fac.

Ce s-a schimbat? Între timp au venit banii și a venit și ideea a€“ o mică fermă de usturoi ecologic. Din iarnă încoace am citit despre ce înseamnă să cultivi usturoi, am văzut cea mai mare fermă din România, am căutat teren arabil în jurul Iașului. Ăsta e planul meu A în momentul ăsta.

Doar că mai e ceva care s-a schimbat de atunci. Și e legat de planul B. După multe încercări eșuate, pare să fi apărut un model sustenabil de paywall, cel propus de New York Times -€“ care se apropie de jumătate de milion de abonați plătitori. A mai apărut și un plugin prin care bloguri mai mici pot să implementeze același tip de paywall. Nu e mult, dar e ceva de care ne putem agăța.

Așa că înainte să mă apuc de usturoi, dacă e o șansă cât de mică să fac blogul ăsta să meargă, mi-ar face plăcere să încerc.

Credeți-mă, the odds are against us. Ceva asemănător, un blog pe bază de abonament, nu există în România. Nu există atât din cauza celor care scriu, cât și a celor care citesc. Să mă explic.

Nu există pentru că nimeni nu e fraier să scrie pe mărunțiș. Jurnaliștii au și ei rate, chirii, leasinguri. Eu, până una alta, n-am de nici unele așa că m-am întrebat cât de jos mi-aș putea coborî așteptările, pentru moftul de a face ce-mi place mai mult și am ajuns la 100 de euro pe lună.

Nu există și pentru că cititorului nu-i da mâna să plătească o știre care oricum e în toată presa. De plătit, plătești pentru acel conținut care e mai greu de găsit prin alte părți. E ceva ce, în momentele mele mai bune, sper că am reușit să fac, și dacă îmi dați șansa, sper să continui să fac.

Astea sunt lucrurile care țin de mine: să încerc să scriu cât mai bine, pe bani puțini, încât orice anglofil să-și permită să devină abonat. Dar de aici încolo depinde de voi. Statisticile, care spun că în medie un site pierde 90% din trafic cu introducerea unui paywall, le știu, și de asta sunt sceptic. Dacă vă pierd pe 90% dintre voi, blogul se va opri aici. Dacă jumătate dintre voi veți deveni abonați, we can build on that.

N-o mai lungesc. M-am gândit la un abonament lunar de 2 euro. Dacă se adună minim 50 de anglofili ar fi plăcerea și privilegiul meu să încerc să fac blogul asta cât de bun mă pricep să-l fac. Dacă nu, tragem obloanele și “€œne întoarcem în catacombe”.

Dați un semn la cometarii, o părere, un sfat, o înjurătură, numai să știu pe cine pot conta.

Sursa foto: Flickr, vectroportal.

Lost in translation

Am văzut suficiente porcării în presa noastră ca să nu mă mai mire nimic. Anything goes. Dar câteva dintre titlurile pe care le văd în presa de azi sunt revoltătoare.

Ieri BBC-ul a anunțat că a pus mâna pe o serie de documente din care reiese că poliția din Liverpool i-a spus prim-ministrului de atunci, Margaret Thatcher, că de vină pentru dezastrul de la Hillsborough au fost fanii beți ai lui Liverpool.

De ce e atât de importantă această știre? Pentru că dupa 20 de ani aflăm că adevărații vinovați, polițiștii, au dat vina pe victime, suporterii. Adevărul îl știm în urma raportului Taylor care după o anchetă extrem de riguroasă a ajuns la concluzia că:

”The real cause of the disaster was overcrowding. The main reason for the disaster was the failure of police control. Deciding to open gate C but not to close the tunnel amounted to “a blunder of the first magnitude”. Despite “a drunken minority of fans”, alcohol was not a significant factor in the tragedy, while Liverpool supporters acted more decisively than emergency services to save lives.

Asta e știrea în Anglia, că vinovații au dat vina pe victime. În România, știrea e că victimele au fost de vină.

Totul pleacă de la Mediafax, care a preluat de la Beeb conținutul știrii dar i-a schimbat titlul. Celelalte ziare, care au luat știrea la mâna a doua de la Mediafax, au făcut același lucru. Au preluat textul articolului până la virgulă, dar au modificat titlul. Traseul e următorul:

BBC: Thatcher told ‘drunk fans’ caused disaster

Mediafax: BBC: Fanii beți ai echipei Liverpool au cauzat dezastrul de pe Hillsborough

Prosport: Pată uriașă pe emblema lui Liverpool în zi de sărbătoare! Fanii englezi acuzați de o altă tragedie după Heysel

Antena 3: Fanii beți ai lui Liverpool ar fi cauzat moartea a 86 de spectatori în ’89, nu incapacitatea poliției

Ziarul de Iași: Bețivanii sunt de vină

Nu știu câți or mai fi remarcat derapajul de mai sus. Nu știu cui îi mai pasă de o tragedie care s-a întâmplat cam demult și cam departe de noi. Avem lucruri mai importante pe agendă: guverne, moțiuni de cenzură…

Dar ce s-a întâmplat cu știrea asta e grav, nu doar din punct de vedere jurnalistic, ci și etic. Da, miezul știrii s-a pierdut la traducere, dar asta se întâmplă în fiecare zi într-o presă deprofesionalizată ca a noastră. E grav pentru se colportează o calomnie care murdărește memoria unor oameni care au murit nevinovați. Și e grav pentru că totul pleacă de la Mediafax, o agenție de știri care se vrea un reper de acuratețe.

Churchill avea dreptate, o minciună face înconjurul lumii până când apucă adevărul să-și tragă pantalonii pe el.

Sursa foto: Flickr, iwouldstay