Recomandari

Andrei Pleșu despre ce a ajuns divertismentul în România, un fragment care se aplică perfect posturilor de sport:

Televiziunile, cu deosebire cele autohtone, se chinuie până la nevroză să-şi distreze, prin orice mijloace, clienţii. N-ar fi nici prea neobişnuit, nici prea grav, dacă soluţiile n-ar fi căutate mereu la nivelul cel mai de jos. Se cultivă, pe toată linia, spectacolul ieftin, gluma groasă, inventivitatea şuie. Dincolo de prost gust, această mentalitate a ajuns să fabrice proaste maniere, false vedete, vipuri de bodegă, politicieni deşuchiaţi (dar influenţi prin grotesca lor popularitate).

Xavi Hernandez, intr-un interviu dintr-un numar ceva mai vechi din FourFourTwo:

„Desi avem o echipă fantastică, suntem toţi cu picioarele pe pământ.” Mare parte se datorează unei calităţi catalane, seny. „Inseamnă bun simţ, integritate şi perspectiva” explică el. „Ca trebuie mereu să te gândeşti la lucruri, să evaluezi, să fii calm şi concentrat. Eu am seny din plin.”

Se manifestă şi pe teren şi în afară lui. Alexander Hleb, abia venit la Barça, ceruse sponsorilor cel mai mare Audi după ce a semnat. Xaxi a stat de vorba cu el şi i-a explicat că nu aşa se fac lucrurile la Barcelona. Sau când jucătorii au primit $ 100.000 ca să apară în carne şi oase pentru un amical cu noul club al lui Rivaldo din Kazakhstan. Xavi n-a participat, preferând să stea cu familia. Crăciunul trecut, a zburat la Geneva cu nişte prieteni cu o cursă EasyJet.

Pasagerii s-au mirat că are timp pentru toată lumea şi au început să râdă când, în mijlocul unei zone de turbulenţe, cineva a strigat: „O să fie ok, Xavi e cu noi!” La check-out, în loc să se grăbească să scape de formalităţi, a aşteptat alături de prietenii care nu aveau paşaport european.

„Suntem oameni normali” spune el. „Si ce dacă jucăm fotbal? Sunt oameni cu slujbe mult mai importante. Da, facem mulţi oameni fericiţi, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. În vestiar, Pep nu tolerează aroganţa. De ce ar face-o, la ce ne-ar ajuta?”

„Dati-mi voie să vă explic” continuă el. „FC Barcelona e o şcoală şi sunt privilegiat să fiu student aici. Nu te învaţă doar să fii un bun fotbalist, te învaţă să fii un om bun. E o atmosferă bună, în care înveţi ce înseamnă respectul, munca şi discreţia. E diferit faţă de Madrid. Am observat că Alex Ferguson a spus că indiferent câţi jucători va cumpără Madridul, nu vor avea niciodată fibra morală a Barçei. E adevărat”

Hugh McIlvanney, stilistul desăvârșit al gazetăriei sportive britanice, despre Hagi la Mondialul din ’94:

„There could well be better teams than Romania in these finals, and there are definately several who are conspicuously more athletic, but nowhere else is there the outright reliance on incisice technique that characterises the counter-attacking method with which Hagi excels. […]

At times they seem to be of another age, of an era when footballers (and fighters) were unlikely to be seen prancing on their toes or regularly spinting into attack, when they preffered to jockey and shuffle deviously in search of openings before darting in with killer blows. Maybe a slightly dated form of unarmed combat, ju-jitsu, provides the best analogy for their skill in making oppponents’ aggression self-distructive. However, once the adversary is off-balance, they are merciless, applying finishes that are as liable to be thunderous as refined. […]

Hagi exemplifies that ability to alternate between treating the ball with caressing subtlety and blasting it with controlled violence. […]

But if his brilliance is undeniable, it is also undeniably sporadic.Whether he is assessed on the basis of any one match or his entire career to the age of 29, sustained effectiveness has never been his currency. His talent has always been a recurring commet rather than a bright and steady star. The consensus among professional football men in Western Europe has been that he lacked the commitment and consistency to guarantee the proper exploitation of his exceptional gifts.”

Steve Gerrard, he’s big and he’s fucking hard, se canta de obicei pe Anfield. In Ganea totusi si-a gasit nasul est-eurpoean si dement. Citez din autobiografia sa:

I have been on the receiving end of a few painful hacks myself, of course. One of them was Viorel Ganea’s coward’s tackle on me when Liverpool played Wolves at Molineaux on 21 January 2004. I’d just returned from 3 games out and the last thing I needed was some mad Romanian ploughing into me. He did me. Blatant. My sock was ripped from knee to ankle, my leg badly gashed. What angered me the most was that Ganea did not even get booked. Nothing. Fucking scandal. He bloody nearly broke my leg. I suppose it was hard for the ref, because he was following the ball. The ball had gone but Ganea kept coming and he did me good. Everyone knew Ganea had gone in to hurt me.

De fiecare dată când aud pe cineva din presa sportivă vorbind despre modelul de business tabloidizat îmi aduc aminte de ce spunea Ruxandra Cesereanu in „Năravuri romaneşti”:

Presa scrisă mizează la rândul ei pe un limbaj şmecheresc, cu glume ieftine şi spoială de cultură, ca o formă de captatio benevolantiae, faţă de cititorul incult şi ignorant provenit mai cu seamă din lumpen-proletariat.